Stimaţi tovarăşi, dragi aliaţi!
Dragi concetăţeni!

Mai bine de 20 de ani în urmă, cu concursul unor forţe tenebre reacţionare, a fost distrusă ţara noastră Mare — Uniunea Sovietică! Fiecare republică sovietică a încercat să supravieţuiască de sine stătător, să se menţină la suprafaţă acestei furtuni geopolitice. Toţi noi, ce care încă ieri trăiam într-un stat mare şi multinaţional, ne-am pomenit dezbinaţi — teritorial şi economic. În locul PCRUS apar sute de partide politice noi. Partide, ce nu puteau depăşi anumite interese sociale sau doctrinale şi ba se închideau, ba se deschideau ca nişte magazinaşe. Politica s-a transformat într-o afacere profitabilă. Această politică, această afacere a fost imediat păzită de singura ameninţare posibilă, de concurentul politic principal şi fundamental — de partidele şi mişcările comuniste. În multe ţări comuniştii şi organizaţiile lor au fost interzise.

Crearea sistemului politic în Moldova s-a petrecut după acelaşi scenariu. Comunismul aici a fost persecutat violent şi cinic. Deşi, într-un timp foarte scurt, s-a dovedit că anume în Moldova ideea comunistă şi-a dobîndit un suflu nou. Anume în Moldova a apărut fenomenul renaşterii comunismului — de idei şi practic, care timp de 20 de ani rămîne a fi cea mai interesantă parte a vieţii politice moldoveneşti.

Dragi tovarăşi!

Este greu să găseşti cuvintele care ar putea descrie evenimentele de acum 20 de ani. Inexplicabil, extraordinar! Încă nu s-a liniştit incendiul sîngerosului conflict transnistrean, încă nu s-a liniştit isterica anticomunistă, încă continua profanarea sadică a trecutului sovietic, dar s-a declarat război acestor elemente. La Chişinău are lor prima conferinţă de constituire a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Degradării în valuri şi dezintegrării se opune o forţă politică, care va schimba cardinal mersul istoriei moldoveneşti.

Astăzi este complicat să ne imaginăm ce s-ar fi întîmplat dacă în octombrie 1993 procedam altfel. Şi au existat o sumedenie de cauze, principala era psihologică. Cînd toţi vorbesc despre colapsul definitiv şi total al comunismului, cînd primii secretari de partid şi membrii Biroului Politic îşi distrug carnetele de partid în mod demonstrativ, era foarte complicat să te mişti împotriva curentului. Pentru aceasta era nevoie de o dîrzenie omenească şi morală unică, de o rezervă enormă de onoare şi demnitate. Anume aceşti oameni au creat Partidul Comuniştilor. Ei sînt astăzi prezenţi în sală. Vă propun să-i salutăm!

Permiteţi-mi dragi tovarăşi, dragi aliaţi să Vă felicit cu jubileul partidului nostru — a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Cu data cînd steagul nostru roşu s-a ridicat din nou la luptă pentru dreptate şi libertate.

Dragi tovarăşi!

Toţi noi — oameni de vîrste şi generaţii diferite — am împlinit 20 de ani. Doar 20! Astfel, cred că astăzi în această sală s-au adunat oameni de aceeaşi vîrstă politică, adevăraţi colegi de idei. Aceasta este starea noastră, aşa sîntem. Şi nu există noţiuni mai exacte pentru a caracteriza esenţa noastră spirituală, frăţia şi forţa noastră politică.

Valorile noastre — solidaritatea, internaţionalismul, puterea poporului, echitatea socială — sunt indestructibile. Ele nu îmbătrînesc şi nu fac pasul înapoi în faţa provocărilor istorice. Principiile noastre — lupta pentru om şi drepturile lui, pentru statalitatea moldovenească, pentru libertate — zilnic trec testul de duritate.

Eu, din tot sufletul, vă exprim recunoştinţa Domniilor voastre, celor care V-aţi dedicat acestei lupte, pentru că nu V-aţi temut în această epocă dură să rămîneţi oameni adevăraţi şi patrioţi. Anume voi în aceşti 20 de ani aţi fost şi sînteţi singurii purtători de drapele ale speranţei sociale, fără de care este imposibil să trăieşti şi să construieşti calea în viitor.

Anume despre viitor trebuie să vorbim astăzi, cînd marcăm jubileul de 20 de ani. Despre viitorul partidului, despre viitorul ţării, despre viitorul concetăţenilor noştri, care au fost lipsiţi din nou de dreptul la optimism şi perspectivă. Dar trebuie să ne amintim de cei, ale căror fapte eroice în rîndurile noastre, ne permit astăzi să discutăm despre categorii responsabile şi înalte! Anume ei — pionerii ideii comuniste în Moldova — au creat capul de pod moral, superioritatea noastră strategică fără de care nu ar fi existat nici jubilee, nici chiar partidul. Este vorba de tovarăşii noştri din comitetul organizatoric al partidului: Andrei Neguţa, Gheorghe Anton, Anton Miron, Zinaida Ocunscaia, Dumitru Prijmireanu, Mihail Rusu, Vladimir Semenţul, Vladimir Selezniov, Evghenii Berdnicov.

Să ne amintim de comuniştii-ilegalişti de la începutul anilor 90 nu s-au împăcat cu interzicerea Partidului Comunist precum Vasilii Ghelibur sau Tatiana Şalamova, plecată de curînd în nefiinţă. Anume astăzi aplecăm capurile în memoria tovarăşilor noştri care au rămas pe vecie în istoria ţării noastre. Este vorba de Nicolai Gavrilenco, Victor Andruşciac, Gheorghe Anton, Alexei Ivanov, Ivan Pisimac, Semion Zagorodniuc, Mihail Panico, Leonid Batîr, Nicolai Pascari, Vladimir Eremciuc, Zinaida Chistruga şi alţi tovarăşi. Propun să le comemorăm memoria cu un minut de reculegere.

Tovarăşi!

Cît de importantă şi valoroasă nu ar fi pentru noi experienţa PCUS şi a primei statalităţi socialiste, cît de valoroasă nu ar fi practica de opt ani a guvernării noastre, noi nu sîntem uniţi de sarcinile nostalgice de restaurare a trecutului! Noi suntem uniţi pentru a crea viitorul!

Aceste mesaje au constituit baza activităţii noastre şi în decursul primei perioade de opoziţie pînă în 2001. Pe aceasta s-a bazat activitatea noastră şi la guvernare. Şi acum noi nu sîntem doar un partid disciplinat şi mobilizat, dar şi o echipă gînditoare, capabilă să găsească decizii neaşteptate, unice.

Anume aşa şi trebuie să fie organizaţia politică a comuniştilor — să se bazeze pe marxism, să fie deschisă pentru deciziile noi, progresive. Pentru un partid cu mii de membre şi cu o vîrstă medie de 37 de ani aceasta constituie cheia succesului politic şi a popularităţii.

Noi nu putem sta culcaţi pe laurii fostelor realizări şi a ratingurilor sociologice. Partidul este o organizaţie care necesită o muncă de rutină zilnică. De o muncă care transformă zeci de mii de oameni diferiţi într-un organism unitar, bine reglat, într-o echipă coordonată ca o orchestră simfonică, pînă la fiecare vioară. Şi lupta în calitate de opoziţie parlamentară este responsabilă. Ea necesită nu doar aspectul critic, dar şi capacitatea de a găsi soluţii atunci, cînd ele nu sînt utilizate de guvernanţi, cînd societatea le poate percepe ca nişte lozinci populiste.

Au trecut doar patru ani, dar deja este clar că societatea pune în faţa comuniştilor, în calitate de principala forţă de opoziţie, o listă întreagă de sarcini noi. Sarcini, care rezultă din circumstanţele crizei adînci în care se află ţara noastră. Anume astăzi, cînd rezistenţa naţională regimului actual prinde volum, tot mai categoric sună unele şi aceleaşi întrebări. Esenţa lor este simplă: toţi ştiu împotriva a ce luptăm. Dar pentru ce? “Răspundeţi, comuniştilor, la aceste întrebări!”, — solicitarea, care sună tot mai des.

Apropo, în ultimii 20 de ani noi nu ne confruntăm pentru prima dată cu o astfel de atitudine solicitantă din partea societăţii. Astăzi această întrebare este corectă. 85% din populaţie nu susţin actualul regim, dar această majoritate covîrşitoare a societăţii încă nu vede ieşirea din criză. Disperarea lor este baza perfectă pentru “statul capturat” în care a fost transformată Moldova. Faptul că oamenii nu cred în forţele proprii de a schimba situaţia este alitul de bază a criminalilor şi corupţionarilor de la guvernare.

Cum putem inspira optimism în sufletele majorităţii covîrşitoare a oamenilor disperaţi? Cum îi putem convinge să ne urmeze? Ce le putem propune lor şi întregii ţări?

Ţării în care situaţia este mult mai dificilă decît în 2001. Ţării, care a fost împărţită în două părţi, a cărei statalitate i se cîntă prohodul pe ambele maluri ale Nistrului. Orice trimiteri la documentele noastre programatice sînt inutile. Ţăranii şi muncitorii, locuitorii satelor şi oraşelor, medicii, învăţătorii şi studenţii, pensionarii şi şomerii aşteaptă soluţii simple şi clare. Şi dacă nu vor obţine aceste soluţii de la noi, de la cel mai puternic partid de opoziţie, condamnarea la distrugere a Moldovei va deveni realitate.

Tovarăşi!

Noi avem răspunsuri la toate aceste întrebări. Permiteţi-mi să le fac astăzi publice pentru toată ţara noastră, pentru toţi cetăţenii Moldovei.

Sî pornim de l faptul că toţi fără excepţie menţionează că Moldova are nevoie de modernizare. Şi toţi înţeleg această noţiune cam la fel. Este vorba de o economie dezvoltată, bazată pe tehnologii avansate şi cunoştinţe, de un complex agrar modern şi competitiv, de un învăţămînt modern, de un sistem democratic eficient şi de o putere judecătorească incoruptibilă.

În plus — este vorba de indicatori înalţi ai dezvoltării umane, respectiv un nivel înalt de angajare, existenţa unor locuri de muncă bine plătite, pensii mari, burse şi indemnizaţii sociale respective. Lista poate continua. De unde vom lua toate acestea? Cum putem obţine aceasta? Şi nu peste o sută de ani, ci într-o perspectivă apropiată. Dacă privim calea pe care o traversează Moldova, în special în ultimii ani, nu vom obţine răspunsuri la aceste întrebări. Nu vom vedea lumina la capătul tunelului. Dacă situaţia se va păstra, în timpul cel mai apropiat ne aşteaptă singurul posibil tablou al realităţii — o ţară umilită, sate şi oraşe părăsite, cimitire supraîncărcate.

Dar noi vedem ieşirea din situaţie. Noi ştim ce trebuie de făcut.

În primul rînd. Integrarea urgentă în Uniunea Vamală. Anume aceasta ar permite Moldovei să respire mai uşor datorită scăderii preţurilor la combustibil, ceea ce va duce la micşorarea sine costului mărfurilor moldoveneşti. În plus, ieşirea la pieţele de desfacere garantate şi tradiţionale ale mărfurilor moldoveneşti. Economia în bugetul statului a 500 milioane de dolari de la micşorarea preţurilor la gaze. Respectiv, se vor micşora tarifele, iar acesta va duce la dezvoltarea şi extinderea producţiei proprii.

Şi aceasta reprezintă doar unele efecte ale integraţiei. Vă reamintesc: Uniunea Vamală nu a existat pînă în 2010 sub aspect practic. Astăzi această uniune este reală. Este clar pentru toţi, inclusiv pentru cei ce critică anumite aspecte ale funcţionării Uniunii Vamale, că această cale reprezintă în primul rînd reanimarea economiei, depăşirea stării de moarte clinică a acesteia.

Această cale este calea restabilirii oraşelor noastre, a centrelor raionale capabile să reocupe locul lor în reţeaua relaţiilor cooperatiste pe care o propune economia Uniunii Vamale. Această cale reprezintă singura posibilitate de a utiliza potenţialul nostru agrar, mărfurile căruia nu au deocamdată trecere pe pieţele partenerilor noştri economici tradiţionali.

Această soluţie astăzi singura posibilă nu doar pentru cei, care tradiţional susţin vectorul Estic de dezvoltare a Moldovei, dar şi pentru cei care consideră ţara noastră un stat european. Paradoxul situaţiei în care ne-am pomenit constă în faptul că Moldova poate deveni un stat european doar optînd pentru integrarea în Uniunea Vamală. Calea aceasta nu duce spre izolare, ci dimpotrivă, spre un sistem de relaţii stabil şi cunoscut, inclusiv şi cu Uniunea Europeană, care va rămîne un partener important pentru Moldova în problematica modernizării şi dezvoltării sistemului nostru de drept.

În rîndul al doilea. Politica socială activă. Noi ştim că această politică este dependentă de voinţa politică a guvernanţilor într-o măsură mult mai mare decît de starea în care se află economia. Dacă oamenii nu primesc salarii şi pensii, dacă ei nu au acces la serviciile medicale şi la învăţămînt, aceasta arată nebunia economică şi incapacitatea mentală a guvernării. Dar dacă dorim să soluţionăm criza socială şi economică trebuie să ridicăm capacitatea de plată a populaţiei. Dacă traducem teza în limbaj normal, omenesc — aceasta înseamnă majorarea pensiilor, salariilor, burselor.

Aceasta mai înseamnă restabilirea imediată a tuturor garanţiilor sociale tuturor categoriilor populaţiei, anulate de actuala guvernare. Nu vom obţine niciodată creştere economică dacă pensionarii, bugetarii, militarii, colaboratorii organelor de drept şi ai altor structuri de stat nu vor obţine ceea ce au meritat prin munca lor.

Nu poate fi vorba despre nici un fel de dezvoltare dacă salariul mediu nu va depăşi acest minim de existenţă nenorocit de trei-patru ori. Nu poate fi vorba despre stabilitate socială dacă nu există indexarea anuală a pensiilor cu cel puţin 20%. Nu poate fi vorba de dezvoltare durabilă dacă nu trecem la studii superioare gratuite în instituţiile de învăţămînt superior. Acest aspect al problemei nu este o invenţie, ci pragmatismul supravieţuirii în secolul XXI, fără de care nu poate fi vorba despre viitorul naţional şi progres.

Vă asigur că această abordare nu are astăzi oponenţi printre experţii economici adevăraţi. Exceptîndu-i pe cei care sunt hrăniţi de FMI şi Banca Mondială, instituţii care sunt indiferente faţă de dezvoltarea socială a Moldovei. Şi cei slujitori comici ai guvernării care văd ţara noastră ca o piaţă mare, unde totul se vinde şi se cumpără.

În rîndul al treilea. Ultimii patru ani au mai creat o problemă. Sincer vorbind, problema aceasta a existat întotdeauna într-o formă sau alta, dar anume acum rezolvarea acestei probleme reprezintă un imperativ al momentului. Mă refer la lichidarea corupţiei şi a criminalităţii organizate. Din experienţa precedentă ştim că pentru a închide criminalii şi a face regulă pe străzi este nevoie doar de voinţă politică, în schimb problema corupţiei arată astăzi mult mai serios.

Putem învinge acest rău, care a înlocuit întregul sistem al administraţiei de stat, doar prin metode complexe, utilizînd structurile de forţă şi modificînd radical sistemul judecătoresc existent. Judecătoriile din filiale ale clanurilor oligarhice trebuie să fie transformate într-un organ de lichidare urgentă a acestora. Alegerea directă a judecătorilor, dreptul de a-i rechema, controlul direct din partea societăţii — aceste elemente ar putea garanta ca solicitarea societăţii la obiectivitate, onoare şi corectitudine să fie satisfăcută.

Tovarăşi!

Noi trebuie să conştientizăm cu toţii că problema corupţiei în Moldova este o problemă vitală ce ţine de suveranitatea ţării şi a poporului. Această problemă nu ne permite să răspundem la întrebarea: cine conduce ţara? Stăpînii judecătoriei din Căşeni sau poporul? Cine conduce ţara — raiderii şi oligarhii sau poporul? Cine conduce ţara — criminalii sau poporul?

Dispunem de foarte puţin timp pentru a răspunde la aceste întrebări. Şi nu există dubii că tot ce a fost furat — băncile, aeroporturile sau alte obiecte ale proprietăţii de stat furate de actuala guvernare în ultimii patru ani trebuie să revină în proprietatea poporului. Nu există nici un fel de dubii că foarte curînd de la cuvintele “judecată” şi “judecător” actualii stăpîni ai vieţii vor fugi ca dracul de tămîie.

Şi ultimul aspect. Ne-au reproşat adeseori că în perioada guvernării noastre am investit multe forţe şi timp în soluţionarea conflictului transnistrean. Dar am afirmat întotdeauna că fără soluţionarea problemei respective statalitatea noastră este vulnerabilă, defectuoasă şi reversibilă.

Aşa şi se întîmplă. Cum numai comuniştii au plecat în opoziţie, acuala guvernare a ales deschis calea dezbinării Moldovei, renunţînd de facto la ideea integrităţii teritoriale şi a unităţii civice. Este clar! Această guvernare se teme chiar şi de gîndul că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului se vor lua de mîini şi vor crea un stat viabil şi stabil în care adversarii Moldovei nu vor mai avea nici un fel de influenţă politică.

Noile realităţi ale politicii externe denotă că reintegrarea ţării nu mai este un proiect, discutat în multiple formate. Este o problemă ce trebuie să fie soluţionată în primul rînd sub controlul poporului. Consider că astăzi trebuie să fim mult mai darnici în acest sens. Sînt sigur că vom găsi o decizie comună de compromis. Intenţia majorităţii societăţii moldoveneşti să se mişte spre integrarea în Uniunea Vamală anulează majoritatea contradicţiilor cu care ne-am confruntat în soluţionarea problemei de reintegrare a Patriei noastre!

Tovarăşi!

Toate cele expuse mai sus reprezintă esenţa propunerilor noastre pentru societatea moldovenească. Ele sunt concrete şi exacte. Noi nu ascundem, nu camuflăm intenţiile noastre şi nu încercăm să promitem irealizabilul. Sunt sigur că partidul nostru dispune de suficient potenţial uman, profesioanl, moral pentru a realiza toate aceste scopuri. Dar trebuie să recunoaştem: realizarea acestor planuri depinde de întreaga societate, de susţinerea ei, de parteneriatul cu societatea. Astăzi Partidul Comuniştilor declară că toate forţele politice, care stau măcar parţial pe aceleaşi poziţii vor fi examinate în calitate de aliaţi. Indiferent de nume, personalităţi, de denumirea partidelor, de acuzaţii din trecut. Dacă dorim să învingem, trebuie să ne unim într-un front comun. O altă metodă nu există. Şi această declaraţie poate fi considerată ca o invitaţie deschisă de a forma un front comun. Fără condiţii şi discuţii inutile cu privire la dividende politice pe viitor.

Eu cred că vom putea ridica Moldova! Eu ştiu că ceasul numără ultimele minute ale acestui regim! Şi în ziua jubiliară a Partidului Comuniştilor aş vrea să repet deviz noastră principală: “Cine nu este împotriva noastră — este cu noi!”. Doar astfel vom învinge răul, doar printr-un marş comun spre Chişinău vom învinge necazul care s-a cuibărit în casa noastră.

Trăiască Republica Moldova!
Trăiască Partidul Comuniştilor din Republica Moldova!
Republica! Puterea poporului! Socialism!

Sursa: www.pcrm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet