Raport prezentat de Preşedintele PCRM Vladimir Voronin

Tovarăşi Delegaţi! Stimaţi Oaspeţi!

Congresul nostru precedent, Congresul al IV-lea al partidului, l-am convocat in aprilie 2001 — îndată după alegerile parlamentare, în urma cărora PCRM a ajuns la putere. Pornind de la această circumstanţă, unii s-au grăbit să califice acel congres drept un “congres al învingătorilor”. După cum ţineţi minte, noi nu am fost de acord cu o atare calificare. Nu am fost de acord, înainte de toate, deoarece în spatele acestui eveniment senzaţional — accederea la putere a comuniştilor, care venea să infirme schemele politologice rudimentare din ultimul deceniu, se afla nu un accident istoric sau un anumit concurs de împrejurări. Sursa victoriei din 2001 o constituiau devotamentul nostru faţă de valorile socialiste, coeziunea noastră şi programul nostru politic, pe care urma să-l realizăm chiar din ziua de 26 februarie 2001. Smulgerea Moldovei din menghina ucigătoare a crizei sistemice şi readucerea ei la viaţă — acesta a fost scopul nostru, iată de ce putem afirma cu tot temeiul că atunci, în 2001, preluînd conducerea ţării, noi doar ne-am declarat disponibilitatea politică să dovedim că comuniştii sînt capabili nu numai că să ajungă la putere, dar şi să folosească în mod profesionist această putere, spre binele întregii societăţi.

Sarcina era deosebit de ambiţioasă! Noi ştiam, simţeam atunci că vom izbuti să realizăm această sarcină numai în cazul dacă vom reuşi să ne depăşim pe noi înşine, dacă vom şti să parcurgem, cu competenţă şi fără greşeli, toţi cei patru ani pe care ni i-au acordat alegătorii. Nu bucuria trufaşă a triumfului ne stăpînea atunci, ci starea de concentrare şi simţul răspunderii.

Haideţi să ne amintim! Cît de caustice erau atunci comentariile presei. Ale presei de la noi şi ale celei străine! Cît venin şi cîtă neîncredere conţineau, cîte comentarii zeflemitoare şi răuvoitoare erau consacrate fiecărui pas făcut, fiecărui cuvînt spus de noi. Şi toate acestea în condiţiile cînd oamenii, dezamăgiţi de toate partidele şi de toate autorităţile precedente, aşteptau de la noi schimbări imediate în bine, o confirmare, în plan practic, a justeţei alegerii făcute de ei.

Bănuiam că nu va fi deloc uşor. Însă proporţiile “complexităţii” s-au dovedit a fi mult mai mari decît tot ce ne imaginam. Noi, însă, nu ne plîngeam pe oponenţii noştri, nu-i acuzam de comportament “nesportiv”, noi ştiam că numai deschiderea, curajul şi modernizarea hotărîtă a strategiei acţiunilor pe care le vom întreprinde puteau fi răspunsul nostru la complexitatea transformărilor practice şi la intransigenţa luptei politice cu care ne confruntam.

Noi a trebuit să reconsiderăm multe lucruri, la multe lucruri a trebuit să privim pe nou. În aceşti patru ani, lumea înconjurătoare s-a schimbat în mod radical. Ceea ce încă ieri, din tranşeele opoziţiei, părea necesar şi eficient, trebuia trimis la arhivă, ca ceva perimat şi învechit irecuperabil. Şi, dimpotrivă, lucruri ce, nu demult, ne provocau o respingere categorică, au trebuit să fie preluate în arsenalul practicii noastre politice de zi cu zi.

În aceasta nu există şi nici că poate exista vreo contradicţie. Să menţii sigur activitatea şi evoluţia partidului în coordonatele unei lumi aflate într-o schimbare atît de dinamică, să răspunzi în mod adecvat sfidărilor timpului — anume în aceasta constă logica supremă a luptei Partidului Comuniştilor din Republica Moldova pentru realizarea principalelor sale scopuri programatice. Şi voi adăuga că anume prin aceasta se explică fenomenul succesului comuniştilor moldoveni de azi, care au reuşit, pentru prima dată în istoria modernă a Europei, nu numai să acceadă la putere pe cale democratică, dar şi să cucerească o autoritate uriaşă în ţară, fenomen de neînţeles pentru neprietenii noştri politici (iar uneori şi pentru tovarăşii lor de idei de peste hotare). Noi, într-adevăr, ne-am transformat dintr-o “aşchie” a sistemului politic care exista mai ieri, într-o organizaţie politică principial nouă, capabilă nu numai să se plîngă de situaţia actuală şi să elogieze trecutul, dar şi să structureze, în mod activ, modern, perspectivele, în patru ani, noi, de fapt, am devenit un partid al viitorului, al viitorului ţării noastre şi al poporului nostru. Fiţi de acord că noi, totuşi, am reuşit să rezistăm în acea luptă inegală cu mizeria sălbatică, cu obscurantismul şi cu deznădejdea cu care ne-am propus să luptăm acum patru ani. Congresul de astăzi al Partidului Comuniştilor constituie o dovadă elocventă în acest sens!

Dar dacă e să apreciem lucid şi principial calea parcursă, e tocmai cazul să ne punem o serie de întrebări, în ce măsură am reuşit să îndreptăţim speranţele societăţii? Am făcut oare faţă acelor sarcini pe care le-a pus în faţa partidului Congresul al IV-lea? Ce trebuie să întreprindem pentru a scoate definitiv Moldova din starea sa de criză şi pentru intrarea ei, în mod destoinic, în comunitatea internaţională? În ce mod, în contextul acestor obiective strategice, trebuie să se dezvolte şi să se modernizeze, în continuare, însuşi partidul? Iată acel cerc de probleme cardinale care determină acum, în mare măsură, nu numai viitorul partidului nostru, dar, în fond, şi viitorul întregii ţări. Şi anume aceste chestiuni urmează să le discutăm împreună în cadrul actualului for al partidului nostru. Să le discutăm profund, multilateral, cu exigenţă partinică. Să le examinăm ţinînd seama de faptul că discuţia noastră de astăzi este, in definitiv, o dare de seamă şi în faţa partidului, şi, într-o măsură hotărîtoare, în faţa poporului care le-a încredinţat comuniştilor destinul ţării. Aceasta înseamnă să procedăm la o analiză minuţioasă a noilor posibilităţi şi a noilor căi de realizare a unor noi progrese pe viitor, progrese ce urmează să stea la baza activităţii noastre în următorii patru ani. Aceasta înseamnă, în cele din urmă, declararea cît se poate de sincer şi de onest a poziţiei PCRM vizavi de cele mai actuale probleme ale vieţii ţării şi societăţii.

Avînd în vedere principalele abordări enunţate mai sus, consider că prima şi principala temă a ordinii noastre de zi ar trebui formulată după cum urmează:

I. PCRM LA PUTERE: PRIORITĂŢILE ŞI REZULTATELE

Preluînd puterea, PCRM, spre deosebire de premergătorii săi la cîrma statului, dispunea de un model clar, bine pus la punct, de renaştere economică şi spirituală a ţării. Rezultatele alegerilor parlamentare din 2001 au demonstrat înalta competitivitate a acestui model în plan electoral. Mai departe, însă, urma să realizăm ceva mult mai greu: să demonstrăm acelaşi lucru deja nemijlocit în practică. Acum, după trecerea a aproape patru ani, avem toate motivele să afirmăm că am reuşit să facem aceasta. Am reuşit, oricît ar încerca, în prezent, să demonstreze, cu spume la gură, contrariul oponenţii noştri politici. Iar pentru ca disputa să nu pară a fi una scolastică, noi propunem să abordăm lucrurile în esenţa lor — să punem pe talerul cîntarului un indicator dintre cele mai obiective, şi anume cel referitor la CALITATEA VIEŢII.

Şi în documentele sale programatice, şi, cu atît mai mult, după venirea sa la putere, PCRM a evidenţiat această categorie din şirul general al categoriilor social-economice. Şi nu pur şi simplu a evidenţiat-o, ci i-a conferit calitatea de prioritate supremă în activitatea partidului, partid care se consideră de stînga, prin urmare orientat, înainte de toate, spre transformări sociale, spre omul concret.

În numele cărui scop noi am procedat, imediat, atît de insistent la restabilirea şi la debirocratizarea economiei, la perfecţionarea administrării aparatului de stat, la revigorarea sectorului agrar ş.a.m.d.? Căci, evident, n-am făcut acest lucru, cum se spune, numai de dragul procesului în sine. Noi am făcut aceasta pentru ca Moldova, renăscînd, întărindu-se şi dezvoltîndu-se, să devină, treptat, o ţară bogată a unor oameni bogaţi. Da, anume aşa — o ţară bogată a unor oameni bogaţi! Şi aici nu este vorba de un tribut plătit modei politice, nu este vorba de o conjunctură de moment. Aceasta este poziţia noastră fermă. Noi, comuniştii contemporani, sîntem absolut convinşi că un om flămînd nu poate fi liber. O societate a oamenilor săraci nu poate fi o societate democratică, în general, toate discuţiile despre democraţie, despre drepturi şi libertăţi într-o asemenea societate nu sînt decît vorbe goale. Primul şi cel mai firesc drept al unei persoane este dreptul la o viaţă omenească normală, demnă. De aceea, sarcina îmbunătăţirii radicale a vieţii omului simplu a trecut, cum se spune, ca un fir roşu şi prin documentele programatice ale PCRM, şi prin platforma preelectorală a partidului. Această sarcină a devenit, de asemenea, baza procesului de elaborare şi de realizare a amplei strategii de activitate a guvernului nostru, avînd genericul “Renaşterea economiei — renaşterea ţării”. Tot ea a constituit pivotul unui program guvernamental special, avînd drept scop eradicarea sărăciei.

Oponenţii noştri n-au decît să clevetească din ganguri politice de diferită coloratură contra acestor şi contra altor intenţii nobile ale noastre. Ei şi aşa au făcut-o boacănă cu previziunile lor despre apocalipsa care mai că va să vină odată cu preluarea puterii de către comunişti. O vor face-o boacănă, şi nu o singură dată, şi de acum încolo. Cei patru ani au demonstrat, în cel mai convingător mod, că comuniştii îşi transpun în viaţă intenţiile lor.

Nu populismul gol şi nici bunele intenţii au constituit esenţa politicii noastre sociale. Noi am procedat la realizarea unor reforme de tip nou, sensul cărora constă în aceea că numai reconstrucţia socială consecventă, sistematică şi complexă, poate deveni nu consecinţa, ci baza dezvoltării economice generale.

Şi atunci s-a dovedit că, în condiţiile bugetului nostru de stat, delicat spus, sărac, întreaga sferă socială poate constitui, totuşi, obiectul unor investiţii în continuă creştere: în ultimii trei ani ele au crescut aproape de două ori. De menţionat că ele au crescut în toate domeniile care, luate împreună, determină nivelul calităţii vieţii. Din 2000, ponderea populaţiei sărace (cu venituri sub 50 la sută din minimumul de consum) a scăzut de la 55,3 la 35,3 la sută. în spatele acestor progrese, deocamdată modeste, se află o întreagă direcţie a strategiei administrative a PCRM. Pe timpuri, aflîndu-ne în opoziţie, noi atrăgeam permanent atenţia societăţii asupra acelei situaţii păguboase, cînd politica socială se situa mai că pe ultimul loc printre priorităţile administraţiei de stat. Autorităţile de atunci, ca răspuns, invocau permanent faptul că lezarea intereselor sociale ale populaţiei, chipurile, este un fenomen obiectiv, caracteristic transformărilor de piaţă. Curată demagogie şi cinism nemăsurat! De altfel, ca tot ce găsim în politica promovată de “pseudodemocraţii de producţie locală”… Oare noi, ajungînd fa putere, am respins mecanismele de piaţă pe care le impune timpul nostru economiei? Sau am renunţat la promovarea reformelor economice? Nu, noi pur şi simplu am pus calul înaintea căruţei: toate, fie chiar şi cele mai de piaţă transformări, îşi au rostul numai în cazul în care ele conduc la creştere socială, la dezvoltare. Dacă lucrurile stau altfel, înseamnă că ele nu sînt reforme de piaţă, ci fascism economic.

Unul din rezultatele reale ale promovării unei ample politici de investiţii sociale a constituit-o tendinţa de creştere stabilă a veniturilor populaţiei, tendinţă ce s-a manifestat deosebit de pregnant. De exemplu, la sfîrşitul primului semestru al anului 2004, mărimea veniturilor medii lunare pe cap de locuitor a fost în republică de 466,2 lei, în timp ce acum trei ani ea constituia 224,4 lei. Veniturile nominale ale gospodăriilor casnice au crescut, în această perioadă, de 2,1 ori. Şi chiar dacă ţinem seama de faptul că preţurile de consum, în perioada 2001–2004, au crescut în medie de 1,5 ori, totuna rezultă că creşterea reală a veniturilor a depăşit considerabil dinamica preţurilor. Drept urmare, a crescut considerabil capacitatea de cumpărare a populaţiei — cel mai sigur, conform tuturor criteriilor mondiale, indiciu al revigorării economiei.

Un factor incontestabil al consolidării stabilităţii sociale în societate l-a constituit creşterea neabătută a nivelului remunerării muncii. Voi aminti aici că, potrivit rezultatelor anului 2000, salariul mediu în economia Moldovei era de numai 408 lei. în prezent acest indicator este echivalent cu 100 dolari SUA. De peste două ori, cum deja s-a spus, a crescut salariul mediu în sfera învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii, complexului agroindustrial. Această creştere a fost şi mai mare în industrie şi energetică, în construcţii şi transporturi, în alte ramuri ale economiei naţionale. Şi dacă chiar ar fi să facem rectificarea necesară şi logică impusă de creşterea ratei inflaţiei, totuna, creşterea reală a salariului este una impresionantă — în fiecare an, cu 20 la sută.

A fost scoasă pentru totdeauna de pe ordinea de zi una dintre cele mai dureroase probleme ale deceniului trecut — întîrzierile şi restanţele catastrofale la plata salariilor şi pensiilor. Cuantumul mediu lunar al înseşi pensiilor de vîrstă a fost majorat, din 2001, de cinci ori, el crescînd de la 140 lei la 336 lei. La sfîrşitul lui 2002, în principal, în interesul aceloraşi pensionari, noi am adoptat legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii. Şi poate oare să nu fie apreciat faptul că Moldova a devenit, deocamdată, unica ţară din CSI în care o atare nu numai că a fost adoptată, dar unde ea este şi respectată cu adevărat, în 2003, pentru indexarea depunerilor băneşti ale populaţiei, depuneri “îngheţate” la începutul anilor 90, s-au alocat de la buget 43 milioane lei, în 2004 — 48 milioane, iar pentru 2005 se planifică alocarea a 57 milioane lei.

Noi am înfăptuit reforma sistemului ocrotirii sănătăţii. Noi, pentru prima dată în spaţiul post-sovietic, am reuşit să implementăm un model eficient de dezvoltare a ocrotirii sănătăţii — medicina prin asigurare, garantînd tuturor păturilor socialmente vulnerabile (pensionarilor, copiilor, invalizilor, şomerilor) asistenţă medicală. Au fost restabilite spitalele raionale şi peste 50 de centre medicale speciale. Pentru structurile “Salvării” din raioane au fost achiziţionate peste 100 de automobile speciale şi din cele dotate cu sisteme de reanimare. Se încheie elaborarea unui program naţional de restabilire a sistemului instituţiilor de tratament sanitaro-balneologic şi de odihnă, a taberelor pentru copii şi a turismului, în anul viitor, se preconizează a fi restabilite 120 tabere pentru copii. Astfel, numărul total al obiectelor de tratament şi întremare din republică va ajunge la 500. Există şi primele rezultate, deocamdată modeste, ale activităţii de reabilitare a acestei ramuri de importanţă vitală pentru populaţie. Constatăm o semnificativă diminuare a morbidităţii în cazul unor maladii dintre cele mai periculoase. Pentru prima dată în ultimii 15 ani a fost stopată creşterea mortalităţii populaţiei, ceea ce ne va permite să înregistrăm, în anul în curs, pentru prima dată, o creştere demografică pozitivă a populaţiei.

Noi am reuşit să stopăm şi procesul de degradare a sistemului de învăţămînt, să procedăm la restabilirea şi la dezvoltarea lui, în baza standardelor şi exigenţelor contemporane. Alocaţiile bugetare anuale pentru educaţie au sporit, din 2001, de aproape 2,5 ori. Tot mai puţini profesori pleacă din şcoli, salariul lor, în ultimii patru ani, aproape că s-a majorat de peste 2 ori. Creşte neabătut numărul burselor acordate de la bugetul de stat in instituţiile de învăţămînt superior. Noi am renunţat în cel mai hotărît mod la principiul finanţării ştiinţei “din ce rămîne”, practicat de autorităţile precedente, care au dus această ramură mai că la prăbuşire totală, lipsindu-i pe oamenii noştri de ştiinţă de orice viitor, în anul curent, pentru ştiinţă, s-au cheltuit 71 milioane de lei faţă de 27 milioane de lei în 2000. Pentru anul viitor, se preconizează alocarea a 97 milioane de lei. însă nu este vorba numai de finanţare, deşi şi aceasta are o importanţă foarte mare. Atribuind ştiinţei un rol hotărîtor în ampla şi profunda modernizare a dezvoltării ţârii noastre, noi tindem să trecem însăşi ştiinţa pe făgaşul modernităţii şi competitivităţii. Un prim pas deosebit de promiţător în această direcţie l-a constituit adoptarea de către Parlament a Codului cu privire la ştiinţă şi inovare. Realizarea prevederilor lui va reprezenta o adevărată revoluţie în managementul ştiinţei, va descoperi şi va pune în serviciul ţării o resursă intelectuală puternică, nesolicitată pînă acum, pe care, slavă Domnului, cei de pînă la noi n-au reuşit s-o distrugă în întregime.

Noi modernizăm în cel mai hotărît mod infrastructura socială a ţării. După o îndelungată perioadă de stagnare, se extinde dinamic reţeaua de telefonie a republicii, ai cărei noi abonaţi au devenit, în ultimii patru ani, aproape 100 mii de familii. A fost reluată activitatea în vederea restabilirii şi dezvoltării sistemelor locale de aprovizionare cu apă. în cel mai susţinut ritm decurge gazificarea satelor din republică. Dacă e să luăm numărul localităţilor în care în ultimii ani pentru prima dată au ajuns gazele naturale, tabloul se prezintă după cum urmează: în 2001 — 24 de localităţi, în 2002 — 37 de localităţi, în 2003 — 64 de localităţi, în 2004 — 130 de localităţi. Pentru comparaţie: în tot deceniul precedent (începînd cu 1991) au fost gazificate 127 de localităţi.

Într-un cuvînt, tovarăşi, după februarie 2001, în republica pentru prima dată în anii independenţei, s-a prefigurat în mod real tendinţa spre progres social şi stabilitate. Pentru prima dată, oamenii au simţit că puterea manifestă grijă şi atenţie faţă de ei. Pentru prima dată, ei au început să spere că noi putem deveni iarăşi o societate în care bătrînii sînt respectaţi, tinerii sînt susţinuţi şi cei care ştiu să lucreze sînt apreciaţi. Noi am reuşit să reabilităm nu numai principiile politicii sociale active. Noi am reuşit, oricît de paradoxal s-ar părea, să reabilităm însăşi economia de piaţă, noi am reuşit să demonstrăm că problemele societăţii noastre nu rezidă în sistemul de piaţă, ci în incapacitatea şi în nedorinţa oponenţilor noştri politici de a folosi instrumentele pieţei pentru scopuri ce ţin de dezvoltarea umană.

Şi acum, noi, comuniştii, cu legitimă mîndrie, spunem: partidul şi-a ţinut cuvîntul dat alegătorilor înaintea alegerilor parlamentare precedente, în toţi aceşti ani, pe masa mea de lucru, dar şi pe a altor conducători ai partidului, s-a aflat, neapărat, platforma noastră preelectorală. De fapt, şi acest raport l-am conceput, orientîndu-ne exclusiv la acest document, care, după februarie 2001, a devenit pentru noi toţi un fel de “ordin de mobilizare”. Comparaţi tot ce s-a menţionat mai sus cu prevederile acelei platforme, în ea se spunea: Să fie creat un sistem de garanţii sociale reale… Să se asigure dublarea cuantumului pensiei minime, precum şi a salariului în sfera bugetară… Să se indexeze şi să se efectueze achitarea eşalonată a depunerilor băneşti… Să fie majorate cheltuielile statului pentru ştiinţă, învăţămînt şi cultură ş.a.m.d. Şi în toate cazurile constatăm că angajamentele asumate în faţa poporului nu numai că au fost îndeplinite, dar şi depăşite cu mult.

Cu toate acestea, e tocmai timpul să subliniez şi altceva, în aceeaşi platformă preelectorală a PCRM, trasînd etapele restabilirii în ţară a unei vieţi umane normale, destoinice, noi am declarat, cinstit şi sincer, că pentru aceasta se va cere o mobilizare maximală a forţelor întregii societăţi, o concentrare maximală a eforturilor pe sectoarele hotărîtoare. Dintre acestea, pentru partidul nostru de guvernămînt sectorul prioritar a devenit ECONOMIA.

Restabilirea şi dezvoltarea sectorului real al economiei au fost definite de către noi drept principalul factor al îndeplinirii tuturor, fără excepţie, angajamentelor preelectorale. Obiectivele stabilite în acest plan au fost, cum se obişnuieşte a spune acum, ambiţioase, începînd cu preconizata dublare a bugetului de stat. îmi amintesc că cineva dintre oponenţi a declarat că acest lucru ţine de domeniul fantasticului. Şi ce constatăm? Comparaţi Dumneavoastră înşivă: în 2000, ţara a intrat cu un buget aprobat în sumă de 4,3 miliarde de lei.

După patru ani, noi stabilim bugetul consolidat al statului pe anul 2005 în sumă de 9,3 miliarde de lei. Aceasta deja nu e ceva ce ţine de domeniul fantasticului, ci e realitatea însăşi. Realitate la baza căreia stă trecerea economiei noastre dintr-un regim de prăbuşire totală, tradiţional pentru deceniul trecut, într-un regim de creştere continuă.

Această creştere generală este confirmată, practic, de toţi indicatorii activităţii noastre economice din aceşti patru ani, indicatori atît pe domenii, cît şi integrali. Dar, probabil, într-o măsură şi mai mare, ea este confirmată şi de tendinţele care s-au manifestat în cel mai pregnant mod în aceşti patru ani. Astfel, începînd cu 2001, Produsul Intern Brut al ţării creşte anual cu 6–7 la sută. De peste 2 ori, comparativ cu anul 2000, a sporit volumul producţiei industriale. Dinamic renaşte industria republicii. Dacă în 2000 la noi funcţionau 1.750 de întreprinderi industriale, apoi astăzi numărul lor este de 1,5 ori mai mare. Şi aceasta nu e pur şi simplu o creştere cantitativă, cu toate că în mare măsură anume ea ne-a permis să creăm în patru ani circa 100 mii noi locuri de muncă. Dar contează nu numai aceasta. Este important şi faptul că majoritatea întreprinderilor industriale îşi încep noua lor biografie prin modernizarea lor intensivă, prin implementarea de tehnologii avansate, prin asimilarea unei producţii din cele mai moderne, mai competitive, în ritmuri înalte se restabilesc şi se dezvoltă aşa domenii ca transporturile, construcţiile, telecomunicaţiile şi altele.

Schimbări structurale mult aşteptate se produc în complexul agrar, în pofida prelungitei perioade precedente de declin şi mai că de dezmembrare, dezindustrializare premeditată a acestui sector, noi, totuşi, am reuşit să schimbăm această situaţie, în principal, prin politica de stimulare a cooperării şi consolidării terenurilor agricole private în întreprinderi şi asociaţii mari, care răspund condiţiilor economiei de piaţă. Astăzi, deja mai bine de 60 la sută din formaţiuni agricole îşi desfăşoară activitatea pe terenuri cu o suprafaţa de peste 500 hectare, în principal, anume prin eforturile lor, volumul producţiei agricole a crescut, în comparaţie cu anul 2000, de aproape 1,5 ori (ţin să vă amintesc că, în 2003, condiţiile au fost extrem de nefavorabile). A început să sporească dinamic volumul investiţiilor capitale în agricultură, în primul rînd al celor destinate creşterii nivelului de dotare tehnică a acesteia, implementării tehnologiilor avansate, restabilirii şi sporirii fertilităţii solului. Este deosebit de îmbucurător faptul că au apărut premise reale pentru investiţiile pe termen lung în ramurile noastre agricole tradiţionale, în mare măsură, anume datorită acestei circumstanţe noi am reuşit să salvăm — da, anume aşa: să salvăm! — de la degradare totală aşa ramuri cu adevărat de nepreţuit pentru Moldova cum sînt viticultura şi vinificaţia. în deceniul trecut, suprafeţele plantaţiilor viticole se reduceau văzînd cu ochii: tăieri masive, iar plantări — deloc! Noi am oprit această catastrofă.

Dacă în 2001, prin mari eforturi, am reuşit să plantăm vii noi pe o suprafaţă de 460 hectare, apoi în anul curent s-au plantat deja vii pe o suprafaţă de 3700 hectare. Aproape de două ori, faţă de 2000, a crescut volumul producţiei de vinuri naturale. Este oare necesar să fie comentată importanţa unor atare acţiuni pentru ţara noastră?… Sau faptul că, în anul curent, pentru prima dată în istoria Moldovei suverane, la noi aproape că nu au rămas terenuri nearate! Există oare o dovadă mai elocventă că procesul de renaştere a sectorului nostru agrar a început cu adevărat?

Pentru că nu numai să continuăm, dar şi să intensificăm acest proces, mai mult decît atît — pentru ca să-i imprimăm un caracter sistemic ireversibil, recent, am propus Guvernului să elaboreze un Program Naţional de dezvoltare social-economică a satului moldovenesc pe perioada 2005–2015. în condiţiile cînd majoritatea populaţiei ţării trăieşte la ţară, iar complexul agrar este o ramură strategică a economiei naţionale, dezvoltarea complexă a satelor moldoveneşti se prezintă ca un imperativ firesc, ca o condiţie hotărîtoare pentru dezvoltarea cu succes, economică şi socială, de mai departe a Moldovei. Trebuie să avem în vedere şi altceva. Proclamînd cursul spre integrarea europeană, noi trebuie să ţinem seama de faptul că pentru a deveni membru cu drepturi depline al casei general-europene, trebuie, înainte de toate, să construim o Europă civilizată şi democratică în interiorul ţării. Şi s-o construim nu în Piaţa Marii Adunări Naţionale, nu în perimetrul unui cartier administrativ sau locativ al capitalei, ci în fiecare colţ al republicii, în fiecare sat, dacă vreţi, în fiecare casă moldovenească. Noi contăm pe faptul că elaborarea Programului Naţional “Satul Moldovenesc” se va desfăşura în termene restrînse şi că el seva realiza consecvent în trei etape: la nivelul fiecărui sat, la nivelul fiecărui raion şi la nivel naţional. Şi trebuie să se ţină seama, literalmente, de toate problemele cu care se confruntă în fiecare zi săteanul — în activitatea sa de muncă, în traiul său, în sfera medicală, în cea a învăţămîntului, transporturilor ş.a.m.d. Realizarea neabătută a programului va deveni o preocupare prioritară a tuturor organelor puterii centrale şi locale, a tuturor ministerelor şi departamentelor.

Sporeşte dinamic potenţialul de export al republicii. Este important de menţionat faptul că, de rînd cu activitatea intensă desfăşurată pe pieţele ţărilor din CSI, înainte de toate ale Rusiei, producătorii noştri de mărfuri dezvoltă în cel mai energic mod relaţiile comerciale cu ţările Uniunii Europene. Este suficient să menţionăm faptul că, în ultimii patru ani, volumul exporturilor de produse moldoveneşti pe pieţele europene a crescut cu 81 la sută. Iar acesta, veţi fi de acord cu mine, este indicatorul cel mai obiectiv al creşterii competitivităţii mărfurilor moldoveneşti, al extinderii parteneriatului nostru cu lumea de afaceri din Occident.

Un indiciu serios al creşterii atractivităţii Moldovei în calitate de “trambulină” pentru realizarea unor planuri şi proiecte promiţătoare, inclusiv pe termen lung, îl reprezintă dinamica investiţiilor în capitalul fix. în comparaţie cu anul 2000, volumul lor total, în anul curent, aproape că s-a triplat. Iar aceasta vorbeşte despre încă o importantă tendinţă pozitivă. Dacă mai înainte banii “fugeau” din ţară, dacă mai înainte businessmanii noştri căutau să-şi plaseze avantajos şi în siguranţă beneficiul obţinut peste hotare sau să-l transforme în bunuri imobile, în obiecte de lux etc., apoi astăzi capitalul începe să “lucreze” tot mai activ pe loc, dezvoltînd potenţialul ţării.

Acestea sînt, tovarăşi, dovezile obiective ale progresului nostru efectiv. Astăzi, chiar şi oponenţii noştri politici, nu pot să nege faptul că în ţară se instaurează atmosfera revigorării şi stabilităţii economice generale. Ce-i drept, recunoscînd cu jumătate de gură această realitate evidentă, ei, totuşi, încearcă să afirme că asupra rezultatelor ultimilor patru ani s-au răsfrînt acţiunile întreprinse de autorităţi pînă în anul 2001. într-adevăr, în această afirmaţie există un anumit adevăr. Mai cu seamă în sensul că guvernele precedente ne-au lăsat, sub formă de moştenire, o datorie enormă la acele credite externe pe care ele le luau cu nemiluita şi le iroseau în mod iraţional; iar, în unele cazuri, în deceniul trecut, ele erau pur şi simplu furate. Pe cînd noi am restituit în mod cinstit datoriile — în ultimii patru ani, aproape 275 milioane de dolari americani. De menţionat că acest lucru s-a făcut fără nici un fel de noi împrumuturi financiare externe. Trebuie oare să spun cît de greu ne este să “smulgem” sume atît de uriaşe din bugetul nostru? Şi cîte probleme sociale am fi putut noi soluţiona suplimentar, dacă n-am fi avut aceste datorii externe! Considerăm că nu ne putem permite să procedăm altfel. Aceasta deoarece socotim că este extrem de important pentru ţară să dezvoltăm, în continuare, relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială, înainte de toate pe baza îndeplinirii întocmai a înţelegerilor şi a angajamentelor reciproce, să extindem şi să consolidăm pe această bază relaţii financiare avantajoase pentru republică cu organizaţiile internaţionale, cu ţările străine şi cu investitorii străini.

În legătură cu opiniile menţionate mai sus, cu privire la aceea că, chipurile, autorităţile precedente au pregătit terenul pentru revirimentul economic ce a urmat, se iscă următoarea întrebare: au pregătit ele acest teren sau l-au stricat? De fapt, însă, nu aceasta e problema. Principalul este cu totul altceva. Creşterea economică în Moldova a devenit posibilă ca urmare a activării sistemice de către noi a trei factori de bază, care nu fuseseră solicitaţi mai înainte.

PRIMUL FACTOR: promovarea politicii investiţiilor sociale bine orientate şi, drept rezultat al realizării consecvente a acestei politici, a crescut cererea solvabilă, care a devenit mecanismul de pornire a procesului de relansare a activităţii economice. Dacă vreţi, acesta a fost know-how-ul nostru economic moldovenesc, cheia spre înţelegerea mecanismelor de pornirea tuturor transformărilor.

Experienţa noastră de patru ani a demonstrat încă o dată că realizarea cu adevărat a unor reforme de piaţă poate avea loc numai bazîndu-te pe responsabilitatea socială a puterii în faţa celora din care această piaţă, în fond, este formată, fie că e vorba de piaţa internă de consum, de piaţa forţei de muncă ş.a.m.d. Astăzi, circa 60 la sută din bugetul ţării sînt orientate către sfera socială. şi aceasta nu înseamnă populism, nu înseamnă irosire a mijloacelor cîştigate. Aceasta este o investiţie justificată în cel mai înalt grad în acel potenţial de bază al ţării noastre pe care îl reprezintă oamenii ei. Noi am demonstrat în mod convingător că reformele de piaţă se pot solda cu succes numai în cazul în care scopul transformărilor devine bunăstarea poporului, dar nu interesele personale ale unei pături înguste a societăţii. Aceasta e primul moment. Iar al doilea constă în faptul că înseşi aceste transformări de piaţă trebuie să se realizeze în baza unor reforme de tip nou.

Ce conţinut am tins noi, în cei patru ani care au trecut, să conferim, realmente, acestor noţiuni? Ce vedem noi în perspectivă? Înainte de toate, reformele de tip nou sînt acele reforme care nu încep prin distrugerea a tot ce s-a creat mai înainte. Nu duc populaţia la mizerie totală. Nu schimbă din nou relaţiile de proprietate (cu atît mai mult, pe bază semicriminală). Nu se reduc, în economie, exclusiv la terapia de şoc care, de regulă, se încheie cu o depresiune sistemică. Reformele de tip nou înseamnă, înainte de toate, aşa schimbări bine orientate ale cadrului juridic, care creează stimulente puternice pentru o creştere socială activă. Ele înseamnă crearea de către putere a unui complex de premise pentru o asemenea motivare care să devină, pe o perioadă îndelungată de timp, baza unei dezvoltări economice continue şi competitive. Reformele de tip nou înseamnă reforme care condiţionează reciproc creşterea socială şi eficienţa economică, dar care nu le exclud reciproc, care presupun îmbinarea responsabilă a garanţiilor sociale crescînde ale statului cu extinderea limitelor libertăţii economice. Iar toate acestea luate împreună caracterizează în cea mai integrată formă sensul politicii noastre de reformare a economiei — o politică de transformări calitativ noi.

AL DOILEA FACTOR: stabilitatea politică, coordonarea şi transparenţa acţiunilor tuturor ramurilor puterii în realizarea scopurilor propuse.

Pentru prima dată în — anii independenţei a fost “dezrădăcinată” confruntarea permanentă dintre eşaloanele supreme ale puterii, confruntare care dezorganiza conducerea ţării, servea drept teren fertil pentru tot felul de abuzuri. A fost curmată în cel mai hotărît mod practica păguboasă, cînd coridoarele puterii erau folosite, în principal, pentru împărţirea şi reîmpărţirea sferelor de influenţă economică, pentru exercitarea controlului asupra fluxurilor financiare tenebre, pentru încleştări în scopul obţinerii celei mai “grase bucăţi” din privatizare. Puterea consolidată şi linia ei clară, fermă, claritatea şi unitatea obiectivelor strategice ale statului, prioritatea lor absolută asupra intereselor personale şi de clan au devenit o categorie economică, ce funcţiona în cel mai eficient mod. Motivarea generală pentru transformări pozitive ireversibile, operativitatea şi consecvenţa necunoscute mai înainte în adoptarea şi in realizarea unor hotărîri statale de cea mai mare importanţă au reprezentat un factor eficient al sporirii calităţii guvernării ţării, un suport pentru instaurarea pe toată verticala puterii a unei atmosfere de încredere reciprocă şi de exigenţă reciprocă.

AL TREILEA FACTOR: debirocratizarea şi decriminalizarea economiei, perfecţionarea politicii fiscale.

Autorităţile precedente, proclamînd sus şi tare că promovează reforme de piaţă, de fapt acţionau în sens invers, creînd un sistem de dirijare a economiei îndreptat împotriva pieţei, în cea mai mare parte, represiv şi semifeudal, în esenţă. Cu toate că către anul 2001 proprietatea privată a devenit realmente în Moldova dominantă, verticala administrativă construită deasupra ei nu corespundea nici pe departe structurii sociale create, subliniem, principial noi, şi unui sistem de interese destul de liberal. Şi întreprinzătorii, şi lucrătorii sferei bugetare resimţeau permanent presiunea puternică a puterii, monolitizată în cel mai rigid mod de birocratizarea ei excesivă şi de criminalitate. Demontarea acestui sistem dăunător şi deosebit de periculos pentru ţară, pentru societate, a fost desfăşurată de către noi pe două direcţii principale. Prima: prin marginalizarea hotărîtă a mecanismelor străine pieţei, semicriminale, de efectuare a decontărilor economice. Cum ar fi: compensările reciproce, barterul, achitarea salariilor şi pensiilor în natură ş.a.m.d. Lichidarea tuturor firmelor-fantomă, destinate transformării mijloacelor financiare în lichidităţi şi spălării lor, transferării lor peste hotare, eschivării de la îndeplinirea obligaţiunilor fiscale. A doua şi, probabil, principala direcţie: eliberarea la maximum a businessului de constrîngerile administrării restrictive. Mai simplu spus, noi ne-am străduit să facem tot posibilul pentru a-l îndepărta pe birocratul hapsîn de mijloacele prin care acesta ar fi putut exercita presiuni interesate asupra întreprinzătorului. Chiar şi un termen special s-a ivit — “ghilotina”. Sensul lui constă în abrogarea în cel mai hotărît mod a unui întreg bloc de acte şi regulamente subordonate legii, care stînjeneau activismul economic şi care serveau drept bază solidă pentru corupţie, extorcări, pentru alte fenomene imorale de acest fel, pe care, din păcate, le cunoaştem prea bine cu toţii. O consecinţă a unei atare abordări a constituit-o, de exemplu crearea unor condiţii principial noi pentru înregistrarea structurilor economice conform principiului “la un singur ghişeu”, în felul acesta facilitîndu-se şi reducîndu-se considerabil etapa de lansare a businessului. Este chemată să impulsioneze iniţiativa antreprenorială şi perfecţionarea politicii fiscale, care are loc în prezent, în condiţiile diminuării neabătute a impozitului pe venit, de la 32 procente la 18, a crescut esenţial disciplina fiscală a agenţilor economici. Iar lucrul acesta s-a răsfrînt în cel mai direct mod asupra volumului încasărilor fiscale în buget, care, din 2001, a sporit aproape de două ori. Pentru a aprecia în deplină măsură această dinamică, trebuie să menţionăm faptul că 75 la sută din PIB-ul nostru se produc în sectorul privat. O întreagă serie de iniţiative legislative a permis de a scuti în general businessul mic de plata impozitului pe venit, de a îmbunătăţi sistemul de finanţare şi de creditare a lui. Altfel spus, de a-i insufla viaţă.

Tovarăşi!
Cuiva i s-ar putea părea că, pentru un raport politic al Comitetului Central, sînt citate prea multe informaţii economice şi date statistice. S-ar putea să fie aşa. Dar această nouă particularitate a raportului prezentat la congres este întru totul explicabilă: acum, pentru noi, politica constă anume în economie. Ea este o problemă vitală pentru ţară, pentru societate, pentru fiecare cetăţean. Aceasta a şi determinat prezentarea tabloului de mai sus al renaşterii şi al dezvoltării social-economice ascendente a Moldovei. Tabloul este obiectiv. Dar noi nu sîntem nici pe departe fascinaţi de el, deoarece, de fapt, s-a făcut cu mult mai puţin decît urmează să facem de acum înainte. Mai cu seamă, în ceea ce priveşte ameliorarea vieţii omului simplu. Noi încă nu am scos majoritatea covîrşitoare a membrilor societăţii din menghina privaţiunilor sociale, iar pe mulţi concetăţeni de-ai noştri — dintr-o stare de sărăcie strigătoare la cer. Noi încă nu am restabilit ceea ce s-a distrus şi s-a furat pe parcursul unui întreg deceniu. Noi sîntem în marş. Într-un marş foarte dificil şi foarte îndelungat. De aceea, toate cele realizate le considerăm doar o bază, de pe care se poate deja realiza o accelerare economică serioasă. Programînd această accelerare, elaborînd în vederea ei noi soluţii strategice, partidul nostru operează nu numai cu categorii economice. Spre deosebire de multe alte partide, datoria noastră de partid ne-a cerut întotdeauna o analiză sociologică serioasă, înţelegerea faptului ce reprezintă prin sine acel organism social care se numeşte SOCIETATE.

Din capul locului ţin să spun că o analiză lucidă şi efectuată la timp a intereselor sociale ale Moldovei de azi ne permite sa schimbăm la vreme şi în mod hotărît principalele accente ale concepţiei noastre politice de bază.

Dezindustrializarea forţată şi agresivă din ţara noastră, pe de o parte, iar pe de altă parte, schimbarea principială a caracterului producţiei moderne, au condus la dispariţia acelor categorii sociale stabile, despre care ne-am obişnuit să vorbim în deceniul precedent. Nu există o clasă muncitoare clar conturată şi concentrată, nu există o aşa categorie socială stabilă cum este ţărănimea. Procesele sociale se derulează astăzi cu o viteză şi cu o complexitate atît de mare, încît, în multe cazuri, categoriile sociale se dovedesc a fi confuze şi din punctul de vedere al raporturilor de proprietate, în acelaşi timp, în Moldova, practic, lipseşte acea castă, care în statele vecine este denumită oligarhi. în majoritatea cazurilor, în mediul populaţiei economic active, şi salariaţii, şi proprietarii puţin prin ce se deosebesc unii de alţii, atît după motivele ce stau la baza activităţii lor, cit şi după nivelul veniturilor lor. Majoritatea întreprinzătorilor noştri, după nivelul veniturilor, se află aproape că în situaţia muncitorilor cu salarii mici din ţările Europei. Iar lucrătorii noştri, devenind gastrabaiteri, caută permanent să-şi convertească venitul lor la ei în patrie nu numai prin procurarea de bunuri imobiliare şi mărfuri de consum, dar şi în sfera micului business. Paradoxul însă constă în faptul că în Moldova de astăzi aceste şi alte categorii instabile de populaţie, prin interesele lor generale, se opun unei singure clase bine organizate — clasei birocraţiei de stat. Anume această pătură, apărută pe baza nomenclaturii de partid şi comsomoliste sovietice, astăzi constituie elita dominantă. Anume această elită, la timpul respectiv, a restaurat acel capitalism sălbatic, care a aruncat ţara noastră cu decenii în urmă. Anume această elită, acoperindu-se cu demagogia pseudo-pro-piaţă, a instaurat în ţară relaţii preburgheze, gentilico-tribale. Nănăşismul, cumetrismul, tendinţa de a păstra cu orice preţ structura ereditară a sistemului său de conducere, a contrapus birocraţia statală însuşi statului şi însăşi societăţii. Acestea sînt nişte metastaze ale administraţiei de stat, care, într-un deceniu, au pătruns peste tot, înlocuind nobila idee a serviciului public.

Astăzi, businessul statal, după veniturile sale, încă mai doboară toate recordurile de rentabilitate. O singură trăsătură de condei, o singură interdicţie, o singură autorizaţie şi eşti “dotat” cu resurse, pe care în businessul obişnuit trebuie să le cîştigi timp de mai multe săptămîni sau luni, iar în sectorul real al economiei nici că există asemenea venituri. Şi noi vedem cum cresc casele şi palatele elitei noastre proaspăt apărute, cu cîtă grijă îşi transformă posturile lor în tronuri dinastice. Noi vedem cu cîtă ură şi cît de organizat se opune această castă tuturor măsurilor pe care le întreprindem pentru debirocratizarea economiei. Anume această elită administrativă constituie nucleul de cadre şi ideologic al opoziţiei noastre. Al întregii opoziţii, fără vreo excepţie. E cazul să amintesc aici doar recenta “poveste” cu votarea în Parlament a proiectului de lege privind “ghilotina”! Cine protestau cel mai tare? PPCD şi “Alianţa Braghiş”.

Nu întîmplător fiecare hoţ şi fiecare corupt, de îndată ce i se pun cătuşele, începe să ţipe că au loc represiuni politice. El ţipă aşa nu numai pentru a-şi salva pielea, dar şi de aceea că în ţara noastră, în ţara în care la putere se află un partid de stînga, un partid al echităţii sociale, combaterea corupţiei anume că este o luptă politică. Cunoaşteţi mulţi fermieri, businessmani sau învăţători în tabăra opoziţiei? Sînt foarte puţini! Dar cîţi cinovnici — foşti şi actuali — sînt printre stimaţii noştri oponenţi politici? Cîţi sînt încă în organele noastre administrative dintr-acei care încearcă din răsputeri să paralizeze procesul de izbăvire a statului nostru de tumoarea canceroasă a samavolniciei cinovniceşti, paralizînd, uneori, cele mai curajoase şi cele mai progresiste iniţiative? Dintr-aceştia sînt mii!

Şi numai reformarea în cel mai hotărît mod a întregului management statal, reducerea la minimum a atribuţiilor în ceea ce priveşte aplicarea de interdicţii, diminuarea de cîteva ori a aparatului administrativ, majorarea salariului acestuia pînă la un prag anticorupţional serios vor crea premise pentru schimbarea sistemică a situaţiei în bine. Aceste măsuri politice vor constitui un stimulent serios şi pentru dezvoltarea întregii noastre economii. Noi trebuie să dăm jos de pe grumazul societăţii noastre această piramidă de paraziţi agramaţi şi lacomi, care se lăfăiesc în lux, care “înghit” o bună parte din avuţia noastră socială, în patru ani, noi am reuşit să facem multe în această privinţă. Principala muncă însă urmează s-o facem de acum încolo. Noi, ca putere, trebuie să conştientizăm faptul că mai există încă un anumit cod al onoarei funcţionarului public contemporan, există o anumită etică. Şi ea trebuie să învingă, înlocuind regulile stabilite de clanuri şi de anumite persoane.

Anume în acest context este important să apreciem actuala natură a conflictului transnistrean. Acesta nu este un conflict al intereselor sociale ale locuitorilor de pe malul stîng şi de pe malul drept al Nistrului. Astăzi noi afirmăm univoc că faptul că principala problemă a statalităţii moldoveneşti nu este reglementată se explică, înainte de toate, printr-o înţelegere, bazată pe corupţie, dintre o parte a fostei şi actualei nomenclaturi moldoveneşti şi transnistrene şi crima organizată internaţională.

Să ne amintim de întregul spectacol cinic pe care l-au pus la cale Tiraspolul şi Chişinăul la începutul anilor 90. Mai întîi, în atmosfera delirului naţionalist, ţara a început să se scindeze în două tabere ireconciliabile: în cei care pledau pentru reunificarea cu România şi în cei care nu considerau necesar pentru ei să caute căi pentru realizarea unui compromis şi pentru consolidare în cadrul unui stat unic. Apoi a urmat tragedia sîngeroasă de lungă durată de pe Nistru şi din Bender. Iar mai tîrziu, după ce s-au scăldat în sîngele cetăţenilor noştri simpli, şefimea de la Chişinău şi de la Tiraspol a pornit pe calea creării unui off-shore tenebru în zonă. Chişinăul oficial îi înmînează Tiraspolului ştampilele vamale. Ministerul Apărării al Moldovei participă la împărţirea patrimoniului şi armamentului Armatei a 14-ea, împreună cu Tiraspolul, devenind, de fapt, o parte ce înarmează regimul transnistrean. Camera de Comerţ şi Industrie eliberează întreprinderilor transnistrene certificate de origine, consfinţind situaţia fără de precedent a standardelor duble şi a inviolabilităţii juridice a întregii scheme economice criminale, în condiţiile graniţei deschise şi existenţei unui atare regim specific, chiar dacă suprafaţa Transnistriei ar fi doar de numai trei metri pătraţi, “interesul” crimei organizate internaţionale ar fi fost acelaşi. Cred, deci, că pentru toţi cei prezenţi este clar de ce pînă în 2001 Chişinăul oficial nu făcea nici un efort pentru a contracara schema statornicită. De asemenea, este clar de ce opoziţia noastră nomenclaturistă condamnă cu atîta înverşunare anume acele acţiuni ale autorităţilor de la Chişinău, care au drept scop izolarea acestei enclave piratereşti. Opoziţia noastră nomenciaturistă este îngrijorată şi de faptul că noi i-am luat Tiraspolului ştampila vamală, şi de solicitarea noastră insistentă de a se institui un control vamal recunoscut pe plan internaţional pe segmentul transnistrean al graniţei moldo-ucrainene, şi de măsurile noastre din 30 iulie 2004, şi de eforturile noastre de a preveni privatizarea banditească în Transnistria.

Pentru toată lumea astăzi este clar de ce Transnistria a ajuns nu numai în centrul intereselor nomenclaturii noastre, dar şi în centrul intereselor multor persoane oficiale din Ucraina şi Rusia. Banii mari se încearcă a fi acoperiţi cu interesele de stat mari ale statelor mari, cu toate că, în realitate, de reglementarea transnistreană trebuie să se ocupe nu diplomaţii în format pentalateral, ci procurorii Rusiei, Moldovei şi Ucrainei, cu implicarea Interpolului. Explicaţi-mi mie, tovarăşi comunişti, cam ce fel de motive există pentru menţinerea prezenţei militare a Rusiei în Moldova, şi mai ales în proporţii atît de simbolice? Noi ce, merităm să fim prieteni cu Moscova numai sub ameninţare a o mie de soldaţi ruşi înarmaţi cu pistoale-mitralieră? Sau această mie de soldaţi rezolvă anumite sarcini strategice globale ale Rusiei în Balcani? Eu consider că o asemenea prezenţă militară este jignitoare pentru întregul nostru popor, pentru statul nostru neutru, care cred sincer în prietenia şi în parteneriatul strategic cu Rusia, fără intermediere militară, fără ultimatumuri înjositoare. Anume de aceea noi n-am semnat Memorandumul care prevedea menţinerea prezenţei militare a Rusiei încă timp de 20 de ani. Noi am considerat că Moldova nu poate fi şi nici nu trebuie să fie complice la tăinuirea cantităţilor reale de diferite armamente, păstrate pe teritoriul Transnistriei. Lucrul acesta nu ni-l va ierta nu numai poporul Moldovei, dar şi poporul Rusiei, care moare astăzi în Cecenia din cauza armelor vîndute separatiştilor ceceni din depozitele Armatei a 14-ea. Noi ştim că grupul limitat de trupe ruseşti serveşte astăzi în calitate de ultimă acoperire separatiştilor. Noi ştim cine inventează pentru conducerea supremă a Rusiei pretexte mincinoase pentru “îngheţarea” actualei situaţii, noi regretăm că crima organizată şi internaţionala birocraţilor bagă cu atîta neruşinare zîzanii în relaţiile ruso-moldoveneşti. Dar anume noi, Partidul Comuniştilor, partid cu adevărat al poporului, care se află la cîrma statului moldovenesc, vom fi cei care vom apăra pînă la capăt, fără standarde duble, false, interesele întregului nostru popor, inclusiv ale locuitorilor din Transnistria, împotriva tuturor atentatelor din afara ţârii, împotriva oricăror încercări de a înveşnici în Tiraspol dominaţia şi nelegiuirile mercenarilor politici ai crimei organizate. Anume noi, Partidul Comuniştilor, sîntem datori să consolidăm întreaga noastră societate în faţa dictatului făţiş al acestei grupări criminale transnaţionale şi să facem în aşa fel ca relaţiile cu Rusia să fie cele pe care le merită popoarele celor două state ale noastre. Şi noi vedem că acest lucru deja se realizează.

Acum mă voi referi la un alt aspect al relaţiilor sociale. De la bun început, noi, foarte serios, mult mai serios decît alte partide politice, am abordat problema relaţiilor interetnice. Şi noi, fără nici o exagerare, am reuşit să înfăptuim o adevărată revoluţie în această sferă. Noi am pus capăt practicii precedente, vicioase, a edificării unui stat mononaţional, al celui de-al doilea stat românesc. Noi am pornit pe calea generării unui asemenea model, care ar putea să consolideze toate naţionalităţile ţării noastre, să facă din reprezentanţii lor cetăţeni egali şi responsabili ai ţării noastre. Anume această abordare a stat la baza Concepţiei politicii naţionale şi a programului de măsuri pentru realizarea acestei Concepţii. Moldova, prima din ţările CSI, prima dintre statele balcanice, s-a declarat stat polietnic. Numai formula “poporul multinaţional al Moldovei” cît face! O atare formulă n-a putut fi acceptată nici de România, care rămîne o ţară multinaţională, dar care ascunde cu multă grijă acest lucru, nici Ucraina, nici Rusia, în care, după cum vedem, cunoaşterea limbii ruse şi dragostea faţă de cultura rusă nu reprezintă un obstacol pentru a fi supus segregării pe criterii rasiale şi etnice, în Concepţia politicii naţionale, noi am consfinţit un principiu de cea mai mare importanţă, care deosebeşte un stat civilizat modern de acele ţări în care încă nu s-au “împămîntenit” adevăratele standarde europene. Noi am declarat că diversitatea lingvistică, etnică şi culturală constituie principala avuţie a statului nostru, în 2001, noi am adoptat legea cu privire la minorităţile naţionale, prin care am asigurat o protecţie serioasă statutului limbii ruse şi principiului bilingvismului moldo-rus. în aceeaşi lege, noi am consfinţit principiul reprezentării aproximativ proporţionale a minorităţilor naţionale în toate organele puterii de stat, inclusiv în organele de ocrotire a drepturilor. După aceasta, noi am adoptat legea cu privire la pluralitatea cetăţenilor. Noi am devenit o ţară foarte pluralistă. Este important că noi am obţinut ca legea cu privire la funcţionarea limbilor să fie îndeplinită. Şi limba rusă, în deplină conformitate cu legislaţia, a devenit pretutindeni limbă de comunicare interetnică. În cel mai serios mod, noi am protejat şi autonomia noastră găgăuză, prin operarea unor modificări principiale, importante în Constituţia Republicii Moldova.

Nouă ne sînt scumpi toţi cetăţenii Moldovei, indiferent de ce naţionalitate sînt ei, nouă ne este scumpă fiecare comunitate etnică din ţara noastră. Şi deschizînd, recent, Universitatea de Stat Moldo-Bulgară la Taraclia, noi am pornit de la ideea fundamentală că adevărata armonie a limbilor, a culturilor şi a popoarelor în Moldova este posibilă numai în cazul în care ţara noastră va fi o ţară deschisă, îşi va dezvolta diversitatea sa, o va transforma într-o resursă puternică pentru a fi percepută ca o ţară apropiată şi înţeleasă de multe ţări ale lumii. Deoarece în această lume nouă, adevăratele graniţe deja nu mai trec pe linia hotare asemenea valori cum sînt libertăţile democratice, drepturile omului, relaţiile de piaţă civilizate, protecţia socială dezvoltată şi posibilitatea de a-ţi manifesta nestingherit propria identitate etnică şi culturală. Şi pentru noi, astăzi, este extrem de important să evaluăm locul statului nostru în cadrul acestor valori, să stabilim care este LOCUL MOLDOVEI ÎN LUME.

Din punct de vedere geografic şi geopolitic, ţara noastră ca şi cum s-ar afla la răscrucea a două mari integrări — din Occident şi din Răsărit. Pe de o parte, Uniunea Europeană care, practic, s-a apropiat de hotarele de stat ale Moldovei. Pe de altă parte — CSI. Integrarea occidentală atrage ţara noastră prin standardele sale social-economice înalte, prin calitatea vieţii, prin instituţiile sale democratice dezvoltate, prin universalitatea şi modernitatea mentalităţii elitelor administrative. Integrarea răsăriteană este o comunitate de state, constituită istoriceşte, în cadrul căreia statele sînt legate prin strînse şi tradiţionale relaţii economice, prin mentalitatea asemănătoare a populaţiei lor, prin relaţii lingvistice, de rudenie şi umane.

Noi — partidul care de la bun început a acordat prioritate integrării răsăritene, observam cu îngrijorare şi cu tristeţe cum scădea eficienţa CSI, cum ea ceda în importanţă Uniunii Europene, transformîndu-se într-o structură care aproape că nu obligă la nimic, cu interese economice confuze şi cu perspective nebuloase. Cii toate acestea, Moldova s-a implicat hotărît şi în cel mai activ mod în activitatea practică orientată spre activizarea acelui potenţial pe care poate să-l aibă Comunitatea Statelor Independente. Noi, în mod sincer şi consecvent, am ratificat şi am înaintat spre executare practică întregul pachet de angajamente şi acorduri multilaterale, existente în cadrul CSI. Mai mult decît atît, în 2002, anume Moldova a lansat iniţiativa modernizării CSI, a unei modernizări care ar fi apropiat extrem de mult standardele economice şi de drept ale Comunităţii de cele ale Uniunii Europene. Noi şi azi considerăm că această idee a fost una foarte promiţătoare. Ea permitea de a sincroniza şi de a apropia ritmurile integraţioniste în întreaga Europă, ea ar fi făcut ca multe ţări, mai cu seamă aşa ţări ca Moldova şi Ucraina, să nu fie puse în situaţia să aleagă între un bine şi un alt bine. însă iniţiativa ţării noastre, deşi formal a fost încuviinţată de către preşedinţii mai multor state, a fost dată definitiv uitării. Şi, în această situaţie, noi pur şi simplu am fost obligaţi să alegem, în mod univoc şi ferm, cursul spre integrarea europeană. Pentru prima dată în Moldova, noi am creat o comisie pentru integrare europeană, iar apoi — un departament al integrării europene. După aceea Guvernul Moldovei, în strînsă colaborare cu experţii din Bruxelles, a elaborat un plan individual de acţiuni comune — planul “Moldova — Uniunea Europeană”, scopul căruia este de a aduce, eşalonat, întregul model social-politic şi juridic al ţării noastre în conformitate cu standardele Uniunii Europene. Pentru ţara noastră, ideea europeană a devenit, de fapt, ideea modernizării ei interne, ideea unei asemenea reformări, care îi va permite, în viitorul apropiat, să nu rămînă de cealaltă parte a unei noi Cortine de Fier, ci să-şi ocupe locul meritat printre ţările dezvoltate ale Europei. Calea spre acest obiectiv este deosebit de dificilă. Ea necesită eforturi concentrate pe toate direcţiile — începînd cu economia şi politica socială şi terminînd cu reintegrarea ţării noastre. Această cale necesită păstrarea şi sporirea tuturor acelor cuceriri, pe care le-am realizat în aceşti patru ani. Această cale necesită un lider poate, trebuie să devină Partidul Comuniştilor.

II. PCRM — PARTID DE STINGĂ DE TIP NOU

Tovarăşi!
După februarie 2001, soluţionînd insistent şi consecvent problemele renaşterii social-economice şi spirituale a ţării, noi cu Dumneavoastră nu am lăsat fără atenţie nici problemele dezvoltării de mai departe a partidului. Voi spune chiar mai explicit: noi conştientizam în deplină măsură întreaga importanţă a sarcinii noastre principale, care viza două obiective: realizarea construcţiei statale şi a construcţiei partinice. Noi înţelegeam că statutul de guvernămînt, acordat nouă de către alegători, nu numai că nu a eliminat, dar, dimpotrivă, în mare măsură, a acutizat problemele consolidării unităţii ideologice şi organizatorice a partidului, perfecţionării muncii lui politice de masă. Şi nu e vorba numai de faptul că, după preluarea puterii de către PCRM, toate aceste probleme au încetat să fie cu precădere nişte probleme interne ale partidului, devenind obiectul unei atenţii constante din partea întregii societăţi. Mult mai important pentru noi este altceva. Cu greu, restabilind şi ridicînd, literalmente cărămidă cu cărămidă, ţara, scoţînd-o în cel mai hotărît mod din prinsoarea acelui curs distrugător promovat de autorităţile precedente, partidul se schimba dinamic şi el însuşi.

Nu cred să se găsească cineva care să nege un fapt obiectiv, şi anume că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova de la sfîrşitul deceniului trecut şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, să zicem, din anul 2004, sînt două lucruri diferite. Deosebirea, care rezultă din categoriile “de opoziţie” şi “de guvernămînt”, noi am cunoscut-o în procesul activităţii practice. Inclusiv în ceea ce priveşte viaţa noastră de partid, care, în cel mai strîns mod, într-un mod necunoscut nouă mai înainte, s-a îmbinat cu activitatea politico-statală a actualului PCRM. Un nou sens şi o nouă semnificaţie au dobîndit pentru noi aşa componente obişnuite ale arsenalului de partid că “unitatea ideologică şi organizatorică a rîndurilor partidului”, “politica de cadre”, “structurarea partidului”, “munca în mase” ş.a.m.d. Succesul sau eşecul pe fiecare dintre aceste direcţii ale activităţii noastre după februarie 2001 a încetat să mai fie o problemă internă a partidului — acum ele pot determina, în mare măsură, accelerarea sau, respectiv, încetinirea procesului de renaştere a ţării. Anume de aceea Comitetul Central trebuie astăzi nu pur şi simplu să-şi prezinte darea de seamă în faţa forului suprem al partidului. Noi trebuie să analizăm în mod minuţios şi profund procesele care au loc în partid, începînd cu primul an de oftare a noastră la guvernare. Trebuie să apreciem în ce măsură corespund ele timpului şi sarcinilor zilei. Trebuie, principalul, să le proiectăm asupra scopurilor strategice ale partidului şi să structurăm în modul corespunzător perspectiva generală a partidului nostru.

Primul şi, fără doar şi poate, cel mai important factor al activităţii cu succes a oricărui partid o reprezintă COEZIUNEA IDEOLOGICĂ.

După cum sublinia în repetate rînduri V.I.Lenin, ea este acel fundament pe care se construieşte întregul edificiu al partidului. După cum ştiţi, noi şi mai înainte acordam acestui fundament o atenţie primordială. Odată cu dobîndirea de către partidul nostru a statutului de partid de guvernămînt, importanţa lui s-a dublat. Iar acum, pe măsură ce sarcinile ce ne stau în faţă devin mai complicate — sarcini, cum am menţionat mai sus, ce ţin atît de construcţia statală, cît şi de construcţia partinică — importanţa lui creşte, am putea spune că se triplează chiar. Noi ne aflăm la apogeul luptei pentru cauza poporului, într-un marş de luptă în adevăratul sens al cuvîntului. Contează fiecare “baionetă” partinică. Unitatea, coeziunea rîndurilor PCRM, generează, pe de o parte, aprobarea poporului, iar pe de altă parte — ura înverşunată a oponenţilor politici. Ultimii, încearcă din răsputeri să distrugă această coeziune, căutînd permanent vreo breşă în rîndurile noastre. Şi nu pot înţelege că acest lucru n-are sorţi de izbîndă. Ca şi mai înainte, aşa şi acum, aşa şi în viitor, această coeziune a noastră nu va reuşi să o distrugă nimeni şi niciodată!

Iar oponenţii noştri nu înţeleg principalul. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu este o formaţiune politică, cum se obişnuieşte a spune acum, situaţională. El nu este o organizaţie politică de conjunctură, structurată, pentru cineva sau pentru ceva. Nu este o efemeridă, care caută să-şi satisfacă interesele sale egoiste înainte de căderea nopţii… Pe noi, pe comuniştii moldoveni de azi, în drumul nostru spre viitor, ne călăuzeşte un scop sfînt, un scop veşnic viu — scopul slujirii fără de preget întregii noastre societăţi. Pe noi ne uneşte sarcina strategică de a restabili, pe cale evolutivă, în ţara noastră valorile socialiste, de a edifica o societate echitabilă din punct de vedere social. Pe noi ne uneşte aceeaşi interpretare a valorilor nepieritoare ale moştenirii ideologice socialiste, a cărei aplicare creatoare a constituit baza ideologică a activităţii partidului nostru, în totalitatea lor, în mod logic, anume aceşti factori determină acel fenomen al viabilităţii şi al unităţii ideologice de monolit a PCRM, lucru care, la drept vorbind, astăzi nu uimeşte pe nimeni în ţara noastră. Iar acele schimbări, care au loc în arsenalul ideologic al partidului în ultimii ani (şi, în special, după februarie 2001), nu numai că nu pun sub semnul îndoielii această concluzie, ci, dimpotrivă, o confirmă.

La una din plenarele Comitetului Central din anul trecut, consacrată împlinirii a 10 ani de la fondarea PCRM, noi, împreună cu Dumneavoastră, am subliniat faptul că partidul nu este o construcţie anchilozată, prinsă “mortal” în betonul unor postulate veşnice. Partidul este, într-adevăr, un organism viu. Pentru a trăi, pentru a funcţiona sigur, şi, cu atît mai mult, pentru a se dezvolta, acest organism trebuie să fie un organism dinamic, competitiv. Trebuie să corespundă tuturor noilor provocări ale timpului şi sarcinilor care decurg din ele.

De ce — de ce dar de asemenea provocări, noi, tovarăşi, am avut parte din plin. Chiar doar cîţiva ani, pentru biografia partidului nostru, reprezintă o întreagă epocă, plină de o suită dinamică de evenimente furtunoase. Se derulează un proces deosebit de activ, aş spune fără precedent, de transformări cardinale, atît de ordin intern, cit şi de ordin extern, în lume, în ţara noastră, în societatea noastră. Ne-am schimbat, fireşte, şi noi toţi. S-au schimbat, în unele cazuri, şi aprecierile noastre referitoare la transformările care au loc. în chip nou vedem noi şi unele căi şi mijloace de realizare a obiectivelor stabilite de către partid. Ceea ce doar acum cîţiva ani părea ireal, astăzi se prezintă ca o sarcină concretă a zilei. Şi, dimpotrivă, ceea ce doar nu atît de demult părea evident şi relativ uşor de realizat, acum, în mod obiectiv, se amină pentru un viitor mai îndepărtat. Ritmurile şi dialectica acestor transformări sînt de aşa natură încît ele, tot mai insistent, reclamă o anumită revizuire a arsenalului nostru ideologico-teoretic, aducerea lui în corespundere cu realităţile zilei şi cu sarcinile partidului. Altfel spus, ele răspund la acele probleme de importanţă vitală, pe care ni le pune însăşi viaţa.

Acest răspuns, cinstit şi obiectiv, este aşteptat nu numai în cadrul partidului nostru. El este aşteptat şi de societatea noastră, care ne-a încredinţat puterea. El este aşteptat şi de către acei cetăţeni care, deocamdată, manifestă faţă de PCRM o anumită suspiciune, iar uneori — şi o anumită neîncredere. Acest răspuns este aşteptat şi de către tovarăşii noştri din cadrul mişcării de stînga din alte ţări — atît din vecinătatea apropiată, cît şi din cea îndepărtată. Este explicabil faptul că ei retrăiesc mult pentru PCRM, care a oferit o experienţă principial nouă, experienţa cuceririi de către comunişti a puterii în condiţiile actuale, că ei sînt interesaţi de rezultatele concrete pe care le va avea exercitarea acestei puteri. Dar pe ei îi interesează, într-o măsură nu mai mică, şi noile noastre elaborări ideologice, care oferă, în baza acestei experienţe, o perspectivă teoretică sigură.

Toate aceste idei actuale, noi le-am abordat în plan practic la plenara din ianuarie (anul curent) a Comitetului Central, cînd am adoptat hotărîrea să examinăm, în cadrul Congresului al V-lea al partidului, noua redacţie a Programului PCRM. Totodată, s-a pus o sarcină concretă: să fie stabilită, clar şi în mod fundamentat, strategia politică pe termen lung a partidului în realizarea reperelor sale programatice. Unei comisii, constituită special pentru aceasta, i s-a dat misiunea să elaboreze proiectul noii redacţii. Să-l elaboreze, în principal, prin atragerea în această muncă a celor mai lucide minţi ale partidului, prin discutarea pe larg a acestei probleme în cadrul organizaţiilor de partid, pe paginile presei noastre de partid. Despre esenţa şi despre rezultatele întregii activităţi complexe desfăşurate în acest sens, voi vorbi într-o luare specială de cuvînt. Aici voi menţiona doar concluzia la care am ajuns noi, la Plenara Comitetului Central, din septembrie. Luînd în considerare toate circumstanţele, înainte de toate necesitatea unor elaborări teoretice mai aprofundate şi mai îndelungate, a antrenării la realizarea lor a întregului potenţial creator al partidului şi a savanţilor din ţară, apropiaţi nouă după concepţiile lor politice, a teoreticienilor contemporani ai mişcării comuniste internaţionale şi ai mişcării internaţionale de stînga, anume luînd în considerare toate acestea, s-a adoptat hotărîrea de a continua lucrul asupra înnoirii programului partidului nostru. Şi, atunci cînd el va fi gata, această chestiune să fie supusă spre examinare unui congres extraordinar sau ordinar al partidului.

Apropo, din momentul adoptării actualului program al partidului noi, după cîte mi se pare, ne-am ocupat pentru prima dată, atît de mult şi atît de concret, de analiza arsenalului nostru ideologico-teoretic. Şi aici s-a impus şi mai imperios problema despre care noi, de asemenea, am discutat mult — problema necesităţii de a spori considerabil nivelul activităţii teoretice a partidului. Treburile curente, mai cu seamă în ultimii ani, au eclipsat într-o anumită măsură, această problemă. Pe cînd actualul nostru statut nu numai că nu a eliminat această problemă, ci, dimpotrivă, a agravat-o cu mult. Devenind partid de guvernămînt, PCRM în nici un caz nu pretinde la o poziţie ideologică, ca să spunem aşa, exclusivă în societate. Ideologia nu pătrunde în minţile oamenilor prin hotărîri de guvern sau prin decrete prezidenţiale. Ea trebuie să-si croiască drum printr-o luptă de concurenţă acerbă pe arena social-politică contemporană — să-şi croiască acest drum prin faptul că este solicitată, că este convingătoare şi că are perspective.

Este, însă, puţin să ai în arsenalul tău o asemenea ideologie modernă, o ideologie care uneşte. Mai trebuie ca cu această ideologie să fie “înarmat” cum se cuvine fiecare membru de partid — principalul promotor al ideilor noastre în societate. O anumită experienţă în această privinţă noi deja am acumulat. Este evident că s-a afirmat deja o aşa formă cu perspective şi modernă de instruire politică a comuniştilor ca şcolile politice, numărul total al audienţelor acestora a depăşit deja pe ansamblul republicii cifra de 17 mii. Pînă la 85–95 la sută din membrii partidului nostru sînt antrenaţi în învăţămîntul politic în organizaţiile de partid ale sectoarelor Centru, Rîşcani şi Botanica din Chişinău, ale oraşului Bălţi, ale raioanelor Cahul, Ocniţa, Călăraşi. Şi ce este important, e că în aceste şi în alte organizaţii de partid şcolile politice sînt frecventate cu plăcere şi de către adepţii noştri fără de partid, în sectoarele Rîşcani şi Centru ale municipiului Chişinău, în oraşul Bălţi, pe lingă comitetele raionale, funcţionează destul de bine şcolile pentru activul ideologic raional al partidului. Şi-au demonstrat eficienţa şi alte forme ale învăţămîntului de partid — şcolile lectorilor şi propagandiştilor, şcolile tinerilor comunişti, diferitele seminare ş.a.m.d.

Dar iată ce observăm: toate aceste exemple se referă la comitetele de partid, unde, cu adevărat, se manifestă grijă pentru creşterea nivelului ideologic al cadrelor noastre. Unde înţeleg faptul că anume de aceasta depinde într-o măsură hotărîtoare nivelul influenţei partidului asupra conştiinţei cetăţenilor. Despre ce fel de influenţă poate fi vorba, de exemplu, în raionul Drochia, unde, în perioada dintre congrese, această problemă n-a fost discutată nici măcar la biroul comitetului raional de partid, dacă nu la o plenară? De aceea nu este de mirare faptul că aici există numeroase organizaţii primare de partid, unde, în ultimul an, s-au ţinut doar una — două lecţii politice, iar în unele cazuri — chiar nici una. Din partea comitetului raional, însă — nici tu control, nici tu ajutor cît de cît eficient… În multe privinţe situaţia este similară şi în alte comitete raionale: Glodeni, Basarabeasca, Criuleni, Ştefan Vodă. În organizarea învăţămîntului politic şi a iluminării politice de masă mai există mult formalism, superficialitate. Se resimte deficitul de iniţiativă raţională, care ar reacţiona adecvat la evoluţia situaţiei social-politice şi economice, la specificul unui sau altui teritoriu, la particularităţile grupurilor sectoriale de populaţie.

Şi de aceasta se face vinovată nu numai veriga noastră raională. Un rol hotărîtor în această problemă era datoare să-l joace comisia ideologică a Comitetului Central. Ea era chemată să fie coordonatorul şi, dacă vreţi, centrul intelectual al acestei direcţii de cea mai mare importanţă a activităţii partidului. A făcut oare faţă comisia acestei misiuni responsabile? Mai degrabă, nu. Au existat planuri, au existat acţiuni, şi nu puţine, au avut loc şedinţe ş.a.m.d. Dar nu au avut loc careva schimbări cardinale, care să răspundă cerinţelor timpului, nu s-au făcut propuneri interesante, de perspectivă. O atare apreciere a fost sonorizată, între altele, în cadrul recentelor conferinţe raionale de partid de dare de seamă. Comitetele raionale se plîng, ca şi mai înainte, pe bună dreptate, de deficitul de elaborări serioase şi de metodologii moderne în sfera ideologică. Ca şi mai înainte, la noi există mai mult control (plus la aceasta, de multe ori formal), decît ajutor eficient acordat verigilor de bază ale partidului. Ca şi mai înainte, în elaborările noastre pe teme ideologice nu se observă o contribuţie destul de consistentă din partea savanţilor. Noi n-am îndeplinit o hotărîre importantă a Congresului al IV-lea privind deschiderea unei şcoli centrale de partid a PCRM, cu funcţionare permanentă, şi a unor cursuri regionale. Lipsa unei verigi atît de importante în munca ideologică a partidului se făcea simţită şi mai înainte. Acum, la o etapă principial nouă a activităţii noastre, această situaţie necesită cu atît mai mult a. fi soluţionată cit mai urgent.

Este necesar ca presa de partid să atingă un nivel calitativ nou. Nu este nevoie să ne convingem unii pe alţii că de aceasta depind, în mare măsură, rezultatele luptei noastre pentru minţile şi sufletele oamenilor. Nu este nevoie să ne convingem, însă, facem puţin — şi Comitetul Central, şi celelalte structuri de partid, inclusiv organizaţiile primare de partid. Să nu ne mulţumim cu tirajul în creştere al principalului ziar de partid “Comunistul” al cărui tiraj este şi azi unul dintre cele mai mari printre mijloacele de informare in masă din republică. S-o spunem cinstit: acesta este, în primul rînd, meritul secretarilor comitetelor raionale şi ai organizaţiilor primare, care se îngrijesc de abonarea la această publicaţie. De altfel, în opinia cititorilor, iar această opinie, trebuie s-o recunoaştem, este prioritară, “Comunistul” a fost mult mai caustic, mai activ şi, pur şi simplu, mai interesant în perioada cînd. ne aflam în opoziţie. Colectivul redacţiei nu a reuşit, deocamdată, să dea ziarului o orientare care să corespundă etapei principial noi şi extrem de responsabile în activitatea partidului, în acest context, este nevoie nu atît de critică, cît de acordarea unui ajutor efectiv ziarului — ajutor la completarea redacţiei cu buni profesionişti, la elaborarea unei concepţii noi, contemporane, şi a unui nou model al publicaţiei, la consolidarea relaţiilor ei cu toate structurile de partid, cu reprezentanţii noştri în organele puterii, precum şi la antrenarea de noi forţe în activul de autori ai ziarului. Căci nu e secret că redacţia este nevoită, să-i implore, literalmente, pe membrii Comitetului Central şi pe secretarii comitetelor raionale, pe deputaţi şi pe consilieri, pe secretarii organizaţiilor primare să pregătească pentru “Comunistul” materiale pe teme actuale … De altfel, ca şi pentru revista teoretico-ştiinţifică şi publicistică “Mîsli”, pentru ziarul pentru tineret “Pulsul”, pentru publicaţiile raionale. Repet: nivelul şi eficacitatea presei de partid depind nemijlocit de interesul şi de responsabilitatea pe care noi le manifestăm faţă de această presă. Deci, avem nevoie nu de încercări de a convinge, nu de apeluri, ci de fapte concrete.

Faptele concrete noi le punem pe primul plan cînd analizăm un domeniu atît de important în activitatea partidului ca MUNCA POLITICĂ DE MASĂ.

Esenţa perfecţionării acestei munci, odată cu obţinerea de către PCRM a statutului de partid de guvernămînt, a fost definită clar la congresul precedent: de la agitaţia verbală noi trebuie să trecem la agitaţia prin fapte. Nu zic că această trecere este uşoară. Pentru unii dintre tovarăşii noştri, şi după 25 februarie 2001 platforma preelectorală a partidului a rămas încă mult timp principalul suport în lucrul cu oamenii. Au trecut luni, a trecut un an, doi, iar ei folosesc acelaşi calapod: partidul intenţionează… partidul va întreprinde… vom restabili… vom realiza etc. în cele din urmă, am reuşit să schimbăm situaţia. La drept vorbind, însăşi viaţa, înaintînd cerinţe dure, a schimbat această situaţie. Răspunderea în faţa ţării şi a poporului nu este o noţiune abstractă. Aceasta este o grea povară care, pe neobservate, dar în cel mai real mod le-a revenit miilor şi miilor de comunişti — de la preşedintele partidului la membrul de rînd al organizaţiei primare. Dacă pînă în anul 2001 lumea ne judeca pe fiecare dintre noi mai mult după vorbe, apoi acum ne judecă exclusiv după fapte. Sincer fie spus, aceasta este o încercare, deloc uşoară. Noi toţi am simţit aceasta în deplină măsură în ultimii ani, contactînd zi de zi cu populaţia la întruniri, la adunări, în cadrul audienţelor acordate cetăţenilor şi, pur şi simplu, în viaţa de toate zilele. Adică, realizînd acea muncă politică de masă despre care vorbim acum. Astfel, cu toate dificultăţile caracteristice etapei pe care o trăieşte acum ţara, putem spune că, pentru societate, cuvîntul comuniştilor a căpătat o nouă forţă, el nu numai dă speranţe, dar şi se transformă în fapte reale!

Acum, tovarăşi, cei mai buni agitatori şi propagandişti ai noştri sînt cifrele şi faptele citate la începutul acestui raport şi care caracterizează primii paşi reuşiţi în vederea ridicării nivelului de trai al populaţiei şi redresării economiei. De exemplu, acum ne este mau uşor, să vorbim cu veterani: noi ne-am ţinut promisiunea de a majora de două ori pensiile. Le-am majorat chiar mai mult decît de două ori. Am indexat şi am început să le restituim depunerile care le-au fost furate, înţelegem că trebuie să facem încă multe pentru pensionari sub aspectul îmbunătăţirii asistenţei medicale, a traiului — în tot complexul condiţiilor de viaţă. Dar, după cum se spune, trăim nu numai cu pîine. Veteranii, ca nimeni alţii, merită respectul societăţii, confirmarea marilor lor merite faţă de Patrie. Trebuie să acordăm mai mult sprijin organizaţiilor de veterani, în pofida încercărilor tot mai evidente de a încadra aceste organizaţii în diferite coloane politice, veteranii, cu înţelepciunea şi sinceritatea care îi caracterizează, îi ascultă anume pe comunişti, anume de noi îşi leagă ei speranţele la o bătrîneţe liniştită şi demnă.

Sporeşte atenţia faţă de generaţia tînără. Noi ne străduim să le redăm tinerilor încrederea în ziua de mîine. Creăm noi locuri de muncă, facilităm accesul la studii. Dar trebuie să recunoaştem că, cu toate acestea, în rîndurile tineretului poziţiile partidului, ca şi mai înainte, nu sînt atît de puternice cum o cere timpul. Am menţionat acest moment negativ pentru noi şi la congresul precedent, al IV-lea. Din păcate, cu toate că rîndurile partidului se completează acum mai cu seamă cu tineri, situaţia a rămas aproape aceeaşi. Probabil, ceva ne scapă. Nu analizăm suficient de profund procesele complicate care au loc astăzi în mediul tinerilor şi, ca urmare, lucrăm cu ei superficial (mai ales cu tineretul studios). Uneori, nu găsim tonalitatea necesară în colaborarea cu comsomolul nostru. Numai cu tradiţionala lozincă “Comsomolul este ajutorul combativ al partidului” departe nu vom ajunge. Şi partidul este deja altul, şi comsomolul e cu totul altul. Se impun noi concepte privind activitatea partidului în mediul tineretului, concepte de perspectivă, atrăgătoare şi competitive, precum şi noi abordări şi noi forme de activitate. De exemplu, asemenea acţiuni ca supermaratonul sportiv .de patru zile, organizat în vara anului trecut la iniţiativa partidului şi consacrat Anului Ştefan cel Mare. Pe întreg traseul de 400 km al maratonului, în sate şi oraşe, au fost organizate mitinguri, expoziţii, concerte, pur şi simplu, întîlniri interesante cu sute şi mii de tineri care, apropo, nu toţi, sînt adepţii noştri. Dar ei ne-au ascultat, ei ne-au auzit — iată ce este cel mai important. Cu părere de rău, asemenea exemple constituie, deocamdată, o excepţie, dar nu o normă. Dar ele trebuie să devină nu pur şi simplu normă, ci sistem.

Deocamdată nu a fost elaborat nici sistemul de activitate a partidului în mediul muncitorilor. Noi iarăşi ne justificăm: legislaţia interzice crearea de structuri de partid în colectivele de muncă. Dar permiteţi-mi să Vă întreb: oare cu ţărănimea noi lucrăm exclusiv în cadrul gospodăriilor agricole sau al celor de fermier? Nu le explicăm sătenilor, cum s-ar spune, politica partidului şi guvernului, ci soluţionăm probleme concrete din viaţa lor de zi cu zi, probleme ce ţin de munca şi traiul lor. La etapa contemporană, munca politică de masă nu este direcţională spre uzină, fabrică, gospodărie sau instituţie. Ea se face pentru om. De la acest principiu noi şi trebuie să pornim.

Această exigenţă este foarte actuală vizavi de lucrul partidului cu intelectualitatea. Cartea de pe stema noastră de partid trebuie să devină nu pur şi simplu un simbol, ci o forţă reală. Inginerul de la oraş, savantul şi pictorul, specialistul şi pedagogul de la sat, care reprezintă intelectul şi elita poporului, sînt aliaţii noştri de perspectivă. Fiind patrioţi ai ţării, eliberîndu-se tot mai mult, în majoritatea lor, de iluziile “naţional-democratice”, din punct de vedere obiectiv ei nu pot să nu salute schimbările pozitive care au loc în jurul lor. Trebuie să vedem, să înţelegem şi să susţinem această schimbare a stării de spirit a intelectualităţii, s-o ajutăm să se regăsească, să-şi recapete locul său binemeritat în procesul constructiv general.

Stăruind asupra acestor momente, analizînd noile condiţii şi accentele pe care le punem în munca noastră politică de masă, noi, pornim de la unul din principalele scopuri ale acestei activităţi — extinderea bazei sociale a partidului. Pot să repet ceea ce-am subliniat mai sus: pînâ în februarie 2001 noi am extins această bază cu cuvîntul de partid, iar după această dată — cu fapta de partid. Acum omul aduce cererea sa în organizaţia primară nu pentru ca să lupte împreună “contra”. El tinde să se alinieze la făuritori. Acesta, tovarăşi, este, un moment foarte important. Am putea spune că este momentul adevărului. Omul care abia şi-a legat soarta de PCRM, aşteaptă ca el, împreună cu organizaţia de partid, prin intermediul fracţiunii noastre în consiliul local sau al consilierilor, va putea să influenţeze într-un anume fel asupra situaţiei din sat sau din oraş. Omul speră că va participa la soluţionarea, în primul rînd, a unor probleme de importanţă vitală pentru concetăţeni — problemelor privind munca, salariul, medicina, instruirea copiilor, drumurile, ordinea pe străzi etc. E bine dacă aceste speranţe se realizează. Dar dacă nu? Dacă întreaga “activitate” a organizaţiei de partid se reduce la organizarea obligatorie a unor adunări de partid formale şi plictisitoare, la învăţămîntul de partid cu o tematică ce are tangenţe vagi cu cele mai acute probleme de ordin local? Atunci treburile merg prost. Atunci, să ştiţi că, în acest caz concret, baza noastră socială nu numai că nu s-a extins, ci chiar s-a redus.

E timpul, tovarăşi, să conştientizăm simplul adevăr: atractivitatea ideii comuniste nu este o categorie constantă, programată din timp. Ea depinde direct de faptul în ce stare se află principalul ei realizator — partidul. Această stare este, la rîndul său, o derivată a acelui indicator integrat de bază pe care noi îl numim POTENŢIALUL ORGANIZATORIC AL PARTIDULUI.

Dacă ideologia este fundamentul activităţii partidului, apoi avem tot temeiul să considerăm resursa organizatorică a partidului drept construcţie portantă de bază a întregului edificiu de partid. Această construcţie am format-o şi consolidat-o de-a lungul întregii perioade de existenţă a PCRM. Este greu să ne amintim, de exemplu, o plenară a Comitetului Central la care noi nu am fi discutat problemele privind componenţa numerică a partidului, privind procesul structurării pe verticală şi pe orizontală a partidului, problemele referitoare la activitatea organizatorică de partid, însă o cu totul altă semnificaţie, una deosebită, a căpătat pentru noi această tematică începînd din anul 2001. Şi, probabil, nu este nevoie să explic mult care este cauza, însuşi timpul ne-a impus să aducem întreaga noastră gospodărie internă de partid la nivelul sarcinilor de mare importanţă pe care le rezolvăm în vederea administrării statului. Adică, a sporit cu mult răspunderea pentru întreg complexul activităţii organizatorice a partidului.

Cum, însă, am reacţionat noi la acest imperativ al timpului? Fără îndoială, am dat dovadă de mai multă chibzuinţă şi s-a făcut mai multă ordine. Au fost respectate termenele statutare de convocare şi desfăşurare a adunărilor de partid, a conferinţelor şi a plenarelor Comitetului Central. Au fost organizate 12 plenare ale Comitetului Central şi 57 de şedinţe ale Comitetului Executiv Politic al Comitetului Central. Acestea şi alte acţiuni organizatorice de partid au căpătat un caracter mai concret şi bine conturat. Dar, sincer vorbind, trebuie să recunoaştem că esenţa multor acţiuni partinice de conducere a rămas în mare parte acea formată încă în anii precedenţi. Noul statut al partidului a avut o influenţă vădit insuficientă asupra activităţii Comitetului Central. Predominantă în această activitate rămîne activitatea de înregistrare, de ţinere a evidenţei şi de dare de seamă. Dar Comitetul Central nu este un oficiu, chiar dacă el este învestit cu înalte împuterniciri de partid. Acesta este statul-major al partidului. Aşa se considera întotdeauna, iar acum — cu atît mai mult. Astăzi trebuie nu pur şi simplu să reacţionăm la diferite fenomene, procese şi evenimente, ci să le anticipăm. Sînt imperios necesare generalizări, analize, elaborări fundamentale şi de perspectivă privind sporirea randamentului mecanismului nostru de partid. Contăm, în acest sens, pe Centrul Informaţional Analitic al partidului, creat recent. Dar repet că primul cuvînt le revine totuşi, statului-major — Comitetul Executiv Politic al Comitetului Central, secretarilor Comitetului Central şi conducătorilor de comisii ale Comitetului Central.

După cum prevede statutul PCRM, Comitetul Executiv Politic a realizat conducerea operativă a activităţii partidului, a organizat executarea hotărîrilor congresului şi ale plenarelor Comitetului Central, a ţinut neîntrerupt legătura cu organizaţiile de partid. Trecerea PCRM la statutul de partid de guvernămînt a impus corective substanţiale şi în activitatea Comitetului Executiv Politic. Este necesar să menţionăm că Comitetul Executiv Politic a manifestat responsabilitate, a acţionat coordonat, fiind un organ cu adevărat colegial de conducere al partidului. Noi am acordat mai multă atenţie soluţionării celor mai importante probleme cu care se confruntă ţara şi societatea, precum şi problemelor operative care apăreau pe parcurs.

Dar n-au lipsit nici unele deficienţe. Sarcinile complicate ale construcţiei de stat sustrăgeau uneori atenţia Comitetului Executiv Politic de la problemele de partid ce ţineau, în special, de dezvoltarea partidului, de extinderea bazei lui sociale, de creşterea calitativă a rîndurilor partidului. Este evident necesară perfecţionarea conducerii activităţii comitetelor de partid, lasă mult de dorit planificarea acestui proces important, în acest domeniu nu trebuie să existe spontaneitate, toleranţă condamnabilă sau, din contra, păreri preconcepute despre un comitet raional sau altul. Cu alte cuvinte, este nevoie de un sistem clar şi eficient de conducere operativă a complicatei noastre gospodării de partid.

Comitetul Central nou-ales trebuie să studieze mai atent această problemă şi să analizeze încă o dată practica existentă. Trebuie subliniat şi un alt moment, în legătura cu alegerea preşedintelui partidului în funcţia de Preşedinte al ţării, Congresul al IV-lea a introdus în conducerea PCRM funcţia de secretar executiv al Comitetului Central. Practica a confirmat justeţea acestei decizii. Dar acum, la trecerea acestor ani, eu am ajuns la concluzia că a fost o greşeală cumularea acestei funcţii cu cea de conducător al fracţiunii noastre parlamentare, în cele din urmă, acest fapt nu ne-a permis să îmbunătăţim cum ar fi trebuit starea de lucruri nici într-un sector şi nici în altul. Consider că în continuare secretarul executiv al Comitetului Central trebuie să se ocupe în exclusivitate de problemele de partid. Şi, credeţi-mă, acesta va avea de muncă pînă peste cap.

În ultimii ani a sporit substanţial afluxul în partid. Asupra unor particularităţi ale acestui proces mă voi opri mai jos. Iar acum — cîteva cifre. Din ianuarie 2001 pînă în octombrie curent au intrat în rîndurile noastre aproape 11 mii de persoane. Astfel, PCRM a crescut numeric de aproape două ori. Acest proces s-a desfăşurat mai dinamic în organizaţiile de partid din sectoarele Botanica şi Rîşcani, municipiul Chişinău, din oraşul Bălţi, raioanele Floreşti, Briceni, Edineţ, Glodeni, Orhei, Soroca şi din alte cîteva raioane. Se realizează cursul spre întinerirea partidului: 2400 de persoane dintre acestea au vîrsta de 30–40 de ani. încă trei mii şi ceva — au pînă la 50 de ani. Mai mult de o treime din cei noi-primiţi în rîndurile partidului au studii superioare, ceilalţi — studii medii şi medii speciale.

A crescut esenţial numărul organizaţiilor primare de partid. Astăzi avem deja 1670 (Vă amintesc că înainte de Congresul al IV-lea erau 905 organizaţii). Dar acest fapt nu prilejuieşte satisfacţie deplină, în 160 de sate din republică noi, ca şi mai înainte, nu avem organizaţii primare. Aceasta în primul rînd. în al doilea rînd, să spunem sincer: noi am tărăgănat inadmisibil de mult acest proces. Or, sarcina de a finaliza structurarea pe orizontală a partidului, adică de a constitui organizaţii de partid în toate localităţile ţării a fost pusă încă de Congresul al III-lea. Următorul congres, al IV-lea, a constatat că sarcina nu â fost realizată. Ea nu a fost realizată nici spre sfîrşitul anului 2001, nici spre sfîrşitul anului 2002 şi nici al anului 2003… Chiar şi acum un şir întreg de comitete raionale n-au reuşit să facă faţă acestei sarcini. Aşa şi nu au fost create organizaţii primare de partid în 18 sate din raionul Făleşti, în 13 sate din raionul Rîşcani. Cîte zece asemenea sate sînt “pe seama” comitetelor raionale Cahul şi Leova, cîte 9 — a celor din Nisporeni şi Sîngerei, cîte 8 — a celor din Căuşeni şi Cimişlia…

În acest context, trebuie să ne referim la partea cea mai slabă a muncii organizatorice de partid — realizarea propriilor hotărîri. Abordarea acestei probleme a devenit deja un fel de clişeu în documentele de partid de toate nivelurile. Se pare că unii tovarăşi din aparatul Comitetului Central, din comitetele raionale şi din organizaţiile primare, aşa şi nu au reuşit să înţeleagă principiul de bază, s-ar putea chiar spune, principiul general al muncii organizatorice de partid — referitor la o hotărîre sau alta se poate discuta doar pînă la adoptarea ei. După adoptare urmează numai un singur lucru — executarea necondiţionată. Un alt mod de abordare este exclus prin definiţie. Un alt mod de abordare pune partidul — această organizaţie politică unică supusă unei discipline severe, în pericolul de a se transforma într-un fel de club de discuţii, Cu toate consecinţele ce rezultă din aceasta.

Este oare admisibil faptul că noi al patrulea an nu putem realiza hotărîrea congresului precedent privind structurarea organizaţiilor primare de partid în baza teritoriilor sectoarelor electorale? Toţi susţin această idee. Toţi înţeleg importanţa excepţională a acestui mod de abordare a problemei, conform căruia lucrul cu alegătorii este scos în afara cadrului tradiţional exclusiv al campaniei electorale. Realizarea acestei hotărîri ar permite să se ţină legătura neîntreruptă cu alegătorii, să se ia în considerare şi să se obţină executarea imediată a poruncilor şi a rugăminţilor lor, ar face posibilă desfăşurarea în rîndurilelor a muncii de lămurire, nu de la caz la caz, ci în regim continuu. Eu am povestit deja că liderul comuniştilor din Rusia, Ghenadi Ziuganov, mi-a mărturisit odată că dacă celor din Partidul Comunist din Federaţia Rusă le-ar fi venit ideea formării organizaţiilor primare nemijlocit pe baza sectoarelor electorale, rezultatele obţinute de Partidul Comuniştilor din Federaţia Rusă ar fi fost, desigur, altele. Desigur, organizaţiile primare formate pe baza sectoarelor electorale este invenţia noastră, moldovenească. Desigur ea s-a dovedit a fi eficientă. Dar cu toate acestea — ruşine să ne fie; ea a fost pe deplin implementată numai de către comitetele raionale din sectoarele Botanica şi Centru din Chişinău, precum şi de către cele din raionul Floreşti. Ce-i drept, majoritatea comitetelor raionale duc la bun sfîrşit această activitate. Dar în această majoritate nu intră comitetele raionale din sectorul Buiucani (Chişinău), din raioanele Leova, Cahul, Cantemir, Rîşcani, Făleşti, Şoldăneşti şi din alte raioane, unde de obicei se invocă motive “obiective”, de parcă nici nu ar şti că se apropie alegerile.

Tovarăşi,
Analizînd capacitatea de funcţionare şi eficienţa mecanismului muncii noastre organizatorice de partid, noi ajungem totdeauna la factorul uman. Anume el, factorul uman, joacă un rol determinant în această activitate extrem de importantă pentru partid. Totul ce a obţinut PCRM pe tărîmul social-politic este, în primul rînd, rezultatul conştiinciozităţii înalte, a abnegaţiei şi a perseverenţei întregului nostru activ de partid, de la secretarul Comitetului Central la conducătorul organizaţiei primare, în linii mari, anume formarea într-un anumit scop şi perseverentă a acestui activ a predeterminat înalta productivitate a întregului proces de statornicire, consolidare şi dezvoltare a partidului. Şi astăzi, putem spune cu mîndrie că principalul capital, cu adevărat de nepreţuit, al partidului îl constituie oamenii lui. Oamenii pentru care înalta responsabilitate faţă de ţară şi de popor a devenit o normă a vieţii, iar convingerea ideologică de nezdruncinat — poziţia pe care se situează în viaţa. Aş vrea să numesc măcar cîteva nume ale comuniştilor pe care îi cunoaşte şi îi apreciază întregul partid. Să adresez cuvinte de profundă gratitudine celor care au purtat pe umerii lor principala povară a statornicirii şi dezvoltării PCRM, a căii parcurse de el spre înălţimea politică de astăzi. Aceştia sînt veteranii partidului, care activează intens şi astăzi în diferite sectoare de răspundere ale muncii organizatorice de partid — tovarăşii Ghelbur (Căuşeni), Cernomorcenco (Ocniţa), Popov (Vulcăneşti), Gariuc (Ungheni), Moghilco (Taraclia), Boldovici (Leova), Şalimova (sectorul Ciocana), Terzi (sectorul Botanica), Jdanov (Sîngerei), Ivanov (Orhei), E.Tkaciuk (sectorul Centru), Zima (Cahul), Ţiperman (sectorul Buiucani), Russu (Floreşti), Nacai (Ştefan Vodă), Ţap (sectorul Rîşcani) şi mulţi alţii.

Înălţimea la care ei au ridicat ştacheta în munca de partid constituie un model de care se conduc sute şi sute de tovarăşi. Deosebit de important este faptul că aceasta le reuşeşte conducătorilor verigii de bază a partidului — organizaţia primară de partid, unde se reflectă ca în oglindă, şi toate succesele sau neajunsurile noastre, şi dispoziţia maselor, şi unde, de fapt, se înfăptuieşte misiunea principală a partidului. Nu putem să nu spunem aici cuvinte calde la adresa, să zicem, a tovarăşei Liubov Ivanovna Pasat, care conduce de mai bine de şapte ani organizaţia primară din satul Mihailovca, raionul Cimişlia. Numărul membrilor organizaţiei a crescut în această perioadă de la 9 la 26 de persoane. Comuniştii sînt cei mai respectaţi şi mai cu autoritate oameni din sat, fără de care nu se soluţionează nici o problemă de importanţă vitală. Problemele se soluţionează nu în culoar, dar, de cele mai multe ori, la adunările de partid, la care sînt audiaţi şi membrii de partid, şi conducătorii locali care nu sînt membri de partid. Secretara organizaţiei primare a fost, în luna mai a anului trecut, realeasa în funcţia de primar al satului. Pentru ea au votat 70 la sută din alegători.

Consătenii îi cer permanent sfatul şi ajutorul Efrosiniei Gheorghievna Juncă, secretar al organizaţiei primare de partid din satul Frumoasa, raionul Călăraşi. Secretarul se interesează de toate — şi de repararea drumului şi a podului, şi de condiţiile de trai, şi de organizarea timpului liber, şi de comsomoliştii şi de pionerii din sat. Acestui fapt se datorează atitudinea respectuoasă a sătenilor faţă de comunistul Juncă, faţă de organizaţia primară de partid, faţa de partidul nostru.

Putem aduce sute de atare exemple. Şi anume asemenea oameni constituie potenţialul nostru solid de cadre. Această realitate încurajatoare s-a confirmat încă o dată în cadrul recentei campanii de dare de seamă şi alegeri în structurile noastre de partid de bază şi în cele raionale, în ansamblu, corpul de conducători ai acestor verigi, aleşi astăzi, este constituit din oameni cu convingeri ideologice ferme, cu o bună şcoală de viaţă şi profesională, cu simţul răspunderii pentru sarcina încredinţată, în mod tradiţional, oamenii au încredere în ei, îi urmează. Totodată, mai mult de 20 la sută din secretarii organizaţiilor primare de partid şi mai bine de un sfert din secretarii comitetelor raionale sînt oameni noi. Fără a ţine seama de unele situaţii, cum s-ar spune, neordinare, putem afirma că în ultimii ani se atestă tendinţa de a schimba generaţiile în activul nostru. Procesul este firesc, în special pentru un asemenea organism viu cum e partidul. Apreciind meritele mari ale veteranilor faţă de partid şi faţă de ţară, nu putem, totodată, să nu ne gîndim la viitor. Judecînd după toate, ne vine un schimb bun. Drapelul nostru roşu de partid este şi întotdeauna va fi în mîini sigure.

Însă, tovarăşi, în cadrul ultimei campanii de dare de seamă şi alegeri s-a conturat şi o tendinţă negativă. Comitetul Central este serios îngrijorat în legătură cu această tendinţă şi congresul trebuie să ştie acest lucru, într-o serie de organizaţii raionale de partid — Făleşti, Hînceşti, Basarabeasca şi din alte cîteva raioane procesul de înaintare a candidaţilor şi de alegere a conducerii comitetului raional s-a desfăşurat destul de anevoios. Anevoios, în primul rînd, în sensul că unii pretendenţi la funcţia de prim-secretar al comitetului raional nu prea au ţinut seama, nici de opinia Comitetului Central, nici de ceilalţi candidaţi, iar uneori nici chiar de normele morale. Organizau din membrii de partid nişte grupuri de influenţă, ţeseau intrigi, trimiteau delegaţi la Chişinău etc. Desigur, intenţiile lor au fost curmate cu fermitate. Curmate chiar de către înşişi membrii organizaţiilor de partid. Si, în definitiv, totul a revenit la normal. Dar, fiţi de acord, au rămas motive pentru meditare.

Să ne întrebăm: apăreau oare asemenea situaţii în anii cînd partidul se afla în opoziţie? Practic, nu apăreau. Dar de ce? Pentru că în acea perioadă la posturile de conducere în PCRM şi în structurile lui veneau oameni preocupaţi doar de soarta partidului, de soarta ţării şi a poporului. Şi, funcţia, să admitem cea de prim-secretar al comitetului raional, nu promitea nimic în afară de zile de muncă de partid istovitoare şi anevoioasă şi de o atitudine vădit duşmănoasă a autorităţilor. Timpurile s-au schimbat. Unora fi s-a părut că ocuparea funcţiei de prim-secretar este cea mai sigură cale de a-şi satisface ulterior interesele proprii, făcînd uz de mandatul de deputat, de postul de ministru, de funcţia de conducător al structurilor din teritoriu, etc. Atunci a şi apărut acel agiotaj nesănătos despre care s-a vorbit mai sus. Nesănătos e delicat spus. Acest fapt este dezgustător, inadmisibil! E greu chiar să-ţi închipui ce daune ar fi adus asemenea fenomene partidului, ce pericol prezintă acestea pentru el. Comitetul Central şi comitetele raionale, toate organizaţiile de partid trebuie să le combată cu fermitate. Calitatea de membru de partid, de conducător al structurilor lui înseamnă o datorie înaltă, dar nu posibilităţi personale mari. Cine confundă aceste noţiuni — nu are ce căuta în rîndurile noastre.

Şi nu e vorba numai despre o primire în partid pe baza unei selectări minuţioase şi echilibrate. Deşi şi la acest aspect trebuie să ne gîndim. După cum s-a menţionat mai sus, în perioada dintre congrese, rîndurile partidului s-au completat cu peste 10 700 de persoane. Dar mai mult de 800 dintre acestea sau 7,5 la sută au fost deja excluse din partid. Din anul 2001, aproape o treime din cei noi-primiţi au fost excluşi din organizaţiile de partid din raionul Comrat, 21,5 la sută din sectorul Buiucani, 17,7 fa sută — din oraşul Bălţi. Un record original au stabilit cei din sectorul Ciocana — aproape 40 la sută. Cauzele excluderii sînt din cele mai diferite, dar principala cauză o constituie interesele vădit mercantile ale unor şmecheri care consideră carnetul de partid drept un fel de permis “tot-teren”. Unica modalitate rezultativă de a le închide acestora calea, cum se şi cuvine conform statutului partidului, este să-i selectăm pe cei care vor să intre în partid, dar nu să satisfacem cererile tuturor doritorilor. Cred că acest obiectiv clar trebuie să fie subliniat în mod deosebit de către congresul nostru.

Însă, principalul constă în faptul că trebuie determinată mai clar şi mai temeinic politica actuală de cadre a partidului. Pentru noi, aceasta a fost şi este, mai ales acum, una din cele mai importante probleme. Mai sus am menţionat că corpul de cadre al partidului, constituit pe parcursul a mai mult de zece ani, este una din cele mai importante realizări ale noastre. Aflîndu-ne în opoziţie, noi am declarat nu o singură dată că, în caz de accedere a PCRM la putere, acest corp va fi capabil să asigure în totalitate conducerea tuturor sferelor de activitate vitală a ţării. Astăzi trebuie să recunoaştem că, făcînd asemenea declaraţii, am fost uneori prea optimişti. Sarcinile foarte complicate, cuprinzînd multiple planuri ale construcţiei de stat, ne-au impus, în multe privinţe, un alt stil şi alte metode de selectare şi de plasare a cadrelor.

Noi nu am putut, după exemplul autorităţilor precedente, să ne conducem de principiul — principalul, să fie “om de-al nostru”. Mai mult decît atît, predecesorii noştri au dat de cele mai multe ori noţiunii de “al nostru” un sens utilitar, destul de specific şi tipic pentru ei. La noi însă, sensul a fost întotdeauna cu totul altul — servirea fără preget cauzei, în noile condiţii, pe lingă patriotism, devotament cauzei partidului, în prim-plan a fost adus un asemenea criteriu prioritar cum este profesionalismul. Acest moment nu este deloc simplu. A trebuit să adoptăm decizii deloc simple privind cadrele. Uneori ele erau interpretate în partid, s-o spunem pe şleau, neunivoc. Trebuie să recunoaştem cinstit şi altceva: am avut în acest plan şi eşecuri, uneori serioase. Nu greşeşte doar cel care nu face nimic. Dar în ansamblu — şi, sperăm, congresul va fi de acord cu această concluzie — reprezentanţii plenipotenţiari ai PCRM în toate organele puterii centrale şi locale au realizat cu responsabilitate, consecvenţă şi perseverenţă linia partidului în domeniul construcţiei statale, juridice, economice şi culturale. Toate acestea s-au soldat cu progresele sistemice menţionate mai sus.

Această apreciere vizează în deplină măsură activitatea comuniştilor parlamentari. Venind la putere, noi înţelegeam foarte bine că trebuie să schimbăm ferm strategia şi tactica activităţii partidului în organul legislativ al ţării, transpunîndu-le în albia modernizării hotărîte şi atotcuprinzătoare a ţării. Dificultăţi au fost destule — şi de ordin organizatoric, şi de ordin profesional, şi, într-o mare măsură, de ordin psihologic, căci a trebuit să ne debarasăm cît mai grabnic de sindromul opoziţiei. Rolul principal în depăşirea acestor dificultăţi l-a jucat Comitetul Central, care a controlat şi a dirijat în permanenţă întreaga activitate a fracţiunii ca una din cele mai importante instituţii politice ale partidului. Eforturile comune, concentrate pentru un anumit scop, au dat roade. Anume fracţiunea noastră majoritară, obţinînd un mare credit de încredere a poporului, a devenit principalul factor stabilizator în activitatea Parlamentului. Iar statutul de majoritate constituţională a sporit răspunderea pentru această activitate, i-a atribuit, în mod obiectiv, constructivism şi eficacitate, în conformitate cu obiectivele Comitetului Central, fracţiunea şi-a concentrat eforturile asupra asigurării legislative a soluţionării a trei sarcini prioritare: redresarea economiei, creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii populaţiei, combaterea corupţiei şi a crimei organizate. Aceste sarcini au stat la baza unui plan special de activitate a fracţiunii, aprobat de Comitetul Central în primăvara anului 2001. Putem constata cu satisfacţie că majoritatea absolută a poziţiilor acestui plan a fost deja realizate. A fost pe deplin asigurat cadrul legislativ pentru realizarea întregului complex de reforme planificate de noi — reformele administrativ-teritorială, judecătorească, în domeniul asigurării cu pensii şi în cel medical, precum şi în domeniul activităţii ştiinţifice şi de inovare. Au fost adoptate pachete întregi de acte legislative de importanţă primordială pentru dezvoltarea sferelor economică şi socială, pentru protejarea întreprinzătorilor contra samavolniciei funcţionarilor, pentru ameliorarea climatului investiţional. S-a intensificat activitatea parlamentară pe direcţiile legate de noul nostru curs strategic în politica externă — cursul spre integrarea europeană. Conţinutul ei principal a devenit aducerea legislaţiei noastre în concordanţa cu standardele europene, cu dreptul internaţional în general.

Apreciind la justa valoare acest activ, fără îndoială, important, al fracţiunii noastre parlamentare este necesar să menţionăm, totodată, că randamentul lui ar fi putut fi şi trebuie să fie mult mai înalt, în opinia Comitetului Central, unii deputaţi comunişti, chiar şi timp de patru ani, nu au reuşit să depăşească acel sindrom al opoziţiei care i-a afectat puternic şi despre care am vorbit mai sus. Dar de ce nu au reuşit? Nu cumva pentru că să critici, să înfierezi, să faci apeluri de la microfoanele din sala de şedinţe plenare este întotdeauna mai uşor decît, pur şi simplu, să lucrezi? Este mai uşor decît să participi activ şi în cunoştinţă de cauză la elaborarea şi dezbaterea proiectelor de lege, decît să înaintezi în mod regulat iniţiative legislative bine chibzuite, decît să activezi cu responsabilitate şi productiv în comisiile parlamentare de profil…. Este semnificativ faptul că anume aceşti deputaţi manifestă de regulă, pasivitate şi în munca în teritoriu, neavînd, în fond, ce să spună alegătorilor. Şi mai alarmant este faptul că unii din ei desfăşoară o intensă activitate, ca să zicem aşa, “cvasiparlamentară” — promovează interesele unor grupuri şi persoane dubioase, îşi soluţionează cu o energie de invidiat problemele personale… Ca rezultat, discreditează cu rea-voinţă, şi statutul de deputat, şi numele de comunist, şi autoritatea partidului. Am spus şi repet: mandatul de deputat nu este un bilet la trenul bunăstării personale. El este un fel de ordin de mobilizare pe frontul de luptă pentru interesele poporului simplu. Nimănui dintre noi nu i se permite să confunde şi, cu atît mai mult, să substituie aceste lucruri. Prin prisma acestei axiome dure, va şi aprecia Comitetul Central cadrele — atît în procesul analizei activităţii de patru ani a actualei fracţiuni, cit şi la stabilirea componenţei celei viitoare.

Şi reprezentanţii noştri plenipotenţiari în organele puterii din teritoriu trebuie să ţină în permanenţă cont de această axiomă, una din cele mai principale axiome de partid. Numărul acestor reprezentanţi este acum mare ca niciodată. După alegerile locale din mai 2003 noi, practic, am reuşit să îndeplinim sarcina pusă de Congresul al IV-lea al PCRM — să definitivăm verticala puterii şi să procedăm la restabilirea progresivă a principiilor adevăratei democraţii. Prin voinţa alegătorilor, candidaţii partidului au obţinut 55 la sută din numărul total de mandate de consilier în consiliile raionale, în consiliile orăşeneşti şi săteşti aceştia deţin aproape 50 la sută din mandate, printre primari — 41 la sută. în Consiliul Municipal Bălţi, comuniştii au peste 80 la sută din mandate, în raionul Ocniţa persoanele incluse în listele PCRM au obţinut 78,8 % din mandatele în consiliul raional, 72,2% — în consiliile orăşeneşti, 76,2 % — în consiliile săteşti, în 32 de raioane din 33, în calitate de preşedinţi ai acestora au fost aleşi membri ai PCRM şi adepţi ai partidului, întreg acest potenţial impunător de cadre ne-a permis să iniţiem un proces de amploare de însănătoşire a puterii locale, de re-orientare a acesteia spre interesele cetăţeanului de rînd, pe făgaşul soluţionării celor mai actuale probleme cu care se confruntă populaţia.

De regulă, aceasta le reuşeşte mai bine comitetelor şi birourilor de partid care au pus la punct un control eficient asupra activităţii reprezentanţilor noştri în organele administraţiei publice locale, care colaborează fructuos cu ei. La Soroca, de exemplu, biroul comitetului raional de partid a audiat, în vara acestui an, dările de seamă privind îndeplinirea poruncilor alegătorilor de către preşedintele consiliului raionul, de către primarul oraşului şi de către încă 11 primari aleşi pe listele PCRM. Acestea sînt acţiuni foarte necesare şi efective care au pus în lumină şi succesele, şi insuccesele puterii locale în lucrul cu populaţia. Fracţiunea comuniştilor din consiliul raional îşi planifică concret munca, controlează activitatea tuturor serviciilor raionale. Comuniştii reacţionează cu multă înţelegere la toate solicitările, plîngerile şi sesizările cetăţenilor, în acelaşi mod îşi organizează activitatea fracţiunile PCRM din consiliile raionale Cahul, Ocniţa, Edineţ. Sîngerei şi dintr-un şir de alte consilii.

O asemenea activitate, tovarăşi, este cea mai bună agitaţie pentru Partidul Comuniştilor. Agitaţia cea mai argumentată şi, ca urmare, cea mai efectivă. Din păcate, nu peste tot atestăm o astfel de stare de lucruri. Deocamdată, nu îndreptăţeşte speranţele fracţiunea PCRM din Consiliul Municipal Chişinău, unde, de fapt, tonul îl dau frontiştii şi cei de la “Paâíîďđŕâčĺ”. Consilierii comunişti, deşi deţin 24 de mandate din 51, nu au devenit forţa capabilă să se opună cu adevărat politicii imorale, în mare măsură afectate de corupţie, a primarului general, în acţiunile lor nu se resimt un sistem cît de cît clar, organizarea, perseverenţa, spiritul de ofensivă. Pasivitatea lor, uneori chiar un fel de slăbiciune, trezeşte nu numai nedumerirea noastră, dar şi a mai multor orăşeni, mai ales a adepţilor noştri. Şi mai prost stau lucrurile în fracţiunile comuniştilor din consiliile raionale Criuleni, Teleneşti, Ceadîr-Lunga, Ştefan Vodă şi din alte cîteva consilii raionale. Cum au de gînd ei, situîndu-se pe asemenea poziţii, dacă îmi daţi voie să spun aşa, să acţioneze la alegerile parlamentare care se apropie? Iarăşi vor încerca să mobilizeze oamenii numai cu apeluri înflăcărate? Nu de apeluri, repetăm iarăşi şi iarăşi, are nevoie acum alegătorul. Efectul lor este astăzi nul, poate chiar negativ. Astăzi avem nevoie numai de fapte, de fapte şi încă o dată de fapte, de rezultate pozitive concrete în toate domeniile. De ele depinde nivelul de trai şi calitatea vieţii populaţiei simple. Numai cu realizări efective putem merge cu siguranţă la alegeri. Numai în aceasta şi constă cea mai bună pregătire pentru ele. Numai cu un asemenea mod de abordare a problemelor noi sîntem în drept să contăm pe un rezultat acceptabil pentru noi în aceste alegeri.

Tovarăşi,
În ultimii aproape patru ani noi am traversat o etapă deloc simplă. O etapă mai complicată şi de mai mare răspundere decît aceasta noi nu am avut în biografia noastră de partid. Şi noi am trecut-o cu cinste! Am trecut cu demnitate poate prin cea mai grea încercare — examenul puterii. Practica noastră politică din ultimii ani a servit ca bază pentru unele transformări importante în partid, în strategia şi în reperele conceptuale şi tactice ale acestuia. Situaţia reală de astăzi este de aşa natură că PCRM rămîne nu numai unicul partid comunist, ci, de fapt, unicul partid de stînga aflat la putere în spaţiul CSI. Această misiune de pionierat, ce ne-a revenit, ne impune o analiză serioasă şi elaborarea cu responsabilitate a priorităţilor construcţiei de partid ulterioare.

Acest lucru nu este deloc simplu. Astăzi, spre deosebire de Moldova, în majoritatea ţărilor CSI predomină alte tendinţe politice. Acolo, prind puteri văzînd cu ochii mişcările izolaţioniste şi partidele naţionaliste de dreapta. Nu pot să nu ne neliniştească simptomele revenirii pe avanscena politică a ideilor, s-ar putea spune falimentare, de mare putere, a celor ale şovinismului, xenofobiei şi autoritarismului. Cu părere de rău, trebuie să constatăm scindarea forţelor de stînga în Rusia, Ucraina şi Belarus, retragerea lor evidentă în faţa proceselor de restaurare a unor forme mai puţin democratice ale capitalismului oligarhic de stat.

Pe de altă parte, nu poate să nu ne bucure faptul dezvoltării fructuoase a ideilor socialiste în Europa Centrală şi de Vest, în ţările Uniunii Europene — leagănul tradiţiilor social-democratice. Acolo s-a păstrat efectiv şi s-a consolidat legătura dintre aceste tradiţii şi valorile contemporane ale democraţiei şi libertăţii. Şi astăzi cred că puţini se vor încumeta să tăgăduiască faptul că realizarea cu succes a principiilor integrării europene este şi o consecinţă a activităţii intense de mulţi ani a tovarăşilor noştri de idei din partidele de stingă, în vederea traducerii în viaţă a ideilor internaţionalismului, echităţii sociale, priorităţii libertăţilor şi drepturilor omului.

În această situaţie multiaspectuală, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îşi vede sarcina strategică în valorificarea activă a întregii moşteniri ideologice şi a experienţei politice a comunismului european, a socialismului şi a social-democraţiei, în formarea, pe această bază, a unui model contemporan, competitiv de construire şi dezvoltare în continuare a PCRM — model ce ar răspunde intereselor poporului şi realităţilor timpului.

Astăzi PCRM este partidul pentru care ideile socialismului sînt inseparabile de ideile democraţiei şi drepturilor omului, de acele înalte standarde sociale, de acei parametri generali ai dezvoltării sociale şi umane care şi-au demonstrat eficacitatea în ţările europene, în conformitate cu aceste înalte standarde şi cu aceşti parametri, noi tindem să modernizăm ţara şi societatea, văzînd în aceasta calea reală unică de integrare europeană a Moldovei. Şi sub acest aspect strategic, PCRM se află, fără îndoială, în avangarda întregului spectru politic din Moldova.

Astăzi PCRM este unicul în republică partid al adevăratei independenţe a statalităţii moldoveneşti şi a poporului ei polietnic, partid care depune consecvent eforturi întru reintegrarea cît mai grabnică a ţării.

Astăzi PCRM este partidul reformării sociale active şi consecvente, al unei asemenea reformări ce ar permite stimularea dezvoltării tuturor tipurilor de proprietate, trezirea spiritului de iniţiativă, descoperirea potenţialului intelectual al întregii societăţi şi crearea, pe această bază, a unei economii stabile, competitive, precum şi renaşterea spirituală a ţării.

Astfel, tovarăşi, PCRM devine astăzi un partid cu adevărat de stingă de tip nou, european, partid care, în noile condiţii istorice, este gata să continue activ şi perseverent lupta pentru idealurile umaniste, pentru afirmarea reală a demnităţii umane, pentru socialism. Aceasta este misiunea noastră istorică — şi noi neapărat îi vom face faţă. Eu sînt convins, că noi vom desfăşura numaidecît congresul partidului adevăraţilor învingători — al învingătorilor în lupta pentru renaşterea şi prosperarea Moldovei noastre, pentru o viaţă decentă a cetăţenilor noştri.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet