Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 27 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Pe parcursul ultimilor ani, după cum se cunoaşte, relaţiile moldo-române au trecut prin diferite etape. Am fost martorii unor perioade de cooperare constructivă, dialog larg întru realizarea scopurilor de integrare europeană, încercărilor de dezvoltare a cooperării bilaterale bazate pe corectitudine reciprocă şi respect a statalităţii moldoveneşti. În acelaşi timp, în ultimii ani, anume în perioada de aflare în funcţia de Preşedinte a României a domnului Traian Băsescu s-a prefigurat o degradare calitativă a relaţiilor interstatale dintre Republica Moldova şi România. Conducerea de vîrf a României de nenumărate ori într-o formă deschisă sau voalată dădea de înţeles că nu intenţionează să recunoască dreptul poporului nostru la autodeterminare, atribuind independenţei Republicii Moldova un caracter de fenomen temporar.

România, atît în trecut cît şi astăzi sub diferit pretext, a refuzat semnarea cu ţara noastră a Tratatului cu privire la frontieră de stat şi a Tratatului de Bază — două documente fundamentale în relaţia bilaterală a două ţări suverane. Această poziţie oficială a statului vecin este inexplicabilă din toate punctele de vedere — juridic, diplomatic, moral. Astăzi, Republica Moldova este singurul stat cu care România refuză categoric să semneze aceste documente absolut necesare din punct de vedere a relaţiilor bilaterale între state. O atare situaţie este în afara oricăror practici de cooperare interstatală a statelor membre ai Uniunii Europene.

Evident semnificative şi pentru relaţia dintre statele noastre sunt şi declaraţiile publice ale Preşedintelui României de susţinere a organizatorilor, iniţiatorilor şi participanţilor evenimentelor tragice desfăşurate la Chişinău după alegerile din 5 aprilie 2009. Cum ne aducem cu toţii aminte, atunci, şeful statului vecin salutînd tragicile evoluţii şi dezordinile în masă, s-a solidarizat cu organizatorii evenimentelor de la Chişinău, calificînd ceea ce se întîmpla drept o revoluţie. După ce situaţia s-a stabilizat, iar puterea legitimă pe atunci a preluat controlul asupra acesteia, Preşedintele României fără drept de apel a învinuit guvernarea de cele întîmplate, calificînd-o drept provocare a autorităţilor.

Campania antimoldovenească din partea autorităţilor României, a ajuns la maximă escalare, întrecînd orice limite, la data de 22 ianuarie 2010, cînd ministerul de externe român a difuzat un comunicat oficial, prin care ministrul de externe al României, Dl. Teodor Baconschi a specificat că România refuză orice posibilitate de recunoaştere a identităţii şi limbii moldoveneşti. Trebuie menţionat că mesajele antimoldoveneşti de asemenea fel au fost vociferate şi anterior în repetate rînduri de reprezentanţii clasei politice din România. Însă, este pentru prima dată cînd un oficial de asemenea nivel transmite un mesaj direct şi fără dublu sens, practic exprimînd clar poziţia statului vecin în relaţia sa cu Republica Moldova. În istoria statelor membre ai Uniunii Europene se întîmplă pentru prima dată cînd o ţară membră a UE refuză în mod categoric să ofere ţării vecine opţiunea de autodeterminare, de denumire a poporului şi limbii sale.

Partidul comuniştilor din Republica Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură declaraţiile făcute de oficialii români şi le califică nu doar ofensatoare pentru întreaga populaţie a RM, dar şi în calitate de precedent periculos care pune sub semnul întrebării relaţiile bilaterale între statele noastre, dar şi a securităţii regionale în general. Sîntem ferm convinşi de faptul că doar responsabilitatea, stima reciprocă şi angajamentele asumate la nivel bilateral şi multelateral pot contribui la dezvoltarea normală a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România şi astfel vor permite realizarea aspiraţiilor proeuropene a ţării noastre.

În acelaşi timp, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este dezamăgit şi chiar indignat de lipsa poziţiei oficiale a Guvernului RM în legătură cu recentele declaraţii antimoldoveneşti ale oficialilor români.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îşi exprimă încrederea, că în pofida poziţiei distructive a actualei conduceri a României, relaţiile dintre statele noastre şi popoarele frăţeşti se vor dezvolta în albia sentimentului de stimă reciprocă şi vor atinge spre final nivelul de relaţii corespunzător pentru două state europene, contemporane şi independente.

Sursa: www.pcrm.md

Vladimir Voronin, preşedintele PCRM a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Lituaniei, Dl. Andrius Kubilius Majorarea totală a tarifelor — o lovitură pentru consumatori şi producători