Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi deputaţi ai majorităţii parlamentare
NU voi permite guvernului Leancă şi actualei majorităţi parlamentare să se ascundă în spatele unei moţiuni de cenzură.
Acest guvern şi-a asumat o misiune. Această misiune va fi testată la Vilnius. Vrem ca acest guvern să dea socoteală pentru mandatul său în faţa cetăţenilor şi în faţa partenerilor europeni.
Nu ne facem iluzii. Chiar şi oficialii europeni încep să dea semne de nervozitate. Hoţiile la nivel naţional sunt cunoscute atât în ţară cât şi peste hotare. Nu vor fi uitate şi nici iertate.
Dacă vom demite astăzi acest guvern, vom şterge cu buretele păcatele acestuia. Sunt momente în istorie în care scuzele nu se acceptă şi nu trebuie create condiţii pentru a fi oferite.
Va reamintesc că eu personal am iniţiat şi am susţinut moţiunea de cenzură din primăvara acestui an. Scopul demiterii guvernului Filat a fost foarte clar exprimat: pentru a oferi şansa instalării unui guvern mai bun, pentru a responsabiliza guvernanţii şi a impune o reformă autentică inainte de Vilnius. Mai era timp şi mai erau şanse.
Astăzi, 17 octombrie 2013, nu mai avem timp să schimbăm Guvernul. Dar Guvernul mai are timp să îşi schimbe guvernarea. Mai are timp să oprească hoţiile şi corupţia. Pentru că dacă va rata şansa oferită de partenerii europeni, nimic nu va opri următoarea moţiune de cenzură şi personal vă promit că voi iniţia această procedură.
Domnilor deputaţi din PCRM şi grupul Dodon, cum am putea susţine această moţiune de cenzură când Vladimir Voronin anunţă clar şi răspicat scopul final: de a provoca alegeri anticipate şi de a opri definitiv Republica Moldova din drumul său european.
Nu domnilor, nu orice moţiune de cenzură are dreptul la viaţă.
Sigur că ne dorim ca hoţiile de la BEM să fie scoase la lumină şi pedepsite. Dar nu credem că PCRM va reveni la putere pentru a face dreptate ci pentru a fura în locul celor care se află astăzi la putere. Chiar comisia condusă de deputatul comunist Reidman confirma că originile jafului de la BEM se găsesc în timpul guvernării comuniste. Şi atunci ce dreptate poate să aducă gruparea Voronin?
Sigur că dorim ca aeroportul nostru internaţional să nu ajungă pe mâna Kremlinului. Dar singuri liderii PCRM recunosc şi promit ca dacă revin la putere vor integra Moldova în uniunea vamală. Prin urmare vor da nu doar aeroportul dar întreaga republică pe mâna Rusiei, în concesiune pe termen nelimitat.
Dacă PCRM într-adevăr doreşte stârpirea corupţiei şi pedepsirea celor care au furat statul şi au înfometat cetăţenii, atunci PCRM ar trebui să fie partidul cel mai activ în susţinerea integrării europene a Republicii Moldova. Ar trebui să fie primii avocaţi ai acordului de asociere.
Pentru că numai în spaţiul european Republica Moldova poate scăpa de cancerul politicienilor corupţi.
Dar oare îşi doresc liderii PCRM cu adevărat eradicarea corupţiei? Din 2001 până în 2009 nu am văzut procese duse pana la capăt pe marginea privatizarilor frauduloase din anii 90. Din 2009 până acum nu am văzut procese intentate demnitarilor comunişti corupţi. Stiţi de ce? Pentru că de 20 de ani vă acuzaţi unii pe altii dar odată ajunşi la putere uitaţi de promisiuni şi furaţi după aceleaşi scheme.
Republica Moldova se află în această situaţie critică nu din cauza procesului de integrare europeană ci din contra, din cauza că acest proces este mimat, nu este real. Republica Moldova se află în această situaţie din cauza ca actuala majoritate aflată la putere guvernează la fel cum au facut-o comuniştii.
În aceste condiţii declar că mă voi abţine de la vot. Abţinerea mea de la vot, insă, nu este un cadou pentru actuala guvernare ci este un gest de încredere şi speranţă exprimat faţă de liderii europeni care au investit atâta muncă şi încredere în Republica Moldova.
Da, am încredere că planurile de integrare europeană a Moldovei nu se vor surpa sub presiunea nostalgiei sovietice.
Am încredere şi speranţă că actuala majoritate guvernamentală, acest guvern pestriţ de tranziţie nu va fi uzurpat de vechile cadre comuniste îmbătrânite în hoţii şi corupţie ci din contra, că actuala guvernare va fi înlocuită natural de noul val de politicieni reformatori, mai buni, mai oneşti şi suficient de curajoşi încât să-i pună după gratii pe cei care acum sau mai demult au furat cetăţenii acestei ţări.
Şi mai ştiţi ceva, dragi colegi? Chiar în timp ce eu vă vorbesc, această nouă forţă se construieşte, se căleşte şi se pregăteşte să preia ştafeta atunci când va veni momentul.
Vă mulţumesc.
Sursa: www.padm.md