Stimaţi tovarăşi,

Plenara aceasta a CC se desfăşoară în condiţii care pe bună dreptate pot fi consiederate extraordinare. Astfel, noi nu trebuie să analizăm rezultatele executării deciziilor Congresului al VII-lea a PCRM fără a le lega de evenimentele şi circumstanţele care au avut loc în ultimul timp.

Nu cred că voi exagera menţionînd că în ultimul timp am fost nevoiţi să acţionăm în condiţiile unei incertitudini extraordinare. Întregul sistem politic moldovenesc a devenit incert. Noi niciodată nu ştim ce fel de schimbări în condiţiile existente de joc va întroduce abuziv guvernarea, ce fel de interdicţii va inventa — fie în sistemul electoral, fie în principiile de activitate a partidelor, fie în condiţiile de funcţionare a mass-media. Noi permanent ne ciocnim de politica agresivă a României care ba ameninţă Moldova cu o anexare rapidă, ba încearcă să ne adoarmă vigilenţa civică, promiţînd să nu se amestece în treburile interne ale ţării noastre. Noi nu ştim ce şi-au asumat guvernanţii Moldovei în cadrul întîlnirilor confidenţiale cu reprezentanţii UE şi ai SUA, ce fel de planuri se pregătesc referitor la cetăţenii noştri din Transnistria. În schimb am văzut cu toţii cum UE şi SUA s-au implicat demonstrativ şi dur în lupta politică din Ucraina, susţinînd lovitura de stat din această ţară, provocînd-o pe Rusia la acţiuni simetric de dure. Deja nu mai putem exclude că în cabinete importante din SUA sau Europa destinul Moldovei se decide în cel mai nefavorabil pentru noi mod, că pe noile hărţi ale Europei Nistrul va deveni rîu de frontieră, hotar al conflictului dintre civilizaţii.

Numărul icşilor şi igrecilor necunocuţi bate toate recordurile. În fiecare zi devenim martorii noilor surprize. Multe planuri ideologice de-ale noastre îşi pierd actualitatea, altele — dimpotrivă, îşi arată calitatea prezicătoare. Bineînţeles, lupta în astfel de condiţii pune în faţa noastră sarcina de a învăţa noi metode de analiză politică şi practică eficientă. Noi nu avem alternativă. Trebuie să acţionăm.

Ce fel de acţiuni vom întreprinde? Cum vom proceda cu statalitatea moldovenească? Cu democraţia? Cu poporul? Întrebări sînt multe. Dar spre deosebire de ziua de ieri, noi nu mai avem dubii că acţiunile acestea vor fi dîrze, că ele deja au loc. Cum vor fi ele — depinde şi de noi toţi, fără nici un fel de supraaprecieri.

Astăzi înţelegem cu toţii în ce mod statul moldovenesc poate dispărea de pe faţa pămîntului. Nu trebuie să fii un prezicător deosebit ca să vezi cum provocările artificiale din zona de securitate pot duce la recunoaşterea Transnistriei de către Rusia şi ocuparea imediată de către România a Moldovei de pe malul drept al Nistrului. Acest scenariu deja este dezbătut în mod deschis în presă, atît de cei care îşi doresc un astfel de rezultat, cît şi de cei care se tem de un astfel de scenariu. Dacă în asemenea condiţii de forţă majoră cea mai mare şi cu autoritate forţă politică — Partidul Comuniştilor — nu va reuşi să se ridice la nivelul rolului său istoric şi a responsabilităţii, următorul Congres îl vom organiza în ilegalitate.

Deţine Partidul Comuniştilor potenţialul necesar? Ce putem şi ce trebuie să facem în aceste circumstanţe? Care sînt rezultatele executării sarcinilor puse în cadrul Congresului? Trebuie reexaminate aceste sarcini sau ele rămîn pe ordinea de zi? Vă reamintesc că Congresul al VII-lea al PCRM, determinînd sarcinile de perspectivă, a trasat scopurile strategice în domeniul organizatoric şi cel politic. Printre ele se evidenţiază: lupta pentru putere, dezvoltarea partidului, fortificarea şi dezvoltarea statalităţii, soluţionarea problemei transnistrene. De asemenea, au fost adoptate două declaraţii speciale. Prima — despre atitudinea PCRM faţă de extinderea Uniunii Vamale. A doua — Despre neutralitatea permanentă a Republicii Moldova ca factor fundamental pentru fortificarea statalităţii moldoveneşti.

Stimaţi tovarăşi!

Cînd reciteşti documentele Congresului, sincer vorbind apare sentimentul că noi, toţi împreună, la Congresul VII ne pregăteam de situaţia dramatică, complicată de astăzi. Formulările categorice, executarea cu stricteţe a sarcinilor trasate — toate acestea ne amintesc de mobilizarea în perioada de pregătire de război. Cu alte cuvinte, Congresul nostru a trasta nişte sarcini, esenţa cărora se rezumă la faptul că trebuie să facem totul ce ne stă în puteri pentru a nu admite ca Partidul Comuniştilor să fie nepregătit — atît la capitolul ideologie, cît şi la cel organizatoric. Şi acesta este clar. Rezultatele acestor scopuri vor fi analizate de următorul Congres doar formal. În realitate vom avea de susţinut examenul pregătirii noastre militare mult mai devreme. Şi anume la alegerile parlamentare!

Vă reamintesc că deja peste o săptămînă după Congres am convocat Plenara CC la care am trasat mai concret sarcinile de creştere numerică a membrilor PCRM, am dezbătut formele noi ale activităţii organizatorice în organizaţiile primare de partid şi definitivarea structurării orizontale a partidului.

Deci, ce am reuşit să realizăm la capitolul activităţii organizatorice de partid? Evident rezultatele unei asemenea activităţi sînt cel mai bine vizualizate în cadrul campaniilor electorale. În 2013 majoritatea adunărilor de alegeri şi dare de seamă şi conferinţe au fost de tip deschis (87%), prezenţa a fost foarte înaltă, de trei ori mai mare decît în 2012. În cadrul adunărilor de dare de seamă şi alegeri au fost primiţi în partid 989 de membri noi, cu 30% mai mult decît în perioada similară a anului 2012. În cadrul şedinţelor de dare de seamă şi alegeri au fost aleşi 1700 de secretari ai organizaţiilor de partid, dintre care 190 noi. În cadrul plenarelor organizaţionale a comitetelor raionale de partid au fost aleşi 3 prim-secretari noi şi 22 de secretari ai comitetelor raionale noi. În total au fost aleşi 123 de secretari ai comitetelor raionale, inclusiv 28 de femei, 111 — cu studii superioare.

Structurarea pe orizontală a PCRM de asemena s-a apropiat vizibil de final: un comunist la 100 de alegători şi organizaţia primară activă, funcţională la fiecare secţie de votare. Dacă în 2012 în organizaţia de partid republicană au fost lichidate 11 organizaţii primare, în 2013 — a crescut cu 31 de organizaţii primare şi cu 27 de organizaţii secţionale. Noi ţinem minte că în 2012 s-a produs diminuarea numărului de membri ai PCRM cu 334 de oameni. Dar deja în 2013 partidul nostru a crescut cu 1553 de comunişti. În 2013 în rîndurile PCRM au fost primiţi 2441 de oameni, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra numărului de alegători în localităţi. O astfel de cooptare a membrilor noi nu a fost înregistrată pînă acum. Astăzi în 7 raioane (Ocniţa, Dubăsari, Briceni, Şoldăneşti, Glodeni, Dondiuşeni, Soroca) unui membru de partid îi revin de la 68 pînă la 99 de alegători. În Floreşti — 37. S-au apropiat de proporţia 1:100 municipiul Bălţi, raioanele Căuşeni şi Cantemir. Cu toate acestea, în 15 raioane acest indice este mai mare de 150 de oameni, inclusiv Nisporeni — 230, Călăraşi — 228, Ialoveni — 207, Orhei, Rîşcani — 203. În municipiul Chişinău, în dependenţă de sectoare, unui comunist îi revin de la 181 pînă la 256 de alegători. Cu toate acestea, în pofida problemelor existente, dinamica este pozitivă. Este clar că trebuie să ne mişcăm înainte. Toate procesele de dezvoltare a partidului nu trebuie să fie separate de lupta ideinică şi politică, care continuă de la Congresul al VII-lea al PCRM. Deşi de la Congres a trecut abia un an şi nouă luni au avut loc atîtea evenimente că se creează impresia de parcă au trecut mulţi ani. Cel puţin putem evidenţia cel puţin trei etape continue în lupta politică.

Prima etapă conţine evenimentele ce au avut loc în răstimpul de la Congresul al VII-lea, de la interzicerea Secerii şi a Ciocanului pînă la demisia întregii Alianţe (a procurorului general, a guvernului, a vicespeakerului) şi restabilirea Secerii şi a Ciocanului în iunie 2013.

Fără îndoială, această perioadă a fost cea mai tensionantă, dar şi cea mai rezultativă a luptei noastre. Elementele de deznădejde care au intervenit ca rezultat al interzicerii simbolurilor şi a ideologiei noastre s-a transformat rapid în decizia hotărîtă de a nu se supune legislaţiei fasciste şi de a trece în ofensivă.

În corespundere strictă cu Declaraţia cu privire la locul şi rolul Uniunii Vamale adoptată la Congres, Partidul Comuniştilor a înaintat iniţiativa legislativă cu privire la desfăşurarea unui referendum de aderare a Moldovei la Uniunea Vamală. Anume atunci la noi s-a adresat grupul de iniţiativă de organizare a referendumului, care a acumulat nu mai puţin de 200 mii de semnături cu solicitarea de desfăşurare a referendumului. Ba mai mult, tot atunci, pe 4 septembrie 2012, prim-ministrul Federaţiei Ruse Dmitrii Medvedev a invitat deschis Moldova în Uniunea Vamală. Pentru prima dată în cei douăzeci de ani ai independenţei Moldova a avut şansa reală de a schimba starea de lucruri. Nu era vorba de discuţii abstracte şi idei inventate, ci de o invitaţie concretă cu rezultate clare şi palpabile: micşorarea preţului la gazele naturale, acces liber la pieţele Rusiei, a Kazahstanului şi a Belorusiei, protecţia migranţilor de muncă în aceste ţări, soluţionarea problemei transnistrene.

În timp ce din partea Uniiunii Europene lipseşte cel puţin intenţia unei astfel de invitaţii, desfăşurarea referendumului ar putea avea un rol important de stabilizare a situaţiei. În primul rînd pentru economia moldovenească. Dar premierul Moldovei de atunci Vlad Filat ca răspuns la invitaţie doar a scos nişte sunete neidentificate. Zeci de picheturi şi sute de declaraţii din diverse localităţi, demonstraţii de protest în faţa Parlamentului — toate cu o singură cerinţă faţă de guvernare: “Oferiţi-i cuvîntul poporului!”. Drept răspuns — tăcere. Noi ţinem minte cu toţii ce dezbateri serioase au început în Parlament cu această ocazie, cum reprezentanţii guvernării timp de patru ore cît a durat şedinţa nu au putut oferi nici un contrargument serios cît împotriva Uniunii Vamale, atît şi împotriva posibilităţii de a oferi posibilitatea poporului de a-şi realiza dreptul la luarea deciziei în astfel de probleme importante. Ideea integrării în Uniunea Vamală dintr-un scop pragmatic s-a transformat într-o lozincă politică cu aspect democratic. În polemica de cîteva luni guvernarea a pierdut iniţiativa, ideea plebiscitului naţional cu privire la aderarea la Uniunea Vamală a cucerit Moldova. Partidul Comuniştilor, lipsit de dreptul la propria simbolică istorică, a reuşit să-şi depăşească cu mult adversarii, concentrînd în mîinile sale iniţiativa politică.

Scandalul “Pădurea Domnească” şi acţiunile corecte, active, ofensive ale PCRM aproape că au dus la distrugerea sistemului de guvernare. Şi doar intervenţia grosolană a Uniunii Europene în persoana lui Stefan Fule, presiunea deschisă exercitată asupra deputaţilor din fracţiunile majoritare, i-au impus să renunţe la pretenţiile reciproce şi să se adune din nou în coaliţie, de data acesta sub Iurie Leancă. Cu toate acestea, PCRM a reuşit să obţină discreditarea masivă a regimului: în emisie directă toţi liderii Alianţei s-au acuzat reciproc de atacuri raider, corupţie, contrabandă, uzurpare a puterii în stat, a atacurilor la adresa democraţiei. Acordul final al acestei etape a fost decizia Curţii Constituţionale cu privire la ilegalitatea interzicerii simbolurilor comuniste şi condamnare a ideologiei comuniste. Partidul Comuniştilor a simţit un suflu nou. Decizia Congresului cu privire la demiterea Alianţei a fost realizată. Guvernarea a rămas la suprafaţă doar datorită unei susţineri din exterior fără precedent şi fără scrupule.

Începe etapa a doua, etapă care a desemnat schimbarea principială a caracterului luptei politice în Moldova. PCRM s-a pomenit în opoziţie nu faţă de o opoziţie moldovenească, ci faţă de un monstru în persona forţelor din exterior care şi-au pus drept scop distrugerea Moldovei. Din acest moment noi, comuniştii Moldovei, am început să luptăm cu un oponent ale cărui resurse materiale, organizaţionale şi politice erau net superioare. PCRM, în calitate de “opoziţie suverană” a unui stat independent începe lupta cu un “regim nesuveran”, cu mercenarii, cu administraţia de colonizare a Uniunii Europene.

Principala intrigă a acestei etape ţine de pregătirea de către guvern a parafării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, mobilizarea tuturor adversarilor acestui regim pentru organizarea aşa-numitei “revoluţii de catifea”, cu alte cuvinte pentru a exercita presiuni asupra guvernării cu scopul demiterii ei şi a desfăşurării alegerilor parlamentare anticipate.

Această etapă nu a fost deloc uşoară. În primul rînd comuniştii au fost nevoiţi să combată problema propagandistică. Timp de mulţi ani, inclusiv şi prin efortul depus de partidul nostru, ideea integrării europene era răspîndită în mase, interpretată ca linia magistrală de dezvoltare economică, socială, legislativă şi culturală. Sigur, noi primii am început să vorbim în Moldova despre modernizarea europeană, despre edificarea unei Europe “la noi acasă”, explicînd că perspectiva devenirii mebru a UE este foarte şi foarte îndepărtată. Cu toate acestea, niciodată anterior nu am fost nevoiţi să ieşim cu critici dure la adresa Uniunii Europene, împotriva apropierii de această structură paneuropeană.

Iar de data aceasta am fost impuşi s-o facem. În primul rînd pentru că s-a schimbat radical politica UE în relaţiile cu vecinii din Est. În loc să stimuleze dezvoltarea, UE a început să acapareze pieţele de desfacere şi lichidarea producerii locale, în loc să promoveze extinderea libertăţilor şi a democraţiei — miza pe loialitatea politică a puterii oligarhice şi represive, în loc de libertăţi europene — o listă întreagă de obligaţiuni. Aceasta este tabloul programului Parteneriatului Estic şi a Acordului de Asociere cu UE. Şi toate acestea trebuiau să fie acompaniate de pierderea suveranităţii economice şi a posibilităţii de utilizare a zonei de comerţ liber cu Rusia, precum şi de pierderea suveranităţii politice. După semnarea Acordului cu UE toate deciziile strategice trebuiau să fie adoptate doar în cadrul aşa-numitului Consiliu de Asociere, care este creat de UE.

Cu alte cuvinte, reiese că Moldova nu are nici un fel de alternativă europeană, nici un fel de perspectivă europeană, că Acordul de Asociere nu are nimic în comun cu aşa-numita asociere, că este o schemă simplistă de colonizare adaptată la realităţile secolului XXI. Reiese că Moldova are o singură cale de a ajunge în UE — prin aderarea la România.

Noi am ieşit în popor cu această argumentare. În cadrul celor două Zile politice comune naţionale am reuşit să informăm cetăţenii despre pericolul distructiv al acestei alegeri europene. Şi atunci cînd guvernarea, de frica Marşului spre Chişinău anunţat de noi, pe 3 noiembrie au adunat în capitală aproape o sută de mii de adepţi ai “alegerii europene”, prin dispoziţiile din Piaţă manifestaţia amintea de o înmormîntare a visului european.

În acelaşi timp, noi de trei ori înaintam moţiunea de cenzură a guvernului, examinînd în detalii logica mincinoasă şi trădătoare a acestui mod de integrare europeană. Şi principalul — am desfăşurat acţiuni de protest în întreaga ţară. Ele au culminat cu Marşul spre Chişinău la care s-au alăturat 70 de mii de adepţi ai partidului nostru. Acordul final al campaniei de discreditare a guvernării au fost acţiunile continue a “Antisummitului” de lîngă sediul UE în Moldova. Noi ne-am oprit pe punctul culminant al valului nostru de protest, dezamăgindu-i serios pe adepţii noştri. Dar acesta a fost o oprire temporară. Şi chiar dacă acum ne va fi de trei ori mai complicat să ridicăm poporul la astfel de acţiuni, noi nu ne putem permite să amplasăm evenimentele din Moldova într-un rînd cu cele ce au avut loc la Kiev. Noi nu ne putem permite să înecăm revoluţia noastră de catifea în mizeria informaţională transmisă din Ucraina. Deşi, dacă e să fim sinceri, toţi scepticii din interiorul partidului nostru care menţionau că societatea moldovenească este pasivă au fost şocaţi de activismul adepţilor noştri. Realitatea a demonstrat că adepţii PCRM care au venit la Chişinău sînt mult mai mobilizaţi şi radicali decît unii reprezentanţi ai activului nostru de partid. Aşa că mai anunţ încă o dată de la tribuna Plenarei că protestul început în octombrie 2013 nu s-a finalizat. El este în pauză. Şi noi îl vom continua. Cu toate acestea, cele mai negative din prezicerile noastre legate de parafarea acordului de la Vilinius s-au adeverit. Noi am spus că imediat după Vilinius va începe atacul deschis al României împotriva Moldovei? — Şi aceasta se întîmplă. Ba mai mult, imediat după summitul de la Vilinius în Parlamentul României au avut loc audieri cu privire la Basarabia, care s-au finalizat prin adoptarea unei poziţii comune a tuturor fracţiunilor — unirea este cel mai important proiect al României.

Noi spuneam că după Vilinius guvernarea va declanşa represiuni împotriva mass-media şi împotriva opoziţiei? Şi acestea au început, după grafic, inclusiv atacurile la adresa puterii locale şi campania informaţională de discreditare totală a liderilor PCRM.

Noi spuneam că după 28 noiembrie regimul va încerca să modifice sistemul electoral? Ei au încercat să readucă la viaţă iniţiativele lor dubioase din trecut. În acelaşi timp, este necesar de a menţiona principala lecţie a acestei etape. Esenţa: în lupta politică cu guvernare şi stăpînii ei americani şi europeni pe care o duce PCRM singur nu avem şanse la victorie fără a avea un aliat din exterior.

Trebuie să recunoaştem, lupta este a noastră doar paţial. Mai bine zis este o luptă grandioasă. Cu noi luptă pentru că sîntem potenţial guvernarea viitoare care este gata să schimbe principial relaţiile Moldovei cu Rusia. Pe noi încearcă să ne elimine din cîmpul politic moldovenesc nu doar pentru că sîntem comunişti, nu doar pentru că luptăm cu oligarhii, dar şi pentru că sîntem percepuţi ca “mîna Moscovei”. Iar în astfel de condiţii este mai bine să fii în realitate decît să fii doar perceput. Şi aceasta este punctul nou, care trebuie adăugat la scopurile trasate în cadrul Congresului al VII-lea.

Permiteţi-mi să dau citirii un fragment din articolul meu publicat în ajunul Zilei politice comune din 5 iulie 2013: “Aceste acţiuni ale UE, efectuate prin intermediul mercenarilor fără de scrupule din guvernul moldovenesc, reprezintă o parte dintr-un plan serios, îndreptat în primul rînd împotriva Ucrainei şi Rusiei. Moldova este aleasă doar în calitate de cap de pod comod pentru realizarea acestui plan”. Am avut sau nu dreptate?

A treia etapă — etapa postVilinius, pe care o trăim acum cu toţii este caracterizată printr-o logică de luptă nouă în care tensiunile din exterior prevalează asupra problemelor interne. Referendumul din Găgăuzia cu privire la Uniunea Vamală a fost cel mai important eveniment al acestei etape. Şi nu atît rezultatele lui previzibile cît reacţia imprevizibilă şi schizofrenică a guvernării faţă de acest eveniment. Exprimarea absolut legală a voinţei cetăţenilor Autonomiei a fost declarată ca un atentat la independenţă şi suveranitate. Partidul Democrat ba anunţa că participă la referendum şi făcea agitaţie pentru Uniunea Vamală, ba îi făcea pe găgăuzi în tot felul. Frica politică a regimului, isteria liderilor acestuia s-a materializat într-o formă ruşionoasă de campanie antigăgăuză, care s-a transformat în scurt timp în una antibulgară, apoi — în rusofobă, iar acum şi antimoldovenească.

Este suficient să analizăm ultimele declaraţii ale aşa-zisului şef de stat pe care acesta le-a făcut la Chişinău şi la Iaşi. Dacă ar fi doar nişte declaraţii simple, făcute într-o perioadă de frustrare de un lider carismatic şi impulsiv, ele ar putea fi neglijate. Dar toate acestea au fost spuse de un robot politic, declaraţiile au fost citite de pe hîrtie şi scrise tocmai pentru a accentua seriozitatea mesajului. Ei intenţionează să distrugă opoziţia, să interzică simbolurile noastre, să distrugă monumentele în cinstea eliberatorilor, să accepte ocupaţia Basarabiei. Ultima constatare nu este o metaforă. Timofti a comunicat linguşitor cu Băsescu chiar şi după declaraţia preşedintelui român că Basarabia este pămînt românesc.

Evenimentele din Ucraina au devenit un fel de punct de control prin care trece toată guvernarea moldovenească actuală. Guvernarea moldovenească a declarat vioi că se aliniază la sancţiunile împotriva Rusiei, trecînd cu vederea în acapararea puterii în Ucraina prin forţă, în stabilirea acolo a unui regim profascist, în stabilirea unei guvernări nelegitime. Apare o întrebare: liderii coaliţiei au uitat despre Transnistria sau provoacă o reacţie simetrică din partea Rusiei în mod intenţionat?

Chiar şi în aceste condiţii PCRM contrapune nişte clişee ideologice reuşite, prevăzute de ultimul Congres al PCRM. Este vorba despre importanţa şi actualitatea tot mai mare a întăririi statautului de neutralitate a Republicii Moldova. Ideea neutralităţii constituţionale a fost argumentată detaşliat în proiectul de lege prezentat de noi. La fiecare şedinţă în plen noi îl propunem pe ordinea de zi, propunîndu-l societăţii noastre în calitate de garanţie şi protecţie a intereselor noastre naţionale şi a integrităţii teritoriale. Este clar că în condiţiile create această lege nu va fi adoptată, dar insistarea pe ea demonstrează posibilitatea promovării altui model politic, mult mai echilibrat, inclusiv în condiţiile unei situaţii complicate şi contradictorii pe care o observăm astăzi cu toţii.

Stimaţi tovarăşi,

Partidul Comuniştilor este foarte bine pregătit pentru a ţine piept unor vremuri complicate ale istoriei noastre politice. Baza organizatorică şi de partid este mult mai puternică decît era cinci ani în urmă. Cu toate dificienţele, cu toate presiunile coruptibile şi criminale, cu toate problemele financiare, partidul se dezvoltă şi devine din ce în ce mai profesionist, mai tînăr.

Fracţiunea noastră parlamentară este cea mai puternică în istoria parlamentarismului moldovenesc. Este greu de găsit cuvintele necesare de recunoştinţă pentru deputaţii noştri, pentru capacităţile lor intelectuale şi efortul depus. Fiecare şedinţă a Parlamentului este o prezentare a iniţiativelor şi proiectelor de lege, îndreptate spre protecţia tuturor categoriilor a societăţii moldoveneşti, a criticii necruţătoare la adresa legilor antipopulare ale regimului.

Popularitatea Partidului Comuniştilor astăzi este mai mare decît popularitatea însumată a tuturor partidelor de la guvernare. Şi aceasta după cinci ani de opoziţie! Conform ultimului sondaj de opinie, prezentat săptămîna trecută de reprezentanţii NDI american, a crescut considerabil popularitatea Uniunii Vamale. Istoria Moldovei nu a mai văzut aşa ceva. Chiar dacă multe dintre iniţiativele noastre nu s-au încununat de succes, ele rămîn un element eficient de mobilizare a adepţilor noştri, de mobilizare a întregului partid. Anticomuniştii nu au decît să continue criticile. Noi ştim că dacă nu ar fi existat aceste iniţiative — de la Marşuri sociale, Congresuri civice pînă la Marşul spre Chişinău — autoritatea partidului nostru s-ar fi apropiat de zero. Oamenii înţeleg şi simt corectitudinea afirmaţiei că lupta este un şir de înfrîngeri care duc spre victorie. Dacă nu încerci, dacă vreai să obţii totul dintr-o dată, nu ai şanse să obţii victoria.

Acestea sînt rezultatele preliminare ale executării sarcinilor organizatorice şi politice trasate de Congresul al VII-lea.

Acum să revenim la întrebările, care au fost puse la începutul raportului. Cum vom putea să realizăm capitalul politic? Cum putem să-l majorăm în eventualitatea apropierii alegerilor? Cum să intenbsificăm, timp de şase luni rămase, superiorităţile noastre fără a pierde susţinătorii? Cum să realizăm toate acestea în condiţiile unei instabilităţi geopolitice?

Trebuie de menţionat că oponenţii noştri şi mentorii lor occidentali au elaborat deja strategia lor electorală. Ea este simplă. În spectrul actual politic segmentul ep care-l ocupă PCRM este cel mai mare. Dar mai există un spectru al preferinţelor politice. În acest spectru simpatiile alegătorilor se împart altfel, mai bine zis aproape în jumătate: o jumătate dintre alegători mizează pe Uniunea Europeană, altă jumătate — pe Uniunea Vamală.

Pe această contrapunere partidele de la guvernare intenţionează să-şi construiască campania electorală. Pe ciocnirea dintre luminos şi întunecat, a comfortului şi a sărăciei, a stabilităţii şi primejdiei, a Vestului şi Estului. Ei intenţionează să ridice numărul adepţilor partidelor lor pînă la numărul adepţilor integrării europene. Astăzi, numărul acestora este mult mai mare decît numărul adepţilor partidelor care formează regimul. Şi invers, scopul lor este de a discredita la maximum integrarea în Uniunea Vamală, invocînd mitul restabilirii “Imperiului răului”, care pune în pericol libertăţile civice şi interesele naţionale ale Moldovei.

Nu trebuie să numerim în această capcană. Pe de altă parte, nu sîntem în drept să le permitem să ne transforme în obiectul unor atacuri acide şi să acuze partidul nostru de faptul că PCRM intenţionează să ocupe două scaune. Strategia noastră electorală trebuie să fie clară, accesibilă celor mai largi mase ale alegătorilor.

În context, trebuie să contrapunem acestei logici mişele de ciocnire a diferitor categorii de alegători ideea unităţii naţionale, a compromisului constructiv şi a unităţii. Moldova, statalitatea noastră, democraţia, suveranitatea, libertăţile civice, drepturile sociale ale majorităţii populaţiei — toate acestea se află astăzi în pericol.

Faptele nu pot fi combătute. Şi anume aceste valori trebuie să fie protejate de noi, să fie dezvoltate şi fortificate. Actuala guvernare este incompatibilă cu aceste valori. Ea se află în relaţii de antagonism cu totul ce poate duce la dezvoltarea, la progresul, la creşterea şi bunăstarea Moldovei. Astfel, lozinca noastră de bază va fi : “Cetăţeni ai Moldovei, uniţi-vă!”.

Doar cu lozincile nu faci nimic. Este necesară o bază reală pentru consolidare, teren pragmatic pentru reconcilierea a două orientări geopolitice diametral opuse, care rup Moldova în bucăţi.

Bineînţeles, această bază va fi constituită din programul reconstrucţiei sociale şi economice a Moldovei, program de reanimare accelerată a învăţămîntului şi medicinei, a domeniului garanţiilor sociale, a susţinerii asigurării pensionarilor şi a altor categorii a societăţii moldoveneşti.

Un loc important îl va ocupa strategia noastră economică, care se bazează în mare parte pe cerinţele noi de modernizare industrială şi agricolă, a noii politici urbanistice şi schimbarea calităţii de viaţă în spaţiul rural.

Noi ştim că fără a găsi răspunsuri la întrebările acute geopolitice, toate aceste strategii nu vor avea efect — nici electoral, nici politic. În societate se conştientizează mai acut ca niciodată atmosfera unei alegeri grandioase istorice, iar noi trebuie să facem totul ca această alegere să treacă fără pierderi, fără modificări catastrofale capabile să ne înmnormînteze independenţa.

Aşa că a doua teză importantă a programului nostru electoral trebuie să fie calea modernizării Moldovei — atît europene, cît şi eurasiatice. Aici trebuie să fim punctuali şi foarte oneşti. Sîntem obligaţi să deschidem caracterul colonizator, periculos, distrugător a Acordului de Asociere cu UE, să explicăm că toate Acordurile de Asociere se află pe linie moartă. Ba mai mult, sîntem obligaţi să preîntîmpinăm societatea că semnarea acestui Acord fără participarea Transnistriei nu este o cale spre Europa, ci un drum care duce spre instaurarea unui hotar pe Nistru şi, în final, spre România.

Noi trebuie să cerem modificarea textului Acordului cu UE. Noi avem nevoie de cu totul alt acord cu Uniunea Europeană, un acord care va asigura Moldovei posibilitatea integrării economice cu ţările — membre ale Uniunii Vamale. Noi avem nevoie de un astfel de acord cu UE, care ne va permite să efectuăm o revoluţie energetică în economia moldovenească, să micşorăm de cîteva ori preţurile la resursele energetice, să deschidem pieţele estice, să restabilim şi să întărim relaţiile de cooperare cu Rusia, Belarusi şi Kazahstan. Iar, pe de altă parte, să păstrăm parteneriatul strategic cu UE în direcţia modernizării sistemului judecătoresc, combaterea activă a corupţiei, dezvoltarea libertăţii mass-media, susţinerea în eliminarea guvernării oligarhice, promovarea reformelor în învăţămînt, medicină, ştiinţă şi a întregului spectru umanitar — în baza standardelor europene înalte.

Trebuie să declarăm categoric şi responsabil că doar un astfel de Acord cu UE, acceptat de majoritatea societăţii moldoveneşti, de pe ambele maluri ale Nistrului poate crea condiţii pentru o colaborare de durată şi evita un coflict cronic. Şi noi trebuie să înţelegem că problema aderării la Uniunea Vamală nu va fi soluţionată pe ascuns, în oficiul CC al PCRM. Această chestiune va fi propusă în cadrul unui referendum naţional. Noi sperăm că acest referendum se va desfăşura concomitent pe întregul teritoriu al Moldovei, inclusiv în Transnistria şi va contribui la reintegrarea Moldovei.

Noi trebuie să extindem şi să clarificăm noţiunea de neutralitate constituţională. A venit timpul să extindem această noţiune, după modelul altor state neutre, nu doar asupra colaborării militare, dar şi asupra chestiunilor politice. Situaţia tensionantă şi explosivă pe care o observăm astăzi este cel mai bun stimulent pentru a remodela statutul de neutralitate. Nu mă îndoiesc că o astfel de înţelegere a viitorului ţării noastre va găsi aliaţi şi la Vest, şi la Est. Important — va permite consolidarea poporului moldovenesc multinaţional.

Stimaţi tovarăşi!

Ne-am apropiat de startul campaniei electorale. Nu trebuie să aşteptaţi următoarea Plenară la care vom analiza chestiunile organizatorice ale campaniei electorale. Începeţi să acţionaţi astăzi. Pregătiţi structurile, componenţa staffurilor electorale, pregătiţi activiştii. Nu trebuie să aveţi dubii, de data aceasta vom porni împotriva guvernării toţi împreună — organizatoric, propagandistic. În ultimii cinci ani am făcut principalul — am păstrat partidul, am întărit autoritatea şi popularitatea lui.

Noi toţi avem nevoie de victorie! Şi sîntem obligaţi să obţinem Victoria!

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Sursa: www.pcrm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet