Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi colegi, mă adresez Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova!
De mai mult timp insistăm asupra necesităţii convocării unor audieri parlamentare (închise sau deschise) în problema transnistreană. În luna decembrie a anului trecut, în această sală a fost decisă principial organizarea acestor audieri în primele şedinţe ale sesiunii de primăvară, dar iată că suntem la finele lunii februarie, în preajma unei date de tristă amintire, cînd se împlinesc 20 de ani de la demararea conflictului armat pe Nistru.
Şi a cîta oară constatăm, cu regret şi amărăciune, că … “Politica Struţului” rămîne cea care caracterizează atitudinea Parlamentului Republicii Moldova în cele mai importante probleme ale statului şi societăţii:
Şi observ a cîta oară — nu se doreşte abordarea problemei transnistrene, pentru că e “complicată, delicată şi nu cumva să afectăm procesul de negocieri” (care numai proces nu e). Parcă ar fi avut loc nişte procese de schimbare şi în zona respectivă, parcă ar fi impulsionate negocierile şi ar fi crescut asistenţa internaţională în domeniu, parcă auzim declaraţii brave …
Stimaţi deputaţi, ţinînd Parlamentul cu capul în nisip (ori cernoziom) nu vom rezolva problemele oamenilor, nu ne vom face auziţi şi maximum ce se poate obţine poate fi o afectare gravă a coloanei vertebrale, care să rămînă strîmbă pe totdeauna.
Insist, cer şi vă rog să acceptaţi ideea unor discuţii serioase în problema transnistreană: nu trebuie să aşteptăm un nou caz tragic în zona de securitate; nu trebuie să ne indignăm postfactum de abuzurile la care sunt supuse şcolile naţionale şi cetăţenii Republicii Moldova care au doar neajunsul că trăiesc acolo unde le este casa; nu trebuie să ne limităm la emiterea unor medalii şi la organizarea ceremoniilor comemorative, sunt şi ele importante, dar şi toţi cei vii merită atenţie specială.
Audierile la care trebuie să participăm cu toţii sunt necesare pentru a ne informa şi a ne implica în privinţa mai multor subiecte:
Pentru noi toţi trebuie să devină priorităţi reale:
Amînarea discuţiilor pe aceste teme şi evitarea abordării unor probleme creează percepţii de incertitudine şi îndoială cu privire la eventualitatea reintegrării politice şi economice a ţării, depărtînd tot mai mult această dată.
Vă îndemn să nu renunţăm la noi înşine şi să acţionăm în fiecare zi, pentru a ne apropia şi a fi împreună, într-o Moldovă a tuturor şi a fiecăruia!
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Sursa: www.padm.md