Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Uniunea Tineretului Comunist din Moldova îşi manifestă dezacordul cu acţinile autorităţilor municipale cu privire la majorarea tarifelor pentru elevi şi studenţi în transportul public municipal.
Considerăm că această decizie a fost luată în grabă, mai mult decît atît fără o consultare largă prealabilă a opiniei publice. Constatăm cu regret, că perioada de două săptămîni anunţată de către autorităţile municipale pentru discuţii publice pe marginea subiectului de majorare a tarifelor în transportul public municipal, nu a fost decît o farsă.
Luînd în considerare faptul că majorarea tarifului în transportul public municipal va influenţa în mod direct activităţile curriculare, dar în special cele extracurriculare a elevilor şi studenţilor, fapt demonstrat în practică în toate statele unde s-a încercat a realiza acest lucru, solicităm CMC Chişinău anularea deciziei aprobate la 15 septembrie curent pînă la găsirea unor soluţii de alternativă.
Considerăm că orice decizie de genul celei aprobate de CMC trebuie să fie în mod obligatoriu corelată cu alte acţiuni care să vină în suportul studenţilor şi elevilor pentru a face faţă situaţiei nou create, cum ar fi majorarea burselor, îngheţarea ridicării costurilor la traiul în cămine, altele.
Solicităm societăţii civile în ansamblu, organizaţiilor de tineret şi studenţi, sindicatelor, colegilor, reprezentanţi ai aripilor de tineret a partidelor liberal-democrate, să ia atitudine de situaţia creată şi să iniţiem de comun un dialog cu reprezentanţii CMC şi alte autorităţi abilitate după necesitate în vederea depăşirii situaţiei create şi găsirii unei soluţii exclusiv în interesul elevilor şi studenţilor.
Comitetul Central al UTCM