Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Comunicat de presă privind întrevederea între Vladimir Voronin şi şeful oficiului Consiliului Europei în Moldova, Ulvi Akhundlu

|versiune pentru tipar||
PCRM / 9 aprilie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Astăzi, 9 aprilie 2012, a avut loc o întrevedere între preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, şi şeful oficiului Consiliului Europei la Chişinău, Ulvi Akhundlu.

În cadrul discuţiilor, Vladimir Voronin a informat reprezentantul Consiliului Europei în Moldova cu privire la poziţia partidului faţă de închiderea dezagreabilului post de televiziune NIT de către regimul de guvernare din Moldova.

Preşedintele PCRM a menţionat că există toate temeiurile pentru a presupune că retragerea licenţei urmată de publicarea grăbită a deciziei în Monitorul Oficial, sistarea ilegală a emisiei din partea Î.S. “Radicomunicatii”, în ciuda contestării deciziei CCA în instanţa de judecată, toate aceste măsuri fac parte dintr-o operaţiune regizată de regim pentru a elimina postul de televiziune incomod pentru guvernare.

Vladimir Voronin a subliniat că “prin închiderea postului TV critic faţă de politica autorităţilor şi prin acuzarea acestuia de aşa-zisa lipsă de pluralism, guvernarea, de fapt, a lipsit cetăţenii de un punct de vedere alternativ şi a atentat la pluralismul politic şi de opinii în mass-media şi în toată ţara în ansamblu”.

Ulvi Akhundlu i-a mulţumit lui Vladimir Voronin pentru informaţiile oferite şi a menţionat că pentru Consiliul Europei retragerea licenţei de emisie a oricărui post de televiziune este un subiect extraordinar, care va fi monitorizat în mod obligatoriu şi foarte atent. În legătură cu aceasta, şeful oficiului CE în Moldova a informat că în viitorul cel mai apropiat va fi formulată poziţia oficială în acest sens.

Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md

Comunicat de presă al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Comunicat de presă privind întrevederea lui Vladimir Voronin cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Germaniei în Moldova, Johannes Berthold