Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Textul discursului deputatului PCRM Reşetnicov Artur la şedinţa Parlamentului din 29.06.2012 privind audierile despre libertatea exprimării şi asigurarea independenţei mass-mediei

|versiune pentru tipar||
PCRM / 29 iunie 2012
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi deputaţi, onorată asistenţă.

Astăzi în Parlamentul Republicii Moldova sîntem nevoiţi să dezbatem un principiul fundamental al statului de drept şi democratic: libertatea exprimării şi independenţa mass-mediei. Constatăm, cu regret, că în Moldova, în centrul Europei, în secolul XXI a fost instituită o cenzură, prin închiderea ilegală a postului de televiziune NIT.

Dar vreau să încep cuvîntarea, întorcîndu-ne cu mai mult de 200 de ani in urmă. Vreau să fac referire la Constituţia SUA, care este considerată etalonul stabilităţii şi democraţiei. Primul amendament în Constituţia SUA, operat încă în anul 1789 şi care este considerat fundamentul libertăţii mass-media şi exprimării în SUA, sună în felul următor: “Congresul nu trebuie să adopte nici o lege care ar limita libertatea cuvîntului sau presei”. Rog să reţineţi această prevedere.

După cum cunoaştem, în ultimii 3 ani de zile, postul de televiziune NIT a fost supus unei monitorizări permanente la indicaţia liderilor Alianţei de guvernare. Permanent au fost aplicate sancţiuni, iar în aprilie 2012 abuziv a fost retrasă licenţa. De menţionat, că tot în aceeaşi perioadă, nici unui alt post de televiziune cu acoperire naţională nu i-a fost retrasă licenţa.

Astfel sistemul judiciar şi autorităţile statului (Consiliul Audiovizualului, Întreprinderea “Radiocomunicaţii”) au acţionat ca o bîtă în mîinile Alianţei. Cu viteza fulgerului a fost “ucis” postul de televiziune NIT:

În aceste circumstanţe, suntem în situaţia să constatăm încălcarea grosolană nu numai a Constituţiei şi legislaţiei naţională, dar şi a tratatelor şi convenţiilor internaţionale. Conform cerinţelor şi standartelor europene, pînă la hotărîrea definitivă a instanţei de judecată, nu trebuia sistată emiterea postului de televiziune NIT.

Motivul formal de care s-a condus Alianţa de guvernare ar fi fost “lipsa pluralismului”. Însă acesta este un motiv fals, motivul adevărat este camuflat pentru că este neacceptat într-o societatea democratică. De ce Consiliul Audiovizualului tace despre legea fundamentală în activitatea mass-mediei, cum ar fi independenţa ziariştilor, chiar şi în cadrul unui post de televiziune? De ce Consiliul Audiovizualului nu spune, că nu a existat nici o cauză civilă, care ar confirma că la postul de televiziune NIT nu există diversitatea opiniilor? Tot ei tac ca “oiţele” că nu există nici o hotărîre judiciară care ar confirma existenţa la acest post de televiziune a propagandei ilegale.

Acum noi suntem în drept să întrebăm de ce aceeaşi cenzură şi aceleaşi sancţiuni nu au fost aplicate altor posturi de televiziune? Nu le voi numi pentru nu le face antireclamă, dar cunoaştem multe televiziuni şi posturi de radio care prin emisiunile lor cheamă la ură, violenţă, distrugerea statalităţii şi independenţei Moldovei. Mai multe posturi de televiziune au difuzat un pseudo-film în care imaginile crimelor contra umanităţii comise de fascişti în lagările de concentrare, “Holocostul” au fost atribuite perioadei sovietice! Iată aici este adevărată manipulare, iată aici este încălcat nu numai Codul Deontologic al Ziaristului dar şi Constituţia. Nu-l voi întreba pe Pocaznoi ce sancţiune a aplicat pentru această manipulare. Pentru că răspunsul va fi evident-nici o reacţie, aceste posturi le aparţin Alianţei.

Adevăratul motiv pentru care s-a întrodus cenzura în ţara noastră este faptul că postul de televiziune NIT nu numai critica Guvernarea, dar şi spunea adevărul. Domnilor din Alianţă, spuneţi-mi vă rog, de la 5 aprilie de cînd aţi închis NIT-ul:

Răspunsul la aceste întrebări evident este negativ şi vina nu o poartă postul de televiziune NIT, care ca oglinda reflecta realitatea. Domnilor din Alianţa nu vă plăcea imaginea voastră în oglindă?

Nu pot să nu menţionez timpul cînd a fost închis NIT-ul -5 aprilie. Pentru că de aici a continuat manipularea. Imediat AIE a proclamat prin Lege ziua de 7 aprilie “Ziua libertăţii”, mîndrindu-se şi atribuindu-se meritele pentru pogromurile din 7 aprilie 2009. Concomitent mai multe posturi de televiziune afiliate puterii, au fabricat şi au difuzat un film despre evenimentele din 7 aprilie, în care învinuit şi “condamnat” fără drept la replică a fost Partidul Comuniştilor. Eu astăzi nu vă voi cere să vă determinaţi cum “Comuniştii v-au organizat ziua libertăţii”. Eu întreb Audiovizualul, pentru aceste minciuni şi manipulări, de ce nu au fost sancţionate acele posturi de televiziune? Şi unde a fost dreptul la replică?

După închiderea postului de televiziune NIT pentru toţi a devenit clar că în Moldova libertate nu există. Iar AIE, alianţa liberal-democrată a venit la guvernare să instaureze dictatura şi cenzura. De ce? Elementul caracteristic unei democraţii liberale este “societatea deschisă”, caracterizată prin toleranţă şi pluralism, precum şi concurenţa unui spectru larg de păreri social-politice. Acest model asigură o dezvoltarea democratică a societăţii. Acum putem să constatăm că, AIE după ce a discreditat Integrarea Europeană, a discreditat şi democraţia în Moldova. Numai regimului dictatorial î-i este caracteristic aplicarea măsurilor represive şi radical-restrictive împotriva oponenţilor politici şi suprimarea crîncenă sau nimicirea celor care au o opinie contrară regimului instaurat. Instituţiile statului şi instanţele de judecată sunt folosite ca instrumentele de executare.

Astăzi în Rep. Moldova, avem toate elementele caracteristice unui regim dictatorial:

Onorată asistenţă

Vreau să finalizezi cuvîntarea cu ceea ce am început. Să întorc Moldova cu 200 de ani în urmă, ca să învăţăm lecţiile democraţiei.

În anul 1802, Preşedintele SUA — Djefferson, care era ţinta unor atacuri permanente din partea presei, a scris cuvintele care au devenit celebre: “Dacă mi-ar reveni să hotărăsc, ce este mai bun: un Guvern fără ziare sau ziarele fără Guvern, eu nici nu mă gîndeam, alegeam a doua, adică ziare fără Guvern”.

Mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: www.pcrm.md

Textul alocuţiunii vicepreşedintelui Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Alexandr Petkov, la audieri parlamentare în problema independenţei presei şi asigurării libertăţii de exprimareîn Moldova Hotărîre privind situaţia referitor la independenţa mass-media şi libertatea de exprimare în Republica Moldova