Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

MAE susţine demiterea preşedintelui CSJ, Ion Muruianu, pentru declaraţiile jignitoare la adresa presei

|versiune pentru tipar||
MAE / 15 februarie 2010
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Mişcarea Acţiunea Europeană dezaprobă în mod public reacţia pe care preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, a avut-o la adresa reprezentanţilor mass-media din Republica Moldova. Numindu-i pe jurnalişti “câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate, prin minciunile pe care le răspândesc”, în cadrul adunării generale a judecătorilor desfăşurată la sfârşit de săptămână, Ion Muruianu a încălcat decenţa la nivel de limbaj.

De asemenea, MAE consideră că o astfel de reacţie este cu atât mai gravă cu cât a fost exprimată public de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie — acelaşi organism care, potrivit Constituţiei, împarte rolul de înfăptuitor al Justiţiei, alături de curţile de apel şi de judecători.

Ion Muruianu, prin atacul murdar lansat împotriva jurnaliştilor, demonstrează încă o dată nevoia societăţii noastre de a se elibera, odată pentru totdeauna, de relicvele guvernării comuniste. În aceste condiţii, considerăm că menţinerea lui Ion Muruianu ca preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie reprezintă o eroare.

Mişcarea Acţiunea Europeană este alături de jurnaliştii din Republica Moldova şi îi susţine în încercarea de a apăra libertatea de exprimare, în faţa unor astfel de atacuri de joasă calitate. MAE a luptat, alături de partidele democratice din Republica Moldova, pentru înlăturarea practicilor dictatoriale nocive ale regimului comunist. De aceea, MAE va lupta în continuare împotriva tuturor abuzurilor la adresa democraţiei. Considerăm că a jigni breasla jurnaliştilor înseamnă tocmai nerecunoaşterea rolului pe care îl poartă presa în asigurarea unei dezvoltări solide a statului, inclusiv prin critica constructivă pe care o aduce instituţiilor.

Serviciul de presă al MAE

Tinerii MAE au sărbătorit alături de peste 200 de cupluri Ziua Îndrăgostiţilor Preşedintele MAE Veaceslav Untilă i-a cerut demisia lui Ion Muruianu