Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi-a orientat eforturile timp de mulţi ani spre ajungerea în societate la o atmosferă de stabilitate, spirit constructiv şi de făurire. Cu toată diversitatea spectrului de orientări politice în ţara noastră, Partidul Comuniştilor, în calitate de partid de guvernămînt, şi văzut misiunea şi responsabilitatea în asigurarea garantată a drepturilor şi libertăţilor democratice pentru toţi cetăţenii, pentru toate organizaţiile politice şi obşteşti. Anume Partidul Comuniştilor a iniţiat reformele privind modernizarea europeană a Moldovei, anume Partidul Comuniştilor a iniţiat transformarea mijloacelor de informare de stat în companie publică de radioteleviziune, în anii de guvernare anume de către acest partid au fost întreprinse eforturi legislative enorme pentru armonizarea legislaţiei Republicii Moldova şi a Uniunii Europene, pentru liberalizarea economiei. Toate acestea ne oferă temei să anunţăm fermitatea noastră de a depăşi şi această criză plitică, extrem de dificilă, care a apărut în ţară după alegerile parlamentare din Republica Moldova.
Partidul Comuniştilor exprimă recunoştinţă partenerilor europeni ai Republicii Moldova, care contribuie activ la identificarea unei soluţii pentru criza politică printr-un dialog deschis între toţi participanţii implicaţi — şi din partea puterii, şi din partea opoziţiei. Noi considerăm că, în pofida unei anumite incompatibilităţi a poziţiilor, ideologiilor şi valorilor tuturor partidelor politice care au intrat în Parlament, doar această cale poate fi susţinută necondiţionat de către alegători. Aceasta este singura chezăşie a faptului că toate reformele menţionate vor fi continuate, că vom găsi împreună în interiorul nostru forţe pentru consolidarea societăţii noastre în baza principiilor independenţei de stat, integrităţii teritoriale, democraţiei şi opţiunii europene. Disponibilitatea de a alege împreună Preşedintele Republicii Moldova ar constitui, în acest sens, şi o soluţie simbolică, şi una pragmatică pentru întreaga clasă politică a ţării noastre, pentru întreaga societate moldovenească.
În legătură cu aceasta, Partidul Comuniştilor reconfirmă că este pregătit să poarte un dialog cu reprezentanţii partidelor de opoziţie în orice configuraţie şi îşi deleagă prerogativele deputaţilor Maria Postoico, Mark Tkaciuk şi Vladimir Ţurcan pentru a discuta întregul spectru al problemelor menţionate. În acelaşi timp, CC al PCRM se opune ferm oricărui eventual şantaj, tentativelor de a depăşi criza politică în care s-a ajuns prin încheierea unor tranzacţii de coalizare netransparente sau prin impunerea unor condiţii irealizabile din start. Numai responsabilitatea politică poate oferi Republicii Moldova o şansă de a evita o nouă spirală a confruntării şi neîncrederii reciproce.