Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Discursul deputatului PCRM, Anatolie Zagorodnîi, în şedinţa Legislativului din 4 aprilie

|versiune pentru tipar||
PCRM / 4 aprilie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Stimaţi colegi,

Fracţiunea PCRM, timp de 3 ani şi mai bine, cere insistent audierea Procurorului general pe mai multe cauze legate de investigarea evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Astăzi cu toţii participăm a cîta oară la o farsă politică organizată de Coaliţia partidelor proeuropene, care, în consecinţă, nu a scos nimic nou la iveală, ba dimpotrivă, încearcă să şteargă urmele ruşinoase din 7 aprilie 2009, ascuzîndu-se după deget, şi care în această perioadă de timp (5 ani care s-au scurs) au calificat aceste evenimente ca “Ziua libertăţii”, adoptînd şi o hotărîre de Parlament în acest sens, neavînd răspuns la un şir de întrebări principale (întrebările adresate de preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul Comisiei Juridice din 23 martie 2010) şi argumente care confirmă vinovăţia unor persoane concrete, sau a unui grup de persoane, sau a unei organizaţii social-politice, care au organizat aceste proteste.

Era logic ca astăzi, de la tribuna centrală a Parlamentului, la distanţă de 5 ani, să auzim în sfîrşit de la raportori cine sunt organizatorii, provocatorii, devastatorii clădirilor statului şi care şi-au bătut joc de simbolurile statului în zilele respective. Dar, cu părere de rău, am auzit nişte cifre statistice, ca exemplu, de la Procuratura Generală — cîţi poliţişti au fost condamnaţi pentru tortură, iar de la SIS şi MAI — doar învinuiri asupra foştilor conducători ai acestor instituţii. Astfel, unii au spălat pe alţii la acest capitol. Totodată, nu a fost atins scopul principal al acestor investigaţii, şi anume: care a fost scopul scoaterii tinerilor în stradă sub lozinci de tipul “Alegerile au fost falsificate şi ni s-a furat viitorul”.

Noi, de fapt, cunoaştem cu toţii, inclusiv societatea moldovenească, deja nu mai are dubii că organizatorii acestor evenimente din 7 aprilie 2009 sunteţi voi — cei care astăzi vă aflaţi la guvernare, cei care în seara zilelor de 5 şi 6 aprilie 2009 spuneau la camerele de luat vederi; cei care beau şampanie şi coniac şi se bucură de victorie, se grăbesc să facă acest lucru, şi cei care se declară astăzi învingători, foarte curînd vor fi cei învinşi — acesta a fost Vlad Filat.

Procuratura Generală în special urma să dea calificativul acestor infracţiuni, acestor evenimente, urma să dea aprecieri penale sub care articole şi alineate cad aceste persoane care au organizat aceste manifestări, care s-au soldat cu o lovitură de stat.

Cu părere de rău, nu am auzit nimic nou şi nici nu vom auzi, stimaţi cetăţeni, deoarece aceşti guvernanţi nu doresc să se afle adevărul, iar aceşti aşa-zişii raportori, care au venit astăzi în Parlament, de fapt, sunt slugile lor şi îndeplinesc indicaţiile stăpînilor lor. Prin urmare, oricît ne-am strădui noi să aflăm adevărul, ce s-a întîmplat pe 7 aprilie 2009, este foarte şi foarte greu de aflat în situaţia de astăzi, fiindcă nu se poate ca slugile să-şi condamne stăpînii.

Stimaţi colegi!!!

Astăzi, în rapoartele celor 3 şefi de instituţii, au răsunat doar învinuiri în adresa foştilor conducători şi nu am auzit nimic concret. Ceea ce ţine de Procuratura Generală. Procurorul general astăzi a făcut de asemenea o retrospectivă în ceea ce s-a întîmplat pe 7 aprilie, dar, cu părere de rău, careva argumente care ar confirma că alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 au fost fraudate sau falsificate, idee pe care timp de cîteva zile pînă la data de 7 aprilie ca argument o promova PLDM, începînd cu 22 martie 2009, şi care a solicitat Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a protesta împotriva alegerilor parlamentare, considerate ca fiind fraudate. În acest context, nu există pînă în prezent nici o hotărîre de judecată pe acest caz, ceea ce dl Procuror general a recunoscut aici în faţa Parlamentului. De aici se poate deduce că toate aceste acţiuni mincinoase au fost folosite de către Filat, Chirtoacă, Urechean şi alţii pentru tinerii care au fost scoşi în stradă forţat şi sub presiuni. Prin urmare, stimaţi cetăţeni, fracţiunea PCRM, dar şi întreaga societate, după 5 ani de la evenimente, rămîne şi în continuare de părerea că la 7 aprilie a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Au fost organizate dezordinil în masă şi provocată o revoltă nejustificată.

Aşadar, considerăm că instituţiile statului care reprezintă actuala guvernare, urmează să dea calificativul acestor infracţiuni săvîrşite de către cei care reprezintă Coaliţia de guvernare — lucru nedorit de ei şi, deci, imposibil. Dumneavoastră doriţi să-l faceţi pe Vladimir Voronin organizator al evenimentelor şi să-l trageţi la răspundere prin orice metode, să puneţi întreaga vină pe seama unui om, iar ceilalţi sunt martori, muţi şi fără memorie, iar Filat — erou al revoluţiei. Nimeni n-o să vă creadă!

Stimaţi colegi!

Astăzi societatea cunoaşte că aceşti organizatori ai evenimentelor din 7 aprilie 2009 se află la cîrma statului Republica Moldova.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sursa: puls.md

Discursul Preşedintelui PCRM Vladimir VORONIN la şedinţa Legislativului din 3 aprilie Discursul deputatului Grigore Petrenco la APCE din 9 aprilie 2014