Stimaţi membri ai comisiei,

Nu voi răspunde la întrebările dumneavoastră. Şi nu din cauza că această poziţie a mea demonstrează lipsa de respect faţă de dumneavoastră. Cunoaşteţi că Partidul Comuniştilor a fost iniţiatorul creării acestei comisii şi a investigaţiei parlamentare independente. Noi de nenumărate ori ne-am exprimat indignarea faţă de tergiversarea organizării acestei comisii, precum şi pauzele îndelungate în activitatea ei. Din aceste considerente, cointeresarea în stabilirea adevărului faţă de acele evenimente dramatice m-au impus să fac acest demers specific.

Mie şi nu doar, mi s-a creat impresia că comisia, în esenţa, în înţelegerea şi aprecierea evenimentelor din 6–7 aprilie se mişcă pe aceeaşi albie pe care îşi desfăşoară activitatea instituţiile represive şi propagandistice ale actualei guvernări. În loc să fie efectuată analiza detaliată a celor întîmplate, eroizarea devastatorilor, aprecierea emoţională a evenimentelor ca fiind un punct de cotitură pozitiv în istoria noastră, mitologizarea şi încîlcirea urmelor.

Eu voi răspunde la întrebările dumneavoastră, stimaţi colegi deputaţi, doar atunci cînd în calitate de deputat al Parlamentului voi auzi răspunsuri clare şi concrete la unele întrebări. Atunci cînd voi auzi aceste răspunsuri nu doar de la dumneavoastră, dar şi de la liderii acelor partide politice, care astăzi au creat guvernarea. Şi fiţi de acord că am dreptul la o asemenea poziţie.

Întrebări nu sînt multe.

Prima întrebare. Pot fi oare considerate aceste evenimente ca protest spontan, în situaţia în care data, ora şi locul evenimentelor erau cunoscute din timp organizatorilor protestelor din Piaţa Marii Adunări Naţionale? Dumneavoastră dispuneţi de informaţia că Partidul Liberal Democrat organiza în mod regulat flaş-moburi şi pichetări cu indicarea datei căderii regimului. Şi această dată era 7 aprilie. Cunoaşteţi bine că Partidul Liberal Democrat a rezervat Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru organizarea protestelor împotriva rezultatelor alegerilor. Mai mul ca atît, de la bun început organizatorii indicau că se propune a protesta împotriva falsificării voinţei poporului. Şi această organizare a protestelor avea loc nu doar pînă la anunţarea rezultatelor de către Comisia Electorală Centrală, dar şi cu mult timp înainte de data alegerilor.

A doua întrebare. Dacă organizatorii protestelor ştiau că vor scoate tineretul în baza unor învinuiri atît de grave împotriva guvernării, atunci care era planul lor? Fiţi de acord ca ar fi o prostie să vorbim despre faptul că nu exista nici un plan. Cu ce urmau să se finiseze protestele împotriva falsificării rezultatelor alegerilor? Declaraţia prealabilă privind organizarea protestelor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, depusă de PLDM cu o săptămînă înainte de alegeri, indica un interval întreg de timp pentru proteste — de pe 6 aprilie pînă pe 20 aprilie. Ce urma să se întîmple pe 21 aprilie?

A treia întrebare. Experienţa aşa numitor revoluţii colore demonstrează că un semnal specific pentru nemulţumiri populare faţă de alegerile furate este aprecierea negativă a unor asemenea alegeri din partea observatorilor internaţionali şi europeni. În cazul nostru, semnal pentru organizarea protestelor a fost tocmai invers, aprecierea internaţională pozitivă a alegerilor din Moldova, ca fiind democratice. Înseamnă oare aceasta, că organizatorii protestelor de la bun început nu erau interesaţi doar în faptul caracterului democratic al alegerilor, dar şi de opinia instituţiilor internaţionale, responsabile de monitorizarea şi aprecierea procesului electoral? Înseamnă oare aceasta, că organizatorii de la bun început erau gata să-şi realizeze scenariul său de protest, ne bazîndu-se pe apelarea la lege, drept şi normele europene?

A patra întrebare. Noi ţinem mite faptul că au fost multiple insinuări cu caracter diferit precum că înşişi comuniştii au organizat protestele şi devastările pe 6–7 aprilie. Dar astăzi organele de drept sînt în mîinile noii guvernări. Şi nouă tuturor ne este interesant de ce nu este efectuată cercetarea prealabilă deschisă faţă de toate acele persoane care sînt bine cunoscuţi tuturor ca fiind participanţi activi în evenimentele din 7 aprilie? Eu vorbesc şi despre aşa numiţii stegari care au pus steagurile Uniunii Europene şi a României pe clădirile Parlamentului şi a Administraţiei Preşedintelui, despre acei care în baza multiplelor date ale cronicilor video comanda cu ei. Eu vorbesc despre cei care cu adevărat provocau tineretul spre devastări şi asalt. Eu nu înţeleg de ce nu este efectuată ancheta prealabilă a persoanelor care au purtat negocieri în numele protestatarilor cu deputaţii din Parlament. Cine sînt aceste persoane? Eu nu înţeleg de ce pînă astăzi nu sînt interogaţi în calitate de martori toţi acei deputaţi (inclusiv din partea PCRM), care erau blocaţi în clădirea Parlamentului? Ce ei sînt martori de prisos?

A cincea întrebare. Eu de nenumărate ori am spus şi despre aceasta spuneam nu doar eu, că în ziua de 7 aprilie a avut loc un atac cibernetic asupra serverului Administraţiei Prezidenţiale de pe 12 mii de adrese, care a dus la scoaterea din funcţiune a acestuia. Toate materialele pe această chestiune sînt la Serviciul de Informaţii şi Securitate, inclusiv şi lista adreselor de pe care au fost efectuate aceste operaţiuni.

Atacul cibernetic a avut loc şi pe data de 8 aprilie. Profesioniştii în domeniu afirmă univoc că asemenea atacuri cibernetice sînt pregătite cu mult timp înainte de săvîrşirea propriu zis a acestora. Scopul acestora este — paralizarea reţelelor de comunicare, a poştei electronice, excluderea accesului la reţeaua globală a autorităţilor publice. Şi asemenea atacuri cibernetice cu certitudine nu se aseamănă cu nişte acţiuni de protest spontane în piaţă. Întrebara mea este — de ce este exclusă cu totul în cadrul procesului de examinare şi apreciere a evenimentelor din 6–7 aprilie această dovadă incriminatoare care demonstreză caracterul organizat al evenimentelor de anul trecut? Nu este pe placul cuiva? Nu se încadrează în sarcinile de eroizare şi mitologizare a Marei Revoluţii Democratice din Aprilie? Îi transformă pe liderii actuali în nişte mercenari patetici, în complici ai unor comandatari mult mai serioşi?

Întrebarea a şasea. O îngijorare deosebită o epxrimăm în legătură cu atidudinea anchetei cu privire la colaboratorii ordinii publice. Evident, nu poate fi exclusă versiunea unor greşeli, a lipsei în unele cazuri a coerenţei în acţiuni, poate chiar şi a unor cazuri separate de neglijenţă. În acelaşi timp este absolut cinică, lispită de ruşine, dar şi periculoasă acestă dorinţă de a găsi în persoana poliţiştilor “ţapi ispăşitori”, care, cu riscul sănătăţii, dar şi propriei vieţi au făcut tot posibilul pentru apărarea ordinii constituţionale, asigurînd ordinea publică în acele zile. În opinia mea, asemenea comportament nu indică altceva, decît o tentativă de răzbunare şi intimidare a poliţiştilor. În acest context, aş dori să aflu, dacă dumneavoastră consideraţi că o asemenea “execuţie cetăţenească” este permisă într-o societate democratică? Oare nu sînteţi de părerea că o asemenea atitudine faţă de reprezentanţii colaboratorilor ordinii publice duce mai cu seamă la încordări în societate, demoralizare a organelor de ocrotire a normelor de drept şi nihilism juridic, dar nu spre identificarea adevărului şi refacerea dreptăţii?

Întrebarea a şaptea. Nu înţeleg pentru ce mai lucrează această comisie? De ce este necesară această imitare a activităţilor, dacă toate răspunsurile la întrebări sînt date de guvernarea actuală. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a dat clar aprecierea evenimentelor din 7 aprilie 2009, ca fiind o “revoluţie”, recunoscînd totodată faptul existenţei jertfelor omeneşti ca fiind justificate şi necesare. Vlad Filat, după cum am aflat recent cu toţii, a dus negocieri cu reprezentanţii organizaţiei ultra-radicale de dreapta “Noua Dreaptă”, în ajunul evenimentelor din 6–7 aprilie, convenind participarea combatabţilor acestei structuri în viitoarele evenimente . Numai acest singur fapt ar fi fost sufiecient pentru a fi solicitat să se prezinte la procuratură. Cu toate acestea asemenea chemări la procuratură a lui Filat astăzi nu sînt. În acelaşi context, comisia dumneavoastră demonstrează lipsa de independenţă şi incapacitate de a se mişca înainte în explicarea evenimentelor tragice din 6–7 aprilie.

Şi acum dacă îmi permiteţi — o mică concluzie. Iată, cum de fapt stau lucrurile după un an de zile. Liderii partidelor, prognozînd înfrîngerea evidentă în alegeri, cu o săptămînă înainte de desfăşurarea acestora pregătesc oamenii pentru a ieşi în stradă. Autorităţile în mod provocator sînt învinuite de falsificarea alegerilor de către aceste partide, care la rîndul lor ştiu sigur că nu vor trebui să demonstreze învinuirile aduse, dar şi să răspundă pentru acestea. În acelaşi timp o asemenea învinuire este ca un semnal de alarmă pentru toţi cei care vor ieşi: cu această guvernare poţi face orice îţi doreşti! Organizatorii sînt absolut dezinteresaţi în procesul de desfăşurare a alegerilor propriu zise. Ei la fel nu sînt interesaţi de opinia experţilor şi instituţiilor internaţionale, pe ei nu îi interesează cadrul legal. Şi toate acestea dintr-un singur considerent, planul deja elaborat de aceştia nu presupunea evoluţii ale evenimentelor în limitele cadrului legal. Aceştia nu au fost opriţi nici de opinia observatorilor internaţionali, nici de lipsa datelor finale de la CEC. În spatele acestora erau acele persoane şi grupuri, care au organizat atacurile cibernetice asupra serverelor instituţiilor de stat, acei care au fost pregătiţi ca acest haos şi fărădelege să fie prezentat ca fiind o revoluţie. Adică un fel de — războiul le va ierta pe toate!

Ei au mizat pe faptul că autorităţile vor apăra cu desăvîrşire clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei şi se vor prăbuşi în ruinele acestora. Ei au mizat pe faptul că autorităţile vor încerca să suprime prin aplicarea forţei această înscenare a mîniei poporului cu forţa şi se vor discredita prin vărsare de sînge.

Dar, nu a fost să fie aşa.

În acelaşi timp, astăzi, cei care se află la guvernare, se mîndresc cu ceea ce s-a întîmplat. Se mîndresc cu faptul că Băsescu numeşte pogromul din 7 aprilie drept revoluţie. Dar mai este un mic detaliu care rămîne pe agenda zilei, inclusiv şi în activitatea acestei comisii. Marele pogrom din aprilie a început cu o mare minciună — fraudarea alegerilor din 5 aprilie 2009. Deja un an a trecut, dar regimul liberal nu a prezentat nici o dovadă cît de mică a faptului acestor învinuiri monstruoase şi provocatoare. Iar minciunoşii şi provocatorii guvernează acum această ţară, vorbesc despre democraţie şi jertfele acesteia. A venit timpul să oprim toate acestea.

Pînă cînd toţi ei nu vor aduce scuze pentru minciună, pînă cînd ei nu vor răspunde inclusiv în faţa acestei comisii la toate întrebările pe care le-aţi auzit acum, nu putem fi siguri în viitorul democraţiei, dar şi indipendenţei statului nostru. Să trăieşti conform principiului “războiul le va ierta pe toate” şi “învingătorii nu sînt judecaţi” — este periculos. Învingătorii pot fi judecaţi. În special, dacă este vorba despre cei care încearcă să învingă democraţia.

Vă mulţumesc pentru atenţie

Sursa: www.pcrm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet