Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi colegi,
Momentul 28 iunie 1940 reprezintă un amalgam de silă, trufie, brutalitate, suferinţă şi laşitate. Este o zi care trebuie să ne dea de gândit ce s-a întâmplat, ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu noi, cetăţenii Republicii Moldova, stat care se vrea european, dar care nu ştie cum să-şi formuleze argumentele existenţei sale. Ne place adesea să facem analogie cu ţările Baltice. Le privim cu jind şi cu invidie pentru că au reuşit. Au reuşit să se afirme ca state funcţionale moderne. Au reuşit să se desprindă de trecutul sovietic şi să păşească cu încredere în viitor. Au condamnat ocupaţia sovietică şi au lustrat pe cei care au fost complici la crimele ocupaţiei. Au spus răspicat că timpul istoric cuprins între pierderea şi restabilirea independenţei de stat nu le aparţine. Noi nu am făcut nimic din toate acestea şi am rămas acolo un suntem. Dar se putea altfel? Cred că nu. Cum putea Republica Moldova să adopte o lege a lustraţiei în situaţia în care a adoptat trecutul sovietic, recunoscând absolut totul ce s-a întâmplat preţ de 50 de ani. Cum puteam merge pe alt drum în 1991, când Republica Moldova a însemnat continuitatea fidela a RSSM când a fost vorba de organizare administrativă, instituţii, merite în faţa statului şi privilegii. Intraţi în orice instituţie de stat, fie minister, universitate sau primărie şi o să vedeţi galeria conducătorilor care începe din 28 iunie 1940. Până când şi numerotarea legislaturilor Parlamentului începe cu această fatidică zi. Din aceste considerente şi nu numai, arătăm aşa cum arătăm şi suntem trataţi de lumea civilizată în modul corespunzător.
Stimaţi prieteni,
Atâta timp cât vom considera că începuturile statului nostru pornesc de la 28 iunie 1940, atâta timp nu vom avea sorţi de izbândă, iar mizeria pe care au cunoscut-o şi trăit-o oamenii noştri nu va lua sfârşit. Anatomia proiectului politico-statal lansat la 27 august 1991 a avut la bază croiala stalinistă a acestui teritoriu, iar moştenirea ocupaţiei sovietice a constituit conţinutul şi argumentele cele dintâi ale apariţiei Republicii Moldova ca stat. Nu am avut curajul atunci să spunem că am fost victime nenorocite ale unei confruntări tectonice geopolitice. Nu am avut curajul să recunoaştem că forma stalinistă de stat aplicată după raptul din 1940 ne este străină şi nu ne reprezintă nici istoria, nici firea, nici năzuinţa. Acum suportăm consecinţele unei imaturităţi a elitelor de atunci, imaturitate perpetuă ce ne defineşte şi astăzi lipsa de capacitate de a construi un stat viabil.
Cred cu tărie ca a venit momentul să ne oprim din această mişcare browniană. Să recapitulăm esenţa istoriei noastre recente şi să gândim cum putem merge mai departe. Pentru oamenii ţării noastre avem datoria să facem acest lucru. Republica Moldova este epuizată din toate punctele de vedere. Ea s-a născut cu o tumoră malignă, care o macină de 20 de ani. Metastazele acestei tumori se fac vizibile mai ales în aceste momente, când unităţi administrative distincte fac front comun, subminând suveranitatea naţională. Atentatele la simbolica, cultura şi istoria naţională nu trebuie privite ca simple manifestări politice. Ele sunt parte ale mişcărilor centripete extinse din estul spre sudul şi nordul ţării şi care reprezintă ameninţări directe la suveranitatea Moldovei şi a poporului ei. Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze, dar mai mult, trebuie să înţelegem de ce se întâmplă toate aceste şi care este capacitatea statului de a riposta. Riposta din păcate întârzie şi acest lucru este pe deplin explicabil.
Stimaţi colegi,
Timpul şi circumstanţele, mai ales cele geopolitice, ne pun în situaţia de a regândi Moldova la propriu. De a elabora şi realiza un nou proiect politico-statal care să nu se identifice şi să nu se edifice pe moştenirea ocupaţiei sovietice. Avem oare curajul, capacitatea şi interesul să începem o astfel de lucrare? Ne gândim şi la ziua de mâine, ori ne mulţumim cu ce avem astăzi. Este ferma mea convingere cu nu putem asista indiferenţi la distrugerea statului, iar în cazul prăbuşirii lui, nici o justificare nu va fi valabilă. Gândiţi-vă, stimaţi colegi, şi acţionaţi. Este responsabilitatea noastră a tuturora, care nu ţine de ideologia de partid, de convingerile politice sau interesele de orice gen. Este răspunderea care ne poate ridica deasupra oricărui joc politic şi care odată realizată poate să ofere doar satisfacţie şi împlinire. Fiecare dintre noi poate alege între a fi slujitor al cauzei ţării sau al uni grup de interese ce nu are nimic cu viitorul Moldovei. Pentru a face corect alegerea trebuie să credem cu putere în destinul acestei bucăţi de pământ. Este atât de puţin, deşi înţeleg că pentru unii acest lucru pare imposibil.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Sursa: www.padm.md
PAD a comemorat primul val de deportări din Basarabia şi Bucovina de nord
PAD, 13 iunie 2012
Declaraţia deputatului Mihai Godea la sfârşitul şedinţei de plen a Parlamentului din 17 mai 2012
PAD, 17 mai 2012
Mihai Godea: Cine este împotriva Istoriei Românilor ori manifestă rea voinţă, ori este profan!
PAD, 29 martie 2012