Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană, deputatul Veaceslav Untilă, consideră în continuare că partidele democratice trebuie să-şi unească forţele, într-un fel sau altul, la alegerile parlamentare viitoare.
“MAE rămâne în continuare un partid deschis discuţiilor cu celelalte partide democratice, fie pentru a forma un bloc electoral comun, fie pentru a prezenta o listă comună de candidaţi. Consider că acestea ar fi cele mai bune soluţii pentru continuarea, după alegeri, a unei guvernări democrate care să asigure în continuare reformele de care avem nevoie”, a declarat Veaceslav Untilă.
Liderul MAE a precizat că la şedinţa Consiliului Naţional al partidului de sâmbătă, 25 septembrie curent, au fost adoptate o serie de hotărâri necesare prezentării în alegeri, care nu mai puteau fi amânate. Astfel, Consiliul Naţional a aprobat Strategia de europenizare a economiei Republicii Moldova, intitulată “Patru paşi spre bunăstare”, componenţa echipei de guvernare şi a listei cu candidaţi pentru Parlament.
“Consiliul Naţional a împuternicit conducerea MAE să poarte orice discuţii necesare pentru coagularea forţelor democratice. Noi susţinem în continuare unitatea partidelor democratice. De aceea am şi propus un protocol pe care partidele membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană să-l semneze înainte de alegeri, şi care conţine o serie de principii comune, pentru a putea realiza un proiect de modernizare a ţării”, a mai declarat Veaceslav Untilă.
Serviciul de Presă al MAE