Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Doamnelor şi domnilor,
Sunt onorată să mă adresez domniilor voastre în numele cetăţenilor moldoveni care îşi doresc o schimbare fundamentală a modului de guvernare a ţării noastre. Este o onoare pentru mine să fiu vocea cetăţenilor moldoveni care refuză politica de represiune, divizare şi de capturare a statului. Sunt onorată să vorbesc în numele acelor cetăţeni care au sprijinit cauza europeană a Moldovei împotriva unui candidat promovat de guvernarea coruptă, oligarhică în alegerile prezidenţiale de anul trecut. Fără resurse mediatice, fără resurse financiare, am obţinut în acele alegeri încrederea a jumătate dintre alegători, ceea ce reprezintă o temelie foarte puternică pentru ca eforturile noastre să creeze o guvernare democratică, sănătoasă în Republica Moldova!
Astăzi ţara mea este guvernată de un partid oligarhic sprijinit de mai puţin de 4% din populaţie. Prin mită, manipulare şi intimidare, au încropit o aşa-numită “majoritate parlamentară”. În mod cinic şi periculos, au capturat toate instituţiile statului. Ei controlează procuratura şi justiţia şi obţin câştiguri ilegale imense dintr-un sistem avantajos doar pentru unii, dar care provoacă injustiţie şi sărăcie cumplită pentru restul populaţiei.
Această guvernare profund coruptă şi nepopulară încalcă principiile democratice şi schimbă toate regulile pentru a se menţine la putere cu orice preţ. Astfel, au creat un fals oponent politic, pe care l-au ajutat să câştige Preşedinţia şi pe care îl folosesc acum drept sperietoare doar pentru a-şi păstra puterea. Pentru a continua să controleze ţara cu doar 4% de sprijin popular, guvernarea actuală încearcă să adopte un nou sistem electoral care i-ar permite să falsifice mai uşor următoarele alegeri. Este important să batem alarma. Ce aţi văzut în Moldova până acum nu este promiţător, însă dacă aceşti oameni reuşesc să-şi ducă planurile la bun sfârşit, starea de lucruri va deveni cu mult mai gravă.
Şi cel mai grav este că aceşti oameni distrug speranţa. Speranţa că moldovenii pot avea un viitor acasă. Speranţa că politicienii şi funcţionarii din Republica Moldova sunt capabili să slujească interesului public. Speranţa că guvernarea poate asigura oportunităţi economice pentru toţi. Speranţa că în Republica Moldova românii, ruşii, ucrainenii, găgăuzii, bulgarii şi toţi cetăţenii, indiferent de originea lor etnică, nu vor fi manipulaţi să trăiască în frică şi să se urască reciproc din cauza originii etnice.
Este adevărat că Moldova a dus mereu povara grea a luptelor geopolitice şi că Rusia doreşte să ne ţină în frâu. Dar, să fim obiectivi, o guvernare coruptă, detestată de oameni, care se autointitulează proeuropeană este, de fapt, un cadou pentru Kremlin.
Doamnelor şi domnilor, noi, milioane de cetăţeni moldoveni, împărtăşim aceeaşi aspiraţie comună: dorim să construim un stat european funcţional care va asigura un viitor mai bun pentru noi toţi. Această aspiraţie vine din credinţa noastră fermă în acele valori europene — valorile Partidului Popular European — care au ţinut acest continent împreună în ciuda tuturor obstacolelor şi dificultăţilor: statul de drept, democraţia liberală, guvernarea responsabilă şi respectul pentru demnitatea umană. Din păcate, astăzi, nu avem niciuna dintre aceste valori în Republica Moldova. Însă am reuşit să creăm un front comun al partidelor proeuropene — Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr — aşa încât împreună să luptăm pentru acest vis şi să-l transformăm în realitate. Ca întotdeauna, ne bazăm şi apreciem înalt sprijinul dumneavoastră în această luptă comună.
Sursa: facebook.com