Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova condamnă ascensiunea cu care actuala guvernare continuă şirul acţiunilor ilegale şi atacurile asupra principiilor democratice şi statului de drept.
După insinuările şi învinuirile absolut neîntemeiate şi neprobate de falsificare a rezultatelor alegerilor din 5 aprilie 2009, după pregătirea şi tentativa de lovitură de stat, după devastarea şi jefuirea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului din 7 aprilie 2009, în pofida faptului că comisiile de anchetă speciale create în vederea investigării circumstanţelor acelor acţiuni tragice nu şi-au prezentat concluzile, urmărirea penală pe aceste cazuri nu a fost finisată iar persoanele vinovate încă nu au fost identificate, guvernarea actuală, în mod fariseic, a iniţiat edificarea unui monument al eroilor din 7 aprilie 2009, concomitent, iniţiind şi atacuri vehemente îndreptate împotriva sutelor de colaboratori ai organelor afacerilor interne care sacrificîndu-se au apărat ordinea publică şi regimul constituţional al Reublicii Moldova.
Guvernarea actuală manifestă un cinism nemaivăzut: care insistent presează (deschis şi voalat) organele de drept în vederea tragerii la răspundere penală fosta conducere a MAI şi colaboratorii poliţiei pentru că nu au luat măsurile cuvenite în privinţa vinovaţilor pentru acţiunile barbare şi nelegitime aprilie 2009.
PCRM condamnă acţiunile organelor de urmărire penale care, fiind dirijate şi presate în mod evident de către guvernare, în mod deliberat au concentrat pîrghiile represive împotriva colaboratorilor poliţiei, care în mod adecvat şi-au îndeplinit obligaţiunile funcţionale pentru a diminua şi stopa acţiunile criminale ale mulţimii dezlănţuite şi au dat dovadă de autojertfire, neadmiţînd victime printre participanţii la tulburările în masă din acea zi.
În mod paradoxal se urmăreşte scopul de a inversa situaţia, de a-i scoate basma curată pe organizatorii şi executorii actelor criminale de vandalism şi de a-i pedepsi pe cei nevinovaţi care, cu preţul vieţii şi sănătăţii au întreprins măsuri necesare pentru stoparea acelor acţiuni ilegale şi nu au admis vărsări de sînge în rîndul copiilor. Sute de poliţişti au fost grav traumatizaţi la 7 aprilie 2009, ca mai apoi să fie defăimaţi şi ponegriţi, pe cînd persoanele care, cu adevărat, se fac culpabile de vandalizarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei nu sînt trase la răspundere, ba mai mult se încearcă a fi eroizaţi prin edificarea unui monument care, în mod evident, va avea consecinţe grave prin divizarea totală a societăţii.
Se face evidentă poziţia actualei guvernări de a răsplăti în aşa mod eforturile rătăcite ale celor care prin acţiuni ilicite şi antidemocratice au contribuit la venirea la putere a acestor formaţiuni politice.
PCRM cere în mod hotărît de la actuala guvernare să înceteze imediat derapajul antidemocratic, să pună capăt terorizării nelegitime a colaboratorilor poliţiei, să urgenteze investigarea obiectivă şi identificarea legitimă şi probată a vinovaţilor pentru acţiunile din 7 aprilie 2009, să înceteze profanarea bunului simţ la tratarea şi aprecierea respectivelor evenimente şi propagarea şi inveşnicirea unor false semnificaţii.
Serviciul de presă al PCRM