Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Dorim să aducem la cunoştinţa maselor largi, a societăţii în ansamblu faptul că fracţiunea PCRM în continuare nu va participa la lucrările comisiei parlamentare specializate de optimizare a legislaţiei electorale.
Codul electoral existent a fost adoptat nu atît de mult timp în urmă. Acesta a trecut expertizarea Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia a CoE, şi a fost calificat drept unul juridic echilibrat, întrunind practic toate cerinţele şi standardele europene.
Din start fiind incluşi în componenţa comisiei am presupus că vom participa la perfecţionarea legislativă, însă acum înţelegem că majoritatea liberal democrată nemotivat propune schimbarea integrală a prevederilor legislaţiei electorale, iar modificările propuse fiind în excusivitate cu tentă politică în interesul nemijlocit al partidelor politice pe care le reprezintă noua mojoritate parlamentară. Coaliţia liberal-democrată iarăşi de facto propune modificarea regulilor de joc în timpul jocului.
Considerăm că acţiunile majorităţii liberal democrate în acest sens sunt în principiu tentative de violare gravă a prevederilor legilslative în particular şi a normelor democratice în ansamblu. Legile trebuie respectate, dar nu modificate în interese proprii! Din acest considerent PCRM anunţă că nu doreşte şi nu va mai participa la farsa liberl-democrată.
Suplimentar, poziţia PCRM va fi anunţată la următoarea şedinţă a Parlamentului.
Sursa: www.pcrm.md