Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

AIE şi-a asumat 10 angajamente la solicitarea PAD

|versiune pentru tipar||
PAD / 15 martie 2012 | 
Partidul Acţiunea Democratică

Mihai Godea, Preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, deputat în parlamentul Republicii Moldova va participa la alegerile prezidenţiale din 16 martie 2012.

Decizia de a susţine candidatura lui Nicolae Timofti la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost luată de membrii Biroului Permanent Central al PAD, după ce liderii Alianţei pentru Integrare Europeană şi-au asumat 10 angajamente înaintate de Partidului Acţiunea Democratică.

“Am înaintat un set de condiţii alianţei de guvernământ şi ele nu sunt noi. Este vorba de asigurarea legalităţii procesului de alegere a preşedintelui şi este vorba de principalele obiective de reformă pe care şi le-a asumat Alianţa pentru Integrare Europeană, prin aprobarea programului de guvernare. Angajamentele au fost aşezate într-un document, care a fost semnat de liderii alianţei şi contrasemnate de mine”, a declarat Mihai Godea.

Potrivit lui Mihai Godea, Partidul Acţiunea Democratică rămâne în continuare detaşat de alianţa de guvernământ, iar prin semnarea de către liderii AIE a documentului menţionat, partidul a obţinut garanţii şi instrumente prin care o să-i preseze pe membrii alianţei să guverneze în interesul cetăţenilor.

“Încetul cu încetul Republica Moldova trebuie să reintre în normalitate, iar cetăţenii trebuie să aibă o siguranţă în ziua de mâine şi în viitorul copiilor lor”, a concluzionat Mihai Godea.

Amintim că ieri, 14 martie 2012, preşedintele PAD, Mihai Godea a anunţat după şedinţa extraordinară a BPC al PAD că nu va participa la scrutinul din 16 martie. Motivele invocate au fost procesul defectuos de alegere al şefului statului şi lipsa garanţiilor că, după alegerea Preşedintelui, Moldova va avea parte de o guveranare mai responsabilă.

Au urmat două şedinţe ale consiliului alianţei de guvernământ în care liderii AIE au decis să-şi asume cele 10 angajamente înaintate de PAD.

Angajamentele asumate de Alianţa pentru Integrare Europeană în contextul alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 16 martie 2012

  1. Modificarea în regim de urgenţă a legislaţiei în scopul asigurării legalităţii şi constituţionalităţii alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova, în baza proiectului de lege nr.316 din 15.02.2012 (termen — 25 martie 2012).
  2. Elaborarea unui plan de demonopolizare a principalelor sfere economice, care să includă metode concrete de încurajare a investitorilor pentru a intra pe segmentele de piaţă aflate în condiţii de monopol (termen — 1 octombrie 2012).
  3. Garantarea prin lege a nivelului minim de trai pentru cetăţenii Republicii Moldova.
  4. Asigurarea previzibilităţii şi stabilităţii legislaţiei fiscale — aprobarea politicilor fiscale şi vamale pentru un termen de cel puţin 3 ani, neadmiterea modificărilor subite ce afectează drepturile/interesele antreprenorilor şi altor contribuabili. Termen de adoptare a legii — pînă la finele anului 2012, aplicabilă începînd cu 1 ianuarie 2013 şi pînă cel puţin la 1 ianuarie 2016.
  5. Garantarea demonopolizării pieţei energetice şi conectarea la infrastructura europeană de gaze naturale şi electricitate potrivit specificărilor în Pachetul II şi III din acordul energetic cu UE.
  6. Reformarea, demilitarizarea şi depolitizarea Ministerului de Interne, CCCEC, Procuraturii Generale şi SIS (termen — 1 ianuarie 2013).
  7. Aprobarea şi asigurarea resurselor pentru Planul de finanţare complexă a reformei justiţiei (termen — 1 mai 2012), asigurarea aplicării prioritare şi în termenele stabilite a Planului de acţiuni pentru implementarea reformei justiţiei.
  8. Garantarea prin normă legală a neimpozitării remitenţelor trimise de către cetăţenii Republicii Moldova de peste hotare (termen — 1 mai 2012).
  9. Crearea autorităţii naţionale pentru diasporă, care să aibă în sarcină protejarea cetăţenilor moldoveni de peste hotare şi integrarea socială a celor reveniţi în ţară (termen — 1 octombrie 2012), punerea în aplicare a strategiei naţionale de reintegrare a cetăţenilor moldoveni reveniţi în ţară (termen — 1 octombrie 2012).
  10. Soluţionarea diferendului transnistrean doar cu păstrarea caracterului unitar al statului.
Vlad Filat, pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova
Marian Lupu, pentru Partidul Democrat din Moldova
Mihai Ghimpu, pentru Partidul Liberal
Mihai Godea, pentru Partidul Acţiunea Democratică

Sursa: www.padm.md

Mihai Godea şi Nicolae Timofti au analizat oportunităţile de alegere a şefului statului Discursul deputatului Mihai Godea, rostit în cadrul şedinţei speciale a Parlamentului pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova din 16 martie 2012