Stimaţi tovarăşi!

Evenimentele se dezvoltă atît de vertiginos, încît plenara noastră de astăzi, consacrată totalurilor campaniei de boicotare a referendumului, se transformă în esenţă într-o plenară electorală. Iar ultima campanie electorală care a avut loc vara a fost un fel de dezmorţire preelectorală.

Noi urmează ceva mai tîrziu, într-o atmosferă liniştită, să conştientizăm adevărata însemnătate istorică a datei de 5 septembrie 2010. Însă deja acum este clar că aceasta nu este, pur şi simplu, o victorie, ci este o victorie fantastică în sensul direct. A cîştiga boicotarea referendumului a fost cu mult mai complicat decît orice alegeri parlamentare trecute. Însă şi dumneavoastră apreciaţi aproximativ la fel bilanţul celor întîmplate. PCRM nu a dus lupta cu patru partide ale Alianţei, ci cu peste 20 de partide care s-au pronunţat în apărarea referendumului, cu toate posturile de televiziune, cu prezenţa informaţională gigantică a tuturor adepţilor referendumului în mijloacele mass-media, cu resursa administrativă dură şi cu samavolnicia poliţiştilor, cu manipularea opiniei publice, cu ajutorul a diferite sondaje sociologice, cu o susţinere totală şi impunătoare de peste hotare oferită organizatorilor referendumului. Încă unul din oponenţii noştri invizibili a fost concepţia formată în masă în societate pe parcursul a mulţi ani că alegerile directe înseamnă ceva bine. Atunci cînd am luat decizia privind boicotarea, pentru majoritatea membrilor Comitetului nostru Central aceasta părea mai degrabă un act de salvare a conştiinţei politice a partidului nostru, decît un procedeu tehnologic victorios. Însă şi în respectiva situaţie disperată noi am cîştigat. Eu obişnuiesc să spun: “noi am cîştigat” şi desigur că nu am în vedere numai partidul nostru. Noi sîntem toate acele 70% care au refuzat să meargă la referendum. Însă cu toate acestea, desigur că este şi victoria partidului nostru. Nu ar fi existat un asemenea rezultat, dacă noi, comuniştii, nu am fi lucrat surprinzător de exact, cu scop sigur şi organizat. Şi cîmuitorii din Alianţă pot să dea vina pentru înfrîngere pe timpul de afară, pe mijloacele mass-media, pe minorităţile naţionale, unii pe alţii, însă noi cu dumneavoastră cunoaştem că acesta este rezultatul unei munci enorme, foarte minuţioase desfăşurată de partidul nostru. Şi totodată a muncii desfăşurate nu numai şi nu atît în perioada referendumului, cît pe parcursul întregului an care a trecut.

De ce Alianţa a reuşit să ducă la eşuarea celei mai populare idei în rîndul poporului — ideea alegerilor directe? Şi, pe de altă parte, de ce comuniştilor le-a reuşit boicotarea?

Eu consider că totul este simplu: esenţa nu constă în idei, problema e cine le sonorizează pe acestea. Să fie măcar şi de trei ori alegerea directă a preşedintelui agreată în rîndul poporului, însă dacă aceasta este impusă de politicieni care au dat faliment, dacă contrabandiştii şi trădătorii intereselor de stat sînt cei ce te cheamă în viitorul luminos, e puţin probabil că se va găsi vreun popor care să le urmeze apelurile. Şi dimpotrivă, dacă politicienii au cîştigat nu numai autoritatea, dar şi dragostea poporului, ei pot chema spre scopurile cele mai irealizabile şi, mai mult decît atît, pot atinge aceste scopuri. Logica noastră este simplă. Conţinutul propagandei noastre a fost onest, fără nici un fel de elemente de viclenie, iar tehnologia luptei noastre pentru boicot, în general, i-a luat prin surprindere pe oponenţii noştri.

Toată ţara a văzut că pe parcursul unui întreg an, partidul nostru a luptat nu numai pentru interesele sociale, nu numai împotriva banditismului politic şi a trădării naţionale. Partidul nostru a luptat pentru lege, pentru democraţie, pentru Constituţie. Pentru prima dată pentru întreaga societate moldovenească a devenit clar cît de indestructibile sînt aceste categorii abstracte, în ce măsură implementarea lor practică atinge interesele oamenilor simpli. Societatea moldovenească în acest an s-a ridicat la cel mai înalt nivel al înţelegerii practice şi înţelegerii unor asemenea lucruri, care, în alte cazuri, se coc zeci de ani. Pentru prima dată cuvintele democraţie, independenţă şi dreptate au devenit sinonime, au devenit o gură de aer pentru sute de mii de cetăţeni de-ai noştri. Şi pentru prima dată aceste valori au început a fi direct legate anume de lupta fără de compromisuri desfăşurată de Partidul Comuniştilor, de idealurile sale, de poziţia sa politico-strategică. Toţi au văzut că numai acest partid nu se lasă influenţat de oscilaţiile de moment, nu îşi comercializează postulatele morale şi teoretice, luptă stoic pentru acestea, consecvent, dur, mergînd uneori la un risc nebun. Niciodată cuvîntul “democraţie” nu va deveni întruchiparea a ceea ce promovează partidele actualului regim. Moldova le-a refuzat dreptul de a se numi democraţi. Pentru că a fi democrat în Moldova acum înseamnă a fi adeptul legii şi al dreptului majorităţii, adept al statalităţii şi Constituţiei. Alianţa şi-a cultivat definitiv reputaţia unei forţe antisociale, antidemocratice şi antistatale, capabilă numai de sperietori, de falsificări, de încălcarea legislaţiei electorale, de schimbarea regulilor de joc în timpul jocului, capabilă, de dragul scopurilor sale josnice, să trimită forţat la referendum şi funcţionarii de stat, şi femeile însărcinate din Centrul Mamei şi a Copilului, şi pe bolnavii de cancer din Institutul Oncologic.

Noi am abordat campania de boicotare anume ţinînd cont de această reputaţie a Alianţei, astăzi deja este clar cît de corectă s-a dovedit anume această strategie de boicotare şi nu diferite variante în ce priveşte referendumul. Boicotul a avut un avantaj foarte serios. Prezenţa la urnele de vot este practic imposibilă de falsificat, spre deosebire de conţinutul urnelor electorale. Încercările puterii de a majora prezenţa în ziua votării, pe contul a tot felul de “carusele” şi liste suplimentare, numai au înrăutăţit situaţia. Un număr mărit al listelor suplimentare s-a soldat cu reducerea normelor de participare. Puterea a nimerit în propria capcană.

Însă principalul e că noi am reuşit să aducem clar alegătorilor cîteva idei simple. Idei despre aceea că referendumul este modalitatea de eschivare de la alegerile parlamentare. Despre aceea că referendumul este modalitatea de a păstra acest cvartet la guvernare pentru o perioadă nedeterminată de timp. Am demonstrat că referendumul nu este un adevărat plebiscit al poporului, că acesta nu este referendumul NOSTRU, că este referendumul LOR, cu care ei vor putea împinge Moldova în NATO şi în România, în mormînt. Şi noi am vorbit şi despre aceea că doar boicotarea referendumului va impune Alianţa de la guvernare să dizolve parlamentul. Claritatea argumentării noastre ajungea uşor la alegători şi trezea susţinerea şi înţelegerea lor. E adevărat că trebuie să spunem că Alianţa ar fi reuşit să le distrugă într-o secundă pe acestea. Ar fi trebuit doar să anunţe data alegerilor, cel puţin, cu o zi înainte de referendum. Şi noi am fi pierdut total. Însă ei au ales altă tactică. Mai mult decît atît, lipsa oricărei decizii din partea puterii s-a dovedit a fi cel mai decisiv argument în folosul faptului că: comuniştii, într-adevăr, au dreptate. Această logică onestă a noastră a devenit un proiectil propagandistic sigur, căruia nu i s-au putut opune toate forţele regimului. În afară de recurgerea la minciuni şi comentarii neclare. E important că noi am reuşit să facem totul pentru a nu transforma tema referendumului în problema politică principală a ţării noastre. Noi nu ne-am lăsat influenţaţi de provocările politice ale regimului, care au împînzit toată ţara cu bilborduri, iar mijloacele de informare în masă — cu tot felul de spoturi audio şi video. Intriga a eşuat. Fără participarea noastră activă în respectivul duel PR, unghiul de discutare a acestei teme s-a dovedit a fi destul de jos. În sensul dat, noi am făcut totalmente faţă sarcinilor de demobilizare şi demotivare a adepţilor referendumului şi nu am dat motive nici măcar pentru aţîţarea unui azart obişnuit, sportiv. Noi am mers pe altă cale. Destul de novatoare în situaţia creată. Noi am mers pe calea declaraţiilor, afirmaţiilor în susţinerea boicotării referendumului, emise de către organele administraţiei publice locale, adunări, organizaţii obşteşti. Trebuie să spunem că şi aici am riscat serios. Mai ales chiar la începutul acestei campanii. Pentru că Alianţa putea opune rezistenţă rîuleţului la început timid al declaraţiilor noastre, prin sute de declaraţii proprii, în susţinerea referendumului. Faptul că ei nu s-au dovedit a fi capabili nici măcar de acest lucru a devenit temeiul cel mai puternic pentru mobilizarea tuturor adversarilor activi ai referendumului. Iar atunci cînd numărul declaraţiilor noastre a depăşit cifra de 200, a apărut efectul nesupunerii în masă faţă de putere, al cărui impact a influenţat foarte serios asupra poziţiei majorităţii cetăţenilor noştri. Tot partidul nostru trebuie să exprime cuvinte de recunoştinţă şi exploratorilor acestei campanii deloc uşoare — tovarăşilor noştri din Găgăuzia şi Bălţi, adepţilor noştri din Consiliul orăşenesc Basarabeasca. Faţă de aceştia din urmă, regimul de la guvernare a aplicat arma sa cea mai necruţătoare — dizolvarea organului local al puterii. Este un caz fără precedent în practica europeană. Despre aceea că declaraţia s-a dovedit, într-adevăr, a fi un instrument eficient de influenţă vorbesc faptele. Din peste 200 declaraţii, care au răsunat în teritorii, numai în 21 de localităţi procentul de participare la referendum a fost de peste 33%. Aceasta vorbeşte despre rolul foarte mare al aleşilor noştri locali, precum şi despre necesitatea unei analize minuţioase a procesului de selectare şi înaintare a cadrelor pentru aceste funcţii. Fracţiunea noastră a lucrat foarte calitativ. Eu cred că nu există nici o îndoială că aceasta este cea mai profesionistă componenţă a fracţiunii noastre parlamentare din toţi anii aflării noastre în organul legislativ. În acest an fracţiunea a testat practic toate modalităţile luptei politice — de la cele parlamentare pînă la acţiunile cu impact direct. În ce priveşte boicotarea referendumului, aici tovarăşii noştri încă o dată s-au manifestat foarte convingător. Sute de întîlniri, cîte cinci-şase întrevederi pentru un singur deputat — acesta este un efort foarte mare politic, intelectual şi fizic, dacă vreţi. Odată cu dezbaterile televizate şi cele radio, fără a se feri de orice lucru — nici de cel alb, nici de cel negru — deputaţii noştri au reuşit să ridice raioanele şi să obţină imposibilul. Este foarte important că această muncă a avut loc în coordonare strînsă cu comitetele raionale de partid. Şi, repet, toate acestea se realizau pe un val surprinzător al sincerităţii şi responsabilităţii extraordinare. În sensul dat vorbesc şi următoarele cifre. Acestea sînt rezultatele vizitelor efectuate de către reprezentanţii CR cu o săptămînă înainte de referendum. Este interesant să comparăm aceste rezultate cu realitatea. Bălţenii în ajunul referendumului au declarat că la ei vor ieşi la urne 19,2%, în realitate au ieşit 18,9%; Basarabeasca presupunea o prezenţă de 25%, au ieşit 28%; Bricenii — 36,61%, au ieşit — 27%; Cahul prezenta datele pentru 34,8%, au ieşit puţin peste 30%; cei din Căuşeni vorbeau de cifra de 32%, au ieşit însă 29%, Glodenii avertizau de 30%, însă au ieşit 27%, la Hînceşti au recunoscut sincer că vor participa 37%, însă în realitate numărul acestora a fost de 35%. Şi tot aşa în continuare, aproximativ în acelaşi spirit. Cifrele sînt foarte interesante. În primul rînd, ele vorbesc despre aceea că CR de partid s-au învăţat să prognozeze şi să aprecieze rezultatele muncii politice obşteşti. Recunosc că eu personal reacţionam cu neîncredere la aceste rezultate aparte pe localităţi şi per ansamblu pe ţară, ca la un fel de înfrumuseţare a situaţiei. Însă realitatea s-a dovedit a fi alta. Să mai spună acum neprietenii noştri că, chipurile, noi, comuniştii, nu am presupus nici singuri un asemenea rezultat. În afară de aceasta, s-a făcut totul pentru un asemenea rezultat imposibil. Astfel sondajele noastre interne de partid i-au făcut de ruşine pe toţi aceşti prognozatori în trecere, tot felul de sociologi şi astrologi.

În acest context, aş vrea să mai abordez o problemă, pe care noi cu dumneavoastră nu am discutat-o niciodată, însă despre care s-a vorbit, s-au scris scenarii şi variante. Imaginaţi-vă că dintr-odată se află că referendumul a trecut cu succes. Şi nu cu o prezenţă de 40%, ci cu 34%. Pe fundalul tuturor încălcărilor fără de precedent care au avut loc, pe care şi le-a permis puterea, pe fundalul presiunii administrative şi violenţei, la care a recurs regimul în ziua votării, celelalte 64% se puteau considera înfrînte? Avea oare dreptul societatea să fie de acord cu un rezultat atît de îndoielnic din punctul de vedere al legitimităţii? Presupun că poporul nu ar fi iertat niciodată Partidul Comuniştilor, dacă acesta în situaţia dată nu i-ar fi scos în piaţă pe adepţii săi. Însă, slavă Domnului, totul s-a întîmplat altfel.

Şi în Moldova s-a produs o adevărată REVOLUŢIE DE NESUPUNERE. Poporul moldovenesc a emis sentinţa cea mai înjositoare şi mai grea pentru puterea în exerciţiu. Poporul a încetat să observe această putere. Şi voi spune, dragi tovarăşi, că acest popor, poporul nostru moldovenesc multinaţional a demonstrat că anume el merită respect nemărginit, că este demnă de respect înţelepciunea sa, voinţa sa pentru dreptate, pentru libertate, pentru adevărata independenţă. Şi noi, comuniştii, nu avem dreptul să nu profităm de acest avans gigantic, pe care poporul moldovenesc l-a transmis partidului nostru la 5 septembrie. E doar un avans care ne oferă şansa să fim la înălţimea noii noastre misiuni istorice.

Da, stimaţi tovarăşi, evenimentele se derulează cu o viteză uimitoare. Cum le-am vorbit deja alegătorilor noştri că îndată după eşuarea referendumului nu poate să nu urmeze dizolvarea parlamentului. Regimul se pare că s-a conformat cu aceasta. Reprezentanţii Alianţei deocamdată nu se pot înţelege doar în ce priveşte data exactă de dizolvare a parlamentului şi respectiv de stabilire a zilei alegerilor. Înainte de moarte nu te mai saturi de aer! Acum împotriva lor lucrează totul, de la bilbordurile, pe care le-au comandat pe trei luni înainte şi de pe care te privesc persoane cu o expresie evident neadecvată a feţei, pînă la o situaţie socială principial nouă. De ei nu se mai tem, pe ei au început a-i dispreţui. Şi acele măsuri istorice represive, la care ei tot mai încearcă să recurgă sînt o mărturie a slăbiciunii lor pe un cap. Totuşi, campania electorală care va începe degrabă ne cere cea mai înaltă mobilizare organizaţională. Ea ne cere înţelegerea acelor circumstanţe noi, care au apărut într-un an de aflare a noastră în opoziţie. Dacă cineva presupune că succesul electoral deja ne este asigurat, greşeşte profund. Dacă cineva contează pe aceea că PCRM se aşteaptă la un triumf garantat de modelul anului 2001, este o greşeală extrem de periculoasă. Rezultatul referendumului este aceeaşi revoluţie de nesupunere şi ne dă doar o şansă unicală pentru victorie, pentru o victorie ireversibilă pentru mulţi-mulţi ani înainte şi trebuie să ştim să profităm de această şansă.

La cea mai apropiată şedinţă a Comitetului Executiv Politic, noi vom stabili definitiv structura de conducere a campaniei electorale, componentele ideologice şi informaţionale ale acesteia, toate strategiile noastre. În acelaşi timp deja astăzi sînt destul de clare momentele principale, de care trebuie să ţinem cont la acest hotar al biografiei noastre de partid şi a statului.

Primul moment. Noi trebuie să înţelegem clar că PCRM nu tinde spre o revanşă politică primitivă. Nu poţi intra de două ori în unul şi acelaşi rîu. Noi într-un an am efectuat o muncă serioasă asupra propriilor greşeli şi nu am efectuat-o pentru a le repeta pe acelea care tocmai că nu ne-au permis să obţinem victoria. În acest an PCRM a venit cu un şir întreg de iniţiative şi idei pozitive, ne-am învăţat să-i unim pe cetăţenii noştri în marşuri sociale de multe mii de persoane, am învăţat să ducem un dialog cu adevărat deschis cu reprezentanţii societăţii civile. Noi avem foarte mulţi aliaţi noi — din rîndul intelectualităţii de orientare patriotică, din rîndul oponenţilor noştri deschişi, pînă nu demult. Anume de aceea la alegerile care urmează PCRM, în primul rînd, va merge cu o încărcătură pozitivă foarte mare, cu iniţiativele de a uni oamenii, de a-i consolida. Nu sîntem împinşi înainte de dorinţa de răzbunare, nu de dorinţa de a regla conturile cu oponenţii noştri, nu de dorinţa de a primi puterea de dragul puterii. Vedeţi şi dumneavoastră: soarta îi pedepseşte necruţător pe aceşti cîrmuitori! Nu, noi mergem spre putere ca un partid care se consideră promovatorul intereselor majorităţii societăţii noastre. Ca un partid, capabil să aplice aceste interese şi să formeze noi sarcini general-naţionale, ca un partid, care este gata să asculte şi să audă societatea, nu să-i impună acesteia schemele sale de cabinet de dezvoltare. Actuala noastră misiune este mai presus şi mai nobilă decît orice sarcini electorale. Noi nu vom avea parte de o banală încăierare egoistă pentru putere. Noi urmează în această campanie electorală să ridicăm majoritatea absolută a societăţii noastre la o treaptă totalmente nouă de dezvoltare a statalităţii. Revoluţia de nesupunere trebuie să se termine, nu am să mă tem de acest cuvînt, cu o revoluţie de stat. Adică cu o asemenea etapă, care pentru totdeauna va face imposibilă revenirea în viaţa noastră politică a cîrmuitorilor şi politicienilor unionişti. Numai o propunere nouă, pe termen lung, competitivă, făcută alegătorului, ne va permite să obţinem acest lucru. Noi încă în luna aprilie am ieşit cu această propunere, formulată ca “Proiect Moldovenesc”. Şi noi sîntem obligaţi, pînă la începerea campaniei electorale, să demonstrăm tot spre ce am mers în rezultatul discutării acelor idei care au fost pentru prima dată expuse în primăvara curentă. Trebuie să facem acest lucru nu numai cu invitarea doar a adepţilor noştri, dar şi a tuturor celor care sînt sincer interesaţi de viitorul Patriei noastre, inclusiv din rîndul oponenţilor noştri. Anume în baza acestui proiect naţional vom formula un program electoral vast, un program minimum, atitudinea faţă de care, cu o asemenea abordare, deja nu va mai fi ca cea faţă de programul majorităţii societăţii, ci, pur şi simplu ca faţă de un alt document îngust de partid.

Al doilea moment. Noi, în această campanie, trebuie să ne deschidem larg braţele pentru a căuta aliaţi şi adepţi. Eu nu vorbesc despre probleme primitiv înguste cum ar fi construirea a tot feluri de blocuri şi de alianţe între partide. Nu! Eu vorbesc despre aceea că, oricît de îndepărtate ne-ar fi ideile actualilor noştri oponenţi, inclusiv ei, noi nu trebuie să ne gîndim la aceasta, ci la copiii lor, la părinţi, la faptul că ei sînt cetăţenii noştri. Şi în activitatea noastră să reieşim anume din acest principiu. Noi trebuie să fim răbdători şi corecţi, noi trebuie să fim polul opus a tot ceea ce poporul urmăreşte cu groază în toată această perioadă de un an. Toată propaganda noastră trebuie să fie construită anume pe respectivele principii. Noi nu trebuie să mergem cu mărturisiri false de genul “băieţi, haideţi să fim prieteni!”, noi deja am văzut asemenea ceremonii de pacificator perfid, care vroia să pună capăt războiului politic, iar drept rezultat a devenit coparticipant al acestuia. Eu vorbesc despre cu totul altceva. Despre aceea că noi sîntem capabili să indicăm scopul spre care trebuie să meargă societatea noastră şi să putem explica fiecăruia posibilităţile sale de a fi participant în soluţionarea acestei sarcini ambiţioase. Este anume ceea ce aşteaptă Moldova activă şi contemporană.

Al treilea moment. Într-un an de aflare în opoziţie noi nu numai că am suportat pierderi în ce priveşte cadrele, nu numai că am devenit şi martori ai trădării tovarăşilor noştri. Dimpotrivă, noi am demonstrat că anume în partidul nostru acţionează o echipă organizată, tînără, cu scopuri bine propuse. O echipă care dispune de calităţi înalte militante, profesionale şi morale. O echi-pă în care nu există virusul liderismului, al neîncrederii reciproce, al geloziei şi intrigilor. O echipă pregătită pentru autojertfire şi totodată pregă-tită pentru o muncă constructivă enormă. Noi nu trebuie să uităm că puterea pe care o primim, responsabilitatea pe care urmează să o avem vor fi mai grele decît orice lanţuri. Datoria externă colosală, corupţia sălbatică şi puterea bandiţilor pe străzi, bugetul dezechilibrat, dar şi întreaga conducere de stat. Tuturor acestor probleme este în stare să le facă faţă numai o echipă curajoasă a novatorilor. Anume de aceea, noi trebuie să înaintăm această echipă, pe care să o încărcăm şi ajutăm maximal, demonstrînd deschis societăţii posibilităţile sale profesionale şi politice.

Stimaţi tovarăşi!

Fără îndoială că situaţia creată iese din cadrul bătăliilor electorale parcurse în trecut. Şi numai de noi depinde dacă vom putea sau nu să deschidem o pagină nouă şi luminoasă în istoria ţării noastre.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

/Ziarul “Comunistul” Nr. 35 (735) din 17 septembrie 2010/

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet