Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Rezoluţie privind implicarea MAE în combaterea violenţei în familie

|versiune pentru tipar||
MAE / 13 decembrie 2009
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Constatând, din semnalele de alarmă trase de societatea civilă, că violenţa în familie există pe scară largă în Republica Moldova,

Apreciind nevoia unui răspuns al partidelor politice care cred în valorile creştine ale familiei,

Considerând că este necesară o implicare directă a tuturor celor interesaţi în combaterea acestui flagel care lasă urme adânci în sufletele oamenilor,

Susţinând că formele de violenţă împotriva femeii sunt încălcări inacceptabile ale drepturilor omului şi stau în calea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi,

Forul Femeilor Europene decide lansarea, de la începutul anului viitor, a unei campanii împotriva violenţei în familie, menite să sensibilizeze opinia publică şi autorităţile cu privire la acest fenomen.

Violenţa nu poate fi tolerată într-o societate democratică. Existenţa acestui fenomen denotă lipsa de maturitate a unui stat şi prezenţa unor valori nefireşti, proprii comunităţilor primitive. Iar Republica Moldova doreşte să devină un stat profund democratic, membru al Uniunii Europene.

Este de datoria noastră să ne concentrăm eforturile pentru pedepsirea celor care se fac vinovaţi de încălcarea drepturilor omului, în paralel cu eforturile pentru îmbunătăţirea siguranţei femeilor şi pentru asigurarea asistenţei corespunzătoare victimelor agresiunilor, de la ajutorul medical până la reintegrarea lor familială şi socială.

Este necesară o campanie puternică la nivelul întregii societăţii moldoveneşti pentru a influenţa mentalităţile, astfel încât toată lumea să conştientizeze că violenţa la adresa femeilor este ceva de nepermis şi de neiertat.

Toţi cei interesaţi, partide, ong-uri şi autorităţi, trebuie să depună eforturi pentru asigurarea unei asistenţe corespunzătoare a victimelor agresiunilor domestice, de la ajutor medical până la reintegrarea lor în societate.

Violenţa împotriva femeii este una dintre cele mai perfide încălcări ale drepturilor omului, fiind prezentă în toate societăţile lumii, afectând o treime din femeile din întreaga lume. Toate formele de violenţă împotriva femeii sunt încălcări inacceptabile ale drepturilor omului şi stau în calea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. Din păcate, de cele mai multe ori, aceste fapte nu sunt cunoscute, sau sînt, pur si simplu, trecute cu vederea.

Republica Moldova trebuie să îşi concentreze eforturile pentru îmbunătăţirea siguranţei femeilor şi pentru asigurarea unei asistenţe corespunzătoare victimelor agresiunilor domestice.

Avem o lege care incriminează violenţa în familie. A venit târziu, abia în 2008, dar important este că există şi că este o lege bună, după standarde internaţionale.

Autorităţile moldoveneşti trebuie însă să şi aplice legea. Simpla ei existenţă pe hârtie nu schimbă nimic. Legile nu sînt făcute pentru a da bine în faţa comunităţii internaţionale ci pentru a răspunde unei probleme a societăţii.

Consiliul Forului Femeilor Europene

Mişcarea Acţiunea Europeană luptă cu violenţa în familie Sediul MAE din Chişinău a fost vandalizat din nou