Partidul Comuniştilor trece de la lupta strategică la cea de ofensivă decisivă

Stimaţi tovarăşi, prieteni!

Vă salut pe toţi cei care vă aflaţi în această sală. Aici sînt doar în jur de o mie de persoane. Actualul regim se teme cu atîta panică de comunişti, încît refuză să ne ofere altă încăpere, în care să putem desfăşura o întîlnire mai amplă.

Astăzi, noi urmează să apreciem acea cale parcursă de partid şi de ţara noastră în ultima jumătate de an. Şi nu e vorba doar de o oarecare apreciere, ci o formulare a unui plan concret de acţiune pentru viitorul apropiat.

Stimaţi tovarăşi!

Partidului Comuniştilor, niciodată, nu i-a fost frică să treacă în opoziţie. Partidul Comuniştilor s-a format ca un adevărat partid al poporului anume în condiţii extrem de grele de opoziţie. Partidul Comuniştilor, după venirea sa la putere a săvîrşit o adevărată revoluţie în modernizarea democraţiei şi, la iniţiativa proprie, a anunţat direcţia strategică de integrare europeană. Comuniştii nu doar că au obţinut toate victoriile lor în alegeri cinstite şi democratice, însă şi în anii de guvernare, în toţi cei opt ani, totdeauna s-a tins de a fi respectat adevăratul spirit al puterii poporului. N-a fost închis nici un ziar, nici un post de televiziune. N-a fost interzis nici un partid şi nici nu a fost auzit de vreun caz de încălcare a Constituţiei. Anume din acest considerent, noi continuăm să fim forţa care nu se teme să piardă puterea.

Anume noi, totdeauna, am fost partidul, care a avertizat societatea că rezultatul plecării comuniştilor de la putere poate să nu denote deloc o nouă etapă de dezvoltare a democraţiei şi o calitate mai bună a vieţii.

Anume de aceea noi am vorbit despre faptul că, spre regret, doar Partidul Comuniştilor este unica organizaţie politică care apără statalitatea noastră moldovenească.

Anume noi i-am avertizat pe alegătorii noştri că doar Partidul Comuniştilor, onest şi consecvent, apără interesele tuturor păturilor societăţii — şi ale pensionarilor, şi ale studenţilor, şi ale întreprinzătorilor, şi ale învăţătorilor de la şcoală, şi ale locuitorilor de la sate, şi ale muncitorilor din oraşe.

Numai Partidul Comuniştilor a fost capabil nu doar să construiască logica integrării europene, ci şi să lupte pentru obţinerea libertăţilor europene cunoscute pentru poporul nostru. Însă totodată să menţină parteneriatul strategic cu Rusia, să fie iniţiatorul consolidării Comunităţii Statelor Independente.

Şi numai Partidul Comuniştilor, potenţialul său uman şi profesional enorm, a fost capabil să păstreze concordia etnică, să dezvolte încrederea şi toleranţa între cele mai diferite popoare şi limbi ale Patriei noastre.

Este timpul, stimaţi tovarăşi, să ne întoarcem înapoi şi să dăm o apreciere acelei căi parcurse în opoziţie. Este timpul, pentru a ne învăţa lecţiile din acea situaţie nouă, care s-a creat în Moldova în ultimele şase luni. Este timpul să înţelegem ce anume s-a împlinit din prorocirea noastră politică, în ce anume a constat dreptatea şi consecvenţa comuniştilor, care îi vor permite ţării noastre să-şi întoarcă poziţiile pierdute.

Şi prima lecţie, probabil, va fi o concluzie foarte critică, care se referă la perioada noastră de opt ani de guvernare.

Prima şi principala lecţie, pe care trebuie s-o învăţăm din actuala situaţie constă în aceea că Partidul Comuniştilor, la un anumit interval de timp, a pierdut autocritica, a pierdut legătura vie cu activul de rînd. Oricît de dureroase ar fi aprecierile de acest fel, noi sîntem datori să le facem. Şi noi trebuie să le facem onest şi deschis. Altfel, ce fel de comunişti mai sîntem?

Statutul partidului aflat la guvernare, totodată, a înceţoşat optica noastră, ne-a făcut excesiv de încrezuţi şi totodată exagerat de toleranţi în ce-i priveşte pe mulţi dintre tovarăşii şi adepţii noştri. Partidul nostru, de fiecare dată, a obţinut puterea în cea mai grea luptă politică, în care anume nouă ne-a revenit cea mai responsabilă şi grea parte a muncii noastre generale de partid. Însă nici pe departe, nu de fiecare dată, aleşii, care au urcat pe Olimpul puterii conştientizau care partid anume i-a ales, cine anume le-a încredinţat cîrma conducerii de stat.

Ce tablou primitiv şi mizerabil am urmărit cu dumneavoastră în ultima perioadă. Începînd cu 5 aprilie. Mai întîi, înghesuiala şi intrigile în ce priveşte propriile noastre ambiţii, ba de preşedinte, ba de prim-ministru, apoi dorinţa, cu orice scop, repet, cu orice scop — de a rămîne la putere, apoi — trădarea deschisă. Şi, drept finală, trecerea ruşinoasă în tabăra celor mai vehemenţi oponenţi şi ai statalităţii noastre, şi ai partidului nostru. Acum, iată Ghimpu intenţionează să-i propună lui Ţurcan postul de vice-speaker, iar Filat cu ministrul său Tănase îşi frămîntă capul cum să schimbe legea cu privire la partide, astfel încît “Mu-Mu” să ia parte la alegeri.

Iar aceasta înseamnă că, pînă la trădarea lor deschisă, oamenii cu valori de acest fel au cîrmuit, au condus, au comandat, au luat decizii, au influenţat. Şi, totodată, aceasta înseamnă că respectivele persoane i-au respins de la noi pe stataliştii oneşti şi cumsecade, pe patrioţi, pe oamenii simpli, cărora le repugnau şi nu le erau clare metodele pe care le foloseau în activitatea lor aceşti Stepaniuci-Ţurcani-Guznaci. Şi, totodată, anume ei promovau oameni de aceeaşi teapă, care nu veneau în Partidul Comuniştilor, dar în partidul puterii, care nu veneau să muncească, ci doar să guverneze.

Astăzi, conducerea CCA — un oarecare Gorincioi cu tovarăşii săi taie tot ce ţine de limba rusă. Penalizează mijloacele mass-media şi închide posturi de emisie, care se opun actualului regim. Însă cine i-a adus la putere? Stepaniuc şi Ţurcan! Acesta este un singur exemplu. Însă, să spunem sincer, punînd mîna pe inimă, oare calităţile menţionate ale acestor, să le zicem aşa-numiţi politicieni au fost pentru noi o descoperire? Noi oare nu ştiam că Stepaniuc şi Ţurcan, de mult timp, se preocupau mai mult de afacerile lor decît de responsabilitatea lor politică în faţa alegătorilor? Şi oare printre noi, în această sală sînt multe persoane, care şi-ar fi spus că ar merge în cercetare cu Stepaniuc? Că este gata să creadă că aceşti oameni — Stepaniuc, Guznac, Ţurcan sînt capabili să reziste la toate încercările? Nu.

Însă problema e că noi deja de mult renunţasem la asemenea criterii, dure. Pentru că noi alegeam oamenii pregătiţi pentru putere, însă absolut nepregătiţi pentru opoziţie, pentru luptă. Pentru luptă nu pentru pielea proprie, ci pentru interesele poporului. Drept rezultat, în partid, la funcţii înalte, de stat, veneau oameni, care erau convinşi că această putere va exista infinit de mult timp şi ei nu vor trebui să se pomenească în situaţii extremale, în care ar trebui să dea dovadă de curaj, şi de demnitate, şi de devotament faţă de jurămîntul lor politic. Noi priveam printre degete la năzbîtiile tovarăşilor noştri pînă nu demult, crezînd că poziţia lor politică înaltă este de la sine un garant al onestităţii lor. Însă, din păcate, nu a fost aşa! Unul, pentru a rămîne la putere, şi-a adus drept jertfă moldovenismul lui de faţadă, altul — orientarea pro-rusă declarativă. S-a dovedit că propunerile avantajoase din partea lui Ghimpu şi Filat au prevalat asupra tuturor celorlalte considerente. Şi ei au trădat. Pe dumneavoastră. Pe alegătorii noştri. Pe toţi acei care, în condiţiile dificile actuale, au aşteptat susţinere anume de la noi, însă nicidecum trădare.

Concluzia: partidul nostru a avut de însuşit o lecţie foarte dură. Şi sarcina noastră este să o învăţăm foarte-foarte bine. Lupta noastră pentru putere nu va costa nici doi bani, dacă rezultatul acesteia va fi venirea la cîrma statului a tuturor acestor vîrcolaci, a regilor vinului şi a proprietarilor de microbuze. Este în puterea noastră să facem astfel. Însă pentru aceasta trebuie să fim maximal de autocritici. Să aruncăm ochelarii roz! Dacă noi n-am putut la 5 aprilie şi 29 iulie să trecem hotarul de 50% de alegători, dacă noi nu am putut fi înţeleşi şi apropiaţi de o parte din tineretul nostru, din intelectualitate, muncitorii satului, aceasta s-a întîmplat numai pentru că ei, în practica lor, s-au ciocnit cu vîrcolacii noştri cu carnete de partid. Cu samavolnicia lor şi cu nepedepsirea lor în rîndurile noastre.

Noi vorbim despre aceea că partidul astăzi se curăţă. Însă acesta se mai curăţă şi prin faptul că împotriva rîuleţului subţire al trădării unor funcţionari aparte cu carnete de partid se înregistrează un flux puternic de intrare în Partidul Comuniştilor. Acest flux merită o atenţie aparte. Aceştia sînt oameni de altă factură, pregătiţi pentru autojertfire, care nu caută pentru ei anumite cîştiguri personale, însă care au văzut anume în noi, comuniştii, forţa aptă să oprească în societatea noastră catastrofa naţională şi socială generală. Şi, de regulă, sînt persoane destul de tinere, care trăiesc cu viitorul şi cu speranţe noi. Şi au decis să fie alături de noi. În ultima jumătate de an, din PCRM au ieşit, în legătură cu plecarea în alte partide, puţin peste 100 de persoane. Totodată, incluzînd şi luna ianuarie care a trecut, în condiţiile aflării în opoziţie, în Partidul Comuniştilor au intrat în jur de o mie de persoane noi. Aproximativ tot atîtea declaraţii avem pentru aderare. Oricît de paradoxal ar fi, însă foarte multe din persoanele care intră acum în partid afirmă că anume plecarea vîrcolacilor noştri a devenit factorul decisiv pentru venirea în PCRM. Cu adevărat tot ce se face se face spre bine!

Deşi, vorbind despre ţară, vorbind despre Moldova noastră, chiar şi noi cu dumneavoastră, comuniştii, nu am presupus ce fel de rău va năvăli asupra Patriei noastre.

Şi deja nu numai partidul nostru, ci întreaga noastră societate însuşeşte încă o lecţie, cea de-a doua. S-a dovedit că, în rezultatul alegerilor democratice, te poţi lipsi nu doar de lege, de apărare, democraţie, libertăţi şi speranţe pentru viitor. S-a dovedit că, în rezultatul alegerilor, poate deveni posibilă pierderea propriei ţări, a independenţei acesteia.

Cum se numeşte regimul nou?

Ce denumire se potriveşte cel mai exact pentru acei oameni care astăzi au ajuns la putere?

Noi îi numim unionişti pe oponenţii noştri. Ei singuri se numesc astfel. Şi se pare că cu fiece zi această definire devine tot mai exactă şi mai exactă. Însă, în opinia mea, este o definire prea măgulitoare, prea melodioasă. Deja pentru nimeni nu mai e un secret că la putere în Moldova a ajuns un adevărat clan, cele mai adevărate elemente criminale, care sînt înarmate cu o singură ideologie — ideologia vînzării propriei ţări, a propriului pămînt, a poporului. Şi problema nu constă numai în aceea că în Moldova, în oraşele, centrele noastre raionale au revenit bandiţii, racketul, jafurile şi banditismul de stradă. Situaţia e cu mult mai gravă. Acest clan al contrabandiştilor de ieri scuipă pe Constituţie. Adunaţi într-o turmă, ei, urmînd legea forţei, calcă peste norme şi peste regulamentele scrise, admit lucruri, care se considerau imposibile încă jumătate de an în urmă.

Nu se reuşeşte alegerea Preşedintelui conform legii? Înseamnă că legea este de vină, la gunoi cu aceasta! Nu se reuşeşte să fie condus Parlamentul conform legii? Cu atît mai rău pentru Parlament! Nu se reuşeşte ca posturile de radio să fie închise conform legii? Înseamnă că vom acţiona împotriva legii. Nu le place că majoritatea poporului se consideră moldoveni, cu atît mai rău pentru popor, vom rescrie Constituţia, vom tăia acest cuvînt din istorie, din memoria poporului. Astfel poate judeca oricine, numai nu democraţii. Astfel pot judeca numai lichelele, numai adevăraţii intervenţionişti.

Recunosc că încă niciodată nouă, comuniştilor, nu ne-a revenit situaţia să ne aflăm în postura singurilor apărători consecvenţi şi fermi ai democraţiei, în cea a sigurilor apărători ai libertăţilor fundamentale. Anume acum devine definitiv clar că introducînd mărul discordiei în Constituţia noastră, în legi, în legile Supreme, ei, pur şi simplu, demontează independenţa moldovenească. Judecaţi şi dumneavoastră, la ce bun au nevoie de Constituţie, de Codul Civil sau de mijloace mass-media independente? Mai ales că toate acestea există la Bucureşti!

Însă la Bucureşti cîte ceva lipseşte. Acolo nu există moldoveni, acolo nu există vorbitori de limbă rusă, găgăuzi, bulgari. Deci aceştia să nu existe nici în Moldova — astfel se vede că au decis Ghimpu cu Filat, îndreptînd atacul asupra vechiului nume ale poporului nostru, asupra limbii. Şi iată că ei împart la stînga şi la dreapta pămîntul nostru: acolo o bucată Ucrainei, poftim un nou “pod de flori”, despre Transnistria, în general, au uitat. E clar de ce. Transnistria nu se înscrie în provincia “Basarabia” a marii Românii Noi. În schimb, în logica acţiunilor actualului regim se înscrie şi trimiterea militarilor noştri în Afganistan, şi linguşirea slugarnică pe lîngă România, care a decis ieri să amplaseze pe teritoriul său forţele americane antirachetă. Iar aceasta deja înseamnă că Moldova neutră se pomeneşte în condiţii neconfortabile de deschidere integraţională, aceasta intenţionat este transformată în zonă adiacentă frontului, provocînd Rusia la reacţii corespunzătoare în Transnistria. Trebuie să fii sau orb, ca să nu le vezi pe toate acestea, sau să fii un participant ordinar al acestui proces.

Toată logica lor, toată natura faptelor lor este criminală şi profund jignitoare. În anul aniversării a 65 de ani de la Marea Victorie ei comit sacrilegiul de a înfiinţa o comisie pentru cercetarea regimului comunist. Ei ştiu, cunosc, tremură de frică, înţelegînd că anume în acest an Partidul Comuniştilor le va aplica o lovitură decisivă la alegerile anticipate. Şi de aceea încearcă, urmîndu-şi logica lor primitivă, să se lipsească de singurul jucător politic serios, care reprezintă interesele poporului nostru.

Însă noi cu dumneavoastră cunoaştem că ei nu vor reuşi!

Nu vor reuşi, pentru că ei nu ridică, pur şi simplu, mîna asupra unui partid politic, ci asupra majorităţii poporului nostru, asupra mîndriei acestuia pentru Marea Victorie, asupra demnităţii acestuia, asupra credinţei în forţele proprii, pe care şi-a întors-o în ultimii opt ani. Şi, deşi ei încearcă să sugrume acest popor cu tarife sălbatice, cu preţuri înalte, cu concedieri în masă, cu reducerea sferei bugetare, experimentul lor se apropie de sfîrşit! Sînt tot mai puţini şi mai puţini doritori de a rămîne în postură de iepuraşi, pe care se pun experimente în acest spectacol inuman.

Şi acum totul depinde numai de noi, comuniştii, anume noi purtăm responsabilitate pentru a restabili în ţară şi legea, şi democraţia, şi demnitatea umană! Vom putea oare noi să facem acest lucru? Vom putea oare să facem faţă asaltului represiunilor? Vom putea oare, din nou, să ne transformăm drapelul nostru în drapelul Victoriei?

Mă adresez cu aceste întrebări dumneavoastră, dragii mei tovarăşi şi adepţi de idei!

Şi eu răspund pozitiv la această întrebare. Însă cu un singur “DACĂ”. Dacă noi vom mai însuşi o lecţie importantă, lecţia a treia, predată nouă în perioada de aflare în opoziţie.

Această a treia lecţie constă în următoarele. Dumneavoastră, probabil, deja aţi atras atenţia cît de mare este astăzi numărul dezamăgiţilor în rîndul celor ce au votat pentru cvartetul celor din Alianţă. Unii afirmă că ei, chipurile, au crezut că totul va fi la fel ca înainte, doar că fără Voronin şi comunişti. Vor creşte şi pensiile, şi salariile, şi va continua lupta eficientă cu criza, şi ţara nu se va băga în datorii, şi cu criminalitatea se va duce o luptă crîncenă, doar că acum aceste miracole vor fi produse de către Filat, Ghimpu şi Chirtoacă. S-a dovedit însă că lucrurile nici pe departe nu sînt astfel. Şi aceşti oameni au fost cuprinşi de dezamăgire.

Pentru ce am adus respectivul exemplu?

Doar cu un singur scop: la noul hotar decisiv al istoriei Republicii Moldova noi trebuie să fim auziţi de majoritatea cetăţenilor noştri. Noi trebuie să depăşim limita aşa-numitului nostru electorat de 750 000 alegători.

Da, şi nu e vorba astăzi despre electorat. Vorbim despre asemenea categorii, cum ar fi poporul, societatea, oamenii pe pămîntul nostru, umiliţi şi obidiţi, noi vorbim despre asemenea segmente nesolicitate, cum ar fi tineretul creativ, cu iniţiativă, despre mii de organizaţii de amatori neguvernamentale, ca o masă de oameni activi, neindiferenţi, cu autoritate — pedagogi, medici, lucrători, oameni de afaceri. Mulţi dintre ei nu au mers cu noi, nu au devenit tovarăşii noştri de idei, inclusiv din vina noastră. Noi nici pe departe nu totdeauna le-am oferit posibilitatea de a fi coparticipanţi responsabili ai transformărilor sociale, economice, culturale, văzînd exclusiv în conducere o asemenea funcţie responsabilă. Transformările de sus, fără a se baza pe iniţiativele din teritorii ale cetăţenilor, fără ca aceştia să fie stimulaţi dezvoltă doar parazitism, pasivitate, neacceptare, formează alegerea firească de protest. Şi rolul partidului nostru trebuie să fie acela de a nu lăsa aceşti oameni să mai repete greşeala, să nu rămînă în captivitatea iluziilor sau a disperării viitoare.

Noi sîntem obligaţi să batem la uşile tuturor, sîntem datori să găsim înţelegere şi temelie pentru un parteneriat constructiv cu toţi reprezentanţii activi ai societăţii noastre civile. Pentru că noi, Partidul Comuniştilor nu sîntem doar fracţiunea comuniştilor, căreia Ghimpu îi poate închide microfonul. Noi sîntem acea forţă, care este gata să-şi apere drepturile. Noi trebuie să ne vedem ca adevăratul partid al democraţiei moldoveneşti, al independenţei, o forţă sigură şi de încredere, care luptă pentru echitatea socială.

Principalul — noi trebuie să ne conştientizăm în calitate de iniţiatori ai unei politici principiale noi de consolidare, care merge în front larg, în pas cu oamenii cei mai buni din ţara noastră — de la cei în vîrstă pînă la cei mici.

Stimaţi tovarăşi!

Partidul Comuniştilor astăzi declară despre faptul că trece de la starea de luptă strategică la cea de ofensivă decisivă.

Da, dacă doriţi, aceasta este o mobilizare electorală!

Chiar dacă Ghimpu şi Filat încearcă să evite alegerile democratice, ascunzînd cu laşitate şi data cînd va fi dizolvat Parlamentul, şi cea cînd poporul îşi va exercita dreptul de vot. Acest joc “de-a v-aţi ascunselea” să rămînă pe conştiinţa lor. Noi cunoaştem că lupta nu are loc în ziua alegerilor, ci în fiecare zi. În fiecare — sau noi vom pleca capul în faţa acestui regim, sau vom demonstra că poporul nostru este demn de libertate şi capabil să o apere pe aceasta. Folosindu-ne de toate drepturile noastre democratice, bazîndu-ne pe lege şi pe valorile noastre, noi declarăm din zi în zi: nici un pas înapoi!

Nici un pas înapoi în independenţa noastră! În democraţia noastră!

Nici un pas înapoi în protecţia socială!

A venit timpul protestelor! A venit timpul măsurilor active! Fiecare caz de represiune, de concedieri ilegale, de închidere a mijloacelor mass-media, în orice regiune a Moldovei, se va solda cu acţiuni de răspuns din partea noastră. Arcul nemulţumirii se strînge cu fiece zi, cu fiece oră. Activiştii partidului nostru, reprezentanţii Comitetelor raionale şi municipale, care stau în această sală, de astăzi, împreună cu Comitetul Central al Partidului Comuniştilor, trebuie să devină coordonatorii principali al acestor acţiuni. Să nu lăsăm mîinile în jos, să nu mai răbdăm nici o zi. Luaţi împreună iniţiativa în mîinile dumneavoastră, extindeţi-vă cercul adepţilor şi nu vă temeţi de nimic. Astăzi puterea ne-a lipsit de posibilitatea de a fi moldoveni, mîine ne va lipsi de dreptul de a fi oameni.

Însă noi nu sîntem nişte revanşişti răzbunători, care visează cu ardoare să se întoarcă la putere, de dragul puterii. Nu! Nu se poate intra de două ori în unul şi acelaşi rîu. Deja este absolut clar că a venit timpul unui proiect social nou pentru Republica Moldova. A venit timpul unor propuneri noi constructive — şi în ce priveşte modalităţile de dezvoltare de mai departe a economiei noastre, şi a sferei sociale, şi a învăţămîntului, şi a dezvoltării regionale, şi a energeticii, şi a tehnologiilor noi, şi a căutării unui fundament sigur pentru consolidarea naţională. Timpul alarmant şi extrem de greu al crizei politice necesită răspunsuri nestandart la veşnicele probleme — ridicarea calităţii vieţii, solicită instrumente noi de modernizare a Republicii Moldova.

Anume de aceea Partidul Comuniştilor se simte foarte responsabil de prezentarea, pentru examinarea întregii societăţi, a unui asemenea proiect în timpul cel mai apropiat. Şi noi urmează să ne întîlnim în săptămînile următoare, într-o componenţă cu mult mai mare, pentru a da o apreciere politică acelui set de idei şi planuri cu care Partidul Comuniştilor se va îndrepta spre putere.

Stimaţi tovarăşi!

Deja s-au distrus multe, însă noi sîntem capabili, de fiecare dată, să începem totul de pe o foaie albă. Principalul e ca noi cu dumneavoastră să credem în succesul nostru şi să ţinem minte şi despre cele trei lecţii pe care a trebuit să le învăţăm în ultimul timp.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet