Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană, Anatol Petrencu, şi deputatul Veaceslav Untilă au avut astăzi o întîlnire în cadrul căreia a fost discutat proiectul unificării partidelor extraparlamentare de dreapta.
“Proiectul coincide cu obiectivele declarate ale Mişcării Acţiunea Europeană. Modernizarea statului şi creşterea nivelului de trai sînt priorităţile noastre. Considerăm că aceste două obiective sînt esenţiale pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi pentru asigurarea prosperităţii pentru moldoveni”, a declarat la finalul întîlnirii Anatol Petrencu.
Preşedintele MAE şi-a arătat încrederea în faptul că, alături de Veaceslav Untilă, obiectivele propuse vor fi atinse. Anatol Petrencu consideră că nu este pentru prima dată cînd eforturile celor două părţi coincid şi a dat exemplul luptei împotriva regimului comunist purtate atît de Veaceslav Untilă şi grupul său de susţinători, cît şi de MAE.
La rîndul său, deputatul Veaceslav Untilă a calificat întîlnirea avută drept cea mai importantă de pînă acum. “Pot spune că acum sîntem siguri că vom reuşi să ducem la bun sfîrşit proiectul nostru de unificare a dreptei din Republica Moldova. MAE are în rîndurile sale exact oamenii pe care îi căutam pentru proiectul nostru: oameni activi, care pun în practică ceea ce spun şi gîndesc, care muncesc cu aceeaşi sîrguinţă şi în teritoriu, dar şi la sediul de partid”, a declarat Veaceslav Untilă.
Veaceslav Untilă a afirmat că primul pas în atingerea obiectivelor pe care le are în comun cu MAE îl reprezintă consolidarea unui pol puternic, format din partidele extraparlamentare de dreapta şi centru-dreapta, dar şi din personalităţi neangajate politic pînă acum.
Servicul de presă al MAE