Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 27 aprilie 2012, de ziua Drapelului Republicii Moldova, mai mulţi membri ai Partidului Acţiunea Democratică au arborat Tricolorul pe podul de la Vadului Vodă.
Tinerii din Partidul Acţiunea Democratică s-au întâlnit la mijlocul podului de la Vadul lui Vodă cu membrii PAD, locuitori ai malului stâng al Nistrului. Împreună, au arborat pe pod Drapelul de Stat al Republicii Moldova — Tricolorul.
Un alt Tricolor le-a fost înmânat de către reprezentanţii Organizaţiei de Tineret PAD, membrilor Partidului Acţiunea Democratică de pe malul stâng al Nistrului. După ce l-au primit, aceştia au mers cu el spre localitatea Pohrebea, din stânga Nistrului, unde l-au arborat.
Prin acţiunea de astăzi, membrii Partidului Acţiunea Democratică au vrut să sublinieze importanţa Tricolorului şi faptul că acesta reprezintă Integritatea, Suveranitatea şi Independenţa Republicii Moldova.
Amintim că Partidul Acţiunea Democratică optează pentru reîntregirea Republicii Moldova doar cu păstrarea integrităţii teritoriale a suveranităţii şi independenţei. În acest sens PAD a iniţiat mai multe acţiuni care vin în sprijinul cetăţenilor Republicii Moldova, ce locuiesc pe malul stâng al Nistrului. Ultima dintre ele este şedinţa plenară închisă a Parlamentului, convocată pentru examinarea situaţiei actuale şi perspectivelor reglementării conflictului transnistrean, din 6 aprilie 2012, a fost organizată la iniţiativa şi insistenţa preşedintelui PAD, deputatul Mihai Godea.
Sursa: www.padm.md