Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPAS

Peste 2000 de semnături pentru o programă şcolară relevantă şi flexibilă

|versiune pentru tipar||
PAS / 28 decembrie 2017
Partidul Acţiune şi Solidaritate

Organizaţia de Tineret a PAS a organizat astăzi, 28 decembrie, un flashmob ca urmare a încheierii campaniei Flexit. PAS Youth a depus o petiţie cu 2340 de semnături adresată Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în vederea reducerii numărului de discipline şcolare.

Campania Flexit s-a desfăşurat în perioada 16 noiembrie — 22 decembrie şi a avut drept scop informarea elevilor şi colectarea semnăturilor în vederea flexibilizării programei şcolare. Elevii au cerut ca planul-cadru pilotat în perioada 2013–2015 de către Liceul Academiei de Ştiinţe să fie desemnat în calitate de plan-cadru de alternativă. Totodată, elevii au solicitat crearea unui mecanism clar şi transparent prin care comunităţile şcolare ar putea decide implementarea acestui plan-cadru de alternativă.

Campania Flexit a fost lansată din convingerea că programa şcolară este supraîncărcată şi inflexibilă, fapt confirmat de majoritatea elevilor cu care discutăm. Experienţa de succes a Liceului Academiei de Ştiinţe, care a pilotat un plan-cadru cu doar 7–8 discipline, a demonstrat că un asemenea plan-cadru poate funcţiona şi în Republica Moldova. Experienţa LAŞM este un exemplu reuşit care arată că elevii pot merge la şcoală cu plăcere şi îşi pot concentra eforturile în domeniul ales.

Reamintim că elevii noştri învaţă la liceu 11–13 discipline obligatorii, comparativ cu 3–5 discipline obligatorii în Marea Britanie şi 6–7 în Germania, Olanda, Danemarca, Suedia sau Norvegia.

În cadrul campaniei s-a reuşit:

  1. Colectarea a 2400 de semnături ale elevilor claselor X-XII, atât din Chişinău, cât şi din afara capitalei.
  2. Organizarea unei discuţii panel cu experţii în domeniul educaţiei pe subiectul adoptării unui plan-cadru alternativ.
  3. Informarea a peste 10.000 elevi despre beneficiile şi importanţa implementării unui plan-cadru flexibil, care ţine cont de preferinţele academice ale elevilor.

Sursa: unpaspentru.md

Maia Sandu despre Summitul Parteneriatului Estic