De aproape două luni de zile întreaga societate a Republicii Moldova se află într-o situaţie dificilă, dureroasă, caracterizată prin speranţe şi dezamăgiri. Situaţie de criză pentru stat şi depresie pentru populaţie. Situaţie care urmează să-şi găsească dezlegarea în urma apropiatelor alegeri anticipate.

În viziunea mea — de altfel, împărtăşită de o bună parte a societăţii — se conturează foarte clar anumite tendinţe extrem de periculoase şi improprii pentru Moldova. Mă refer la un şir de acţiuni conştiente şi bine gîndite în scopul polarizării extreme a clasei politice şi, ca urmare, al dezbinării societăţii. Odată cu aprofundarea acestor tendinţe, societatea devine ostatecul intereselor şi ambiţiilor politice ale celor avizi de putere.

Astfel, sub acoperirea tezei despre interesele naţionale, s-a ajuns la ceea ce numim azi criza politică în Republica Moldova. Mă întreb — oare această dezbinare, etichetare cu “comunişti” şi “liberali”, “ai noştri” şi “ai lor” şi este interesul naţional? Corespunde voinţei şi opţiunii întregii societăţi?

În rezultatul acestui joc dubios de-a “interesul naţional şi statalitatea” valorile democratice, atît de des evocate, au fost substituite prin lozinca “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Pe cînd interesul naţional şi reala consolidare a statalităţii au solicitat schimbări fundamentale şi de principiu în dezvoltarea socio-economică, în sistemul judecătoresc şi instituţiilor de forţă, în asigurarea reală a respectării drepturilor omului, în crearea condiţiilor echitabile pentru resursele mediatice, în construirea corectă a politicii externe, etc. Adică, formarea unui nou management politic, care să ducă spre consolidarea societăţii şi statalităţii reieşind din opţiunea proeuropeană a Republicii Moldova.

Vreau să atrag atenţia, că interesul naţional nu poate fi monopolizat de un singur partid şi folosit ca instrument de manipulare, divizînd societatea în “patrioţi” şi “trădători”, în “statalişti” şi “unionişti”. Dar anume aceasta s-a încercat după 7 aprilie.

S-au adus multe învinuiri reciproce, dar nu au fost aduse probe. Cel ce spune “a”, trebuie să spună şi “b”. Atît timp, cît probele necesare nu sunt prezentate, consider că trebuie respectat principiul constituţional, ce se referă la prezumţia nevinovăţiei. Şi doar o anchetă veritabilă şi transparentă, cu participarea tuturor partidelor, a societăţii civile, a mass-media şi reprezentanţilor organismelor internaţionale este în capacitate să elucideze adevărul.

Consider inadmisibil, că nu s-a mers dincolo de declaraţii privind necesitatea dialogului politic, ignorînd Rezoluţia Parlamentului European şi recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De altfel, în viziunea mea, formatul dialogului urma să includă şi opoziţia extraparlamentară. În schimb, s-a recurs la metode depăşite şi inacceptabile, prin acestea fiind închise căile spre un dialog veritabil şi conciliator.

Totodată, în mod firesc se impune întrebarea — care ar fi criteriile, care stau la baza vehiculatului “interes naţional” atunci, cînd PCRM adresează oferta de a participa la guvernare unui partid învinuit de tentativă de lovitură de stat? Fotoliul prezidenţial?

Insist asupra faptului, pe care l-am evocat în repetate rînduri şi cu diferite ocazii, inclusiv în discuţii de partid. Alegerea preşedintelui ţării ar fi fost doar o aplanare a crizei politice pentru o perioadă foarte scurtă şi nu o soluţie durabilă, pe măsură să elimine tensionările din societate. Geneza crizei politice este aici, în Moldova, şi nu în exterior.

Respectiv, sunt pe poziţia fermă, că utilizarea evenimentului din 7 aprilie ca mesaj electoral este nu doar contraproductivă, ci şi primejdioasă pentru că aduce nu altceva decît aprofundarea dezbinării societăţii.

Astăzi, în condiţiile suprapunerii crizei politice cu cea economică, ţara are nevoie de decizii chibzuite, echilibrate şi de compromis. Concomitent, sunt necesare acţiuni rapide şi hotărîte pentru depăşirea acestei scindări periculoase. Mai mult ca atît, sunt sigur că, indiferent de rezultatele viitoarelor alegeri anticipate, societatea deja acum aşteaptă să vadă capacitatea politicienilor în a duce un dialog veritabil, civilizat şi conciliator. Regretabil, dar trebuie să constat — PCRM nu a manifestat asemenea capacităţi. Aşteptările unei părţi impunătoare a PCRM, precum şi ale societăţii, care a acordat acestui partid votul de încredere în speranţa schimbărilor şi modernizării formaţiunii, nu s-au adeverit. Mai mult ca atît, prin rigiditatea sa, actualul cadru decizional face imposibilă orice încercare de modernizare a acestei formaţiuni după cum o cere realitatea.

Totodată, nu pot să nu recunosc că au fost realizate şi multe lucruri pozitive şi utile pentru Moldova. Am fost mereu sincer în dorinţa de a-mi valorifica potenţialul profesional şi a-mi îndeplini conştiincios datoria de cetăţean spre binele ţării. Dar sunt sigur, că pe parcursul celor opt ani de guvernare, PCRM a ratat foarte multe posibilităţi, inclusiv pe motivul nedorinţei de a ţine cont de necesităţile şi doleanţele societăţii.

Acum, despre relaţia mea cu PCRM. În repetate rînduri am declarat că am fost şi sunt de felul meu o persoană care acceptă şi ştie să lucreze în echipă, prin dialog şi consens. În conlucrarea mea cu echipa PCRM, am preferat să atrag atenţia asupra aspectelor care ne-au unit, nu asupra celor care au păstrat diferenţele. Atît timp, cît o parte importantă a viziunilor mele politice au fost paralele cu cele ale PCRM, atît timp cît am considerat că partidul merge pe o cale corectă, constructivă, atît timp cît am simţit consonanţă între opţiunile diferitelor structuri ale partidului, atît timp am considerat oportună, poate chiar necesară, prezenţa mea în această formaţiune. Astăzi, pot spune că diferenţele şi divergenţele de viziuni au declarat convergenţele de pînă acum. Şi este o schimbare de principiu.

Astăzi, în preajma alegerilor anticipate, rigiditatea poziţiei forţelor politice parlamentare devine şi mai periculoasă prin acreditarea ideii, că lupta urmează a fi acerbă, între roşu şi negru, între bine şi rău. Evident, această cale duce inevitabil spre aprofundarea dezbinării societăţii, spre catastrofa socio-economică şi, implicit, spre distrugerea statalităţii Republicii Moldova.

Eu nu doresc să particip într-o campanie electorală în care mesajele sunt alcătuite din acuzaţii, injurii, ameninţări şi limbaj emotiv. Nu doresc să fiu parte nici a uneia dintre părţile beligerante, care riscă să devină radicale şi ridicole. Nu doresc să contribui la sporirea tensiunilor negative în societate.

În situaţia dată, fiind consumate toate posibilităţile şi încercările de a participa în procesul de luare a deciziilor în partid, realizînd pericolul poziţiilor, pe care nu le împărtăşesc, şi fiind conştient de eventualele consecinţe ale acestui pas, ţin să declar public că mă retrag din rîndurile Partidului Comunist al Republicii Moldova.

Totodată, ţin să anunţ că nu voi înceta să fiu parte activă a procesului politic moldovenesc. Nu pot vorbi acum despre formula în care se poate produce reîncadrarea mea în circuitul politic, dar vă pot spune cu toată certitudinea că acest lucru se va produce într-un format ce exclude poziţionarea radicală, rigidă şi conflictuală.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet