Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a participat la o întîlnire cu activul PCRM

|versiune pentru tipar||
PCRM / 20 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a participat la o întîlnire cu activul PCRM, la care au fost prezenţi Primii secretari ai organizaţiilor raionale de partid, preşedinţii fracţiunilor PCRM din consiliile locale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Evenimentul a încununat şirul de adunări generale ale activelor organizaţiilor raionale din toată ţara, în cadrul cărora s-a efectuat o analiză a evoluţiei evenimentelor social-politice din Republica Moldova, fiind stabilite obiectivele ce stau în acest context în faţa Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

În discursul său liderul PCRM a efectuat o trecere în revistă a situaţiei post-electorale şi a evenimentelor de ultimă oră din ţara noastră.

Astfel, Vladimir Voronin a reamintit că în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie practic jumătate din alegătorii moldoveni au votat pentru PCRM, iar dacă să fie luaţi în considetaţie şi cetăţenii care au votat pentru PD, fiind induşi în eroare de această formaţiune politică şi încrezuţi că partidul în cauză va face coaliţie cu PCRM, atunci cu certitudine se poate de afirmat că susţinători ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova au fost şi mai mulţi. Cei care au votat pentru PD, au devenit victime ale cinismului, ale minciunii din partea liderilor acestui partid, victime ale incapacităţii lor de diferenţiere politică. Alegătorii PD n-au presupus că vor urma un şir de noi trădări din partea liderului acestui partid — complicitate cu PLDM, PL şi AMN; votarea pentru Ghimpu la postul de spicher; votarea pentru Ghimpu ca preşedinte interimar al ţării, etc. Aşadar, anume PD poartă răspundere directă pentru acapararea puterii în ţară de către forţele reacţionare, de asemenea, de către un politician-unionist, avînd indicele minim în ce priveşte popularitatea sa în ţară, a concluzionat Preşedintele PCRM.

Drept urmare, în ţară a fost creată o situaţie dificilă, dramatismul acesteia constînd în faptul că pentru prima oară în ultimii opt ani din programul de activitate a guvernării care s-a autoinstalat la putere lipseşte cu desăvîrşire componenta socială. Declaraţiile liberal-democraţilor în cadrul ambelor campanii electorale despre grija şi responsabilitatea pe care aceştia ar fi purtat-o pentru popor s-au dovedit a fi un joc de cuvinte, o farsă, un truc electoral. Acţiunile reale întreprinse astăzi de noii guvernanţi demonstrează cu vehemenţă intenţiile lor adevărate, orientarea lor spre ponegrirea şi defăimarea partidului nostru şi, ce este extrem de grav, distrugerea statului nostru independent şi suveran, — a menţionat Vladimir Voronin.

În aceste condiţii PCRM a considerat de datoria sa să facă totul pentru ca să nu admită noi alegeri parlamentare, care vor duce ţara şi societatea la o destabilizare continuă. Crearea unei coaliţii de centru-stînga, luînd în consideraţie poziţia majorităţii alegătorilor din Moldova, s-a examinat în calitate de versiune capabilă de a păstra stabilitatea, garanţiile sociale şi statalitatea. Vladimir Voronin a amintit despre propunerile lansate acum o lună de către PCRM, care urmau să ofere partidelor Alianţei încă o şansă, poate ultimă posibilitate de a conta pe voturile comuniştilor în alegerea Preşedintelui. Singura condiţie formulată de comunişti a fost ca toate partidele de guvernare să dea garanţii în respectarea tuturor realizărilor sociale obţinute în ultimii opt ani, de asemenea şi garanţiilor de continuare a acţiunilor de reintegrare a ţării. Astfel, PCRM a propus spre discutare în Parlament două declaraţii, care logic ar fi să fie acceptate şi susţinute drept obligaţiuni asumate de către celelalte fracţiuni. Vladimir Voronin a calificat aceste iniţiative ale PCRM drept constructive şi foarte utile societăţii, care însă nici măcar nu au fost incluse în agenda şedinţei Parlamentului de către partidele de la conducere, mai apoi fiind criticate foarte dur.

Vladimir Voronin s-a referit şi cu această ocazie la condiţiile nominalizate:

  1. Păstrarea în vigoare a Legii cu privire la asistenţa socială;
  2. Păstrarea ritmurilor de majorare a salariilor. Majorarea în fiecare doi ani a salariului minim. Asigurarea salariului mediu pe economie de pînă la 500 Euro la sfîrşitul mandatului actualului legislativ.
  3. Păstrarea mecanismului existent de majorare anuală a tuturor indemnizaţiilor de asistenţă socială şi susţinere a populaţiei.
  4. Păstrarea dreptului la muncă al persoanelor pensionare cu menţinerea obligatorie şi completă a pensiei.
  5. Păstrarea sistemului de indexare a pensiei de vîrstă şi alte indemnizaţii sociale.
  6. Păstrarea vîrstei standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei.
  7. Majorarea indemnizaţiilor la naşterea şi îngrijirea copiilor, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi.
  8. Păstrarea practicii existente de subsidare din partea bugetului de stat a tarifului de asigurări sociale, achitat de angajaţii din agricultură.
  9. Majorarea (anual), atît a volumului, cît şi a cotei cheltuielilor bugetare pentru ocrotirea sănătăţii. păstrarea tuturor categoriilor de persoane care beneficiază din contul bugetului de stat de asigurarea medicală obligatorie, păstrarea pachetului de servicii medicale garantate şi numărul de medicament compensate din contul statului.
  10. Păstrarea numărului de instituţii sociale, susţinerea centrelor sociale existente şi finalizarea construcţiei în termenii prestabiliţi a celorlalte centre sociale.
  11. Păstrarea numărului de şcoli, grădiniţe, instituţiilor medicale. Finalizarea construcţiei în termenii programat a obiectelor din sferele educaţiei, culturii şi ocrotirii sănătăţii.
  12. Păstrarea numărului de pedagogi şi medici, angajaţi în sectorul public.
  13. Majorarea cheltuielilor pentru învăţămînt. păstrarea şi majorarea locurilor cu finanţarea de la buget în instituţiile de învăţămînt superior şi colegii. Păstrarea nivelului burselor de studii şi iniţierea indexării lor. Majorarea anuală a cheltuielilor pentru renovarea şi modernizarea sistemului învăţămîntului profesional. Majorarea salariilor pedagogilor pînă la nivelul mediu pe economie.
  14. Menţinerea facilităţilor stabilite şi dezvoltarea noilor stimulente pentru tinerii specialişti din sferele pedagogică, a ocrotirii sănătăţii şi culturii, repartizaţi pentru activitate în mediul rural.

Însă această propunere nu a fost susţinută, a constatat liderul PCRM.

În opinia sa, asemenea comportament politic poate fi explicat. Partidele Alianţei au elaborat un program de luptă cu criza, la baza căreia stă condiţia principală — primirea ajutorului financiar extern din partea unor structuri financiare care condiţionează reducerea esenţială a obligaţiunilor interne ale statului cu orientare socială şi cheltuielilor bugetare. Conştientizînd aceasta, majoritatea parlamentară pregăteşte închiderea multor şcoli, concedierea mai multor profesori, reducerea burselor, pensiilor şi salariilor din sfera bugetară, ridicarea cotei de pensionare.

Vladimir Voronin a explicat că primii paşi ai guvernării liberal-democrate, primele proiecte de legi şi hotărîri de Guvern promovate de ei au demonstrat în măsură deplină falsitatea promisiunilor electorale ale acestora şi incapacitatea de a gestiona eficient treburile statului. Stoparea programelor de asigurare cu spaţiu locativ a angajaţilor structurilor de forţă, anularea cotei zero la impozitul pe venit reinvestit pentru agenţii economici, stoparea majorării salariilor pentru bugetari conform prevederilor Hotărîrii Guvernului precedent, numirea viceminiştrilor conform principiilor apartenenţei politice şi nu a profesionalismului, modificările Codului audiovizualului sînt doar primele rîndunele ale politicii liberalismului moldovenesc ajuns la putere, a spus Preşedintele Partidului Comuniştilor.

Potrivit liderului PCRM, extrem de convingătoare sînt acţiunile cu tentă de genocid al păturilor social-vulnerabile întreprinse de autorităţile locale din municipiul Chişinău, invocînd drept argumente majorarea tarifelor la apă, canalizare, la călătoria în transportul public aprobate la propunerea Primarului general de către Consiliul Municipal. Iar dacă mai luăm în calcul declaraţiile unor reprezentzanţi ai Guvernului care-i numesc extremişti pe pensionari şi veterani ieşiţi în stradă să-şi apere drepturile, atunci devine totalmente clar că pentru guvernarea liberală şi absolut nedemocrată cei mai mari duşmani sînt comuniştii şi cetăţenii acestei ţări, a declarat Vladimir Voronin.

Preşedintele Partidului Comuniştilor a mai opinat că, ţinînd cont de faptul că în 22 raioane preşedinţii acestora reprezintă partidele politice de dreapta, promovarea politicilor antisociale şi antipopulare se va extinde în toată ţara, în mod automat va duce la diminuarea nivelului de viaţă a populaţiei şi creşterea gradului sărăciei. Pe fondalul stopării majorării salariilor pentru bugetari, diminuării volumului şi capacităţii de cumpărare a pensiilor, burselor, indemnizaţiilor acţiunile guvernării vor avea un impact negativ în societate, a menţionat Vladimir Voronin.

Aceasta denotă faptul că cele mai rele prognosticuri încep a deveni realitate. Să crezi că aceste 4 partide îşi vor schimba poziţia şi vor veni în întîmpinarea PCRM şi a majorităţii absolute a societăţii, practic nu mai sînt şanse.

Potrivit liderului Partidului Comuniştilor, asemenea împrejurări impun imposbilitatea votării de către PCRM a candidaturii Preşedintelui propuse de Alianţa pentru Integrare Europeană, pentru că aceasta ar însemna susţinerea în totalitate a unei direcţii politice antipopulare, capabile să distrugă şi statalitatea, şi libertăţile sociale, şi democraţia. Cu alte cuvinte, în situaţia creată, votarea PCRM pentru Preşedinte ar însemna trădarea majorităţii cetăţenilor din Moldova şi deschiderea porţilor spre ofensiva agresivă asupra statalităţii, a afirmat Preşedintele PCRM. În aceste condiţii, partidele Alianţei pentru Integrare Europeană, defacto, impun ca PCRM să ocupe o poziţie principială, stabilă şi astfel membrii AIE provoacă alegerile anticipate, a subliniat liderul PCRM.

Apelînd către cei prezenţi în sală, liderul partidului a accentuat că în aceste condiţii devine extraordinar de importantă şi valoroasă capacitatea şi funcţia acestora de aleşi locali, reprezentanţi ai partidului care opt ani de zile a promovat un vast program de acţiuni de orientare socială şi creştere economică. Este foarte important ca presiunea care poate fi exercitată de către noua guvernare atît la nivel local, cît şi central să nu afecteze singura şi marea noastră dorinţă de a activa în continuare în interesele statului şi a poporului moldovenesc. Toate acţiunile noastre, activităţile pe care le vom desfăşura în localităţile ţării trebuie să demonstreze cetăţenilor continuitatea programelor iniţiate de noi, de partid. În mod obligatoriu nu pot fi admise acţiuni de sistare a programelor de gazificare, asigurare cu apă, reparaţie şi repunere în valoare a instituţiilor sociale — grădiniţe, şcoli, case de cultură, aziluri, centre comunitare, reparaţia drumurilor, a conchis liderul PCRM.

Резолюция Республиканского совещания с участием примаров населенных пунктов страны, избранных от ПКРМ, руководителей фракции ПКРМ в местных советах, первых секретарей районных партийных организаций

Заслушав и обсудив доклад Председателя Партии коммунистов Республики Молдовы Воронина В.Н. “Об общественно-политической ситуации в стране после парламентских выборов 5 апреля и 29 июля 2009 года и задачах, стоящих перед руководителями местных органов власти”, республиканское совещание констатирует:

ПКРМ шла на очередные парламентские выборы как политическое формирование, гарантирующее избирателям продолжение роста благополучия граждан Республики Молдова, обеспечение стабильности, межнационального мира и защиты социального уязвимых категорий граждан, что нашло существенную поддержку населения. На выборах 5-го апреля Партия коммунистов одержала убедительную победу в транспарентном и демократическом состязании, завоевав 60 из 101 голосов.

Но уже 7 апреля наша страна подвергалось тяжелому испытанию. Псевдолиберальные партии, осознающие, что народ Молдовы в очередной раз отдал свое предпочтение Партии коммунистов, спровоцировали массовые беспорядки в центре столицы, которые вылились в акты вандализма и разгаром административных зданий, получившие свое продолжение и в мун. Бэлць.

В последующем агрессивные действия этих деструктивных политических сил сформировали в обществе атмосферу жесткого противостояния и страха, парализовали работу власти по эффективному противодействию экономическому кризису, блокировали избрание президента страны и тем самым спровоцировали досрочные парламентские выборы 29 июля.

На этих, навязанных стране выборах, в условиях значительно осложнившейся общественно-политической ситуации, ПКРМ, тем не менее, снова бесспорно опередила остальных электоральных конкурентов.

Однако, уже сегодня ясно, что только Партия коммунистов в нынешнем составе парламента обладает той настоящей мажоритарной фракцией, которая напрямую образована по воле избирателей, а не в следствие подковерных и закулисных интриг отдельных политических лидеров, сколотивших из карликовых формирований некое подобие неустойчивой и временной парламентской конструкции.

Предложенные ПКРМ пять принципов, на которых можно было сформировать коалиционное руководство страной, были отвергнуты. Было проигнорировано также предложение нашей фракции о создании на тех же принципах широкой левоцентристской коалиции.

Вместо этого из уст руководства страны звучат унионистские призывы, дискриминационные лозунги, полное отрицание молдавской идентичности, оскорбление в адрес мажоритарной фракции и желание немедленной расправы с неугодными СМИ.

В стране полным ходом началась реализация либеральных реформ, направленных на отмену тех социальных завоеваний, которые были достигнуты в период 8-летнего периода правления коммунистов.

Первые действия нового правительства по повышению тарифов на воду, на проезд в городском транспорте, отмены льгот для пенсионеров и студентов, замораживание повышения зарплат бюджетникам, давление на ряд СМИ, угрозы и моральный террор — это только первые шаги, с которыми уже столкнулся наш народ, вышедший на массовые митинги протеста на площади столицы.

По большому счету, речь идет об очевидном стремлении прорвавшихся во власть реакционных сил насильственно свернуть страну с проводимого в последние восемь лет курса дальнейшего укрепления молдавской государственности.

Не допустить всего этого, не дать отбросить страну в печально памятные годы, отстоять достойное будущее Республики Молдова и её народа — так определил ХII Пленум ЦК ПКРМ насущную задачу ПКРМ, каждой её структуре, каждому члену партии и её сподвижникам.

Исходя из вышесказанного, Совещание постановляет:

Признать убедительной победу ПКРМ на выборах в Парламент РМ от 29.07.09, что способствует сохранению устойчивой социально-экономической и политической ситуации в республике;

Считать, что сформированная по итогам выборам в Парламент Республики Молдова так называемая коалиция четырех политических партий ЛДПМ, ЛП, ДП, АМН своими действиями и принимаемыми решениями не способствует укреплению стабильности в стране, а, наоборот, приводит к социальному напряжению в молдавском обществе, что крайне опасно для сохранения политической стабильности и развития демократических свобод в Республике Молдова.

Участники республиканского совещания призывают депутатов Парламента от фракции ПКРМ не голосовать за кандидата на должность Президента РМ, выдвинутого коалицией четырех праворадикальных партий, и предпринять все усилия по созданию в Парламенте левоцентристской коалиции во главе с мажоритарной фракцией ПКРМ, которая имеет подобный статус, учитывая волю избирателей, высказанную в ходе выборов в Парламент РМ от 29 июля 2009 года.

Примарам населенных пунктов республики, председателям фракций ПКРМ в местных советах принять все меры для продолжения начатых социальных программ, активно способствовать сохранению политической стабильности в стране, всячески поддерживать самые тесные связи со всеми общественными, молодежными, ветеранскими и другими общественными организациями.

Принять все меры по улучшению сотрудничества местных органов власти с руководителями сельскохозяйственных предприятий, экономических агентов, предприятий и организаций.

Разработать совместные с первичными и районными партийными организациями конкретные мероприятия по подготовке к местным выборам 2011 года.

Serviciul de presă al PCRM

Rezoluţia activului raional Cimişlia al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Majoritatea parlamentară doreşte să păstreze cu orice preţ fotoliile de deputat pentru persoanele pe care le-a delegat în executiv