Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAS

Denunţ împotriva lui Igor Dodon

|versiune pentru tipar||
PAS / 29 august 2017
Partidul Acţiune şi Solidaritate

Partidul Acţiune şi Solidaritate a depus astăzi, 29 august 2017, un denunţ penal împotriva acţiunilor lui Igor Dodon, pe numele Procurorului General.

Prin denunţul respectiv, s-a solicitat atragerea lui Igor Dodon la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de Trădare de Patrie (art.337 Cod penal) şi a infracţiunii de Aţâţare a vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase (art.346 Cod penal).

Astfel, contrar prevederilor Constituţiei ţării şi a jurământului asumat la învestire, cetăţeanul Igor Dodon acţionează contrar intereselor Republicii Moldova, promovând deschis interesele altui stat — Federaţia Rusă. Astfel, participarea la “sărbătorirea zilei constituirii Găgăuziei”, felicitarea liderului autoproclamatei “Republici Moldoveneşti Nistrene” Vadim Krasnoselskii cu “o victorie convingătoare”, intenţia de a decora “militarii transnistreni şi pacificatorii ruşi”, dorinţa de participare la evenimentele legate de 25 de ani de la prezenţa “trupelor de pace la Nistru” etc. reprezintă o derogare evidentă de la statutul său constituţional de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Aceste acţiuni, dar şi altele se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de Trădare de Patrie.

De asemenea, Igor Dodon, prin acţiunile sale de dezbinare pe criterii etnice, de limbă şi de religie, făcute în interes propriu şi de partid, aduce daune grave consolidării societăţii moldoveneşti şi unităţii cetăţenilor pentru realizarea unui deziderat comun, încălcând articolul 346 din Codul penal.

Concomitent cu solicitarea de atragerea la răspundere penală, s-a solicitat Procurorului General să sesizeze, în conformitate cu art.81 alin.(3) din Constituţie, Parlamentul Republicii Moldova în vederea punerii sub acuzare a lui Igor Dodon.

Sursa: unpaspentru.md

Cetăţeanul Dodon Igor — trădător de ţară Rezoluţia Congresului al II-lea (extraordinar) al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS)