Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Cuvînt introductiv al Preşedintelui PCRM, Domnului Vladimir VORONIN în cadrul conferinţei de presă din 21 decembrie 2011

|versiune pentru tipar||
PCRM / 21 decembrie 2011 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi reprezentanţi ai mijloacelor de informare în masă.

Conferinţa mea de presă de astăzi va fi în întregime consacrată situaţiei politice curente. Pe lîngă asta, voi răspunde la toate întrebările Dumneavoastră. Sunt sigur că numărul lor va fi mare.

Aşadar, au mai rămas doar 10 zile pînă la venirea anului nou — 2012. Anume 10 zile mai are la dispoziţie actuala guvernare pentru ca să dizolve Alianţa şi să purceadă la reformatarea puterii în stat, satisfăcînd astfel cerinţele înaintate de Congresul Civic al Republicii Moldova.

Bineînţeles că se poate comenta la nesfîrşit pe marginea evenimentului care s-a produs la 10 decembrie la Chilinău, cert însă este un lucru — vai de capul celor care îşi vor asuma riscul de a ignora cererea directă a 60 000 de participanţi la Congres. Din păcate însă, observăm că evenimentele iau o întorsătură negativă. Actuala guvernare continuă să provoace societatea la acţiuni masive de protest, ba chiar mai mult — a declarat un război deschis poporului moldovenesc. Toată lumea înţelege că tarifele comunale aplicate în prezent nu au la baza lor nici o justificare economică şi nu reprezintă altceva, decît un procedeu de distrugere a tuturor celor care nu sunt în stare să achite noile facturi — adică a majorităţii din noi. Cu alte cuvinte, guvernarea pe semne că a hotărît să testeze cît de răbdător este poporul moldovenesc şi cît de mult diferă ameninţările verbale ale opoziţiei comuniste de faptele ei. Aceasta este o atitudine descurajator de uşuratică din partea lor.

Această nechibzuinţă pare cu totul bizară pe fondalul incapacităţii majorităţii de guvernare de a-şi alege un Preşedinte. Vedeţi cu toţii: societatea află tot mai multe şi mai multe detalii picante ale intrigilor “de după culise” care se produc în interiorul Alianţei. Iată-l şi pe Filat, declarînd deja despre faptul că Dodon şi tovarăşele lui de luptă, în ajunul retragerii lor din rîndurile fracţiunii PCRM, au semnat un acord secret cu Alianţa privind alegerea Preşedintelui ţării. Prin aceasta, Filat a recunoscut că Alianţa dispune de 62 de voturi. Şi doar contradicţiile interne existente, deloc politice, nu le permit să profite din plin de superioritatea lor numerică. Sincer vorbind, aceste dezvăluiri numai interesează pe nimeni. Oricare nu ar fi epitetele cu care se “dezmiardă” unul pe altul membrii Alianţei de guvernare — Lupu, Dodon, Filat şi Ghimpu — clar este că aceste conflicte oligarhice din “sînul familiei” nu au nimic comun cu depăşirea crizei în care s-a pomenit ţara şi cu înlăturarea pericolului de falimentare premeditată şi făţişă a statului moldovenesc. Ba mai mult, tuturor ne este clar deja, că chiar dacă acest cuartet va reuşi să aleagă Preşedintele, criza de sistem nu se va dispare de la sine. Nimic nu mai poate ajuta Republica Moldova decît doar o schimbare cardinală a întregii conduceri şi reformatarea integrală a puterii executive.

Astăzi voi pronunţa repetat condiţiile, care reprezintă unica garanţie de ieşire fără complicaţii din criza în care s-a pomenit Moldova. Tot acestea, sunt şi condiţiile unei posibile votări ai fracţiunii PCRM pentru Preşedintele Republicii Moldova. În context, vreau să spun din start că pe noi cel mai puţin ne interesează numele pe care îl va purta candidatul la funcţia supremă în stat. Suntem interesaţi de procesul de “vindecare” a statului în întregime, care se va produce în urma eventualei noastre votări a unui astfel de candidat. Prin “vindecare” subînţeleg lichidarea Alianţei şi formarea unei majorităţi politice noi, instaurarea unui guvern nou şi respectarea cu sfinţenie a legii privind activitatea autorităţilor locale.

Repet, doar o astfel de abordare va permite nu doar să evităm alegerile anticipate, dar şi să salvăm ţara de acest regim de ocupaţie, iar pe actualii guvernanţi de mînia poporului, care încă puţin şi se va abate peste capetele lor. Voi deschide parantezele pentru a Vă comunica că printre primele decizii ale guvernului-anticriză vor fi: revizuirea totală a întregii politici energetice; anularea tarifelor comunale nefondate; majorarea pensiilor cu 20%; micşorarea preţurilor contractelor de studii la instituţiile superioare de învăţămînt; anihilarea crimei organizate şi a mafiei în organele de stat.

Bineînţeles, că nu avem motive de a crede în bunul simţ al partidelor care fac parte din actuala Alianţă şi în disponibilitatea lor de a accepta propunerile noastre. Pe semne că instinctul autoconservării refuză pentru totdeauna să mai aibă treabă cu reprezentanţii Alianţei de guvernare. Cu toate acestea, Partidul Comuniştilor este ferm dispus să parcurgă această cale pînă la capăt şi să-i testeze pa cei care astăzi ne conduc dacă mai au vreun strop de bun simţ şi responsabilitate.

Şi în final. Fără respectarea acestor condiţii, Partidul Comuniştilor nu mai are nici un motiv de a participa la alegerea şefului statului şi de a discuta posibilele candidaturi ale pretendenţilor la funcţia de Preşedinte. Suntem convinşi, că chiar dacă va eşua şi a doua tentativă de alegere a Preşedintelui, partidele din Alianţă nu vor dizolva Parlamentul şi vor continua politica de uzurpare deschisă a puterii. În cazul unei astfel de situaţii, imediat după sărbătorile de iarnă Partidul Comuniştilor va lansa şi conduce campania de nesupunere acestui regim. Vom face ca nesupunerea să cuprindă întreaga ţară — toate satele, oraşele, întreprinderile şi universităţile ei. Acele valuri de protest care au avut loc recent au demonstrat că cuvîntul nostru nu diferă de faptele noastre. Anume aşa vom obţine victoria pentru poporul moldovenesc. Anume aşa îi vom reîntoarce ţara şi puterea în stat.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vladimir Voronin l-a felicitat pe Serghei Narişkin pentru investirea în funcţia de Preşedinte al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse