Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Acţiunea Democratică atenţionează asupra faptului că pe data de 12 iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului totalitar comunist din Republica Moldova, precum şi Legea pentru completarea Legii privind partidele politice, acte legislative care prevăd şi interzicerea simbolicii totalitare comuniste. Conform Regulamentului Parlamentului şi Constituţiei Republicii Moldova, legile sînt semnate de Preşedintele Parlamentului în termen de cel mult 20 de zile de la adoptare şi sînt promulgate de Preşedintele Republicii Moldova în cel mult două săptămîni de zile, termene legale ce au expirat pe 16 august 2012.
Actele legislative în cauză au fost dezbătute şi adoptate în regim de urgenţă absolută, fiind însoţite şi urmate de declaraţii pompoase despre importanţa istorică a evenimentului şi de multiple dezbateri aprinse în spaţiul public, politic şi social. Aceste decizii importante trebuiau puse în aplicare în mod prioritar, pentru a demonstra voinţa politică fermă a autorităţilor Republicii Moldova şi pentru a descuraja promovarea în continuare a politicilor şi simbolurilor comuniste totalitare.
În lipsa oricăror informaţii şi explicaţii oficiale de la autorităţile publice vizate, constatăm că circa o lună şi jumătate documentele respective nu sînt date publicităţii în modul stabilit de lege şi Constituţie, sînt nişte documente inexistente. Astfel, exprimarea de voinţă a organului reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova este anihilată prin inacţiunea deţinătorilor de funcţii supreme în stat, inclusiv Preşedintele Parlamentului şi Preşedintele Republicii Moldova.
Neexecutarea obligaţiilor regulamentare de publicare şi punere în aplicare a legilor, precum şi lipsa oricăror reacţii din partea oficialităţilor de cel mai înalt rang alimentează suspiciunile şi acuzaţiile privind posibilitatea revizuirii, falsificării sau chiar a anulării deciziilor adoptate şi despre încercările de a menaja poziţiile Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, post factum.
Pe de altă parte, tărăgănarea executării legii şi timiditatea demonstrată de autorităţi în raport cu cei care sînt vizaţi de schimbările legislative în cauză îi încurajează să-şi păstreze şi promoveze în continuare simbolica şi retorica pro-comunistă, reabilitîndu-i formal şi legal în faţa alegătorilor.
Partidul Acţiunea Democratică declară drept inadmisibile asemenea abordări în privinţa legilor adoptate de Parlament şi califică drept abuzivă tărăgănarea publicării şi punerii în aplicare a deciziilor legislativului privind aprecierea regimului totalitar comunist şi interzicerea simbolicii acestuia.
Nimeni nu este în drept să anuleze, nici măcar pentru o zi, o decizie de maximă importanţă pentru statul şi societatea Republicii Moldova, iar cei care se fac culpabili de acest abuz, urmează să prezinte explicaţiile de rigoare şi să răspundă în baza legii.
Sursa: www.padm.md
Apel pentru respectarea legalităţii în procesul de asigurare a securităţii naţionale
PAD, 21 august 2012
Mihai Godea solicită anchetarea organizatorilor contra-protestului violent de la Bălţi
PAD, 16 august 2012
PAD a comemorat victimile deportărilor
PAD, 7 iulie 2012