Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Parlamentarii Mişcării Acţiunea Europeană au propus prelungirea mandatului Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009. Iniţiativa îi aparţine deputatului Veaceslav Untilă, preşedintele MAE, fiind anunţată în timpul dezbaterilor parlamentare asupra raportului Comisiei, ce au avut loc joi, 20 mai.
“Acest raport nu constituie o investigaţie, ci mai degrabă o sistematizare a datelor — bazată în special pe declaraţii şi materiale de presă. Am putea considera acest raport drept unul intermediar, care va constitui un punct de pornire în investigaţiile viitoare, mult mai competente. Atrag atenţia că oamenii pur şi simplu nu ne vor înţelege dacă, după câtă vâlvă s-a făcut, le vom prezenta doar nişte constatări sterile”, a declarat Veaceslav Untilă. Deputatul MAE a precizat că, deşi nu pune la îndoială bunele intenţii ale membrilor Comisiei, rezultatele prezentate în faţa Parlamentului sunt doar “înregistrări superficiale ale unor fapte deja ştiute”.
Reprezentanţii MAE din Parlament şi-au exprimat regretul că politicienii s-au întrecut în declaraţii şi acuzaţii reciproce, fiecare încercând să tragă jarul spre turta sa: “Trebuie să recunoaştem că societatea moldovenească, în special clasa politică, nu a trecut testul moral «7 aprilie». Şi e mare păcat”, a declarat Veaceslav Untilă.
MAE consideră că, prin crearea Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, Parlamentul şi-a asumat o decizie responsabilă, dar riscantă — în condiţiile în care organele abilitate ale statului ar putea fi tentate să folosească acest raport pentru a camufla lipsa de progres în anchetarea evenimentelor din aprilie 2009. MAE precizează că activitatea Comisiei parlamentare nu a substituit investigaţiile organelor de anchetă, aşa cum constatările şi concluziile la care s-a ajuns nu substituie deciziile pe care urmează să le ia organele respective.
Serviciul de presă al MAE