Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Mişcarea Acţiunea Europeană a început din această săptămână o amplă acţiune de colectare de semnături la nivel naţional, în sprijinul legii privind creşterea pensiilor şi salariilor. Anunţul a fost făcut astăzi, 22 iunie, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă, cel care a şi depus legea în Parlament.
“În fiecare centru raional vom instala corturi unde cetăţenii pot veni şi semna pentru susţinerea legii MAE «Pensii şi salarii». La sfârşitul colectării vom merge cu semnăturile în Parlament: să le demonstrăm deputaţilor că oamenii susţin legea MAE. Noi dorim ca proiectul de lege pe care l-am depus în Parlament să fie adoptat cât mai repede de către deputaţi. De aceea vom arăta că legea are susţinerea populaţiei.”, a declarat Veaceslav Untilă.
Preşedintele MAE a arătat că prin Legea “Pensii şi salarii” toate salariile şi pensiile minime pe economie vor creşte până la nivelul minim de existenţă, astfel încât nicio pensie să nu fie mai mică de 1000 de lei şi niciun salariu să nu fie mai mic de 1200 de lei. “Legea MAE le face dreptate acelor oameni care nu au cu ce să plătească dările lună de lună. Sunt 205.000 de salariaţi şi 130.000 de pensionari care acum trăiesc în sărăcie. Ei primesc venituri mai mici chiar şi decât minimul de existenţă, aşa cum a fost el calculat de Guvern.”, a precizat deputatul Veaceslav Untilă.
MAE a depus în Parlament proiectul la data de 24.05.2010, fiind înregistrat cu numărul 1579.
Serviciul de presă al MAE