Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Mihai Godea: “Noi avem peste 3000 de voluntari care nu se bucură de niciun statut”

|versiune pentru tipar||
PAD / 15 ianuarie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

În cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului, Mihai Godea a menţionat şi despre o problemă gravă, care, spune el, le-a scăpat autorilor proiectul de lege privind instituirea Crucii comemorative “Participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991–1992)”, prezentat astăzi în cadrul plenarei.

“Menţionez o problemă foarte importantă care nu a fost rezolvată timp de 20 de ani — problema voluntarilor şi procedura de recunoaştere a statutului de voluntar şi participant la războiul pentru independenţă din 1992”, a spus Mihai Godea reamintind că “voluntarii au fost cei care au dat cele mai grele lupte pentru platoul Căuşeni şi Tighina”.

Mihai Godea a menţionat că graţie voluntarilor, separatismul nu s-a extins mai departe de Chiţcani, iar după 20 de ani a venit timpul ca autorităţile să întreprindă acţiuni concrete şi să se gândească la o lege a voluntarilor.

“Noi avem peste 3000 de voluntari care nu se bucură de niciun statut. Încă acum 1,5 ani am trimis o listă cu 82 de participanţi din raionul Dubăsari, la instituţiile responsabile: Ministerul de Interne şi cel al Apărării. Statutul li s-a recunoscut doar la 17 persoane”. În context, Mihai Godea a conchis că “eu înţeleg că sunt proceduri, dar nu oamenii trebuie să-i cerşească drepturile, ci instituţiile trebuie să fie proactive”.

Sursa: www.mihaigodea.md

Mihai Godea: Prăpastia se cască în continuare — ea poate înghiţi atât Republica Moldova, cât şi clasa politică Vlad Filat şi deputaţii din Parlament au primit o dedicaţie din partea OT PAD