Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

PCRM susţine declaraţia Partidului Stângii Europene privind războiul împotriva Libiei

|versiune pentru tipar||
PCRM / 24 martie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Partidul comuniştilor din Republica Moldova, împreună cu majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor ţării noastre, urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile din Africa de Nord şi, în special, în Libia.

PCRM se opune cu fermitate intervenţiei armate împotriva Libiei şi poporului libian. Agresorii de astăzi, unele state membre ale NATO, sub masca de pretexte specioase, au pus din nou la îndoială actuala ordine mondială, dreptul internaţional şi suveranitatea statelor independente, au demonstrat o dată în plus lumii adevărata faţă şi scopuri ale Alianţei Nord-Atlantice. Devine evident că acest război este un alt război cu miros de petrol, un alt război pentru resurse naturale, un alt război al noilor colonialişti.

După ce l-au crescut cu mâinile lor pe un alt autocrat, liderii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului şi-au găsit deja scuza tradiţională pentru împărţirea lumii şi a resurselor sale. Spre regret, putem constata că victima acestei politici sângeroase, cinice de standarde duble a căzut populaţia civică, şi în primul rând, copiii şi alţi civili fără apărare.

Credem că încercările de a soluţiona un conflict prin mijloace de forţă, prin forţa armelor, sunt sortite eşecului. Intervenţia militară, fiind, de fapt, un război împotriva unui stat independent şi suveran, membru al ONU, care este Libia, constituie o cale fără perspectivă care duce la impas, ci nu la instaurarea păcii nici în Libia, nici în regiune per ansamblu. Ţările care pretind a fi numite “lumea civilizată” trebuie să caute soluţii paşnice, politice, diplomatice de prevenire a conflictelor emergente. Nici unui stat sau unui bloc de state nu li se permite să devină jandarmi. Suntem convinşi că Europa, precum şi vecinii săi, au nevoie de pace. Războiul şi consecinţele sale tragice vor rămîne în totalitate pe conştiinţă politicienilor care nu ştiu cum să rezolve probleme prin negociere şi diplomaţie.

Partidul comuniştilor se alătură declaraţiei Partidului Stângii Europene cu privire la războiul împotriva Libiei. Împreună cu toate forţele progresiste din Europa şi din întreaga lume, noi îndemnăm toate părţile implicate în conflict la încetarea imediată a focului şi a ostilităţilor. Îndemnăm liderii din ţările participante la operaţiunea militară să înceteze orice experimente periculoase asupra păcii şi dreptului internaţional, să oprească zăngănitul armelor şi să revină pe tarîmul diplomaţiei şi iniţiativelor politice.

Sursa: www.pcrm.md

Preşedintele PCRM, Dl Vladimir VORONIN a avut o întrevedere cu amabsadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dl. Asif Chaudhry Alocuţiunea deputatului PCRM, Dnei Z. Greceanîi, rostită în plenul parlamentului în cadrul dezbaterilor cu privire la politica fiscală