Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAD

Discursul deputatului Mihai Godea, rostit în cadrul şedinţei speciale a Parlamentului pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova din 16 martie 2012

|versiune pentru tipar||
PAD / 16 martie 2012
Partidul Acţiunea Democratică

Onorată asistenţă stimaţi colegi,

Drumul nostru spre libertate şi democraţie s-a dovedit a fi mult mai greu decât l-a estimat oricare dintre noi. Moldova s-a împotmolit prea repede spre surprinderea partenerilor noştri şi spre dezamăgirea oamenilor care au investit în actuala guvernare atâta speranţă.

Timpul a fost pierdut în jocuri dezgustătoare bătălii absurde şi infantilism de cea mai rară speţă. Şi toate ar fi fost bune dacă se întâmplau în vre-o ecranizare de Caragiale şi nu aici şi acum cu noi şi cu semenii noştri.

Aceste lucruri au irosit energia şi au secătuit încrederea. Tristeţea a pus stăpânire până şi pe sala de şedinţe a parlamentului, mulţi dintre deputaţi urmărind cu groază şi amărăciune spectacolele politice greu de imaginat în forurile legiuitoare supreme ale altor ţări.

Nimic nu are loc însă la voia întâmplării şi poate că aceste încercări au fost necesare pentru ai face pe mai marii ţării să înţeleagă că jocul de-a ţara este periculos şi păgubos în primul rând pentru ei. Astăzi avem şansa de a pune punct la toate acestea, astăzi am putea să ieşim din această sală ca dintr-un purgatoriu dispuşi să nu ne mai întoarcem în trecut. Depinde de cine şi cum a înţeles dacă are de unde înţelege.

Stimaţi deputaţi,
în următoarele clipe vom participa la un eveniment care cu siguranţă va intra în istoria politică a Republicii Moldova. Şi de noi depinde dacă acest eveniment va fi unul de care să ne amintim ulterior cu mândrie şi cu sentimentul datoriei împlinite, ori cu amărăciune şi cu sentimentul şansei ratate.

Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova sunt un eveniment important dar care nicidecum nu reprezintă capătul drumului pe care am pornit acum trei ani. Dimpotrivă, alegerea Şefului Statului va constitui doar startul unor procese şi acţiuni care urmează a fi realizate.

Şi de aici în acolo, abordările şi acţiunile vor trebui să se schimbe în totalitate. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm că de la 16 martie 2012 guvernarea de mai departe a Republicii Moldova, chiar trebuie schimbată. Însă nu din punct de vedere al componenţii ci în însăşi esenţa sa. Va trebui să se uite de interese proprii, de scopuri politice aparte, va trebui să se treacă de supărări şi frustrări, va fi nevoie de multă toleranţă şi de abordări constructive.

Să nu uităm că suntem în serviciul poporului, nu al partidelor politice din care facem parte.

Sună banal, dar va trebui să asigurăm buna guvernare pentru interesele cetăţenilor şi ale ţării.

Şi nu va fi deloc uşor. Nu vom putea spera la clemenţă sau facilităţi prea mari. Se poate întâmpla ca mulţi dintre noi să cadă în această luptă şi în următorul Parlament să vină în locul lor alţii mai buni. Dar nu la aceasta trebuie să ne gândim şi nu viitoarele alegeri trebuie să fie punctul nostru de reper.

Astăzi, aici, acum, zi de zi, oră de oră, va trebui să muncim pentru a demonstra viaţa oamenilor în bine, pentru a demonstra că şi în Republica Moldova se poate de trăit cu plăcere, încredere şi speranţă în viitor. Asta le-a fost furat oamenilor — încrederea şi speranţa. Iar pentru a le reîntoarce trebuie să avem voinţă şi responsabilitate.

Nu consideraţi că vă ţin lecţii de bunăcuviinţă ori de bună guvernare. Am văzut, şi nu doar eu, de ce este capabilă o coaliţie din partide definite ca democratice. Am protestat şi mi-am exprimat punctul meu de vedere când am considerat că se greşeşte ori se ignoră probleme cu adevărat importante.

Împreună cu colegii mei din Partidul Acţiunea Democratică am luat şi o decizie — să nu mai fim parte la procesele care duc de niciunde spre nicăieri. Dar aş vrea să cred că am înţeles cu toţii măcar în ceasul al doisprezecelea că aşa nu se mai poate şi că trebuie să ne schimbăm în primul rând noi dacă vrem să schimbăm starea lucrurilor, că această stare este deplorabilă, că ea nu mai poate continua şi că trebuie schimbată cardinal. O ştiu eu, o ştiţi şi Dumneavoastră orice aţi spune astăzi sau mâine.

Aţi subscris celor 10 angajamente care derivă din principiile statului de drept sau constituie nimic altceva decât formulări reale pentru priorităţile de guvernare în Republica Moldova.

Eu cred în oameni şi consider că aţi fost sinceri prin acest gest pe care l-aţi făcut ieri şi prin care aţi arătat că nu este totul pierdut. Veţi demonstra altceva, veţi minţi şi veţi reveni la ceea ce a mai fost nu pe mine mă veţi trăda şi nu în ochii mei vă va fi frică să priviţi.

Eu voi spune şi în continuare ceea ce cred. Dar în acest caz vor pierde 4 milioane de cetăţeni ai acestei ţări şi 4 milioane de priviri va trebui să înfruntaţi.

Stimaţi colegi,
eu ştiu că se poate, eu ştiu că cei mai buni şi capabili sunt absoluta majoritate şi că viitorul ne aparţine. Trebuie să ne dorim, să muncim, să ne dedicăm binelui public, pentru că doar aşa va veni binele şi bunăstarea pentru toţi şi pentru fiecare.

Vă îndemn să punem capăt la perioada dificilă în care ne aflăm, vă îndemn să votăm astăzi Preşedintele Republicii Moldova şi să lucrăm ca mai apoi să ne putem mândri cu ceea ce am realizat.

Pentru că fiecare zi contează, iar ziua de astăzi trebuie să aparţină tuturor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: www.padm.md

AIE şi-a asumat 10 angajamente la solicitarea PAD PAD a refuzat funcţiile propuse de liderii AIE