Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dl. Asif CHAUDHRY

|versiune pentru tipar||
PCRM / 21 decembrie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Marţi, 21 decembrie 2010, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, Dl. Asif CHAUDHRY. Părţile au discutat diverse subiecte ale vieţii social-politice din Republica Moldova, făcînd schimb de păreri asupra situaţiei electorale şi post-electorale.

Pe parcursul discuţiei, Vladimir VORONIN, a accentuat o dată în plus îngrijorările PCRM în legătură cu multiplele încălcări realizate de guvernare în perioada electorală, dar şi în ziua alegerilor din 28 noiembrie 2010. În pofida presiunii administrative, a cumpărării fără precedent a voturilor cetăţenilor, votării multiple, intimidării opoziţiei, şi intimidării şi hărţuirii mass-media neloiale actualei guvernări, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi-a reconfirmat cel mai mare sprijin şi autoritate în rîndurile populaţiei autohtone, fiind votat de aproape 700.000 de alegători.

În ceea ce ţine de situaţia post-electorală, Preşedintele PCRM, a menţionat că trebuie să fie depuse toate eforturile pentru ca alegerile anticipate să fie evitate, astfel politicienii să poată alege toate organele de conducere a statului. Vladimir VORONIN, a specificat că state mult mai avansate decît Moldova atît în plan economic, cît şi social, nu ar putea să-şi permită luxul de organizare a alegerilor repetate continuu pe parcursul a trei ani de zile. Vladimir VORONIN succint s-a referit şi la discuţiile pe care le poartă Partidul Comuniştilor din Republica Moldova cu Partidul Democrat în vederea formării unei coaliţii de centru stînga, calificîndu-le pe acestea ca fiind pozitive.

La rîndul său, Dl. Asif CHAUDHRY şi-a exprimat şi el speranţa că Republica Moldova va reuşi să depăşească criza politică în viitorul cel mai apropiat. Dl. Asif CHAUDHRY a specificat că Statele Unite urmăresc îndeaproape procesul post-electoral din ţară şi a lăsat să se înţeleagă faptul că Statele Unite vor sprijini în continuare Republica Moldova pe calea democraţiei, a reformelor economice şi orientării europene indiferent de care va fi decizia politicienilor în ceea ce ţine de crearea viitoarei coaliţii de guvernare. Dl. Asif CHAUDHRY a exprimat speranţa că Republica Moldova va putea evita noi alegeri parlamentare anticipate pe viitor.

Pe final, părţile au mulţumit pentru schimbul de păreri realizat şi şi-au urat succes în anul care vine, multă sănătate şi noi realizări.

Sursa: www.pcrm.md

Declaraţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în legătură cu dezvăluirea unor noi fapte de monopolizare a IPNA “Teleradio-Moldova” de către guvernarea liberal-democrată Alocuţiunea Domnului Vladimir VORONIN la deschiderea primei şedinţe a Parlamentului de legislatura a XIX