Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vicepreşedintele Partidului “ŞOR”, Marina Tauber a avut o întrevedere neoficială cu Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, în cadrul căreia au discutat aspecte generale cu privire la activitatea politică a partidului, precum şi reformele implementate de liderul politic, Primarul de Orhei, Ilan ŞOR.
Despre acest fapt, Marina Tauber a anunţat pe o reţea de socializare.
Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru întâlnirea, discuţiile foarte interesante şi o cină minunată cu domnul Tajani şi soţia sa, şi împreună cu ceilalţi oameni minunaţi cu care m-am întâlnit! Partidul “Şor” apreciază în mod deosebit valorile, ideile, legislaţiile, calea de dezvoltare, principiile democratice şi reformele europene! Bineînţeles că am fost foarte încântată şi emoţionată cu privire la oportunitatea de a exprima şi de a împărtăşi în numele Partidului “Şor” şi liderului nostru Ilan ŞOR viziunea şi înţelegerea noastră în acest context, personal cu dl Tajani, într-o atmosferă foarte prietenoasă! În timpul discuţiei cu dl Tajani am avut ocazia să-i prezint proiectele şi iniţiativele pe care le realizăm ca partid în oraşul Orhei, dar şi pe întreg teritoriul Republicii Moldova! Am fost onorată să mă conving încă o dată de această minunată conversaţie că, în calitate de echipă, suntem pe calea cea bună, realizând lucruri bune pentru poporul moldovenesc, iar cel mai important şi valoros este faptul că, proiectele şi începuturile noastre ca forţă politică suntem foarte corelaţi cu viziunea pe care Uniunea Europeană o vede ca o perspectivă pentru Republica Moldova şi că, prin eforturile noastre, valorile şi ideile europene sunt implementate în mod concret în ţara noastră, reprezentând un semn real că Republica Moldova se pregăteşte pentru integrarea europeană!
Împreună cu toate acestea, ţinând seama de faptul că domnul Tajani este un mare fan al fotbalului, am fost mai mult decât bucuroasă să îi ofer uniforma oficială şi anume tricoul echipei noastre de fotbal din Orhei — “Milsami”!
Am fost foarte impresionată de acest moment istoric care mi-a oferit posibilitatea de a mă întâlni şi conversa cu persoana care reprezintă Uniunea Europeană şi care încorporează întreaga Europă — preşedintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani! Nu există cuvinte care să-mi exprime admiraţia cu privire la acest eveniment… O personalitate ingenioasă!
Sursa: partidulsor.md