Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi colegi, onorată asistenţă,
Deşi se discută o problemă de importanţă majoră — stabilirea datei alegerii Preşedintelui RM, aşa şi nu vedem o abordare serioasă, complexă şi responsabilă. Jocurile de-a găsirea soluţiilor, identificarea candidaţilor şi asigurarea voturilor au ajuns pînă la absurd: ba nu se găseşte un singur candidat într-o ţară cu 3 milioane de oameni, ba sunt mai mulţi candidaţi exotici, ba alegerile se desfăşoară demonstrativ prin metode vădit neconstituţionale şi ilegale. Mai nou, auzim îndemnuri de a identifica şi prezenta viitorul Preşedinte al ţării prin intermediul Internetului şi telefonului. A mai rămas ca şi votarea Preşedintelui să fie virtuală, să publicăm lista cetăţenilor Republicii Moldova trecuţi de 40 de ani şi să îndemnăm oamenii să dea “like” prin Facebook, Odnoklasniki, Twiterr etc.
Stimaţi colegi deputaţi, pentru oricine din ţara aceasta este evident că v-aţi împotmolit în propriile intrigi şi jocuri. Pentru toţi este clar că piedicile în calea deblocării crizei politice nu sunt în Constituţie, legislaţie, în opoziţia intransigentă sau în timpul de afară. Neîncrederea, ambiţiile, setea de putere, invidia, lipsa de viziune — iată adevăratele piedici care stau în calea alegerii şefului statului. Anume aceste vicii “umane” macină clasa noastră politică şi o fac incapabilă să rezolve nu doar problema în cauză, dar şi multe altele, anume aceste vicii stopează realizarea reformelor, îndeplinirea promisiunilor faţă de cetăţeni şi mersul pe calea integrării europene. Se va stabili data alegerilor Preşedintelui şi acest lucru se va prezenta ca o realizare enormă, dar ce va urma? O procedură în baza Legii privind alegerea Preşedintelui RM, care a fost ciopîrţită şi ajustată ca antereul lui Arvinte, o lege care abundă de deficienţe şi neclarităţi. Înţeleg că viciile pe care le-am menţionat împiedică rezolvarea problemei aşa cum prevede Constituţia, conform recomandărilor Curţii Constituţionale, conform regulilor logicii şi bunului simţ. Dar este o problemă gravă dacă aceste vicii împiedică asigurarea constituţionalităţii şi legalităţii procesului de alegeri, aceste lucruri afectează însăşi principiile statului de drept.
Onorat Parlament, am propus un proiect de lege pentru modificarea procedurii de alegere a şefului statului cu scopul de a asigura constituţionalitatea, legalitate şi finalitatea procesului de alegeri, cu sancţiunile corespunzătoare ce se impun prin norma constituţională. Şi de această dată aţi preferat “politica struţului” ce intră cu capul în nisip, în locul unei abordări demne şi responsabile de examinare a problemelor, nu de ignorare a lor. Aveţi aceeaşi replică — “aşa este în democraţie, majoritatea decide”. Dar nu uitaţi o regulă de aur a democraţiei, mai importantă ca prima — regula majorităţii exclude dictatura majorităţii, ea nu poate însemna iresponsabilitate şi atitudine ignorantă.
Înţeleg că vreţi să continuaţi jocurile şi intrigile, să găsiţi noi tertipuri şi metode de eludare a obligaţiei constituţionale de alegere a Preşedintelui ţării şi nu vreau să particip la aceste matrapazlâcuri politice. Iată de ce puteţi conta pe mine doar atunci cînd veţi scoate capetele din nisip şi veţi privi realitatea în faţă. Atunci cînd veţi aborda serios şi responsabil problemele ţării, uitînd măcar pentru o perioadă de interesele şi ambiţiile proprii.
Sunt deputat în Parlament şi îmi voi exercita mandatul în interesul cetăţenilor, voi promova viziunile şi scopurile stabilite împreună cu colegii mei din Partidul Acţiunea Democratică.
Fiecare e liber să îşi urmeze calea sa. Calea mea este dreaptă, gîndiţi-vă ceilaţi încotro mergeţi!
Mulţumesc pentru atenţie.
Sursa: www.padm.md
Propunerile PAD Pentru Alegerea Legală a Preşedintelui vor fi examinate de Comisia Juridică a Parlamentului
PAD, 16 februarie 2012
Politicieni şi reprezentanţi din societatea civilă au dezbătut Proiectul de lege Pentru Alegerea Legală a Preşedintelui elaborat de PAD
PAD, 10 februarie 2012
PAD a lansat spre dezbatere publică proiectul de lege Pentru Alegerea Legală a Preşedintelui
PAD, 7 februarie 2012