Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Mihai Godea, a solicitat ca negocierile din cadrul AIE să fie transparente, cu prezenţa mass media şi a experţilor din societatea civilă. În plus, liderul PAD a insistat ca Preşedintele Timofti să prezinte societăţii un calendar clar în care să anunţe când va prezenta candidatura la Premier. Liderul Partidului Acţiunea Democratică a trasmis public solicitările sale în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi 21 martie 2013, înaintea şedinţei de plen a Parlamentului.
“Dacă e să-i credem pe cuvânt, până acum, în spatele uşilor închise s-au discutat numai principii şi valori, s-a analizat sincer greşelile Guvernului AIE 2 şi s-au căutat soluţii funcţionale pentru AIE 3. Foarte bine. Deci prezenţa mass media şi a experţilor din societatea civilă nu poate decât ajuta.” a precizat Mihai Godea care a subliniat că “în spatele uşilor închise nu putem presupune cu bună credinţă că au loc discuţii pentru interesul cetăţenilor ci că de fapt îşi împart din nou jucăriile după un algoritm bine ştiut, poate că puţin modificat.”
În acelaşi timp liderul PAD a remarcat că “în sfârşit se pare că liderii AIE sunt suficient de speriaţi şi de presaţi pentru a începe să fie constructivi şi pentru cetăţeni. Brusc se pot privi în ochi, fie şi prin emisari, şi pot negocia. Asta este foarte bine.” dar a atenţiont că “atâta vreme cât negociază pe ascuns, se fac împreună complici la orice eşec va rezulta în urma acestor negocieri.”
În cadrul aceluiaşi briefing, un mesaj special a fost lansat către Preşedintele Nicolae Timofti:
“Întrebarea noastră pentru domnul Preşedinte Timofti este foarte clară si foarte scurtă:
Când? Când va desemna candidatura la funcţia de Premier al Republicii Moldova.
Aşteaptă cetăţenii, aşteaptă investitorii şi aşteaptă partenerii internaţionali.Nu ne interesează la moment cine va fi Prim-ministru dar domnul Preşedinte trebuie să ofere aşteptări clare societăţii. E adevărat Constituţia nu îl obligă expres dar îi oferă cu foarte mare claritate acest drept. Aşteptăm ca domnul Timofti să respecte nu numai buchea dar şi spiritul Legii Supreme.
Aşteptăm deci ca Preşedintele Republcii Moldova să anunţe un termen foarte precis în care urmează să fie prezentată prima candidatură la funcţia de Prim-Ministrul Republicii Moldova şi un calendar clar care va duce fie la o guvernare funcţională fie la alegeri anticipate.”
“Exact în acest for am votat pentru domnul Timofti în marte 2012 şi tot aici am votat moţiunea din martie 2013 care i-a redat, în vreme de criză, toate pârghiile pentru a controla această ciză politică.” a subliniat Mihai Godea.
Sursa: www.padm.md