Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

PCRM este gata şi va apăra alegerea europeană a Moldovei

|versiune pentru tipar||
PCRM / 23 septembrie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Ex-preşedintele Moldovei, liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii grupului de lucru al Uniunii Europene pentru Europa de Est şi Asia Centrală (COEST), a dat asigurări oficialilor europeni că PCRM va apăra democraţia în Moldova în pofida tăcerii elocvente a instituţiilor europene.

În cadrul întrevederii, Vladimir Voronin şi-a exprimat îngrijorarea vizavi de lipsa de reacţie din partea diplomaţilor europeni la multiplele încălcări ale normelor democratice, care au loc în ultimul an în Moldova. “Presupun că doar dizolvarea Consiliului local din Basarabeasca ar fi destul pentru ca Moldova să fie exclusă din Consiliul Europei. Dar, nu a existat nici o reacţie din partea reprezentanţilor UE în apărarea standardelor europene în domeniul drepturilor omului şi în apărarea Legii Supreme în stat. Nici o declaraţie! Nici o exprimare de îngrijorare!”, a menţionat liderul comunist în cadrul întrevederii.

În context, V. Voronin a accentuat că partidul pe care îl conduce, care a demonstrat că se poate apăra singur, nu are nevoie de protecţie. “Noi avem nevoie să fie apărată alegerea noastră europeană”, a accentuat Vladimir Voronin, adăugînd că în Moldova nu poate să treacă neobservată tăcerea structurilor europene la suprimarea libertăţii mass-media, interogarea copiilor, intimidarea jurnaliştilor şi rearanjarea legislaţiei. “Mai mult ca atît, pe parcursul lunii trecute partidul nostru a trimis patru rapoarte cu privire la situaţia institutelor democratice din Moldova şi circa 50 de scrisori. Toate acestea au fost trimise la adresa reprezentanţelor diplomatice ale UE din Moldova. Nici la unul dintre aceste documente nu am primit răspuns. Nici la unul!”, a declarat V. Voronin.

Liderul comunist a mai menţionat în cadrul întrevederii că “acum întreaga societate moldovenească ar vrea să înţeleagă de partea cui este Europa: de partea principiilor democratice, sau dimpotrivă, Europa este de partea politicienilor, care doar vorbesc despre principiile democratice, iar în practică sînt strangulatori ai libertăţilor, protectori ai contrabandei la nivel de stat şi ai clanurilor oligarhe”.

“Aşa sau altfel, trebuie să cunoaşteţi că partidul nostru este gata şi va apăra alegerea europeană a Moldovei, vom apăra democraţia noastră nu doar contrar Alianţei pentru Integrare Europeană, dar şi contrar tăcerii elocvente a institutelor europene”, a rezumat liderul comuniştilor moldoveni, fostul Preşedinte al Moldovei, Vladimir Voronin, în cadrul întrevederii cu reprezentanţii grupului de lucru al Uniunii Europene pentru Europa de Est şi Asia Centrală (COEST).

Sursa: www.comunist.md

Declaraţia Comitetului Central al PCRM Discursul Preşedintelui PCRM, deputat în Parlament Vladimir Voronin în cadrul şedinţei Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului RM