Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Alocuţiune rostită de Mihai Godea pe marginea proiectului Legii cu privire la minimul de existenţă în data de 5 iulie 2012
|
|
Proiectul de lege cu privire la minimul de existenţă pe care îl dezbatem astăzi este unul mai mult decât important în cea mai săracă ţară a Europei. Viaţa majorităţii absolute a cetăţenilor noştri înseamnă întâi de toate o luptă necuntenă pentru pâinea ce de toate zilelele, luptă începută acum 20 de ani şi care, se pare, nu mai are sfârşit. În satele şi oraşele noastre sărăcia este singurul guvernator. Consecinţele acesteia nu s-au lăsat aşteptate. Degradarea continuă a tuturor sferelor de activitate a societăţii noastre, limitarea drastică a accesului la servicii şi înrăutăţirea constantă a calităţii serviciilor prestate populaţiei, fie că este vorba de sănătate sau educaţie, protecţie juridică sau socială, sunt efectele dezastrului economic, social şi cultural în care ne-am pomenit. Efectele speciale de PR ţin locul acţiunilor concrete de redresare a situaţiei, ţara este guvernată la televizor, iar cetăţenii sunt obligaţi să se bucure de ceea ce văd la micile ecrane, având porunca să se resemneze, pentru a nu prejudicia, vezi Doamne, “parcursul european” al Moldovei. Crearea falselor aşteptări a dvenit o normă pentru guvernanţi, de parcă aceste aşteptări pot fi servite la prânz sau la cină. Nimic nou sub soare de două decenii: cinismul e la el acasă, iar viaţa omului de rând contează din ce în ce mai puţin pentru cei care se cred diriguitori de soarte şi destine.
Trecând pe o notă mai optimistă ţin să meţionez că salut examinarea proiectului de lege cu privire la minimul de existenţă. Voi aminti că el face parte şi din cele 10 angajamente asumate de AIE faţă de PAD în contextul alegerii Preşedintelui RM.
Mă bucur că realizarea angajamentelor a început, cu toate că deputaţii AIE se împotrivesc vehement şi demonstrează nedorinţa de a-şi realiza promisiunile faţă de alegători.
Dincolo de aceste constatări, însă, aşa cum am formulat şi în dezbateri — lipseşte esenţa proiectului de lege -stabilirea expresă a minimului de existenţă şi garantarea acoperirii acestuia de către stat. Tot restul conţinutului Legii este pentru umplutură, pentru mecanisme, calcule, diverse estimări. Dar problema de bază nu este soluţionată — cetăţenii Republicii Moldova nu sunt asiguraţi prin lege nici măcar cu minimul necesar de existenţă. Nici nu vorbim de dezvoltare, e vorba de elementară supravieţuire. Cum să treci cu vederea eşecul total al politicilor guvernamentale în acest domeniu?
Stimaţi colegi, nu vă ascundeţi în spatele termenilor birocratici. Cetăţenii care trăiesc sub minimul de existenţă trăiesc de fapt în foame. Da, la propriu nu îşi pot permite să cumpere măcar mâncare suficientă. Mulţi nu îşi pot permite să îşi hrănească copiii. Oamenii care trăiesc sub minimul de existenţă îngheaţă iarna în case. Asta e realitatea şi pentru aceşti oameni am insistat în unul din cele 10 angajamente ca statul Republica Moldova, dacă mai există ca stat de drept, să garanteze prin lege oricărui cetăţean minimul de existenţă. E firesc şi e sinonim cu garantarea dreptului la supravieţuire.
Atâta vreme cât guvernarea se preface că aceste probleme nu există, orice discuţii despre standarde europene, toleranţă, despre digitalizare, despre guvernarea electronică rămân discuţii ale clubului de literatură ştiinţifico fantastică.
Şi mai vreau să fac o remarcă, amintindu-vă că “Moldova fără sărăcie” nu înseamnă lupta împotriva celor săraci. Nu înseamnă exterminarea celor care nu îşi permit minimul de existenţă.
Înţelegem cu toţii gravitatea problemelor. Vedem în fiecare zi că “Moldova fără sărăcie, corupţie şi năravuri autoritare” ţine din ce în ce mai mult de sfera mitologiei. Dar nici să nu încerci măcar să urneşti carul din loc, să nu încerci să porneşti de la cel mai puţin — asigurarea prin lege a minimului necesar pentru fiecare om care a mai rămas în ţara asta fără noroc, mi se pare un sacrilegiu.
Ştim că nu există resurse, că acumulările bugetare scad, că disciplina financiară este la pămînt şi că bussinesul suspină sub călcâiul clasei guvernante. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să dăm neputincioşi din mîini şi să strângem din umeri.
Acum este ocazia ca parlamentul să demonstreze că este organ reprezentativ suprem al poporului, că deputaţii se gîndesc la cei care le-au oferit mandatul în schimbul promisiunilor electorale. E timpul să plătim poliţele, stimaţi deputaţi, indiferent de faptul dacă ne aflăm la guvernare sau în opoziţie.
Mă adresez către toţi deputaţii — acceptaţi şi votaţi propunerea conceptuală — să stabilim în lege cuantumul minimului de existenţă garantat de stat.
Şi chiar dacă nu vom reuşi implementarea deplină a Legii în acest an sau la anul, e posibilă implementarea graduală, pe etape.
Trebuie să ştim unde vrem să ajungem şi trebuie să avem măcar un obiectiv orientativ, care odată atins să ne dea treptul să spunem — în Moldova nu mai există Om a cărui existenţă, adică Viaţă, — nu este asigurată. Va fi un punct de cotitură şi asta poate deveni pe termen scurt ceea ce numim noi adesea — idee naţională, pentru care să lucrăm toţi, în fiecare zi, indiferent de doctrină sau simpatii geopolitice.
Şi pasul acesta îl putem face chiar astăzi. Orice amânare înseamnă victime, înseamnă zile de foame şi foarte muţi oameni care pleacă oriunde pentru că în Moldova nu se poate trăi.
Sursa: www.padm.md
