Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Declaraţia Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PCRM / 5 aprilie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Concetăţeni!

Zi cu zi, oră cu oră în Republica Moldova se întîmplă lucruri care n-ar trebui să aibă loc într-o ţară europeană în secolul XXI. Astăzi guvernarea a luat decizia de a închide unicul canal televizat de opoziţie din Moldova — canalul NIT, astfel sfidînd grosolan principiile pluralismului informaţional şi toate standardele democratice existente. Unul din cele mai populare canale televizate din Moldova, cu un rating foarte înalt, NIT a devenit încă o victimă a atacului desfăşurat de guvernare asupra drepturilor fundamentale ale omului.

Totuşi, această decizie a fost una previzibilă. Logica uzurpatorilor puterii de stat nu a putut să se limiteze doar la încălcarea Constituţiei şi la refuzul de a organiza alegeri parlamentare anticipate. Logica tuturor celor care deţin nelegitim puterea în stat, îi îndemna la o nouă crimă şi anume la lichidarea libertăţii de exprimare în Republica Moldova. Anume aşa şi s-a întîmplat pe 5 aprilie 2012, în ziua cînd s-a încheiat definitiv procesul de transformare a republicii într-o tiranie criminală.

Partidul Comuniştilor, va înainta un protest în adresa tuturor structurilor internaţionale, tuturor organizaţiilor europene şi paneuropene, în care va solicita oprirea samovolniciei în Republica Moldova. Însă, principalul şi unicul apărător al democraţiei în ţara noastră a fost şi va rămînă doar poporul moldovenesc. Numai poporul poate da o ripostă adevărată acestor guvernanţi nenorociţi, care au comis un atentat asupra celor mai sfinte şi intangibile valori — asupra libertăţii şi democraţiei noastre. Şi dacă opinia acestui popor despre cele ce se întîmplă în Republica Moldova, a fost cunoscută în mare parte datorită canalului televizat NIT, acum această opinie va fi adusă la cunoştinţa guvernării prin alte metode, poate chiar şi mai eficiente.

Partidul Comuniştilor face un apel către întreaga societate moldovenească să dea dovadă de principialitate şi onestitate politică adevărată, să se ridice în apărarea dreptului la exprimare, să nu permită impostorilor politici obraznici să închidă gura adevărului.

Ne adresăm tuturor politicienilor şi partidelor politice din Moldova, care stau ferm pe poziţiile democraţiei adevărate, cu apelul de a da o apreciere cinstită şi univocă celor întîmplate şi de a ne consolida forţele pentru a lupta în comun împotriva dictaturii şi reacţiunii. Trebuie să ţinem minte că decizia de astăzi a guvernării este o dovadă a fricii şi slăbiciunii ei, a lipsei de siguranţă în justeţea cauzei şi acţiunilor sale. Trebuie să contrapunem acestei isterii şi nesiguranţe ale liderilor Alianţei de guvernare calmul nostru, buna noastră organizare şi ofensiva noastră continuă împotriva regimului. Doar astfel, cu toţii împreună vom apăra nu doar dreptul nostru la libera exprimare, dar şi dreptul de a trăi într-o Moldovă contemporană, echitabilă şi democratică.

Sursa: www.pcrm.md

Alianţa “pentru Integrare Europeană” încearcă să schimbe reprezentanţii opoziţiei de la conducerea altor cîteva raioane Vladimir Voronin s-a întîlnit cu Valerii Kuzmin