Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Adresarea D-lui V. Voronin, deputat în Parlament şi ex-Preşedinte al RM către structurile europene şi misiunile diplomatice acreditate în RM

|versiune pentru tipar||
PCRM / 3 martie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova
Consiliul Europei
Comisia Europeană
Misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova

Republica Moldova de la proclamarea independenţei, dar mai substanţial de la aderarea la Consiliul Europei şi ratificarea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a depus eforturi constante şi susţinute pentru edificarea şi consolidarea democraţiei, statului de drept şi supremaţiei legii. Una din condiţiile indispensabile pentru asigurarea respectării acestor valori constituie, prin definiţie, asigurarea separării puterilor în stat, garantării actului justiţiei bazat pe principiul de independenţă, inamovibilitate, care exclude orice interferenţă nejustificată asupra puterii judecătoreşti.

O justiţie independentă, imună în faţa oricăror tentative de amestec din exterior, constituie o valoare comună a democraţiilor europene şi în acest context Republica Moldova a întreprins o serie de măsuri, chiar şi de ordin legislativ, pentru consolidarea sistemului judecătoresc şi asigurarea independenţei justiţiei. Aceste acţiuni au fost realizate şi sincronizate într-o strînsă cooperare cu structurile de specialitate ale Consiliului Europei.

În pofida celor realizate, asistăm, astăzi, la derularea unei acţiuni de amploare de natură să compromită, în ansamblu, puterea judecătorească.

Profitînd de o interpretare eronată, pe larg răspîndită de anumite grupuri mediatice preponderent afiliate politic, a unor expuneri rupte din contextul discursului Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, rostit în cadrul Adunării Anuale a judecătorilor, care a resuscitat dezbateri de ordin politic în cadrul şedinţei Parlamentului din 26 februarie curent, majoritatea parlamentară a demarat cu desăvîrşire un proces demonstrativ de “execuţie publică” a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie. Pe ordinea de zi a Parlamentului fiind inclusă chestiunea privind demiterea Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie din funcţie.

Subiectul demiterii Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie este o chestiune destul de sensibilă care urmează să fie abordată cu maximă seriozitate, diligenţă, dar în consecinţă urmărim, în realitate, realizarea unor interese de grup cu scopul “decapitării” pe motive absolut superficiale şi răzbunătoare a exponentului instanţei supreme judecătoreşti din stat. Univoc susţinem că există carenţe importante în sistemul judecătoresc, la înfăptuirea actului de justiţie şi în mod evident orice magistrat poate fi supus criticilor, chiar şi un magistrat de rang înalt, în persoana Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, însă pretextul oricărei critici în mass-media nu trebuie să îl favorizeze pe cineva şi să-i dea motive pentru demiterea acestuia din funcţie, prin derogare de la normele constituţionale. Mai grav este faptul că scandalul din presă este instrumentat, regizat şi dirijat de către directorul şi redactorul-şef al ziarului “Timpul de dimineaţă” care, poate prin coincidenţă, este şi tatăl actualului ministru al justiţiei şi prim-vicepreşedinte al unui partid din alianţa de guvernămînt. Pentru toţi este clar că se pune la cale o acţiune de înlăturare arbitrară din funcţie a actualului Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi totodată se exercită o formă de intimidare şi de presiune, în ansamblu, asupra sistemului judecătoresc.

Iniţierea procedurii demiterii Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie de majoritatea parlamentară pe un motiv artificial, care nu se fundamentează, sub nici o formă, prin prisma Constituţiei Republicii Moldova, şi care reprezintă o modalitate care vine în contradicţie cu principiile Cartei Europene privind statutul judecătorilor, în care se recomandă inter alia că măsurile faţă de magistraţi trebuie să fie luate cu o atenţie deosebită, de o manieră în care să se determine limitativ cauzele acestor măsuri, care urmează a fi verificate de o autoritate independentă. În acest context, unica autoritate abilitată, în lumina articolului 123 alin. (1) coraborate cu prevederile articolului 116 alin. (4) din Constituţie, să prezinte propuneri privind numirea sau demiterea Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie constituie, în exclusivitate, Consiliul Superior al Magistraturii. Actul Parlamentului, în asemenea circumstanţe, fiind unul subsidiar, şi luînd în considerare prevederile constituţionale s-ar prezuma că acesta se exercită pur formal.

În consecinţă, acţiunile nejustificate, nechibzuite ale majorităţii parlamentare, descrise mai sus, aduc atingere independenţei şi imparţialităţii sistemului judecătoresc în general, şi în mod concret, diminuează tendeţios autoritatea Consiliului Superior al Magistraturii. Această atitudine de imixtiune în puterea judecătorească comportă semnele unei abordări directe ce ar conţine în sine toate circumstanţele de a presupune încălcarea articolului 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Cu cea mai înaltă consideraţie,

Vladimir VORONIN,
Deputat,
ex-Preşedinte al Republicii Moldova
Declaraţia PCRM privind audierea Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie în Parlament Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova