Pe 19 iunie PCRM a organizat masa rotundă “Apariţia bolşevismului şi moştenirea lui politică. Contradicţiile în înţelegerea doctrinei ideologice şi a practicii politice”. La masa rotundă au participat preşedintele PCRM Vladimir Voronin, deputaţi din fracţiunea PCRM, deputaţi ai Dumei de Stat din fracţiunea PCFR, reprezentanţi ai comsomolului, istorici, politicieni, experţi şi jurnalişti.

Anume bolşevicii au asigurat păstrarea statalităţii moldoveneşti

Anume boşevicii au asigurat păstrarea statalităţii moldoveneşti. Aceasta a declarat-o în cadrul mesei rotunde “Apariţia bolşevismului şi moştenirea lui politică” deputatul Grigore Petrenco.

În opinia politicianului, “problema basarabeană pe parcursul timpului este rezultatul unor mutări tectonice în spaţiul geopolitic al lumii şi al continentului european în particular. Începutul colapsului Uniunii Sovietice, precum şi căderea imperiului rus ţarist a fost un catalizator puternic pentru înăsprirea problemei basarabene. Nu este vorba de lupta româno-sovietică, ci de o chestiune geopolitică, de lupta statelor importante”.

“Problema basarabeană este mai veche decît bolşevismul, dar în această luptă bolşevicii au scris nu o singură filă. Lăsînd de o parte tot ce a fost pînă în 1812 şi după, pînă la apariţia statului românesc, este interesantă declaraţia primului cancelar al Imperiului German. În 1883, Otto fon Bismark, în scrisoarea sa către ambasadorul german la Viena, a menţionat că «România va avea întotdeauna ispita în orice moment juridic să-şi respecte poftele revanşarde şi să cucerească Nistrul şi pămîntul de după rîu cu ajutorul armatelor germano-austro-ungare»”, a specificat deputatul.

Petrenco a subliniat că “această frază ce are legătură directă cu Basarabia a fost spusă în timpul apariţiei Triplei Alianţe, care a început împărţirea Europei în tabere duşmănoase şi a jucat un rol important în pregătirea şi declanşarea primului război mondial”.

“Pe tot parcursul existenţei problemei basarabene, România nu a renunţat niciodată la poftele sale, care au fost remarcate de Bismark încă din primii ani ai existenţei României ca stat. Începînd cu anul 18 al secolului trecut, în planurile României la adresa Basarabiei au fost introduse corectări serioase, putem spune decisive. Ele au fost introduse din cauza politicii şi acţiunilor bolşevicilor. Astăzi, în 20 de ani de independenţă, comuniştii contemporani ai Moldovei, în persoana PCRM, reprezintă bariera care, la fel ca şi bolşevicii, nu permite României şi aliaţilor ei să traseze hotarul pe Nistru”, a continuat deputatul.

Grigore Petrenco a amintit că “după 1918, bolşevicii nici măcar pentru o zi nu au recunoscut dreptul României asupra Basarabiei. Spre deosebire de statele membre ale Atlantei, care au decis să transforme Basarabia într-o monedă de schimb, semnînd în 1920 la Paris Protocolul cu privire la Basarabia, care recunoştea suveranitatea României asupra Basarabiei. Bolşevicii au protestat, declarînd că nu recunosc acest Protocol. Anume datorită acestei poziţii a sovietelor şi a Japoniei, care a refuzat să ratifice acest Protocol, el nu a intrat în vigoare şi, în consecinţă, nu a avut nici un fel de consecinţe internaţionale juridice”.

La ce fel de moştenire nu renunţăm?

Raportul lui Mark Tkaciuk la masa rotundă dedicată aniversării primului Congres al PSDMR

Masa rotundă de astăzi este o “surpriză” pentru cei ce recomandau Partidului Comuniştilor să renunţe la denumire, să nu mai depună flori la monumentul lui Lenin, să nu mai aniverseze 7 noiembrie. O armată întreagă de cosmetologi şi chirurgi plastici politici pregătiţi să participe la intervenţia de modificare a genului formaţiunii noastre va fi dezamăgită.

În loc să manevrăm, să ne schimbăm vitrina, să ne amestecăm genetica politică, noi, dimpotrivă, o scoatem în evidenţă şi pretindem în mod deschis la moştenire. La moştenirea bolşevismului. “A bolşevismului sîngeros, monstruos, totalitar”.

Problema nu ţine de faptul că este mai bine să fii un bolşevic roşu decît un socialist roz minoritar. Problema se ascunde în esenţă. Partidul Comuniştilor are autoritate în societatea moldovenească, pentru că denumirea formaţiunii reprezintă sensul, conţinutul, metodele, stilul luptei politice care a început cu 110 ani în urmă. Şi oricît s-ar juca politologii moderni de-a deştepţii, cei ce nu de mult erau profesori de comunism ştiinţific, noi, comuniştii, suntem bolşevici. Anume acest lucru este simţit şi apreciat de sute de mii de oameni care nu intră în esenţa doctrinară şi ne votează, apreciind eficacitatea noastră practică, atît la guvernare cît şi în opoziţie.

Ce avem de la bolşevici? Şi ce în realitate înseamnă bolşevism? La ultima întrebare există sute de interpretări contradictorii. Unii îl limitează în timp — pînă la represiunile în masă şi distrugerea gardei leniniste, alţii — pînă la destalinizarea lui Hruşciov sau pînă la începutul zastoiului brejnevist. În acelaşi timp, începutul bolşevismului este incontestabil. “Bolşevismul există ca şi curent al gîndirii politice şi ca partid politic din 1903”, menţiona Lenin. Ne amintim cu toţii că este vorba de Congresul al doilea al PSDMR. Ceea ce s-a întîmplat atunci a condiţionat evoluţia acestui partid şi dezvoltarea mondială pe decenii.

Dacă e să ne amintim dezbaterile de atunci, ele pot părea nişte discuţii neînsemnate cu privire la particularităţi minuscule. Merită însă să ne ridicăm deasupra particularităţilor şi să descriem cu cuvintele noastre conflictul istoric într-un grup de intelectuali revoluţionari. Esenţa conflictului se reduce la: pot oare fi determinate scopurile transformării societăţii în condiţiile în care această transformare este considerată imposibilă sau trebuie doar să ne limităm la critica acestei societăţi?

Astăzi, această întrebare poate fi parafrazată în stilul lui Che Guevara: merită oare să fim realişti şi să cerem imposibilul sau trebuie să ne mulţumim cu puţin şi să fim în cel mai bun caz nişte utopişti de cabinet, iar în cel mai rău caz — nişte adepţi ai unor regimuri cleptocratice?

Cei care au ajuns bolşevici, au răspuns la această întrebare pozitiv. Restul discuţiilor decurgeau din această întrebare. Alegerea a fost ca în cunoscutul banc odesit: “Aveţi nevoie de dame sau doriţi să mergeţi?”. Cei ce au ales damele, au devenit menşevici, alegînd tradiţia făţarnică şi mediocră care a degenerat în moderna Internaţională Socialistă. Cei ce au ales “să se mişte”, au schimbat faţa lumii.

Noi înţelegem perfect unde este trasat hotarul dintre bolshevism, care denotă deschis dorinţa de a schimba lumea, şi ceea ce este o politică respectabilă şi fără risc. Fără mari eforturi putem califica trei principii ale bolşevismului, care îl deosebesc de orice mişcare de stînga.

Prima. Este un mod deosebit de organizare a partidului, format din oameni care împărtăşesc aceleaşi idei, fiind permanent mobilizaţi şi pregătiţi să lupte pentru putere. Această organizare politică este percepută ca o forţă modernă, care răspunde aşteptărilor conştiente ale clasei concrete sociale şi care aduce cu sine nişte transformări progresiste.

A doua. Este un mod de gîndire ştiinţifică îndreptată în viitor, fundamentată pe marxism, care utilizează pe larg potenţialul modern intelectual şi umanitar. Orice schimbare tactică sau strategică a priorităţilor este argumentată ştiinţific. Întreaga motivare a analizei reiese din sarcina de bază — sarcina de modernizare a societăţii, de lichidare a înapoierii civilizaţionale. Cu alte cuvinte, bolşevismul — sub forma unei organizaţii sau alteia — este întotdeauna o organizaţie care-şi construieşte ideologia pe analiza ştiinţifică şi tinde să formeze o societate condusă ştiinţific.

A treia. Este întotdeauna o organizaţie politică a internaţionaliştilor, care resping orice formă de asuprire naţională, şovinism, naţionalism. Cum numai comunistul începe să utilizeze argoul şovin, trebuie să punem la îndoială orientarea lui politică.

Aceste trei criterii păstrează PCRM în cercul moştenitorilor direcţi ai bolşevismului. Chiar şi motivarea luptei politice denotă rubedenia de sînge dintre PCRM şi bolşevici. În 2001, pentru PCRM totul era imposibil. Nimic nu corespundea teoriei. Era imposibil să-ţi închipui că comuniştii pot veni la putere în centrul Europei, că comuniştii vor guverna timp de opt ani, că comuniştii într-o ţară săracă vor majora bugetul de patru ori şi vor majora de multe ori investiţiile sociale, vor gazifica ţara, vor păstra pacea interetnică. Toate aceste elemente fac parte din categoria imposibilului. Şi acum, în opoziţie, comuniştii demonstrează imposibilul: marşuri de protest, contraatacuri puternice la adresa guvernanţilor, creşterea neîncetată a autorităţii partidului.

De ce sîntem aşa? Putem găsi o sumedenie de răspunsuri la această întrebare. Noi răspundem la această întrebare fără aspecte sclerotice, fiind conştienţi pe deplin. Şi se întîmplă aceasta în fiecare an — pe 22 aprilie şi 7 noiembrie. Aceasta se întîmplă în fiecare zi. Se întîmplă şi astăzi.

Internaţionalismul a fost baza victoriei bolşevismului

În opinia istoricului, deputatului PCRM Zurab Todua, victoria bolşevismului în Rusia ţaristă a fost posibilă datorită politicii egalităţii naţionale, promovate de bolşevici.

“PSDMR, iar mai apoi partidul bolşevic a fost printre puţinele formaţiuni care atragea atenţie deosebită problemei naţionale. A fost recunoscut chiar şi de către oponenţii bolşevicilor că aceasta a fost cheia succesului”, a declarat istoricul, reamintind că bolşevicii acordau atenţie sporită problemei naţionale.

Istoricul a amintit că, la Congresul II al PSDMR, printre problemele dezbătute a fost şi chestiunea ce ţinea de dreptul naţiunii la autodeterminare, iar în programul minimal se vorbea despre elaborarea drepturilor egale pentru toate naţiunile.

Anume datorită acestei politici mai tîrziu, în 1917, bolşevicii au obţinut susţinerea din partea minorităţilor naţionale.

“Cînd era în toi lupta, anume de partea bolşevicilor au fost simpatiile minorităţilor naţionale. Trebuie de menţionat cîţi lideri militari şi civili au înaintat puterea sovietică. Printre ei se regăseau şi reprezentanţi ai Moldovei — Cotovschi, Frunze, Iachir”, a remarcat Todua.

Lumea contemporană s-a format datorită bolşevicilor

Declaraţia îi aparţine deputatului Dumei de Stat din Rusia, Alexandr Craveţ. Politicianul a remarcat că anume “fondatorii comunismului ştiinţific au arătat calea dezvoltării comunităţii contemporane”. “Astăzi lumea contemporană există în forma respectivă ca urmare a activităţii bolşevicilor. Da, victoriile bolşevicilor au schimbat faţa lumii, dar şi eşecurile pe care le suferim de asemenea. Noi am obţinut o configuraţie nouă, iar atitudinea faţă de bolşevism din partea oamenilor ce gîndesc trebuie să fie corespunzătoare”, a remarcat politicianul rus.

Deputatul a menţionat că “atunci cînd vorbim despre revoluţie, cetăţeanul are în vedere împuşcături şi sînge”. Dar, în opinia lui Craveţ, PCRM a reuşit să schimbe acest stereotip, obţinînd victoria în alegeri pe cale democratică.

Fenomenul “Iskrei”

Raportul lui Dmitri Kavruk la masa rotundă dedicată aniversării primului Congres al PSDMR

Recent, am găsit în Internet o confirmare mai în glumă, mai în serios: dacă în timpul lui Lenin ar fi existat facebook, nu ar fi avut loc revoluţia. Aici se regăsesc cîteva momente interesante. În primul rînd, rolul presei în organizarea revoluţiei.

Dintre toate categoriile bolşevice cu privire la presă, cea mai cunoscută îi aparţine lui Lenin, care considera mass-media un propagandist şi organizator colectiv. Social-democraţii au început construcţia partidului de la organizarea tiparului ilegal. “Iskra” a început să fie editată la Leipzig în 1900, după aceasta tipografia a fost mutată la Munhen, Londra, Geneva. În 1903 a fost creat Partidul Social Democrat Muncitoresc din Rusia. Atunci Lenin a numit “Iskra” piatra de temelie a formaţiunii.

Dacă analizăm istoria mass-media de la începutul secolului XX, vom găsi o sumedenie de nume ilustre, vom observa numărul mare de ziare şi reviste. Dar şi atunci tehnologia informaţională a bolşevicilor juca un rol determinant.

În timpul revoluţiei din 1905, bolşevicii au organizat ceea ce nu putea să facă puterea ţaristă: în aceeaşi zi, nu au ieşit ziarele nerevoluţionare. Acelaşi lucru s-a întîmplat în 1917, cînd Sovietele nu admiteau tipărirea ziarelor ce nu aparţineau social-democraţilor. Aceste episoade ale războiului informaţional demonstrează că bolşevicii acordau o importanţă deosebită sarcinilor informaţionale. Dacă e să facem o analogie, astăzi opoziţia ar deconecta telefonia mobilă, ar bloca internet-resursele proguvernamentale, ar deţine monopolul asupra televiziunilor. Cineva îşi poate închipui acest lucru?

Şi acum despre mass-media de partid.

În 1905 tirajele ziarelor social-democraţilor nu puteau concura cu tirajele ziarelor cadeţilor. Cu toate acestea, anume strategia bolşevicilor a cîştigat. De ce? Una dintre tehnologiile “iskriste” ale lui Lenin consta în faptul că comitetele locale de partid, care recunoşteau “Iskra” în calitate de conducător ideologic, trebuiau să recunoacă că ziarul este organizatorul principal al congresului.

Un alt principiu al mass-media bolşevice era faptul că liderii bolşevici erau literaţii, publiciştii, cercetaşii. Bolşevicii sînt singura organizaţie politică, care punea în sarcina conducătorilor scrierea articolelor. Astăzi, doar Partidul Comuniştilor se conduce de acest principiu.

Şi ultimul moment. Mass-media bolşevică a efectuat o revoluţie în relaţiile cu publicul. Din momentul în care Petrogradul s-a umplut de şocul revoluţionar, presa de partid a devenit o formă interactivă de interconexiune dintre clase, pe care le planificau şi pe care în definitiv s-au axat bolşevicii. Tipografiile se transformau în staff-uri revoluţionare. Dezbaterile cu privire la următorul număr al ziarului sau a unei foi volante ajungeau să fie adunări de partid. Materialele din presă se transformau imediat în teme pentru agitaţie. Orice om care se simţea lider devenea interpretator sau, mai bine zis, coautor al cuvîntului bolşevic.

Raioane întregi din Petrograd s-au transformat într-un Haid Park al bolşevicilor. Graţie puterii interactive, mii de oameni se dezvoltau din punct de vedere politic, se organizau. În timpul războiului civil, fondatorul şi conducătorul Armatei Roşii, Troţki, se deplasa într-un tren blindat care era, de fapt, o tipografie pe roţi. Troţkii nu percepea victoria fără ziar, care a devenit principala armă a bolşevicilor.

Voi menţiona un gînd discutabil. Istoria se deplasa spre victoria social-revoluţionarilor în 1917. Uneori pare straniu că revoluţia a fost bolşevică şi nu social-revoluţionară. Fraza “Este un astfel de partid!” a fost pronunţată la primul Congres al deputaţilor Sovietelor muncitoreşti şi ţărăneşti, la care bolşevicii erau în minoritate. Şi în Soviete social-revoluţionarii aveau majoritate. Cum au reuşit bolşevicii să vină la putere? Doar prin utilizarea tehnologiilor inovaţionale.

Un loc comun în literatura istorică — a doua revoluţie din 1917 a avut loc cu lozinci şi steaguri bolşevice. Nu datorită resurselor financiare, nu datorită loialităţii soldaţilor, nu datorită complotului elitelor politice internaţionale, ci doar datorită lucrului informaţional.

Revenind la gluma de la începutul raportului, dacă Lenin şi bolşevicii ar fi în locul actualilor opozanţi, pentru toţi ar fi clar că revoluţia rusească din 2013 a devenit posibilă doar datorită unor tehnologii precum facebook-ul.

Primele Soviete şi Congresul Civic. Creaţia politică a maselor

Raportul primul secretar al CR PCRM, sectorul Centru, Sergiu Stati

Primele Soviete au apărut la insistenţa liderilor locali ca nişte structuri de conducere directă a unor clase concrete şi pentru coordonarea activităţii în situaţii revoluţionare concrete.

Congresul Civic la momentul apariţiei avea scopuri concrete de unificare a oamenilor pentru o perioadă îndelungată de timp în condiţiile unei presiuni economice şi sociale din partea guvernării. Aceste elemente diferenţiază Sovietele de Congresul Civic, dar există un indiciu care nivelează această diferenţă — şi Sovietele, şi Congresul Civic, în momentul apariţiei reprezentau organe elective de acţiune directă sau, mai bine zis, forme de democraţie revoluţionară extraparlamentară. Adică, ambele organizaţii au fost structuri revoluţionare. În astfel de situaţii, autoorganizarea revoluţionară transformă indignarea cetăţenilor într-un tot întreg şi ajută la structurarea pretenţiilor faţă de guvernare.

Iniţial, la formarea Congresului Civic, organizatorii puneau în prim-plan principiul apolitic şi apartinic, iar aceasta limita participarea PCRM în această structură. Printre membrii Congresului Civic comunişti erau doar o treime. Cred că PCRM trebuie să participe mai activ în activitatea Congresului Civic. Practica Sovietelor ne dictează acest lucru.

O altă concluzie este legată de educaţia politică a maselor organizate. Lenin, în 1905, menţiona necesitatea instruirii muncitorilor şi trecerea de la cerinţe economiec la politice. În cazul Congresului Civic, în 2011 a existat o reacţie dură de refuz a politicilor economice liberale, care au crescut în marşurile sociale din 2011, 2012, 2013.

Analizînd faptele, cu toată diferenţa dintre sarcinile primelor Soviete şi ale Congresului Civic sînt aceleaşi — schimbarea radicală a situaţiei. Ei, în 1905, erau idealişti, şi noi sperăm într-o viaţă mai bună.

În context, aş remarca ultima teză ca enumerare şi prima ca importanţă. Lenin spunea: “Sovietele nu reprezintă un parlament al muncitorilor şi nu este un organ al autoadministrării proletare, ci o organizaţie de luptă pentru atingerea unor scopuri bine determinate”. Pornind de la această teză, social-democraţii considerau Sovietele ca un organ de atac. PCRM trebuie să vadă în Congresul Civic o structură care îşi identifică sarcinile şi tinde spre atingerea scopurilor.

Pentru Partidul Comuniştilor, ca şi pentru Congresul Civic, schimbarea guvernării criminale actuale nu este doar un scop politic, ci mai degrabă o necesitate vitală pentru Republica Moldova. Degradarea tuturor instituţiilor statului, atacurile de tip raider, contrabanda, spălarea de bani, discreditarea partidelor din alianţă şi în consecinţă umilirea structurilor administrative şi de stat, corupţia totală, banditismul, ruperea Transnistriei şi alte acţiuni criminale — toate acestea pun în faţa PCRM şi a Congresului Civic nişte sarcini majore.

Apelez la membrii PCRM antrenaţi în structurile Congresului Civic să nu lucreze pentru a crea un “parlament al muncitorilor” sau a unui organ al “autoadministrării proletare”.

În final, trebuie să menţionez că experienţa primelor Soviete în 1905 a fost absolut necesară în 1917, cînd în lunile martie-aprilie au fost create 600 de Soviete, iar Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a trecut sub lozincile “Toată puterea Sovietelor!”.

Sper că şi Congresul Civic va fi la fel de responsabil faţă de rolul său în istorie.

Sursa: comunist.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet