Stimaţi Tovarăşi!
Prieteni!

Întîlnirea noastră de astăzi constituie nu numai o manifestare consacrată aniversării a cinci ani de aflare a partidului nostru la guvernare. Ea constituie, totodată, şi o posibilitate de a analiza încă o dată cu toţii, în mod deschis, ce am făcut noi în acest răstimp, încotro mergem, care sînt scopurile noastre generale şi ce, în ultimă instanţă, îi uneşte, în secolul XXI, pe toţi cei care se declară comunişti. Este important că în această sală sînt prezenţi, în cea mai mare parte, cei care în 2001 au făurit victoria noastră comună, cei care, după patru ani, au adus iarăşi partidul nostru la putere. Veţi fi, cred, de acord că pentru o discuţie atît de importantă nu poate exista, probabil, un auditoriu mai cointeresat.

Voi începe cu cea mai dificilă întrebare. Anume această întrebare ne era adresată şi în preajma alegerilor din 2001, şi în preajma celor din 2005. Această întrebare ne este pusă şi astăzi. De ce ne declarăm comunişti? De ce păstrăm denumirea partidului nostru? De ce, în pofida conjuncturii, nu-i schimbăm denumirea? Dumneavoastră auziţi des următoarele afirmaţii: Comuniştii moldoveni demult nu mai sînt comunişti, sau, invers, comuniştii moldoveni sînt vechiul partid totalitar, ortodox, nereformat. Se susţine că comuniştii moldoveni s-au vîndut Occidentului şi de aceea au încetat să mai fie comunişti, sau invers: Comuniştii moldoveni rămîn pentru totdeauna o “mînă a Moscovei”.

În afară de aceasta, ni se mai spun de multe ori şi următoarele: Voi, chipurile, sînteţi un partid liberal obişnuit, care promovează reforme democratice, şi în acest caz la ce vă mai trebuie această denumire îngrozitoare? Totodată, auzim şi ceva diametral opus: atîta timp cît în Moldova se află la putere comuniştii, ţara nu va avea parte nici de perspective europene, nici de democraţie, nici de bunăstare şi nici de echitate.

Într-adevăr, de ce ne numim comunişti şi de ce politica noastră din toţi aceşti ultimi cinci ani o putem numi, fără nici un fel de rezerve, drept o politică anume a comuniştilor? Căci noi, într-adevăr, în 2001 nu am instaurat dictatura proletariatului, nu am naţionalizat proprietatea, nu am interzis partidele de opoziţie şi nu am închis ziarele de opoziţie! Consider că fiecare din cei prezenţi în această sală conştientizează bine faptul că noi, comuniştii, în nici un caz nu am putea şi nici nu ar trebui să fim deosebiţi de alţii anume prin asemenea acţiuni.

Principala noastră deosebire constă în altceva. Şi, în pofida faptului că în istoria politică a comuniştilor, ca şi în istoria tuturor mişcărilor politice, fără excepţie, s-au întîmplat şi abateri dramatice de la propriile idealuri, individualitatea noastră, identitatea noastră se bazează pe două principii fundamentale.

În primul rînd, noi sîntem unicul partid care tinde să exprime interesele de perspectivă ale întregii societăţi. Nouă ne sînt la fel de scumpi şi învăţătorul, şi muncitorul, şi ţăranul, şi businessmanul, noi nu avem favoriţi, dar nici discriminaţi sub aspect social. Lupta pentru echitate socială şi pentru solidaritatea tuturor cetăţenilor uneşte astăzi diferite categorii de oameni şi noi sîntem unicul partid care este ataşată unui adevăr simplu: societatea modernă se poate dezvolta numai în cazul în care puterea este capabilă nu pur şi simplu să concilieze toate interesele sociale, ci să stimuleze realizarea lor pe direcţiile strategice ale dezvoltării. Sărăcia, corupţia, izolaţionismul, ignoranţa astăzi nu convin majorităţii absolute a membrilor societăţii. Deceniul de jaf liberal a demonstrat tuturor că nu pot şi nici nu trebuie să existe reforme care să se realizeze pe seama celor slabi şi năpăstuiţi, pe seama copiilor şi a bătrînilor. Reformele de acest fel nu sînt nimic altceva decît o trădare a intereselor poporului. Febra “deschiaburirii” economiei noastre, care a ţinut un deceniu, a demonstrat că nu pot şi nu trebuie să existe reforme ce conduc la reîmpărţirea proprietăţii, fie ea privată sau de stat. Pentru toţi, fără excepţie, este evident faptul că nu trebuie să existe reforme ce paralizează spiritul întreprinzător al oamenilor de afaceri şi iniţiativa creatoare. Societatea taxează imediat reformele de acest fel drept o paranoia birocratică. În acelaşi timp, noi, comuniştii, sîntem unicul partid care declară că societatea modernă are astăzi un singur oponent — clasa birocraţiei de stat, clasa nomenclaturii, a nomenclaturii conservatoare, laşe, care se teme de transparenţă, dar care, în acelaşi timp, este crudă şi coruptă. Noi sîntem unicul partid care a pornit pe calea lichidării condiţiilor în care administraţia de stat generează în mod automat cel mai perfid tip de exploatare, exploatarea de către stat a întregii societăţi. Noi sîntem unicul partid care susţine că numai controlul societăţii asupra puterii şi democratizarea maximă sînt capabile să supună statul societăţii, iar funcţionarul — statului.

În al doilea rînd, noi sîntem unicul partid care, în evoluţia sa politică, se bazează nu pe instincte autoritariste, nu pe populism de doi bani, nu pe dogme religioase sau pe exclusivism naţional. Noi sîntem unicul partid care se bazează pe o concepţie ştiinţifică despre lume, concepţie care se dezvoltă dinamic, şi pe valori umaniste eterne. Internaţionalismul nostru, dorinţa noastră de a construi o societate în care va fi asigurată egalitatea condiţiilor de dezvoltare pentru toate categoriile de populaţie, dorinţa noastră de a asigura controlul societăţii asupra puterii decurg în cel mai direct mod anume din această concepţie ştiinţifică despre lume şi din aceste valori. Legităţile obiective ale dezvoltării sociale demonstrează în mod univoc: nu este convenabil să fii naţionalist, nu este convenabil să fii dictator, încercuit de duşmani şi neprieteni, este inadmisibil să încerci să construieşti ceva doar în interesul unora şi în detrimentul intereselor majorităţii, este inadmisibil să calci în picioare valorile celor care sînt în minoritate. Ştiinţa socială modernă combate schemele liberale banale, bazate pe “legile junglei”, şi susţine că numai investirea efectivă şi permanentă în om, în instruirea lui, în sănătatea lui, în activismul lui creator şi întreprinzător se soldează cu cele mai mari efecte economice şi sociale. Numai investiţiile sociale creează premise pentru dezvoltarea ireversibilă a societăţii. Această cale este, desigur, mult mai grea decît toate acele reţete care promit drept efect imediat prosperitatea generală. Această cale necesită un nivel de calificare profesională mult mai înalt şi mult mai multă responsabilitate. Altfel, însă, nici nu trebuie să fie. Puterea înseamnă, înainte de toate, calificare, profesionalism şi responsabilitate.

Anume aceasta constituie esenţa doctrinei noastre politice, precum şi explicaţia faptului de ce noi rămînem a fi comunişti sau, mai degrabă, de ce noi, aflîndu-ne la putere deja timp de cinci ani, devenim cu adevărat comunişti. Noi ne dobîndim propria faţă, noi devenim un partid care nu pur şi simplu neagă ceva, noi devenim o forţă politică care este capabilă să facă oferte pozitive întregii societăţi. Noi devenim un partid pentru care echitatea socială este de neconceput fără democraţie şi libertate, iar libertatea presupune nu numai drepturi democratice largi, dar şi posibilităţi reale de a folosi aceste drepturi. În aceasta constă nucleul conceptual al perspectivei noastre politice, care determină şi autodenumirea noastră, şi atitudinea noastră faţă de practica altor partide politice.

Vom recunoaşte sincer că anume de această bază metodologică noi, comuniştii moldoveni, mai întîi instinctiv, iar apoi absolut conştient ne-am călăuzit atunci cînd în 2001 am preluat puterea. Ţin să reamintesc că aceasta a fost prima şi unica victorie parlamentară a comuniştilor în întreaga istorie modernă a mişcării comuniste din Europa. A doua oară lucrul acesta ne-a reuşit tot nouă, numai că deja după patru ani. Vom menţiona că, în mare măsură, această nouă victorie a noastră a fost determinată de realizarea în practică a principalelor concluzii care decurg din această concepţie despre lume. Noi am reuşit să demonstrăm că politica investiţiilor sociale nu înseamnă populism, că o asemenea politică poate fi promovată chiar şi într-o ţară săracă a Europei. Noi am reuşit să demonstrăm că dezvoltarea instituţiilor democratice constituie principalul instrument al luptei pentru interesele întregii societăţi. Noi am reuşit să demonstrăm că stimularea activităţii întreprinzătorilor reprezintă o componentă inalienabilă a politicii sociale. Noi am reuşit să demonstrăm că numai transparenţa intregraţionistă, polietnismul şi libertăţile cetăţeneşti oferă poporului ţării noastre şanse de a avea perspective de dezvoltare postindustrială.

Iar acum, haideţi să ne amintim împreună ce aşteptau de la noi, în 2001, oponenţii noştri, şi ce aştepta de la noi societatea; ale cui speranţe au fost îndreptăţite şi ale cui iluzii au fost spulberate în următorii cinci ani?

Vă amintiţi că, pînă la 2001, Republica Moldova era zona unei adevărate calamităţi sociale. Ţara era realmente dezindustrializată: cea mai mare parte a obiectelor industriale a fost nu pur şi simplu privatizată de către elita politică de atunci, ci şi scoasă din viaţa economică. Împroprietărirea ţăranilor cu pămînt a fost însoţită de distrugerea marilor gospodării producătoare de mărfuri şi de restaurarea în sfera agrară a celui mai primitiv schimb natural. Legislaţia avea în ansamblul ei un caracter represiv. Povara fiscală şi presiunea puternică exercitate de corupţie şi de birocraţie îi lipseau pe întreprinzătorii moldoveni şi pe cei străini de orice stimulente pentru a da dovadă de activism economic în Moldova. Şomajul generalizat la oraş şi la sat, politica socială inumană, neplata cu lunile a pensiilor, a salariilor, a burselor, alocaţiile mizere pentru ştiinţă, învăţămînt, sănătate şi cultură au condus la căderea drastică a nivelului de trai în ţară, la exodul populaţiei, la o emigraţie economică masivă şi la depopulare. Situaţia era agravată de politica nesistemică a autorităţilor în domeniul relaţiilor interetnice, de indiferenţa totală faţă de sarcinile consolidării interetnice a cetăţenilor. Într-o ţară, în care, în viaţa cotidiană, a dominat şi domină internaţionalismul, lipsea o strategie de valorificare a diversităţii sale etnoculturale şi lingvistice. Pe fundalul conflictului transnistrean cronicizat, aveau loc procese de concreştere corupţională a elitelor politice din Transnistria şi Moldova. În acelaşi timp autorităţile legale manifestau o totală apatie vizavi de însăşi posibilitatea unificării efective şi paşnice a statului. Creşterea de nouă ori a aparatului birocratic, pe de o parte, restabilirea instituţiilor preindustriale de clan, pe de altă parte, au format în Moldova o clasă dominantă şi un model de dominaţie semifeudală corespunzătoare acesteia, drapat cu lozincile liberalismului economic şi cu demagogie pseudodemocratică. Ţara s-a autoizolat de lumea exterioară, de procesele integraţioniste din Europa: autorităţile sabotau interacţiunea eficientă în cadrul unor sau altor procese integraţioniste în spaţiul post-sovietic. În secolul XXI Moldova a intrat ca cel mai sărac stat din Europa, ca ţară divizată, lipsită de orice identitate şi de orice speranţe de viitor.

La 25 februarie 2001, în urma alegerilor parlamentare, în ţară a ajuns la putere Partidul Comuniştilor. După amploarea victoriei şi după gradul de accedere la toate pîrghiile administrative ale ţării, această victorie a constituit, într-un anumit sens, o revoluţie de catifea. Comuniştilor le-au revenit în Parlament 71 de locuri din totalul de 101. Această victorie, pe de o parte, excludea orice posibilitate a noii puteri de a se eschiva de responsabilitatea politică ce i-a revenit, iar pe de altă parte, cerea din partea ei acţiuni sigure pentru ieşirea din criza sistemică.

Din capul locului vreau să spun că, deşi am venit la putere înarmaţi cu programul nostru politic şi bazîndu-ne pe o susţinere uriaşă din partea alegătorilor, noi ne-am confruntat cu probleme deosebit de mari, cu a căror soluţionare a trebuit să ne ocupăm pentru prima dată. Nu există nici un manual, nici o culegere de recomandări cu privire la aceea cum să restabileşti viaţa şi să modernizezi economia într-o ţară mică, care a atins ultimul grad de decădere socială a sa, care şi-a pierdut integritatea sa teritorială, care nu dispune de nici un fel de resurse naturale, într-o ţară în care societatea s-a scindat în diferite părţi şi grupuri, cînd nici pe departe cea mai proastă parte a reprezentanţilor ei îşi găsea speranţe de viitor fie că în emigrare, fie că în alipirea ţării lor la vreun alt stat. Noi am venit la putere cînd experimentele politice şi economice precedente păreau să fi discreditat pentru totdeauna aşa noţiuni ca independenţa, democraţia, piaţa civilizată, viitorul social. Noi am venit la putere atunci cînd toate reţetele cunoscute de schimbare a situaţiei în bine au fost încercate pe oameni vii şi care nu au adus ţării noastre nimic altceva decît o tragedie socială generalizată. Poate că anume de aceea unii aşteptau de la noi minuni, decizii simple şi univoce, în timp ce alţii, frecîndu-şi mîinile, aşteptau de la noi neghiobii, răzbunări politice, izolarea Moldovei de restul lumii şi crah politic, economic şi social. Haideţi să ne amintim cum înaintam noi pas cu pas, ce decizii am adoptat, cu ce crize ne-am confruntat, cum şi în ce mod noi, toţi împreună, depăşeam catastrofe care păreau a fi inevitabile. Eu nu propun să ne lăsăm pur şi simplu pradă amintirilor, eu vreau să vă atrag atenţie asupra faptului că fiecare din deciziile adoptate se năştea întotdeauna în circumstanţe excepţionale, în situaţii cînd orice greşeală s-ar fi dovedit a fi ultima. În acelaşi timp, fiecare din aceste decizii se sprijinea nu pe presupuneri şi pe intuiţie, ci pe o metodologie sigură, pe o analiză clară şi fără compromis a situaţiei. Anume istoria acestor decizii este istoria transformării partidului nostru, a dezvoltării noastre interne, dacă doriţi, a reformării noastre. Rezultatele acestor decizii au condiţionat deja în multe specificul dezvoltării ţării noastre, deschiderea ei, unică în felul ei, atît spre Occident, cît şi spre Răsărit, îmbinarea politicii sociale consecvente cu stimularea activităţii de întreprinzător.

Este foarte important că noi, comuniştii moldoveni, am ales din capul locului trei direcţii fundamentale în politica noastră de reanimare a societăţii, a economiei şi a statului.

În primul rînd, chiar din primele zile s-a stabilit în mod clar şi univoc că unica resursă pentru transformări de care dispune puterea şi care, la rîndul ei, necesită să fie reprodusă este resursa socială, mai bine zis potenţialul pe care îl reprezintă spiritul de iniţiativă al întregii populaţii.

În al doilea rînd, din primele zile, comuniştii şi-au anunţat în mod clar şi univoc intenţia de a stimula legalizarea şi dezvoltarea potenţialului economic al tuturor tipurilor de proprietate.

În al treilea rînd, deja după cîteva luni de guvernare, puterea şi-a determinat cu claritate simpatiile sale de clasă, conştientizînd clar caracterul păgubos al contradicţiei şi confruntării apărute între interesele birocraţiei conservatoare de stat, pe de o parte, şi întreaga societate, pe de altă parte.

Acest mod de abordare a problemei a provocat imediat o rezistenţă înverşunată din partea ex-nomenclaturii cîtorva generaţii politice. Poziţia comuniştilor indica în mod univoc că o revenire la vechile ordini nu va avea loc şi de aceea răspunsul fostei nomenclaturi a fost formarea şi consolidarea cîtorva mişcări politice, care i-au reunit în rîndurile lor pe toţi aşa-zişii “foşti”. Ideologia acestor “foşti” s-a exprimat şi se exprimă prin acuzaţii permanente la adresa PCRM de populism social, de renunţare fie că la tradiţiile naţionale, fie că la nişte norme fundamentale şi la relaţiile dintre piaţă şi stat. Această retorică reprezintă pînă în prezent principalul suport ideologic pentru consolidarea organizatorică a forţelor politice de provenienţă nomenclaturist-corupţionistă, care erau principalii oponenţi ai comuniştilor moldoveni.

Însă nici unul din pericolele despre care avertiza atît de elocvent opoziţia parlamentară şi cea extraparlamentară nu s-a dovedit a fi unul real. Din contra, în ultimii cinci ani Produsul Intern Brut al Moldovei a crescut cu peste 40 la sută, a fost majorat aproape de trei ori bugetul de stat, salariile au crescut de peste trei ori, creşterea acestora devansînd considerabil inflaţia.

S-a redus de patru ori, faţă de PIB, datoria externă a Moldovei. A crescut de două ori numărul întreprinderilor industriale, a sporit de 1,5 ori numărul locurilor de muncă, volumul producţiei industriale a crescut de trei ori, iar al celei agricole — cu 60 la sută. S-a dublat volumul exportului, inclusiv în ţările din Uniunea Europeană. Este important că toate aceste rezultate au fost obţinute în lipsa oricăror împrumuturi din străinătate sau a altor resurse accesibile, în afară de propriile resurse sociale. Experienţa noastră denotă faptul că activarea corectă a acestor resurse, stimularea lor corespunzătoare, deciziile administrative adecvate permit asigurarea eficienţei economice chiar şi în condiţiile unor măsuri reanimatorii şi anticriză, nemaivorbind deja de eficienţa utilizării acestor instrumente într-o situaţie mai favorabilă, de stabilitate socială şi economică. Aceasta din urmă rămîne încă de realizat.

Dar deja astăzi, noi toţi putem să afirmăm cu toată certitudinea: comuniştii, ca organizaţie politică, sînt capabili să se afle la guvernare, sînt capabili să-şi promoveze cu succes propria politică care se sprijină, în primul rînd, pe reperele fundamentale ale ideologiei noastre reînnoite.

Cea de-a doua victorie repurtată de PCRM în anul 2005 ne oferă temeiul să afirmăm că realizarea sarcinilor noastre strategice este inseparabilă de practica noastră de toate zilele. Descoperirile noastre teoretice şi metodologice nu stau în stoc, ele se aplică imediat în practică. Sarcinile pe care şi le propune PCRM sînt în acelaşi timp instrumente ale politicii, care trebuie să conducă Moldova şi societatea ei pe făgaşul modernizării accelerate. Astăzi, acum, noi formulăm trei sarcini de program, a căror realizare este de natură să ridice ţara şi societatea la un nivel calitativ principial nou. Aceste trei sarcini şi constituie strategia partidului nostru pentru perspectiva imediată.

Prima sarcină este realizarea politicii investiţiilor sociale crescînde şi edificarea statului social

Din anul 2001, anume o asemenea concepţie investiţională a pus bazele stabilităţii sociale, a determinat apariţia condiţiilor pentru reabilitarea unor pături numeroase şi destul de active ale societăţii, care aveau nevoie atît de sprijin încurajator, cît şi de încredere civică. Pentru oameni a fost important faptul că statul şi-a amintit de ei, că puterea şi societatea, în sfîrşit, încetează să mai trăiască în lumi diferite. Pentru oameni s-a dovedit a fi de importanţă principială faptul că ei nu mai sînt trataţi ca “material de construcţie” pentru bunăstarea personală a unei mîini de nemernici, care în birourile lor de stat se ocupau doar de aceea că proiectau propriile palate şi moşii. Pentru cele mai diferite categorii de oameni a avut o importanţă principială faptul că chiar şi într-o ţară săracă puterea este capabilă să găsească soluţii bazate pe echitate şi solidaritate şi nu pe aviditate şi corupţie.

În pofida situaţiei economice extrem de complicate, investiţiile sociale directe în ţara noastră au crescut în ultimii cinci ani de şase ori. În acelaşi timp, investiţiile în domeniul educaţiei au fost majorate de două ori, în domeniile ştiinţei şi inovării de şase ori, în ocrotirea sănătăţii de trei ori, media pensiilor a crescut de aproape cinci ori. Este foarte important că politica investirii sociale a dat, practic, o eficienţă economică imediată sub forma creşterii cererii solvabile. Politica investiţiilor sociale în economia moldovenească a jucat rolul unui mecanism de lansare a redresării economiei. Spre marea mirare a oponenţilor noştri şi a criticilor, s-a dovedit că promovarea cu adevărat a reformelor de piaţă este posibilă doar prin sprijinirea pe răspunderea socială faţă de cei din care, propriu-zis, această piaţă şi constă, fie că este vorba de piaţa internă de consum, fie că de cea a forţei de muncă etc. Noi am demonstrat în mod convingător că reformele de piaţă pot să ducă la succes doar în cazul în care scopul reformelor devine bunăstarea întregului popor, dar nu a unei elite selecte, restrînse. Anume în condiţiile formulării într-un asemenea mod a sarcinii, s-au desfăşurat reformele în domeniul sănătăţii şi implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Pornind de la această sarcină, a fost derulată reforma ştiinţei şi inovării, o reformă fără precedent pentru spaţiul postsovietic, a fost adoptată legislaţia cu privire la proprietatea intelectuală şi privind informatizarea societăţii. Sprijinindu-se pe aceste obiective, obiectivele formării unei puternice resurse umanitare, se desfăşoară reforma sistemului educaţional, care urmează încă să devină una din cele mai atrăgătoare ramuri pentru investiţii.

Aceştia sînt, însă, abia primii paşi, după care trebuie să urmeze alte acţiuni în vederea formării unui climat social favorabil, în care nu numai că nu o să existe sărăcie şi mizerie, dar în care vor apărea şi premise pentru ca resursele sociale din Moldova să poată deveni o bază pentru înfăptuirea unei ample modernizări pe termen lung. Noi trebuie să facem totul pentru ca în perioada ce ne-a mai rămas să putem să creştem o generaţie de oameni care au ajuns să creadă în forţele lor, în ţara lor, în capacitatea lor de a obţine succese anume aici, acasă, în Moldova. Pentru noi este important ca întreaga noastră societate să scape de pecetea lui Cain a provincialismului şi pasivităţii, ca anume ea să se simtă adevăratul stăpîn al ţării noastre. Este important faptul că soluţionarea acestor probleme se întrepătrunde în cel mai direct mod cu sarcinile formării în ţară a unui climat favorabil pentru inovări şi antreprenoriat şi cu cele legate de construirea unui stat social durabil, în care egalitatea condiţiilor şi autorealizarea personală să fie asigurate de întregul complex al relaţiilor social-economice.

Cea de-a doua sarcină este formarea unui climat favorabil afacerilor şi afirmarea unei economii deschise inovărilor

Această sarcină, pînă acum nu a fost corelată niciodată direct cu scopurile dezvoltării sociale. Încă niciodată politica reformelor nu a prevăzut obligativitatea şi sincronizarea realizării scopurilor investirii sociale şi creării unor stimulente pentru iniţiativa de întreprinzător.

Complexul care înglobează aceste două sarcini a şi dat naştere noţiunii de reforme de tip nou în Moldova. Am mai spus deja că reformele de tip nou sînt reforme care nu încep cu distrugeri pînă la temelie, nu conduc la lumpenizarea totală a întregii populaţii, nu schimbă relaţiile de proprietate şi nu provoacă depresii şi terapii de şoc. Reformele de tip nou reprezintă o asemenea modificare a cadrului legislativ care creează stimulente puternice pentru o creştere socială dinamică, ele înseamnă crearea unor premise pentru o asemenea motivaţie, care să servească o perioadă îndelungată de timp drept bază pentru dezvoltarea economică continuă şi concurenţială. Reformele de tip nou sînt reforme care condiţionează în mod reciproc creşterea socială şi eficienţa economică, dar nu le exclude. Aceste reforme presupun o îmbinare responsabilă a garanţiilor sociale în creştere ale statului cu extinderea spectrului libertăţii economice. Pentru toţi a devenit deja evident faptul că ţara poate avansa cu demnitate doar în asemenea condiţii, iar dacă e să fim mai exacţi, ea poate avansa, pe de o parte, numai în condiţiile unor investiţii speciale în sănătate, educaţie, ştiinţă, iar pe de altă parte, numai în condiţiile debirocratizării obligatorii a economiei şi a încurajării direcţiilor scientointensive şi prestatatoare de servicii ale activităţii din sfera afacerilor.

Anume în acest sens, începînd cu anul 2001, s-a desfăşurat activitatea pentru decriminalizarea şi debirocratizarea economiei, anume în aceste direcţii s-a derulat politica reducerii presiunii fiscale şi a creării stimulentelor sistemice pentru activismul inovaţional şi antreprenorial al societăţii. Reducerea în continuu a atribuţiilor de autorizare-interzicere ale birocraţiei de stat, reforma şi reducerea cadrelor în sistemul puterii executive, anularea legislativă a miilor de regulamente ce constituie un cîmp larg pentru tranzacţiile de corupţie, introducerea înregistrării agenţilor economici la un singur ghişeu, reducerea radicală a listei genurilor de activitate licenţiate de la 220 la 47 , micşorarea impozitului pe beneficiu de la 32 la sută la 15 la sută, anularea acestui impozit pentru întreprinderile din micul business — toate acestea nu numai că au dus la creşterea economică menţionată, dar au subminat în mod serios şi fundamentul economic al clasei birocratice. În domeniile administraţiei de stat, de asemenea, motivaţia a început să se schimbe în direcţia unei mai mari creativităţi şi a unei calităţi mai bune a deciziilor luate, iar condiţiile pentru acte de corupţie se restrîng printr-o mai mare responsabilitate a birocraţiei noastre. În Moldova se creează premise sistemice pentru trecerea treptată de la economia agrar-industrială la cea în care capitalul social va deveni capabil să realizeze un progres considerabil în domeniul inovării, să formeze un sistem economic în care principalele resurse ale reproducţiei vor deveni intelectul şi cunoştinţele.

Sîntem ferm convinşi că numai realizarea în continuare a acestei sarcini duble — a investiţiilor sociale şi a formării unui climat favorabil afacerilor — poate constitui baza dezvoltării rapide a societăţii noastre, a reproducţiei ei lărgite. Cunoaştem din experienţa noastră cît de complicată este realizarea practică a acestei sarcini, cît de important este să-i apărăm integritatea şi condiţionarea reciprocă, cît de reversibile se dovedesc a fi uneori cele mai revoluţionare idei. Noi, însă, nu avem o altă ieşire din situaţie. Cei din sistemul puterii de stat care nu sînt gata să pătrundă în esenţa şi sensul unei asemenea formulări a problemei trebuie să treacă în opoziţie. În primul rînd, pentru că această tendinţă nu va face decît să se intensifice. Libertatea socială şi libertatea economică sînt indispensabile. Aceasta este o teză principială, programatică, a comuniştilor contemporani. Totodată, noi sîntem convinşi că numai o economie deschisă, orientată spre inovare, este capabilă să formeze în societate acel complex de relaţii în care autorealizarea personalităţii va exclude exploatarea, iar dezvoltarea statului va fi modelată după modelele europene corespunzătoare.

Cea de-a treia sarcină este formarea unei democraţii funcţionale moderne de tip European

Practica noastră politică a demonstrat în mod convingător că doar controlul dezvoltat şi multilateral al societăţii asupra puterii poate fi chezăşia realizării intereselor naţionale. Numai în condiţiile unei democraţii dezvoltate putem asigura controlul social asupra scopurilor dezvoltării statale, ireversibilitatea cursului politic ales.

Putem, desigur, discuta, putem, de asemenea, propune diferite teorii utopice, dar trebuie să recunoaştem următorul lucru: democraţia europeană modernă este sistemul de principii politice şi instituţii, care se dezvoltă cel mai dinamic, la baza căruia se află foarte multe realizări ale colegilor şi tovarăşilor noştri din partidele de stînga din Europa. În lumea contemporană anume standardele europene reprezintă un criteriu internaţional universal şi al calităţii vieţii şi al nivelului ei, şi al gradului de protecţie socială, precum şi o bază juridică pentru dezvoltarea pozitivă şi fără conflicte a relaţiilor interetnice. Anume de aceea Partidul Comuniştilor îşi propune o sarcină ambiţioasă — sarcina unificării statului şi consolidării societăţii polietnice pe baza standardelor europene moderne şi competitive. Anume din această cauză pentru noi, comuniştii, integrarea europeană şi formarea democraţiei funcţionale constituie nu atît o problemă ce ţine de aderarea la Uniunea Europeană, cît una ce ţine de opţiunea noastră politică internă, de modernizarea cardinală a sistemului nostru juridic, a creării unei societăţi ce se autodezvoltă, a unei societăţi netutelate de clanurile nomenclaturiste semifeudale.

Integrarea europeană a fost aleasă drept curs strategic pentru dezvoltarea Moldovei. Dar în acest proces, care cuprinde vastul complex al relaţiilor dintre comunitatea europeană şi ţările din Europa de Est, noi ne vedem misiunea în aceea ca intrarea noastră în Europa să nu facă decît să întărească componenta socială a politicii noastre, să consolideze baza juridică şi economică a statului social. Noi pornim de la faptul că în Europa unită a naţiunilor şi a statelor Moldova trebuie să vină deja în calitate de stat unit, teritorial integru, cu o economie dezvoltată şi cu un nivel de viaţă înalt. Numai o asemenea cale sîntem în drept s-o calificăm cu adevărat responsabilă şi numai o asemenea cale poate constitui baza unei deschideri autentice a statului moldovenesc şi a societăţii moldave pentru integrarea europeană. Alte scenarii nu pot fi acceptate de noi. Spun acest lucru de aceea că unii dintre politicieni propun deja să uităm de Transnistria şi să ne încercăm norocul de a ne integra în Europa ca provincie a statului vecin. Anume pentru ca asemenea politicieni să nu aibă vreun succes semnificativ, noi sîntem datori să demonstrăm că actuala Moldovă este capabilă să meargă pe calea reformelor europene şi să însuşească de sine stătător lecţiile europene.

În anii ce s-au scurs, noi am putut realiza un şir de reforme democratice de importanţă majoră. Printre acestea figurează crearea unei teleradiocompanii publice independente, reforma administraţiei publice locale, reforma judiciară, reforma legislaţiei electorale, demilitarizarea serviciilor speciale etc. Cea mai importantă realizare în cadrul acestui proces a fost, după părerea noastră, afirmarea principiului altruismului politic, în conformitate cu care controlul parlamentar al serviciilor speciale, al Comisiei Electorale şi al Curţii de Conturi se realizează, în primul rînd, de către partidele de opoziţie. Pentru noi, comuniştii de astăzi, asemenea forme de altruism politic vin să constituie o trăsătură specifică pentru democraţia moldovenească, care îi sporeşte imunitatea şi caracterul ireversibil al dezvoltării instituţiilor ei. Vă chem să estimaţi în cel mai atent mod această particularitate a noastră în construcţia democratică. La un asemenea pas nu a putut să se decidă decît un partid foarte puternic, cu adevărat o forţă populară, care nu se teme de nimic, care nu se cramponează de putere, ci este gata s-o împartă în numele unor scopuri comune. Noi, comuniştii, nu impunem nimănui viziunile noastre. Din contra, în cadrul regulilor democratice ale jocului, sîntem întotdeauna deschişi pentru conciliere şi compromis, pentru ca orice voce să fie auzită, orice iniţiativă pozitivă să-şi găsească aplicare.

Însă sarcinile construirii unei democraţii funcţionale în Moldova sînt mult mai vaste decît problemele menţionate. Ţinînd cont de specificul ţării noastre, aceste sarcini se completează în mod organic cu necesitatea construirii unei societăţi polietnice armonioase, bazate pe diversitatea lingvistică şi etnoculturală dezvoltată. Mai multe acte normative şi iniţiative legislative ne-au permis să formăm, în cei patru ani ce s-au scurs, în Moldova un climat interetnic confortabil, să depăşim neîncrederea şi ofensele din anii precedenţi, să ne concentrăm asupra unor scopuri constructive comune. Analiza realizărilor în această sferă ne permite să vorbim despre o adevărată revoluţie în domeniul relaţiilor interetnice. Republica Moldova este astăzi unica ţară din CSI şi din Balcani care se autoidentifică în mod deschis şi cu mîndrie drept stat polietnic. În acest stat diversitatea etnică, culturală şi lingvistică, toleranţa reciprocă şi pacea interetnică sînt recunoscute în mod oficial drept principala avuţie. Implementarea Legii cu privire la drepturile minorităţilor naţionale, a Concepţiei politicii naţionale, a Legii privind cetăţenia multiplă, extinderea, suplimentară, a drepturilor autonomiei găgăuze — toate acestea sînt decizii extrem de importante, care au permis consolidarea resurselor etnoculturale şi lingvistice dispersate în numele realizării scopurilor unităţii civice. Numai formarea în continuare a unei naţiuni civile polietnice, aprofundarea bilingvismului, a toleranţei interetnice îi vor permite Moldovei nu numai să-şi păstreze identitatea sa unică, ci să devină un fel de model european pentru relaţiile reciproce dintre naţiuni, limbi şi culturi.

În Moldova de astăzi nu mai există motive pentru confruntări între cetăţeni, motive care să împiedice soluţionarea paşnică şi neconflictuală a problemei transnistrene. Anume din această cauză problema dată este examinată de noi exclusiv prin prisma sarcinii democratizării Transnistriei şi lichidării guvernării autoritare din regiune. Moldova nu va obţine niciodată realmente statutul de stat social şi democratic modern atîta timp cît o bună parte din cetăţenii noştri se află în condiţiile unei totale izolări de adevăratele instituţii de protecţie socială şi juridică, atîta timp cît întreprinzătorii transnistreni vor trăi în condiţii de ilegalitate economică şi de samavolnicie a autorităţilor autoproclamate. Pentru noi are o importanţă principială că toate partidele politice din Moldova, care au adesea viziuni dintre cele mai opuse, au ajuns la un consens în privinţa viitorului Transnistriei în componenţa Moldovei. Acest viitor îl vedem în calitate de autonomie abilitată cu puterea sa legislativă şi cu Consiliul său Suprem. Aceasta va fi o autonomie în care vor funcţiona în mod egal trei limbi de stat — moldovenească, rusă şi ucraineană. O componentă specială a integrării neconflictuale a Transnistriei este asigurarea populaţiei din regiune cu un întreg complex de garanţii sociale, economice şi juridice, cu garanţii privind dreptul lor de proprietate şi privind legalizarea proprietăţii lor în cadrul juridic al Republicii Moldova, recunoscut pe plan internaţional. Acest consens îl consider drept o victorie istorică a bunului simţ. Observaţi cît de puternic este sprijinul internaţional acordat astăzi Moldovei în reglementarea transnistreană. Pînă acum noi n-am avut niciodată un număr atît de mare de aliaţi sinceri în problema unificării Patriei noastre — şi Ucraina, şi România, şi Uniunea Europeană, şi SUA, şi OSCE, toate împreună sprijină dorinţa noastră de a ne uni cu fraţii transnistreni. Şi aceasta are loc doar pentru faptul că noi, locuitorii din dreapta Nistrului, de la comunişti la PPCD, în sfîrşit, ne-am înţeles singuri unii cu alţii în privinţa faptului cum vedem noi Moldova unificată.

Sînt convins că în timpul cel mai apropiat vom putea să obţinem înţelegere şi din partea Federaţiei Ruse. Rusia nu e pur şi simplu un participant la procesul de negocieri, Rusia mai este şi o ţară care astăzi încearcă, consecvent şi insistent, să-şi restabilească şi să-şi întărească autoritatea în lume. Cred că reglementarea transnistreană constituie o şansă excelentă pentru ca ea să-şi investească această autoritate. Pentru noi este foarte important ca în acel model de unificare pe care îl propune Moldova Rusia să se simtă şi să se vadă drept o parte unită prin aspiraţii comune cu Europa. Rusia, la fel ca şi actuala Moldovă, ca şi ceilalţi parteneri ai noştri este interesată cel mai mult ca locuitorii Transnistriei să se simtă în siguranţă în statul unit. Sarcina noastră constă doar în aceea ca să găsim, cu toată scrupulozitatea şi cu tot pedantismul, nu pur şi simplu înţelegerea reciprocă, ci o comunitate şi o unitate strategică a scopurilor noastre pentru o perspectivă îndelungată. Eu am corelat în mod special problema integrării europene şi democratizării Moldovei cu reglementarea transnistreană şi cu relaţiile cu Rusia. Ştiţi de ce? În primul rînd, pentru că o atitudine adecvată faţă de Rusia şi faţă de moştenirea rusă este unul din cele mai complicate teste de democraţie pentru multe state independente. Sînt convins că noi vom trece cu succes acest test şi că ţara noastră nu va suferi niciodată de complexe rusofobe.

Stimaţi Tovarăşi!

Partidul nostru se află la guvernare deja de cinci ani. Ştiu cîte forţe, cîtă energie, cît entuziasm aţi consacrat cauzei noastre comune. Ştiu că, uneori, acestea erau ultimele forţe şi ultimele picături ale acelei energii pe care voi le-aţi împărţit cu generozitate toată viaţa cu alţii. Şi în anul 2001, cînd noi am mers, s-ar fi părut, la lupta cea din urmă şi decisivă, şi în anul 2005, cînd am răzbătut printre intrigile şi comploturile celor cu punga grea, voi aţi rămas fideli alegerii făcute o singură dată pentru totdeauna. Drept rezultat, noi am devenit unicii comunişti din Europa care au reuşit să-şi învingă teama de responsabilitate, teama de putere. Noi am fost unicii comunişti care au trebuit să redea din nou, prin activitate practică, întreaga fascinaţie şi întreaga atractivitate a ideilor de stînga şi, totodată, să eliminăm din tradiţia noastră politică acele deformări groaznice din trecut, care au discreditat pentru mult timp principiile echităţii sociale, internaţionalismului şi solidarităţii. Anume voi aţi fost nevoiţi să demonstraţi că aceste deformări nu constituie esenţa elanului nostru nobil şi umanist, că comuniştii sînt, în primul rînd, adevăraţi democraţi şi adevăraţi luptători pentru dreptate.

Permiteţi-mi, ca Preşedinte al PCRM, să vă mulţumesc pentru totul ce faceţi pentru partidul nostru. Sînt recunoscător fiecărui dintre Dumneavoastră. Ceea ce aţi făcut în anii ’90 de tristă pomină, în acele zile, cînd nimeni nici că se putea gîndi că lupta politică este capabilă să ne ducă la victorie, constituie o adevărată faptă de eroism moral. Or, în opţiunea voastră politică voi v-aţi condus nu de conjunctură, ci exclusiv de conştiinţă şi de dorinţa de a vă păstra demnitatea umană. Această alegere au putut s-o facă doar nişte oameni foarte curajoşi.

Dragi Tovarăşi!

Vă sînt recunoscător pentru faptul că Dumneavoastră vă expuneţi sincer şi deschis opiniile, că nu lăsaţi partidul nostru să se transforme într-un partid al învingătorilor mulţumiţi de sine, care şi-au uitat alegătorii, promisiunile, care au uitat culoarea drapelului nostru de partid.

Eu ştiu cît de sincer vă bucuraţi pentru fiecare biruinţă comună a noastră, pentru fiecare pas nou pe calea depăşirii sărăciei, pe calea transformării ţării noastre într-un stat modern şi prosper. Pot să spun, fără ca să exagerez, că astăzi în Moldova nu există vreo forţă capabilă să se compare prin calităţile sale morale şi spirituale, prin coeziunea sa şi prin poziţia sa constructivă cu Partidul Comuniştilor. Şi în aceasta este meritul personal al fiecărui membru al partidului nostru. Anume datorită Dumneavoastră, Partidul Comuniştilor rămîne a fi acea armată invincibilă a dreptăţii şi solidarităţii care, deja de cinci ani, îşi îndeplineşte misiunea sa eliberatoare în ţara noastră.

Vă mulţumesc!

Şi acum, în această sală, am tot temeiul să spun:

Trăiască partidul nostru — Partidul Comuniştilor din Republica Moldova!
Trăiască Patria noastră — Republica Moldova!
Trăiască socialismul!

Sursa: www.pcrm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet