Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Comuniştilor a depus la parlament un proiect de hotărâre privind retragerea semnăturii de pe cel de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene. Astfel, opoziţia propune impulsionarea negocierilor cu Federaţia Rusă privind livrările de gaze naturale.
Potrivit deputatului Mark Tkaciuk, aderarea Moldovei în 2011 la directivele şi deciziile Comisiei Europene în domeniul energetic a fost o greşeală, mai ales, având în vedere că statul nu este membru al UE şi nu are nu are propriile resurse naturale. În acest context, Moldova îşi poate retrage semnătura, lucru care ar debloca negocierile privind livrările de gaze ruseşti.
În cadrul vizitei premierului moldovean la Sochi la începutul săptămânii curente, ministrul Energeticii al Rusiei, Alexandr Novak a declarat că discountul în mărime de 30 la sută va fi oferit Chişinăului numai după denunţarea tuturor acordurilor energetice cu Uniunea Europeană şi retragerea din Comunitatea Energetică Europeană.
Aşa-zisul pachet energetic trei, care prevede lichidarea pieţei unice electroenergetice şi a gazelor naturale a UE şi separarea companiilor energetice integrate vertical, dar şi limitarea investiţiilor din ţările slab dezvoltate, fiind aplicat în Moldova, va lipsi compania rusă “Gazprom” de controlul asupra principalului furnizor “MoldovaGaz”, care va fi divizată şi transformată în mai multe întreprinderi.
Sursa: www.pcrm.md
Declaraţia Fracţiunii PCRM pe marginea proiectului de lege privind bugetul de stat pentru anul 2012
PCRM, 23 decembrie 2011
Alocuţiunea deputatului PCRM, Dnei G.BALMOŞ la proiectul de lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011
PCRM, 29 martie 2011
Majorarea totală a tarifelor — o lovitură pentru consumatori şi producători
PCRM, 28 ianuarie 2010