Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Cuvînt introductiv al lui Vladimir Voronin la conferinţa de presă din 25 noiembrie 2013

|versiune pentru tipar||
PCRM / 25 noiembrie 2013 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi reprezentanţi ai mass-media!

Resimţiţi cu toţii că Moldova se află într-o criză de proporţii. Subliniez din start: nu este vorba de criza alegerii între Europa şi Rusia. Este vorba de criza relaţiilor dintre majoritatea societăţii şi regimul antipopular, antidemocratic, hoţesc, între popor şi guvernare.

Prima. Să delimităm din start — aşa-numita alegere “europeană” la care se referă guvernarea nu înseamnă deloc faptul că Moldova are şanse de a deveni membru al UE. Experţii, politologii şi comentatorii competenţi recunosc că Parteneriatul Estic nu prevede un asemenea final al relaţiilor dintre UE şi Moldova. În schimb, prevede dependenţa economică şi politică a Moldovei faţă de UE şi limitarea posibilităţilor pentru orice parteneriat constructiv cu Rusia şi Uniunea Vamală. Mai mult nimic!

Cei care insistă că “Vilniusul” este o perspectivă luminoasă pentru ţară — mint. Vilnius reprezintă anularea oricăror perspective, în primul rînd, a celor europene. Vilniusul simbolizează obligaţiuni fără libertăţi, o ţară dezbinată, instaurarea definitivă la guvernare a bandiţilor, oligarhilor şi contrabandiştilor. Aceşti bandiţi sînt susţinuţi doar din considerentul că ei conduc ţara în stil “proeuropean”, antirusesc.

Anume din cauza aceasta PCRM consideră că tema “Vilnius” şi tot ce este legat de acest summit nu este altceva decît susţinerea externă din partea UE a puterii antidemocratice din Moldova, o complicitate a structurilor europene în oprimarea libertăţilor civice şi a sistemului democratic, constituţional în Moldova.

Doi. PCRM a formulat clar două voturi de neîncredere Guvernului, a motivat de la tribuna parlamentară necesitatea demiterii întregii guvernări şi anunţării alegerilor parlamentare anticipate. Nu voi repeta aceste argumente. Pe scurt, pretenţiile sună în felul următor: la putere se află hoţi, instituţiile democratice sînt inexistente, drepturile civice anulate, poporul este distrus, iar guvernarea nu mai reprezintă poporul.

Pe 7 noiembrie PCRM a înaintat un ultimatum în care a cerut demiterea Guvernului. Ultimatumul a expirat pe 21 noiembrie. Pe 22 noiembrie o numeroasă delegaţie a aleşilor poporului de toate nivelurile a fost pregătită să-şi prezinte argumentele vizavi de criza profundă din Moldova. Ei nu au fost primiţi nici de aşa-numitul Preşedinte, nici de Premier. Conducătorii ţării au ratat pe 23 noiembrie şi ultima şansă, unică, de a explica acţiunile sale poporului. Deşi, indiscutabil, au avut această şansă. Dacă ar demonstra un pic mai mult curaj, mai multă responsabilitate, poate ţara ar fi găsit calea spre un compromis istoric. Puterea a respins calea compromisului.

Trei. Pe 23 noiembrie la iniţiativa PCRM a fost organizat “Marşul spre Chişinău”. La această acţiune de protest fără precedent au participat 50.000 de oameni, reprezentanţi ai tuturor regiunilor, ai majorităţii localităţilor.

În pofida provocărilor, în pofida impedimentelor create artificial de către guvernare, în pofida ameninţărilor cu represiuni, oamenii au venit la Chişinău. Aceasta nu era o mulţime de oameni dependenţi şi speriaţi pe care am observat-o pe 3 noiembrie. Acesta a fost un marş al unor oameni liberi, oneşti, patrioţi. Din aceste considerente, ziua de 23 noiembrie va intra în istorie ca un început al consolidării tuturor cetăţenilor împotriva regimului, al începutului protestelor, pe care nu le va opri nimeni. Teza aceasta nu poate fi combătută. Evenimentele ce vor urma vor confirma teza.

Pe 23 noiembrie, poporul s-a convins definitiv că nu are nici preşedinte, nici premier, că întreaga guvernare reprezintă nişte clerici ai forţelor internaţionale, care au împărţit cu guvernarea de la Chişinău responsabilitatea pentru destinele Moldovei.

Din aceste considerente, PCRM transferă întreaga ordine de zi a protestelor de la guvernare la reprezentanţa UE în Moldova. Este inutil să apelezi la Leancă, Timofti şi alţi mercenari. Ei au demonstrat că nu rezolvă nimic. Noi redirecţionăm protestele noastre, proteste paşnice, spre oficiile şi reprezentanţele UE din Chişinău. Noi cerem de la structurile europene (atît din Chişinău, cît şi de la Bruxelles) să ordone imediat Guvernului moldovenesc să-şi prezinte demisia, să oprească violarea politică a Moldovei şi să ofere poporului moldovenesc posibilitatea de a-şi exercita dreptul la alegeri libere şi democratice. Noi cerem de la structurile europene să ordone lui Filat şi Lupu să-şi adune grupările politice şi să adopte decizia politică de anunţare a alegerilor anticipate.

Pe 23 noiembrie, poporul Moldovei şi-a demonstrat hotărîrea de a lupta pentru democraţie, libertate şi dreptate în Moldova. Acum noi urmăm poporul. Politicienii responsabili nu au altă soluţie.

Sursa: comunist.md

Discursul lui Vladimir Voronin la mitingul de protest din 23 noiembrie 2013 Zurab Todua: 5 concluzii despre Marş