Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAS

Rezoluţia Congresului al II-lea (extraordinar) al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS)

|versiune pentru tipar||
PAS / 10 septembrie 2017 | 
Partidul Acţiune şi Solidaritate

Delegaţii la Congresul al II-lea (extraordinar) al PAS,

adoptă prezenta REZOLUŢIE:

  1. Declarăm drept primordiale pentru Partidul Acţiune şi Solidaritate următoarele obiective de dezvoltare şi consolidare a partidului pentru fortificarea la maximum a potenţialului de angajare şi victorie în lupta politică:

    1. Pregătirea la modul cel mai serios pentru următoarele scrutine electorale la nivel naţional şi local, insistând în continuare pe revenirea la sistemul electoral proporţional, pentru a obţine un scor care ne-ar permite, împreună cu alte forţe proeuropene, democratice, antioligarhice, să formăm o majoritate parlamentară şi să începem reconstrucţia statului.
    2. Consolidarea şi extinderea structurilor de partid la nivel teritorial şi local, a organizaţiilor de tineret, femei, diaspora etc.
    3. Sporirea vizibilităţii partidului la nivel local, teritorial şi naţional, prin activităţi eficiente de promovare, comunicare, implicare civică a membrilor partidului în proiecte de mobilizare a comunităţii pentru rezolvarea de probleme, dezvoltare comunitară şi solidaritate socială.
    4. Dezvoltarea resurselor umane prin organizarea programelor de dezvoltare şi instruire pentru membrii activi de la toate nivelurile.
  2. Considerăm importantă instituirea unui parteneriat strategic cu Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, precum şi colaborarea cu alte formaţiuni politice care împărtăşesc valorile şi idealurile naţionale şi europene, pentru a lupta împeună împotriva regimului PD-PSRM.

  3. Cerem Parlamentului abrogarea de urgenţă a Legii nr. 154 din 20 iulie 2017 privind schimbarea sistemului electoral ca fiind una neconstituţională, nedemocratică şi adoptată contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, Uniunii Europene şi SUA, şi revenirea la sistemul electoral proporţional, singurul care poate asigura legitimitate legislativului şi reprezentare echitabilă alegătorilor.

  4. Cerem Băncii Naţionale a Moldovei şi Guvernului publicarea celui de-al doilea raport al companiei Kroll, investigaţie plătită din banii publici, precum şi atragerea la răspundere penală, cu recuperarea miliardului furat, a tuturor celor responsabili de devalizarea celor trei bănci.

  5. Constatând că Partidul Democrat, ca membru constituent în toate guvernele din 2009 încoace, iar din ianuarie 2016, deţinător al puterii absolute în Republica Moldova se face direct responsabil de colapsul politic, economic, social şi moral în care a ajuns ţara şi de plecarea în masă a cetăţenilor noştri, Congresul PAS ia decizia politică să nu participe la niciun fel de alianţe preelectorale, electorale şi postelectorale, formale sau informale cu acest partid, ca fiind contrare principiilor şi valorilor care stau, încă de la fondare, la baza Partidului Acţiune şi Solidaritate, alianţe care ar însemna un act de trădare faţă de propriul electorat şi faţă de idealurile naţionale.

  6. Având în vedere că cetăţeanul Dodon Igor, folosind funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, obţinută prin fraudă şi manipulare, pune în pericol independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova, urmând o agendă străină intereselor cetăţenilor acestei ţări, solicităm Procurorului General al Republicii Moldova atragerea acestuia la răspundere penală pentru infracţiunea de Trădare de Patrie.

  7. Ne angajăm să depunem toate eforturile pentru demascarea tuturor acţiunilor clanului Plahotniuc-Dodon, care prejudiciază drepturile, securitatea, dezvoltarea şi prosperitatea cetăţenilor Republicii Moldova.

Sursa: unpaspentru.md

Denunţ împotriva lui Igor Dodon Plahotniuc — uzurpator al puterii de stat