Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Comuniştii din Căuşeni şi Cantemir cheamă la opunerea regimului antipopular al coaliţiei radicale de dreapta

|versiune pentru tipar||
PCRM / 19 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

În zilele de vineri şi sîmbătă, au avut loc adunările generale ale comuniştilor din raioanele Căuşeni şi Cantemir, în cadrul cărora au fost discutate rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, situaţia social-politică din ţară şi obiectivele ce stau în faţa organizaţiilor raionale de partid. În cadrul adunării de la Căuşeni, Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a prezentat un raport în care s-a referit la tematica anunţată, iar la Cantemir au fost prezentate rapoarte ale membrului Comitetului Executiv Politic, deputatului în Parlament, Mark Tkaciuk, precum şi deputatului Galina Balmoş şi al primului secretar al Comitetului raional al PCRM, Gheorghe Popa.

Participanţii au menţionat faptul că mesajul electoral al PCRM, în cadrul campaniei din 5 aprilie, a constat în garanţiile oferite alegătorilor privind creşterea continuă a bunăstării cetăţenilor, asigurarea stabilităţii, înţelegerii interetnice şi protejării categoriilor social-vulnerabile ale populaţiei. Drept urmare, la alegerile din 5 aprilie 2009, PCRM a obţinut o victorie covîrşitoare, acumulînd 60 de mandate de deputat din cele 101. Peste 53 la sută din alegătorii raionului Căuşeni şi-au dat votul pentru PCRM. În raionul Cantemir, cu PCRM au votat 47,8% din alegători.

Însă dezordinile în masă ce au avut loc în capitală pe 7 aprilie şi care au fost însoţite de acţiuni de vandalism asupra clădirilor principalelor instituţii administrative din stat — Preşedinţiei şi Parlamentului, fiind organizate de partidele distuctive ale lui Filat (PLDM), Ghimpu (PL), Urechean (AMN), au dezbinat societatea. Agresiunea acestor partide a creat atmosfera de ură şi frică în societate, a paralizat activitatea autorităţilor de combatere a crizei economice, a blocat alegerea Preşedintelui ţării şi, prin urmare, a provocat alegeri parlamentare anticipate care au avut loc pe 29 iulie 2009.

În cadrul alegerilor din 29 iulie, PCRM din nou a învins, depăşind semnificativ fiecare din partidele nominalizate. Au atins cota medie pe ţară şi au votat pentru PCRM cei 44,3 la sută din alegătorii raionului Căuşeni. În raionul Cantemir, PCRM a obţinut 10445 de voturi sau 42,8% din numărul total de alegători, de asemenea depăşind toţi concurenţii săi electorali. Totodată obiectivul care a fost pus în faţa întregului partid — de obţinere a majorităţii parlamentare — nu a fost atins.

Reieşind din rezultatele alegerilor din 29 iulie, cele patu partide de dreapta au creat o alianţă anticomunistă din care fac parte 53 de deputaţi şi care reprezintă astăzi majoritatea parlamentară. Astfel, ei au respins propunerea PCRM de instituire a unei coaliţii de centru-stînga, ignorînd în totalitate fracţiunea PCRM şi alegînd de sinestătător conducerea Parlamentului, Guvernul şi conducerea ministerelor de forţă.

Primele acţiuni antipopulare concrete ale noii guvernări, declaraţiile sale de program vin să confirme că noua putere intenţionează să răstoarne acele realizări şi garanţii sociale pe care PCRM le-a făurit pe parcursul a 8 ani de zile, să întoarcă poporul şi ţara în anii 90 de tristă amintire, să lipsească Republica Moldova de neutralitate.

În urma dezbaterilor pe marginea situaţiei social-politice, examinînd sarcinile ce stau în faţa organizaţiilor raionale de partid, participanţii la adunările din Căuşeni şi Cantemir au adoptat Rezoluţii în care este exprimată necesitatea efectuării unei analize detaliate a succeselor şi insucceselor fiecărei organizaţii de partid şi fiecărui comunist în parte, înregistrate în cursul scrutinului, precum şi disponibilitatea fermă de a depune toate eforturile pentru a învinge în alegerile viitoare.

Din Rezoluţia Adunării generale a comuniştilor din raionul Cantemir, adoptată sîmbătă, 17 octombrie: “Să nu permitem forţelor distructive să întoarcă ţara în anii 90, să asigurăm viitorul decent al Republicii Moldova şi al poporului ei — astfel a formulat cea de-a XII-a Plenară a CC a PCRM, din 26 septembrie 2009, sarcina de bază a partidului nostru, a fiecărei structuri şi a fiecărui membru de partid. Comuniştii raionului Cantemir au luat act de decizia Plenarei, o acceptă în întregime şi consideră drept priorităţi în activitatea sa consolidarea ideologică şi organizatorică a partidului, sporirea autorităţii şi impactului acestuia în societate. Noi, comuniştii din raionul Cantemir, anunţăm despe susţinerea noastră sinceră a acţiunilor întregei fracţiuni parlamentare a PCRM. Aflîndu-se timp de 8 ani la putere, partidul Comuniştilor din Republica Modova şi-a canalizat eforturile pentru crearea unui stat cu orientare socială, a unei societăţi de făurire şi dezvoltare, avînd în permanenţă grijă de creşterea nivelului de trai al populaţiei, a reabilitat monumente ale culturii şi artei, a construit drumuri, a reparat şcoli, grădiniţe de copii şi Case de Cultură, a creat locuri bugetare în instituţii de învăţămînt superior, a majorat bursele, pensiile şi salariile”.

Din Rezoluţia Adunării generale a organizaţiilor primare de partid din raionul Căuşeni: “Activul de partid al PCRM, organizaţiile primare de partid urmează să se opună în mod hotărîtor şi pe toate căile legale acelui regim antipopular care a fost instituit de actuala guvernare, precum şi tentativelor acesteia de a distruge toate realizările obţinute timp de opt ani de zile de căte poporul moldovenesc pe plan social, economic şi interetnic. Să nu admitem realizarea cursului periculos urmat de noile autorităţi ale ţării şi îndreptat spre dezbinarea societăţii noastre. …Comuniştii din raion, Biroul Comitetului raional al PCRM, organizaţiile primare de partid, deputaţii şi consilierii din partea PCRM, organizaţiile obşteşti care ne susţin, urmează să iniţieze o activitate amplă de pregătire pentru alegerile parlamentare anticipate, să desfăşoare acţiuni de informare a alegătorilor, de explicare a întregului pericol al acţiunilor întreprinse de puterile radicale de dreapta aflate la guvernare. …Biroul Comitetului Raional al PCRM, organizaţiile primare de partid vor utiliza toate posibilităţile oferite de preconizata campanie de dare de seamă şi alegeri pentu a efectua o analiză minuţioasă a activităţii fiecărui activist din partid, fiecărui comunist, desfăşurate în campaniile electorale din anul 2009, de a scăpa în mod hotărît de orice trădător şi de cei care au aderat la partid, călăuzindu-se exclusiv de avantajele şi interesele personale, de a contribui la consolidarea ideologică şi organizatorică continuă a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, la sporirea autorităţii şi influenţei acestuia în societate”.

Participanţii la adunările generale din Căuşeni şi Cantemir au făcut un apel către membrii fracţiunii parlamentare a PCRM să nu admită întoarcerea în anii 90, să pună capăt fărădelegilor şi haosului promovat de coaliţia pseudo-europeană aflată la guvernare şi să nu voteze candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova propus de Alianţa pentru Integrare Europeană. “Credem în Dumneavoastră, pentru că sîntem siguri că veţi fi alături de comuniştii de rînd, de alegătorii Dumneavoastră şi că nu ne veţi trăda!”.

Sursa: www.pcrm.md

Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Carl Bildt Declaraţia PCRM cu privire la acţiunile noii conduceri de politizare a funcţiilor publice