Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Discursul lui Vladimir Voronin la mitingul de protest din 23 noiembrie 2013

|versiune pentru tipar||
PCRM / 23 noiembrie 2013 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi concetăţeni!

Noi nu am venit astăzi în principala piaţă a ţării ca să vă chemăm să votaţi Partidul Comuniştilor. Astăzi noi, toţi cetăţenii, am venit aici să apărăm Moldova! Să o apărăm în sensul direct al cuvîntului. De o guvernare amorală, criminală, care zilnic distruge ţara şi umileşte poporul Moldovei!

Am venit aici ca să ne exprimăm dispreţul, mînia noastră faţă de fărădelegile comise de oligarhi, cinovnicii corupţi şi slugoii lor criminali.

Înţelegem cu toţii că aceşti mîrlani, care au uzurpat puterea în stat ca rezultat a loviturii de stat din aprilie 2009 nu au nici onoare, nici demnitate, nici responsabilitate.

Ei distrug ţara intenţionat, planificat. Ei nu sînt în stare să le asigure oamenilor condiţii minime de viaţă şi îi alungă din ţară în căutarea unei bucăţi de pîine.

Ei despart familii, închid şcoli, spitale. Ei se comportă ca nişte fascişti cu veteranii, cu oamenii bolnavi, condamnîndu-i la moarte de foame şi frig.

Nimeni, nici un om, indiferent de ocupaţie: muncitor, sătean, om de afaceri, medic, militar — nimeni nu este protejat de samovolnicia şi fărădelegea acestei aşa-numite guvernări, care rupe, trage din ei mite, taxe, bani.

Actuala Guvernare reprezintă mafia, oligarhii, simbolizează statul capturat şi sărăcia, dezbinarea ţării, demonstrează prostia, fărădelegea, făţărnicia, cerşind permanent de la Occident.

Această guvernare ne-a readus în anii 90, vremurile agresiunii împotriva fraţilor noştri din Transnistria, a românizării forţate.

Această guvernare banditească trăieşte într-o lume aparte, separată de popor. Ei nu au nimic în comun cu poporul. Ei au viaţa lor: corupţia, mita, fărădelegea, cinismul, hoţia, trădarea, minciuna.

Realitatea cotidiană a majorităţii absolute a cetăţenilor arată cu totul diferit: lupta pentru supravieţuire, pentru o bucată de pîine, pentru medicamente, pentru viaţa copiilor.

Prieteni! Şi în aceste condiţii această lojă criminală utilizează toate televiziunile lor şi altele mijloace de dezinformare în masă pentru a minti despre Moldova, inventînd “povestea de succes”.

Oamenii primesc pensii de cîteva sute de lei. Iar pe ecrane este “povestea de succes”. Salariile în ţară nu cresc din 2009. Iar pe ecrane apare din nou “povestea de succes”. Locuitorii de la sate nu pot vinde roada crescută cu greu, iar pe ecrane este “povestea de succes”. Şi aceasta ei o spun vouă, celora care vă ciocniţi zilnic de aceste “poveşti de succes”.

Aceasta deja este un diagnostic incurabil, mortal al indivizilor corupţi, caracteristic regimurilor fasciste, care au pus la cale să tragă Moldova cu de-a sila, cu minciuna în operaţiunea specială “Acordurile de la Vilnus”.

Şi în acest caz ei amăgesc cu obrăznicie poporul. Negociind în secret, fără a se consulta cu ţara, ignorînd organul legislativ suprem — Parlamentul, ignorînd societatea civilă, ei intenţionează să semneze ceva secret la Vilnus. Profanînd în cel mai cinic mod şi Constituţia, şi legile ţării.

Constituţia stipulează clar:
citez:

Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.

Astfel, în faţa Adunării înalte a cetăţenilor permiteţi-mi să declar că dacă acest act de trădare de la Vilnus se va întîmpla, toţi participanţii la acesta vor fi judecaţi, mai devreme sau mai tîrziu, de Tribunalul poporului. Iar soarta acestor aşa-numite acorduri va fi similară multiplelor trădări a poporului şi ţării cunoscute în istorie.

Prieteni!

Noi împreună sîntem în stare să asigurăm capacitatea Moldovei de a-şi construi de sine stătător ţara, nu mai puţin democratică decît standaredele impuse din Europa.

Ba mai mult, partidul nostru consideră că vom realiza mult mai multe succese, aderînd în scurt timp la Uniunea Vamală.

Anume aceasta va permite Moldovei să respire mai uşor. Aceasta va duce la micşorarea preţurilor la combustibil, respectiv, la micşorarea costului mărfurilor. Aceasta va asigura accesul la pieţele de desfacere tradiţionale pentru produsele moldoveneşti. Aceasta va duce la economii de o jumătate de miliard de dolari în bugetul statului din achitarea gazelor importate. Va permite micşorarea plăţilor pentru serviciile comunale şi crearea condiţiilor pentru extinderea şi dezvoltarea producerii moldoveneşti.

Această abordare, în opinia mea, ar trebui să fie acceptată nu doar de adepţii tradiţionali ai vectorului Estic de dezvoltare a Moldovei, dar şi de cei pentru care Moldova a fost, este şi va fi stat european. Sensul propunerii noastre constă în devenirea unui stat european prin aderarea la Uniunea Vamală. Prin alegerea unui sistem de relaţii stabil şi clar, ceea ce nu exclude colaborarea noastră cu Uniunea Europeană, care trebuie să rămînă un partener important pentru Moldova în tot ce ţine de modernizarea şi perfecţionarea activităţii noastre.

Bineînţeles, o atenţie deosebită vom acorda protecţiei valorilor noastre morale tradiţionale, a credinţei noastre ortodoxe, care este astăzi călcată în picioare de către guvernanţi.

Noi vom anula imediat legile ruşinoase, care duc la descompunerea şi pîngărirea societăţii noastre, care contravin intereselor creştineşti. Legile despre care ţi-i ruşine chiar şi să vorbeşti, cu atît mai mult să le execuţi şi pe care nu meriăt să le răbdăm în legislaţia noastră…

Stimaţi concetăţeni! Prieteni!

Astăzi în Moldova au rămas doar două valori, care nu au fost profanate de guvernanţi: speranţa şi încrederea. Încrederea în forţele proprii, în forţele poporului. Încrederea în Moldova care rezistă. Pentru că nici un fel de mafioţi de la guvernare, nici un fel de hulitori şi trădători nu sînt în stare să omoare speranţa. Speranţa într-un viitor demn, într-un viitor real, fără demagogie pro-europeană, plină de manipulare, sărăcie şi corupţie.

Toţi noi, cetăţenii acestui stat, trebuie să ne unim pentru a realiza în viaţă speranţele noastre. Noi vă propunem să ne unim pentru a apăra Moldova de nişte slugoi impotenţi, iresponsabili, fără principii, care şi-au imaginat că sînt stăpîni ai Moldovei!

Să-i oprim cu toţii! Cu toţii! Cu toţii! Cu toţii!
Să ne unim în numele Moldovei!
Să lăsăm la o parte bătăliile politice, totul ce ne dezbină!
În spatele nostru este Moldova, Patria noastră!
Trăiască Republica Moldova!

Sursa: www.pcrm.md

Adresare către poporul Moldovei din 23 noiembrie 2013 Cuvînt introductiv al lui Vladimir Voronin la conferinţa de presă din 25 noiembrie 2013